Remember : Episcopul Grigorie Leu
La 1 martie 2009, se împlinesc sase decenii de la martirizarea celui care a fos arhiereul vicar al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, episcop la Curtea de Arges si Husi, Grigorie Leu, deoarece, ca si patriarhul Nicodim, s-a ridicat deschis si hotãrât împotriva transformãrii Bisericii Ortodoxe Române Autocefale în Sovrompatriarhie.
Îndatã dupã masa protocolarã oferitã de primul ministru Petru Groza, episcopul Grigorie Leu s-a simtit rãu si si-a dat seama cã a fost otrãvit [i].
Înaltul prelat român era constient cã, în scurt timp, va muri, chiar din momentul coborârii sale din tren, la Crasna, când a cerut sefului gãrii sã telefoneze la Medgidia pentru a veni, imediat, un medic al familiei.
Sosind, la chemarea de urgentã, cumnata sa, dr. Valentina Leu, a constatat cã "din sputa recoltatã rezultã, la observatie, urme de arsenic" [ii], dupã cum apare consemnat într-o scrisoare t rimisã dr. Gãitulescu, directorul spitalului din Husi.
În scurtul timp, cât i-a mai rãmas de trãit, Vlãdica, cu pacientã si luciditate, în pofida suferintelor groaznice provocate de arsenic, si-a adus la zi testamentul spiritual si pe cel material, iar fiului sãu i-a lãsat insemnele ierarhice si odãjdiile scumpe pentru a-i continua lupta împotriva antihristului cominternist în ofensivã.
De îndatã ce s-a rãspândit vestea nefastã, medicul husan, care se ocupa de sãnãtatea episcopului Grigorie Leu, s-a fãcut nevãzut, laboratorul unde se executau analizele criminalistice a fost închis si, din aceastã cauzã, probele recoltate pentru investigatia oficialã, nu au fost fãcute.
Procurorul Parchetului Tribunalului Husi, care urma sã primeascã o sesizare fãcutã de familie, în legãturã cu crima comisã [iii], era de negãsit.
Stranii coincidente!
În mai putin de treizeci si sase de ore de la îngurgitarea otrãvii la masa protocolarã, prezidatã de Petru Groza, episcopul Grigorie a închis ochii în zorii zilei de 1 martie 1949, "în mijlocul rudelor si a tuturor slujitorilor episcopiei, vorbindu-le si îmbãrbãtându-i el pe dânsii, subliniindu-le mereu speranta cã omenirea crestinã nu se va lãsa prea multã vreme pe mâna Antihristului si cã sacrificiul sãu nu trebuie plâns, ci doar urmat"[iv], rememora un membru al familiei ce se afla de fatã.
Vlãdica Grigorie, pe patul mortii fiind, a transformat suferinta atroce într-un mesaj de îmbãrbãtare, din care rezulta, cu certitudine, cã Rãul ce-a îndoliat o bunã parte din Europa Rãsãriteanã nu va avea sorti de izbândã.
Moralul ridicat si fermitatea încrederii în izbânda adevãrurilor pentru care se jertfea, erau alimentate si de schimbul de scrisori dintre vlãdica Grigorie si fiul sãu trimis de Grupul de Rezistentã al Episcopilor Anticomunisti dincolo de Cortina de Fier.
Din misivele primite pe cãi ocolite, el aflase cã Vasile ajunsese în Occident si demarase lupta împotriva Antihristului cominternist, preocupându-se, între multe altele si de pregãtirea armatei, ce urma sã elibereze România.
Suntem îndreptãtiti sã afirmãm aceasta, deoarece, din mãrturiile arhiepiscopului Victor Vasile Leu aflãm cã primise scrisori de la pãrintele sãu, pe cãi numai de ei stiute, ce le purta la sine si le recitea adesea, împreunã cu o epistolã a reginei Ana.
Slujba de despãrtire a episcopului Grigorie de enoriasii sãi a fost oficiatã de prietenul si confidentul sãu, Chesarie al Tomisului, de episcopul Antim Nica, de arhimandritul Teoctist Arãpasul si de preotul Constantin Nonea.
Multi au fost opriti sau intimidati de Securitate sã vinã si, fiind slabi de înger, nu au mai participat la despãrtirea solemnã. Episcopul Buzãului a fost întors din drum.
