Carmen Oltean, poeta din Alba stabilită în Canada
Carmen Oltean este o poetă originară din Lunca Mureșului, care, deși trăiește în Canada din 2001, își păstrează mereu legătura cu România. În poeziile sale, reflectă dorul de casă și iubirea pentru tradițiile românești.
Cine este Carmen Oltean
Carmen Oltean este o femeie originară din Lunca Mureșului. După o scurtă perioadă petrecută în Zlatna, s-a stabilit în Alba-Iulia, unde a trăit o mare parte din viața ei.
Chiar și după ce a plecat de acasă, în 2001, pentru a începe o nouă viață în Canada, Carmen nu a uitat niciodată de unde vine.
Este mamă și poetă, iar prin cuvintele sale, adesea în prim-plan rădăcinile și identitatea sa din România.
Prin cuvintele sale pline de emoție, poeta Carmen Oltean a reușit să creeze imagini care rămân în sufletul cititorului.
Poeziile ei reflectă atât dragostea pentru locurile natale, cât și experiențele din viața sa departe de România.
Două lumi, o singură inimă – Poezia ca legătură între trecut și viitor
Douăzeci și patru de ani de exil sufletesc și geographic, măsurați în
bătăi de inimă pline de dor de țară.
Locuiesc în Canada, departe de locurile copilăriei, dar România nu a încetat niciodată să fie acasă,
să-mi pulseze în suflet ca o rană frumoasă. Anul trecut, după opt ani,
m-am întors cu teamă. România mă aștepta, dar fără mămuca și fără
tătucul meu, cei care mi-au dat rădăcini și aripi. Ei m-au învățat ce
înseamnă frumusețea, cum să port în suflet tradițiile, cum să privesc
lumea cu ochi curați și să pășesc prin ea cu demnitate. De la ei am
învățat nu doar cine sunt, ci și cum să fiu.
Când am ajuns, salcâmii înnebuniseră de floare, trandafirii își
deschideau petalele, iar pentru mine a fost un extaz al ochilor, un
delir poetic, un spectacol copleșitor. România era o poezie vie. O
frumusețe ce aproape doare. Simțeam că trăiesc un vis, că plutesc
printr-o lume pe care cei ce locuiesc aici poate au încetat să o mai
vadă, prea obișnuiți cu ea, prea plini de ea.
M-am lăsat îmbrățișată de dealurile bunicilor, mi-am sărutat pământul
natal cu pașii, am sorbit lumina câmpurilor și parfumul pădurilor. Am
iubit-o pe România cu toată ființa mea. Șase săptămâni de frumusețe
pură, de întâlniri cu oameni truditori, cu înțelepciune veche, cu
suflete calde și primitoare. Am râs, am plâns, am băut din cupa plină
a prieteniei. Am fost primită cu brațe de lumină și am plecat cu
lacrimi în ochi.
România mi s-a revelat ca o poveste. În acel timp suspendat, am
retrăit copilăria: câmpurile cu orz verzi, primăverile mirosind a
fericire, miei zburdalnici, salcâmii fremătând în vânt, frăguțele
ascunse printre frunze. Între două bătăi de inimă, erau mama și tata,
fratele și sora mea, universul meu întreg, neatins de timp.
Acum, de departe, retrăiesc fiecare moment, fiecare peisaj ca pe o
transfuzie de frumusețe care îmi ajunge până la vara viitoare, când mă
voi întoarce iar. România mea e un poem nesfârșit, iar poezia mea s-a
născut din dor, din amintiri, din acel suflu divin care mi-a hrănit
sufletul și cuvântul.
Vă invit, cei care trăiți în această țară, să o priviți cu ochi
proaspeți, să o redescoperiți, să o iubiți. Să nu lăsați frumusețea ei
să devină invizibilă prin obișnuință. România este poezie. România
este acasă.
Și totuși, chiar și departe, chiar și printre alte graiuri și alte
peisaje, nu m-am desprins nici o clipă de țară. Nu am uitat, nu m-am
risipit în uitare, dimpotrivă, am stat mereu cu sufletul ancorat în
iubire, în limba strămoșească, în acel suflu tainic care m-a hrănit.
