Din nou istoria
Mai mereu nu scap de ideea că trebuie să mă uit în istorie și întâmplător dau zilele astea peste un citat din Isaac Newton care mă provoacă să rearunc o privire în jur - fie ea și în fugă, doar, doar voi reuși să recâștig încrederea zdruncinată rău în cursul viețîi mele în posibilitatea unei traduceri oneste a ceea ce zicem a fi viață, nu atât ca valoare individuală cât că mod evolutiv istoric: « Live your life aș an exclamation rather then an explanation »
Câțiva ani în urmă un ziarist din România propunea ideatic o diuscuție a unui fenomen afectiv în urma căruia stăm în fața istoriei ca vițelul la poarta nouă încercând descifrarea semnelor - nu neapărat de alarmă - care ne înconjoară în firescul trăirii ci mai ales acelea de a interpreta fără alegere toate aproximațiile vechi sau noi intenția lui oprindu-se la dispariția azi a personalităților politice remarcabile aruncând desigur o privire trecutului istoric în care mișcările definitorii poartă marca unei activități semnate de politicieni pe care merită să ni-i amintim.
Istoria fiind un ansamblu temporal la care ne înclinăm - fie că înțelegem fie că nu -ne ține în chingile interpretărilor, a traducerii când inteligibile când confuze, după cum răscolim în catastiful miilor de ani din care ne compunem.
O plimbare supeficială, evident, o ciugulire selectivă prin stufăruișul istoric al lumii ne da siguranța existenței care vine dintr-un timp imemorial, chiar marcată ici colo și sigur sperăm nu degeaba !
Cât de necesar și, mai ales, justificat ar fi un amendament politic în mișcarea istorică rămâne o întrebare conținuă, răspunsurile fiind când pertinente când aberante, când argumentate eficient, când rămase în suspensia întrebărilor.
Despre dezaprobare nici nu cred că trebuie să gândim, politica fiiind considerată reflex al subiectivismului în spațiul căruia putem intră numai dacă suntem înarmați (până-n dinți) cu argumente irefutabile
Politicul istoriei are farmecul unei parabole fără sfârșit, ea conservă, pune la păstrare ceea ce în mod normal e uman și deci perisabil, ordinarul viețîi se pierde în actul istoric rememorat, aberațiile politice ca și gloria cuceriririlor devin gesticulație de ansamblu, mișcare către, cu valoare de viitor posibil, acesta fiind întotdeauna pășire într-o civilizație dorită deci superioar e (vezi Caesar ori Charlemagne ori Napoleon...)
În felul acesta găselnițele politice - pro sau contra - rămân secundare, istoria mărșăluește implacabil, vorba lui Petre Țuțea : »Sunt două mari discipline guvernate de principiul ireversibilitățîi » termodinamică și istoria. »
Ca acum !
Ori poate nu tocmai. Mi s-a părut întotdeauna că întrând în decodificarea politică a istoriei avem șansa lecției (cumva) gratuite, notă subversivă ori chiar nonortodoxă a manevrelor politice deschide ochii și deci permite înțelegerea și ne asumăm răspunderea corectării sau măcar a încercării de a corectă.
Ideatic !
Restul e o poticneală conținu ă din care ieșim șifonați indiferent cât de onești intenționăm a fi
Machiavelli zice în « Principele » lui că oamenii « sunt nerecunoscători, neloiali, mincinoși și necinstiți» și atunci ideea unei eventuale reevaluări a contextului istoric și prin extensie logică a celui politic, înțelegem că singură grijă a unui « political ruller » este luarea și menținerea puterii
Cu orice preț.
Și chiar dacă ne supărăm astăzi învăluiți cum suntem în noțiunea atât de atratctiv vehiculată - democrația - tot ne întrebăm cât de reală este încă structura politică marcată de acelaș Machiavelli : « Atâta vreme cât nu putem avea legalitate fără puterea armelor, eu nu pot susține legalitatea, ci vocea armelor. »
« Principele » lui Machiavelli poate fi considerat, astăzi o perimată interpretare a puterii, relicvele, chiar și cele istorice, pot fi însă exemplarele autoritare ale unui studiu nu numai onest dar și pertinent, altfel abominabile figuri dictatoriale, mai vechi sau mai noi și-ar pierde semnificația și am face greșala să trecem pe lângă ele- vezi Stalin, vezi Hitler !
Sigur, ocolind evenimentele superdramatice, când lumea s-a lăsat rasucită în seama furiilor dezlănțuite - asemenea revoluțiilor comuniste ori a celor două războaie mondiale - descoperim ici - colo personalități politice pe care le putem onora
S-ar putea ?
Recapitulând - istoricește vorbind - o întrebare cheie rămâne totuși fără răspuns, cred eu : pașii civilizației trebuie întotdeauna făcuți din umbră unei personalități puternice căreia îi acordăm încrederea noastră ori preluând un mit permanentizăm o idee, o ideologie de fapt care oricât de deșteaptă ar părea, cu timpul, devine « obsolete « ?
Maria Cecilia Nicu . Toronto
|
Maria Cecilia Nicu 11/16/2025 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.