Simfonia anotimpurilor, echinocțiul dă tonul primăverii
Astăzi am auzit păsările cântând altfel. Trilurile lor s-au distins clar de celelalte dimineți, ca și cum ar fi știut că astăzi nu e o zi oarecare, ci ziua în care se ridică cortina unui nou anotimp. Nu mai ciripesc timid, nu mai sunt simple umbre sonore printre crengi, ci cântă, cu toată forța, cu toată ființa lor. Este ziua lor cea mare, momentul pentru care s-au pregătit în liniștea iernii, așteptând semnalul nevăzut al primăverii. Acum scena e a lor, iar trilurile devin imnuri ale renașterii, un spectacol grandios ce anunță începutul unui nou ciclu al vieții.
Astăzi este echinocțiul de primăvară, ziua în care lumina și întunericul își dau mâna pentru o clipă, într-un echilibru perfect, înainte ca ziua să înceapă să triumfe. Este un moment cosmic, un semnal că lumea se reînnoiește și că ritmul vieții începe să se accelereze din nou.
Timpul, acest mare sculptor invizibil, a devenit o artă subtilă a negocierii cu sine însuși. În fiecare zi suntem chemați să alegem ce este cu adevărat important pentru sufletul nostru. Unele lucruri par esențiale, dar sunt doar frunze purtate de vânt. Ele își cer locul în mintea noastră, dar poate că unele trebuie lăsate să cadă, să se așeze lin, fără regrete. Este un dar, o pajiște nesfârșită de posibilități, iar noi suntem cei care alegem ce flori să contemplăm. Poate că ar trebui să ne dăm voie să ascultăm mai atent nu doar ce pare urgent, ci ceea ce ne hrănește cu adevărat sufletul. Uneori, liberul nostru arbitru seamănă cu un călător mahmur care nu își mai amintește direcția corectă, dar primăvara ne învață blândețea renașterii, nimic nu trebuie grăbit, fiecare mugur înflorește când îi vine timpul.
Anotimpurile nu sunt doar simple etape ale anului, sunt o simfonie cosmică, o lucrare divină cu părți de visare și părți de crescendo. Iarna este partea tăcută, unde sunetele se sting, unde viața pare suspendată într-o notă lungă de adormire. Dar acum, primăvara preia bagheta și schimbă ritmul, crescendo-ul începe, notele prind viață.
Aș putea spune că iarna își ia rămas bun demn, ca o regină care cedează tronul, dar nu în Toronto. Aici, iarna este un personaj încăpățânat, genul care refuză să accepte că petrecerea s-a terminat. Își uită paltonul intenționat, se întoarce să-l ia, dar mai rămâne puțin. Apoi se hotărăște că poate mai aruncă un viscol, așa, din spirit de contradicție. Pe de altă parte, nici primăvara nu este genul docil. Se strecoară printre troiene, mai fură și ea câte o zi de soare, face ca ghioceii să se ridice curajoși dintre nămeți, doar ca să arate că sunt prezenți. E un duel al anotimpurilor, o joacă de zile și nopți, până când iarna, în cele din urmă, acceptă inevitabilul și pleacă bombănind despre „pe vremea mea…”.
Și atunci cortina se ridică, spectacolul începe.
Scena se transformă sub ochii noștri, covorul alb se destramă ca o iluzie, iar în locul lui apare iarba, timidă, dar hotărâtă, punându-și primele broșe în piept toporașii.Copacii, care au stat în tăcere ca niște înțelepți ai pădurii, primesc undă verde să revină la viață și o fac cu forță, împodobindu-se în muguri ce par niște lampioane aprinse pe ramuri. Ghioceii, mesagerii neobosiți, își pleacă petalele albe cum clopotele, ca să vestească începutul sărbătorii.
Iar cerul… ah, cerul. De câteva zile își toarnă în cupă elixirul unui albastru mai intens, promisiunea că zilele se vor lungi, că lumina va triumfa, că vara, așezată pe următoarea pagină a simfoniei, își va face și ea intrarea când îi va veni rândul.
Dar azi, azi e primăvara cea care cântă și noi am așteptat-o cu mărțișoare în piept.
Carmen Oltean
20 Martie 2025
Toronto
|
Carmen Oltean 3/20/2025 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.