Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2022
Articole Arhivă 2021
Articole Arhivă 2020
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Românii pe timp de molimă

Constat că România e campioană europeană negativă la rata vacinării populației împotriva virusului SARS-Cov 2. De ce nu mă mir? Avem o populație răbdătoare, se știe asta de multă vreme. Românii sunt experți în „șăzut blând” până ce trece valul, căci încrederea în vrerea Domnului a fost mereu la rang de lege la ei. Tace deci fiecare, și face tot ce vrea el, dar singur, la casa lui. Consecințele se suportă cu stoicism, ca o soartă implacabilă, așa cum suporți o soacră dușmănoasă, neavând de ales. Altfel spus, în ce privește lupta împotriva pandemiei Covid, România e încununarea europeană a retragerii întru pasivitate.
Paradoxal, în Germania, unde procentajul nevaccinaților se ridică la doar 20% (nu 60% ca pe la noi), protestul public e mult mai vizibil. Acolo, mii de cetățeni furioși participă la demonstrații de stradă - atenție, numai duminica, precum „bursucii din serviciul financiar” din genialul schetch cu Toma Caragiu, care glumesc doar în pauza de masă - semn că acceptă în continuare tacit regulile jocului. Românii nesupuși, în schimb, deși sunt majoritari, rămân în expectativă. Tăcerea lor nu tulbură liniștea dar s-ar putea să dea același rezultat.
Protestul activ al vesticilor și răbdarea pasivă a esticilor sunt două fețe ale uneia și aceleiași medalii: negarea autorității conducătorilor. De ce avem o deosebire așa de mare între modelul vestic și cel estic de rezistență la măsurile dictate „de sus”?
Caut cauza acestei polarizări est/vest și mi se pare că întrevăd o explicație în fundamentul însuși al societăților noastre, atât de diferit construite: întreg edificiul societăților occidentale se sprijină pe sfințenia proprietății private, în timp ce în Est, „sfânt” e sinonim cu tot ce e spiritual, având adesea chiar conotații religioase, eterice.
Occidentalii își asumă activ libertatea și își proclamă sonor drepturile. Unui european din est, în schimb, atare încredere în posibilitatea unei „rânduieli” ordonate i se pare mișcător de naivă. Dincolo de abolita Cortină de Fier, nimeni nu mai crede în respectarea unanimă a unei soluții unice, oricare ar fi aceea, iar importanța pe care și-o acordă fiecare, ca individ, e mult mai modestă. Cât despre schimbarea „regilor”...ei bine, ea rămâne bucuria nebunilor, cum bine zicea cândva Platon.
Altfel spus, în vest se pune accent pe „a avea” (am drept la ceva), în timp ce în est se preferă „a fi” (sunt liber să fac ceva). Prima variantă așteaptă a fi concedată de cineva din exterior, în timp ce a doua se dă din oficiu, originând în noi înșine. Este aici o deosebire de nuanță, demnă de mai multă atenție, îndrăznesc eu să spun.
Dar, ca să ai, trebuie mai întâi să fii. Occidentalii consideră condițiile lor de existență ca fiind un bun de la sine înțeles. De aceea au timp și energie disponibile pentru a lupta pentru ce le lipsește. Popoarele din est, în schimb, nu sunt așa de sigure...
Potrivit „axiomei lui Galtung”, prioritate maximă se cuvine acelor nevoi care au fost lezate cel mai tare. De unde trag concluzia că, în România, oamenii încă mai sunt ocupați cu lupta pentru subzistența proprie, nerămânându-le resurse pentru a se dedica altor idealuri adiacente.
Și mai este ceva, ancorat la nivel mai profund în matricea culturală a națiunilor: capitaliștii sunt experți în calculul costuri-beneficii, ei își cuantifică inclusiv drepturile cetățenești. Răsăritenii, în schimb, se privesc pe sine ca pe niște entități expuse unor forțe mai puțin palpabile, de aceea își fixează instinctiv repere intangibile, reducându-și astfel suprafața vulnerabilă vizibilă.
Momentan mariajul est-vest șchiopătează considerabil. Și nu mă refer aici la situația vizavi de Covid; ea este doar una dintre laturile vizibile ale tensiunii acumulate în timp. Poate ar merita reluată o idee vehiculată în urmă cu câteva decenii de sociologul norvegian Johan Galtung. Redau în cuvintele sale: „Și țările bogate au probleme – creșterea violenței, intoleranța față de ceilalți, acea senzație de gol, vidul creat de lipsa normelor morale. Și ele întreabă restul lumii cum le poate veni în ajutor.”(Johan Galtung, „Johan fără țară. Stăbătând lumea pe drumul păcii”, Ed Tiparg, Pitești, 2015, pag 160)
Sintagmele „creșterea violenței” și „intoleranța” mi-au atras atenția în acest pasaj, pentru că mi se pare că și-au schimbat locul, ajungând la modă acolo unde până nu demult erau considerate ceva depășit. Le știam „parcate” cumva în Lumea a Treia, cea privită ca „pepinieră a terorismului”, nu în Occidentul nostru civilizat și progresist, nu în inima democrației.
Se conturează la un pol geografic opus paralizanta imobilitate inerțială a Asiei și, în măsură mai mică, a țărilor de tranzit spre Răsărit. Supunerea asiaticilor, în special a chinezilor, se înscrie pe aceeași linie a imobilității în expectativă, deși merge mult mai departe decât a românilor (ei chiar nu au drepturi cetățenești, în sensul democrației pe care noi o considerăm un dat de la Dumnezeu; noi, cel puțin, suntem liberi...).
Se profilează cumva o mutare de accent? Merită încurajat un „schimb de experiență”? Să-i „contagiem” pe occidentali cu calmul nostru secular? Oare le-ar face bine? În vremuri pandemice, când molipsirile sunt frecvente, ar fi cel puțin o inversare de sens. Să ne pască oare mai mult decât doar SARS/Cov 2 dinspre est?
Îndrăznesc aici să formulez o prognoză: opoziția surdă a românilor are mai multe șanse să răzbată spre viitorul incert, decât agitația zurbagiilor germani, adunați prin piețele publice, cu fețele lor schimonosite de ură.
Reorientare? (Re-)Orient-are. Poate că nu e singura, dar momentan aceasta pare să fie soluția pe care Orient-ul susține că o are.


Gabriela Căluțiu Sonnenberg
Spania, octombrie 2021





Gabriela Căluțiu Sonnenberg    10/22/2021


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian