Marturisiri - Panta Rhei
Expresia „Panta Rhei” vine din limba greacă și este atribuită lui Heraclit din Efes (535-470 î.Hr), în traducere însemnând „totul curge”. Ideea principală a filosofului grec presocratic fiind aceea că substanța fundamentală a universului este focul, din care decurg toate celelalte elemente (aer, apă și pământ), si că aceasta se află într-o continuă mișcare, într-un flux, cugetarea „totul curge, nimic nu rămâne neschimbat”, fiind atribuită acestuia.
Privind dinspre fizica modernă am putea spune că Heraclit avea oarecum dreptate, plasma solară sub acțiunea câmpurilor electromagnetice fiind un fel foc care curge, și mișcarea continuă a materiei fiind observată de la particulele subatomice până la scara universului.
Heraclit este cunoscut și pentru afirmația cum că „nici un om nu poate să intre în apa aceluiași râu de două ori, deoarece nici râul și nici omul nu mai sunt la fel”, concept care a exercitat o influență asupra lui Hegel și a filosofilor marxiști (Marx, Engels și Lenin). Aceștia au pus pe piedestal caracterul materialist al schimbării, lăsând deoparte „logosul” (ordinea, rațiunea cosmică), sau voința lui Dumnezeu, dintr-o altă perspectivă.
Și așa ajungem la cartea „Panta Rhei” a lui Vasily Grossman, care ne prezintă povestea lui Ivan Grigorievici, un supraviețuitor al gulagului stalinist ce încearcă să-și găsească locul în societate după 30 de ani de detenție. Cartea este o mărturie zguduitoare despre experiența universului concentraționar sovietic și despre capacitatea limitată de adaptare a supraviețuitorilor.
Cartea a fost publicată pentru prima data în Occident în 1972, la opt ani după moartea autorului și în Uniunea Sovietică în 1988, odată cu „perestroika” lui Mihail Gorbaciov. Cartea a avut un imens succes la public, dar a fost privită și ca un atentat la memoria lui Lenin. N-am citit nimic mai înfiorător despre decăderea omului sub influența politicilor comuniste, și a terorismului de stat din perioada stalinistă.
„Bunicule, bunicule unde ne duc?”, întrebau copii deportați împreună cu familia. „În Siberia, dragule, la ocnă”, răspundea bunicul printre lacrimi. La închisoare se ajungea pentru „delictul de opinie”, în urma „sesizărilor” binevoitoare sau „forțate” ale concetățenilor. Când arestezi pe cineva care ar putea avea păreri contrare celor oficiale nu mai poate fi vorba de democrație sau libertate de exprimare.
„Iată că în viață năvălește forța interdicției”, ne mărturisește autorul cum începe teroarea, „viața își dezvăluie brusc ura josnică și tenebrele”, și „ca într-o vrăjitorie tot ce e bun devine rău”. Iarăși „totul curge” în direcția eliminării democrației, a opozanților, a celor care au altă opinie decât cea de la centru. Iarăși avem „faruri călăuzitoare”, suntem împinși către conflicte din care nu avem nimic de câștigat, iarăși vom fi „sclavi în vechiul nost’ pământ”.
Arestarea opozanților politici în perioada alegerilor marchează întoarcerea radicală către totalitarism, pierzând ocazia unei schimbări democratice pașnice. Dacă Ceaușescu ar fi ascultat cererile muncitorilor din Brașov în 1987, și nu ar fi reprimat brutal manifestația, poate că Revoluția Română din 1989 n-ar fi fost atât de sângeroasă. Nu ne-am îndepărtat esențial de „mineriade” și de spectrul comunismului, dacă propaganda cu „legionari” și „amestecul în treburile interne” încă ține, ci doar ne facem de râsul lumii și afectăm imaginea țării pentru următoarele decenii.
Și asta pentru că nu a avut loc un proces real al comunismului, astfel încât tânăra generație să fi descoperit abuzurile acestui regim politic inuman, și a nu fi obligată a le retrăi, până când va ajunge iarăși „cuțitul la os”, și schimbarea va fi inevitabilă. „Scrâșnetul sârmei ghimpate întinse în taigaua siberiană este unit cu scrâșnetul sârmei ghimpate din jurul Auschwitz-ului”, scria Grossman. Comunismul și fascismul au fost similare, dar comunismul a ieșit victorios și se întoarce în forță.
Ca și în „Panta Rhei” însă, va veni negreșit vremea când cei care abuzează astăzi puterea cu care au fost investiți, se vor întreba de ce au făcut-o, poate doar din „frica josnică că în loc de icre negre se vor înfrupta doar din icre roșii”. „De ce nimicind oameni nevinovați,..., mai era nevoie de elaborarea până în cele mai mici amănunte a unor scenarii, mincinoase de la un capăt la altul, privind participarea acestora la niște comploturi născocite, inexistente?”, se întreba Grossman, spre sfârșitul remarcabilei lucrări.
Răspunsul pare a fi în singurul lucru de care îi este frică „statului fără libertate”, și anume că „libertatea este nemuritoare”. Viața înseamnă libertate, aceasta este mesajul lui Grossman, viața nu poate exista în absența libertății. „Statul fără libertate a fabricat machete de parlament, de alegeri, de organizații profesionale, de societate și de viață socială”, mărturisește Grossman. Ne îndreptăm noi oare, din nou către un astfel de stat?
Atunci când începi a te depărta de Dumnezeu, de adevăr, de dreptate, de credință, când îmbrățișezi, ca om sau ca națiune, o cale care nu îți este potrivită sau destinată pe acest pământ, când nu mai poți găsi nici cincizeci de oameni drepți în cetate, te poți aștepta la o pedeapsă divină, cuvenită și chiar meritată.
Singura cale de urmat pentru supraviețuirea „cetății” este doar libertatea, dreptatea și credința în Dumnezeu. „În cetatea dreptății tale poți fi ucis, niciodată înfrânt.”, spunea Nicolae Iorga, și „Cu noi este Dumnezeu/ Înțelegeți neamuri și vă plecați/ Căci cu noi este Dumnezeu”, mărturisește Credința Ortodoxă.
Ioan Cojocariu
Martie 2025, Toronto, Ontario, Canada
|
Ioan Cojocariu 3/14/2025 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.