De la Cantemir cetire
E uimitor să te regăsești în cuvinte care nu-ți aparțin decât prin nastere: Pentru mine, limba română e distanța dintre inimă și umbra ei, care se numește suflet ( Fănuș Neagu). Simt acest adevăr din realitatea românească în care am vlăstarit. Sufletul se umple de lumina cuvântului vechi. Și revărsarea se face prin lectură, o bucurie a împlinirii.
Termenul <> al textului latin, recunoaște istoricul Constantin C. Giurescu, l-am tradus prin <>, deoarece n-am certitudinea că ar fi existat și hiene speță care ar corespunde etimologic termenului latin hylaces (care latră, care urlă). (1)
Dimitrie Cantemir, marele domnitor și cărturar umanist, l-a transmis la forma de plural în descrierea vânătorilor domnești.(2)
Ion Nania a explicat folosirea cuvântului vechi românesc în forma latină, deoarece Dimitrie Cantemir nu a avut un element lexical corespunzător, cunoscând cu siguranță verbul ylao din greacă. Existența cuvântului în limba noastră e susținută de o baladă și de două mărturisiri (un vânător și un țăran). Se trage o concluzie normală: Este dovada cea mai bună nu numai a prezenței hilacului în fauna noastră, ci și a conservatorismului limbii noastre.(3)
Dacă aș spune că am auzit în copilărie cum se strigau câinii la stână, aș putea fi lăudat că stau bine cu imaginația. Pentru a nu fi molestatpe rețelele de socializare, chem în ajutor un almăjan, preot din Țara Almăjului, care a lăsat, din 1910, o monografie: Când se cheamă câinii la mâncare, se strigă:Na, loci.(4) Cum cuvântul na este Strigăt cu care se cheamă sau se gonesc unele animale domestice(DEX), loci nu poate fi decât substantiv. In privința etimologiei interjecției, în DEX și NODEX, se face trimitarea Cf. alb., bg., ngr., magh.DER, mai generos cu posibilitatea originii slave, amintește croata, poloneza și rusa, precizând în cele din urmă și De origine obscură, după Philippide, II, 725. Ultima părere se apropie de adevăr, termenul naaparține unui fond lexical balcanic comun. Ținând seama de ocupația fundamentală a păstoritului la români și de prezența cuvântului în albaneză, e de acceptat originea românească a interjecției.
Între sunetele limbii noastre, consoana h se găsește într-o situație deosebită. În primul rând, nu are pereche sonoră. Apoi, circulația fluxului de aer e liberă. Nici o restricție nu-i asigură o bază de articulare, doar sunetele din apropiere îi dau un caracter glotal, palatal sau velar.
Păstrarea acestui sunet în vorbirea românească, după Gr. Brâncuș, se explică prin limba dacă. (5) Împrumuturile din slavă i-au întărit poziția. În graiurile din sudul Banatului, în general, consoana h nu se rostește: oț (hoț), otar (hotar), dar horă, haină.
Forma fonetică notată de autorul monografiei satului Pătaș permite explicații posibile. Dispariția lui h, a determinat corpul fonetic iloc, iloci. Vocala o din rostirea cuvântului în, sudul Banatului, se poate pune pe seama diferențierii fonetice subdialectale. Dispariția sunetului i poate fi accidentfonetic, datorită pronunțării lungi a vocalei din interjecție. Dacă h n-a existat etimologic, apropierea de termenul grec este interesantă. Nu e vorba de un împrumut lexical, ci de un cuvânt vechi, deci autohton. În orice caz, trebuie să recunoaștem conservatorismul limbii noastre, a graiurilor almăjene.
Îmi regăsesc copilăria în versurile: La stână, stele-aveam pe umeri, / Doar renăscusem lângă cer, / Eram înalt cât veacul Tâlvii, / Fălos, cu zâmbet de-oier(6). Ce n-aș da să mai pot aduce oile la strungă, să beau zară și să manânc urdă!(7).
Elementele lexicale vechi, mai ales în domenii specifice vieții românești, cum ar fi păstoritul, reprezintă rezistența clară față de ceea ce numesc opresiunea prin limbă, slavonă sau greacă. Si nu rezist tentatiei de a mă întreba asemenea poetului Iosif Băcilă: Cum e să fii spic de grâu, răsărit de soare, / Izbuc pe sub cleanturi, cuvânt românesc? (8) Sinele sopteste un cuvânt: CREATIA.
1. Giurescu, C. C., Istoria pădurii românești din cele mai vechi timpuri până astăzi, Ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Ceres, București, 1976, p. 269, nota 7 la subsol
2. Cantemir, Dimitrie, Descriptio Moldaviae, 1973, p. 236
3. Nania, I., Patru cuvinte românești din fondul străvechi, în publicația Studii și comunicări, vol. III, 2010, p. 396
4. Popoviciu, V., Monografia comunei Pătaș, Sol, grai, credință și obiceiuri locale, Ediție îngrijită de Ileana Crașovan, Ed. Waldpress, Timișoara, p. 55
5. Brâncuș, Gr., Introducere în istoria limbii române, Ed. Fundația România de Mâine, I, Buc., 2005, p. 24
6. Băcilă, Iosif, Ferestre aburite, în volumul Drumul unei sărbători, Editura TIM, Reșița,2007, p. 29.
7. Despre cuvintele vechimii noastre, vezi Brâncuș, Gr., Vocabularul autohton al limbii române, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1985.
8. Băcilă, Iosif, Lacrimă sub candela aprinsă, Editura Cosmopolitan-Art, Timisoara, 2022, p. 92.
CONSTANTIN TEODORESCU, New Dundee On
|
Constantin Teodorescu 3/17/2025 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.