Ca si în cazul lui Maxim Gorki, cãruia, dupã otrãvire, i s-au fãcut funerarii nationale si de data aceasta guvernul lui Petru Groza si Ministerul Cultelor au trimis câte un delegat [unul dintre ei se numea Fârserotu] care sã exprime pãrerea de rãu dupã pierderea suferitã de familie si tarã si sã-i opreascã de a-i face autopsia, pretextând cã Biserica nu permite disecarea rãmãsitelor pãmântesti ale unui prelat.
La putin timp dupã încheierea funerariilor oficiale, însã, a început arestarea, încarcerarea, torturarea si condamnarea, la ani grei de puscãrie, a membrilor familiei Leu si a sustinãtorilor ei, avându-i în vedere, mai ales, pe acei care au semnat plângerea cãtre procuraturã.
Asasinii KGB-eului, pentru a fi siguri cã s-a executat sentinta comandatã de la Moscova si pentru a-si completa dosarul întocmit în situatii de acest fel, au trimis, împotriva vointei lui, pe un fotograf evreu, din Husi, spre a fotografia, pe Martirul Credintei în Hristos întins pe catafalc, dupã cum rezultã din dovezile aduse si mãrturiile acestuia, fãcute, dupã mai multi ani, în fata avocatului Ion C. Leu.
Cã a fost o crimã politicã pusã la cale de KGB, ce l-a martirizat pe episcopul Grigorie, o confirmã nu numai ferparul difuzat de BBC sau unele anunturi fãcute în presa Occidentalã, ci si urmãtoarele mãrturii ale Pãrintelui Galeriu, un bun cunoscãtor al situatiei socio-politice din acel moment de rãscruce a României si a ortodoxiei:
"În urma acestei vizite fãcutã la invitatia lui Petru Groza, deoarece, în sarcina si calitatea pe care o avea în Sf. Sinod, de a conduce sectia misionarã cuprinzând si parohiile Ortodoxe ale românilor din emigratia ce sporea mereu, i s-a cerut, atunci, de guvernul comunist aservit Uniunii Sovietice, sã consimtã la intrarea acestor parohii sub jurisdictia canonicã a Patriarhiei Ortodoxe Ruse [v], pentru a se trimite de acolo "misionari".
Episcopul Grigorie a apãrat, deopotrivã, o dreaptã cauzã si bisericeascã si nationalã si n-a acceptat sã semneze un asemenea act.
Aceastã hotãrâre, pe lângã întreaga lui tinutã jertfelnicã, i-a oferit cununa martiriului.
În numai câteva zile se mistuia sub asasine actiuni "tainice", trecând pe celãlalt tãrâm al existentei, din întuneric la luminã, în împãrãtia Domnului vietii" [vi].
Îndatã dupã suprimarea înaltului prelat român, în martie 1949, postul de radio BBC, din Londra, îsi anunta ascultãtorii:
"Urmare a terorii comuniste, trecerea în nefiintã a episcopului Grigore Leu subliniazã, opiniei publice internationale, o dublã crimã:
-si fizicã, prin martiriul unui înalt prelat ortodox,
-dar si moralã, prin anihilarea unui mare propovãduitor al adevãrurilor nationale românesti" [vii].
Tot acum, agentia de presã Cortina de Fier, din Paris, confirma aceastã stire cã în România, episcopul Grigorie a fost asasinat de cominternisti.
În tarã, la Husi, Cernica, Arges, Sfântu Spiridon, din Iasi si în alte locuri, pe unde se aflau cei ce l-au cunoscut, s-au oficiat slujbe de tainã pentru pomenirea martirului întru Hristos, iar Chezarie al Tomisului i-a scris si un epitapf pentru a fi încrustat pe piatra de mormânt.
Eliminarea brutalã a Vlãdicãi Grigorie, martirizat de asasini cominternisti, coordonati de Emil Botnãras, nu a fost singularã, ci ea s-a desfãsurat în lant, dupã cum rezultã si din informatiile existente în dosarele întocmite de Securitate, deoarece era coordonatã direct de la Moscova.
O întreagã generatie de intelectuali autentici a fost strivitã, atunci, de tãvãlugul rosu.
Stalin le ordonase cominternistilor sã-i striveascã, ca pe pãduchi [mimând gestul strivirii insectelor parazite cu unghiile mâinilor], pe acei ce stau în calea expansionismului sovietic.
Patriarhul Nicodim, nu se sfia sã-si arate, adesea, în public, ostilitatea fatã de intentiile Patriarhiei de la Moscova.
În timpul slujbei din 1 iunie 1947, oficiatã în catedrala patriarhalã din Bucuresti, Alexei I, întronizat de I. V. Stalin, "si-a exprimat bucuria de a fi în România, sfârsind cu invitatia ca, în toamnã, patriarhul Nicodim sã meargã la Moscova pentru ca, împreunã cu sefii celorlalte Biserici Ortodoxe, sã rezolve problemele bisericesti ecumenice.
Patriarhul Nicodim ridicând mâna repede si, arãtând cu degetul spre Alexei, zise în limba românã:
-Dar de ce la Moscova?
Patriarhul Alexei va fi înteles, cu toate cã nu i s-au tradus aceste cuvinte" [viii], se preciza într-o notã a Serviciului Special de Informatii, subordonat nu primului ministru Petru Groz a, cum ar fi fost normal, ci lui Emil Botnãras.
Enervat de replica patriarhului român, supraveghetorul KGB-ist Emil Botnãras, care era printre asistenti, si-a desconspirat, involuntar, intentiile de profesionist al crimei în fata unor clerici, amenintând:
-"Lasã, Înalt Prea Sfintite, nu te teme, cãci nu mai ajungi sã participi la acest sinod, indifiernt unde s-ar tine el!" [ix], dupã cum stã consemnat în documentul SSI, pomenit mai sus.
Dupã numai opt luni, "la 28 februarie 1948, patriarhul Nicodim a murit într-un mod total misterios ca si alti doi demnitari ortodocsi, dispãruti ca urmare a actelor de teroare comunistã: fostul mitropolit al Moldovei, Irineu Mihãlcescu si episcopul Grigorie Leu al Husilor" [x], remarca un cercetãtor, dupã aproape patruzeci de ani de la funestele evenimente.
Însã nu toate asasinatele comandate de KGB si-au atins tinta.
Actele criminale, puse la cale în ascuns, de politia politicã a PCR, s-au desfãsurat din ordinul, sub supravegherea consilierilor sovietici si conform metodologiei folosite de asasinii KGB-isti autohtoni instruiti la Moscova.
Pe când înfãptuiau suprimarea episcopului Emilian Antal, nepotul patriarhului Miron Cristea, pentru cã a protestat împotriva executãrii unui fruntas al PNT din Bucovina, tortionarii cominternisti au avut si unele surprize.
Trimisul lui Botnãras l-a fortat pe cãlugãrul, ce servea zilnic masa epscopului Emilian Antal, sã-i dea bucatele fatale.
Acesta însã a îngurgitat otrava menitã înaltului prelat, zicând:
<- Mai bine mor eu, decât sã ucid un episcop !> [xi], dupã cum îsi amintea patriarhul Teoctist, în timpul scurtei sale penitente de la Mãnãstirea Sfânta Treime din Sinaia.
Ne aflãm în plin Rãzboi Rece declansat între capitalismul democratic si comunismul totalitar.
Prin comunicatul BBC-ului, Lumea Liberã era avertizatã cã Uniunea Sovieticã, în ofensiva ei declansatã pentru înfãptuirea obiectivelor globale, este necrutãtoare, iar jertfa deliberatã a episcopului Grigorie dovedeste cã în fata uraganelor, stejarii se frâng trosnind, dar nu se înclinã.
O soartã asemãnãtoare cu cea a prelatilor ortodocsi au avut-o toate fetele bisericesti, de diverse confesiuni, oameni politici, intelectuali cinstiti, tãrani, muncitori, circa trei milioane de persoane au fost arestate, indiferent de clasa sau categoria socialã cãreia apartineau, chiar si cei sãraci lipiti pãmântului.
În ultimele decenii, Vlãdica Grigorie intrase în conflict deschis si cu regele Carol al II-lea si cu legionarii, dar acestia nu au procedat ca asasinii teleghidati de "Marele prieten de la rãsãrit".
Toti, de la Vlãdicã pânã la Opincã, care s-au opus politicii hegemoniste si expansionismului Uniunii Sovietice, exercitate, în România, prin intermediul asa zisul P. C. R., ramurã a Cominternului, importatã de la Moscova, au fost privati de libertate, terorizati sau exterminati, într-un fel sau altul, cum sunt si cazurile ce le analizãm.
În discursul de receptie, din 4 februarie 1925, tinut cu ocazia primirii sale în Sfântul Sinod a Bisericii Autocefale Ortodoxe Române, distinsul ierarh se întreba retoric:
"Putea-voi duce austeritatea persoanei mele dupã pilda Prototipului nostru, mãcar pânã la drumul arzãtor al apostolatului zilnic, cu resemnare la auzirea vorbelor de ocarã si chiar la primirea de lovituri si scuipãri pentru învãtãtura Evangheliei?...
Cãci de o încoronare cu spini si de întinsul mâinilor pe cruce... e prea greu sã mai vorbim noi, muritorii de astãzi!...".
Atunci, episcopul Grigorie Leu nici nu-si putea imagina cã timpurile prigoanei pãgâne, a catacombelor, de acum 2000 de ani, se vor mai întoarce cu si mai multã vigoare.
Dar s-a înselat. Numai dupã un sfert de veac de la enununtarea crezului sãu arhieresc, misionar, Justinian Marina i-a pus în fatã alternative: mitropolit la Iasi sau temnita, iar el, împreunã cu fiul sãu, au ales martirajul.
Arhiereul martir a luptat, pânã la ultima suflare, împotriva dusmanilor enoriasilor sãi, cu armele crestinului, cu sabia duhului si puterea cuvântului, rezistând cu dârzenie si curaj în fata amenintãrilor si opresiunilor cominterniste, dirijate de politia politica a Uniunii Sovietice.
Viata si activitatea episcopului Grigorie Leu a fost si este un model pentru ierarhii ortodoxiei române. Datoritã comportamentului sãu exemplar, episcopul Grigorie Leu ar trebui beatificat si nu ignorat sau marginalizat, cum se întâmpã în prezent, pentru a se dovedi cã BOR nu a fost populatã numai de slujitori obedienti, nevrednici, ci si de modele demne de urmat.
Din pãcate, negarea adevãratelor valori se continuã si în zilele noastre, prin intermediul nonvalorilor instruite în fosta Uniune Sovieticã, ajutate de colaborationistii din rândul unor ierarhi, ce au dirijat si încã mai influenteazã unele hotãrâri ale BOR
________________________________________
[i]. Paul Leu, Martiri ai Bisericii Neamului, Ediþia a II-a revãzutã ºi adãugitã, Fundaþa Episcop Grigorie Leu, Bucureºti, 2006, p. 94 --105.
[ii]. Corneliu Leu, Cartea episcopilor cruciaþi, Editura Realitatea, 2001, Scrisoarea, din 2 martie 1949, a dr. Valentina Leu, cãtre directorul Spitalului din Huºi, dr. Gãitulescu, p. 117.
[iii]. Ibidem, Plângerea familiei, depusã la Procuratura judeþului Fãlciu, p. 117-118:
[iv]. Corneliu Leu, Cartea episcopilor cruciaþi, Editura Realitatea, 2001, p. 102.
[v]. Patriarhul din acea vreme avea gradul de colonel KGB, dupã cum afirmã presa rusã. Informaþia nu a fost desminþitã
[vi]. Pãrintele Galeriu, Pagini de martirologie: Episcopul Grigorie Leu, în România liberã, din 31 iulie 1993, p. 2.
[vii]. Corneliu Leu, Cartea episcopilor cruciaþi, Editura Realitatea, 2001, p. 102. .
[viii]. Cristian Vasile, Biserica Ortodoxã Românã în primul deceniu comunist, Editura Curtea Veche, Bucureºti, 2005, Colecþia Istoria timpului present, p. 201..
[ix]. Ibidem.
[x]. Sergiu Grosu în Calvarul românilor creºtini, Edition France Empire, Paris 1987
[xi]. Carol Hârºan, Cumpãna Patriarhului, în România liberã, din 2 august 2007.
Paul LEU
Kenmore, Washington, USA
|
Paul Leu 2/25/2009 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.