Din dorul meu, din dragostea neclintită, din darul Lui Dumnezeu, s-au
născut versuri. Poezia mi-a fost pod peste ape, rădăcină adâncă și
cântec de întoarcere.
Dacă am poezie, am pâine. Dacă am pâine, am poezie. Între foamea
sufletului și hrana trupului există un echilibru tainic, un cerc ce se
închide doar prin frumusețe. Poezia nu doar că umple golurile nevăzute
ale ființei, dar hrănește și dăinuiește, la fel ca pâinea caldă de
acasă, aceea care ne leagă de amintiri și de esența noastră.
Aceste volume pe care le aduc acum în fața voastră nu sunt doar pagini
scrise, ci ecouri ale unui suflet ce nu și-a lăsat niciodată țara în
urmă. Sunt ofranda mea, cuvintele mele înrădăcinate în pământul care
mi-a fost leagăn. Sunt o mărturisire de credință, o datorie a inimii,
un fel de a da înapoi ceea ce mi-a fost dat, limba, dorul, frumusețea
neamului meu.
Le dăruiesc vouă, cititorilor mei, cetățenilor acestui pământ, ca pe o
chemare de a vedea, de a simți, de a iubi mai profund ceea ce avem.
România e poezie, iar fiecare vers din aceste cărți e o întoarcere
acasă, o punte între mine și voi, între trecut și viitor.
Mă nasc de două ori în fiecare dimineață,
o limbă mă strigă în vis, alta mă trezește.
Două ritmuri îmi bat în tâmple,
două voci îmi cos tăcerea pe margini.
Într-o limbă plouă cu dor,
în cealaltă, dorul e vânt ce mă poartă mai departe.
Într-una, casa e acolo unde s-a născut copilăria,
în cealaltă, acasă e acolo unde pașii ating cărările.
Cuvintele curg între ele ca două râuri
ce se întâlnesc în aceeași mare.
Uneori, mă scufund într-una
și ies la suprafață în cealaltă,
aceeași, dar altfel.
Într-o limbă iubesc ca o flacără,
în cealaltă, iubirea mea e lumină lină.
Într-una, tăcerea e grea, ca un munte nins,
în cealaltă, e doar o foaie albă, așteptând să fie scrisă.
Sunt două maluri ale aceleiași ființe,
două aripi ale aceleiași păsări.
Oricare mi-ar lipsi,
m-aș prăbuși în absență.
Poezia nu este doar un talent, nu este un privilegiu, este un mod de a
privi lumea. Pentru mine, ea este respirație, lumină, o taină ce curge
prin mine ca un râu între două maluri.
Scriu în limba în care am învățat să simt, în cuvintele care mi-au
fost dăruite de părinți, de strămoși, de pământul din care mă trag.
Fiecare vers pe care îl aștern pe hârtie poartă ecoul limbii mele
materne, muzica ei interioară, profunzimea ei.
Dar poezia nu este doar a mea. Este a celor care o citesc, a celor
care o simt, a celor care găsesc în ea un adevăr pe care poate nu l-au
putut rosti până atunci. Nu scriu ca să impresionez, ci ca să creez
punți între suflete, ca să așez în cuvinte ceea ce uneori se simte,
dar nu se poate spune.
Locuiesc în două țări, chiar dacă pașii mei ating doar pământul uneia.
Fizic, sunt în Canada, dar o parte din mine trăiește mereu în România.
Nu e doar o împărțire a spațiului, ci o conviețuire a sufletului între
două lumi care mă definesc și mă îmbogățesc.
România îmi dă rădăcini, Canada îmi dă aripi. Una îmi oferă nostalgia,
cealaltă îmi deschide orizonturile. În una mă regăsesc în tradiții, în
cealaltă mă reinventez în diversitate.
Nu am ales poezia, ea m-a ales pe mine. Ea m-a ajutat să traduc nu
doar cuvintele, ci sufletul însuși, să creez o punte între cele două
lumi care mă locuiesc. Și dacă există ceva ce pot dărui mai departe,
atunci aceasta este invitația mea: să privim mai adânc, să simțim mai
intens, să descoperim poezia ascunsă în fiecare clipă.
Poezia este acasă. Poezia suntem noi.
Volume de poezie ale lui Carmen Oltean
Desculță prin Suflet – Editura Ecou Transilvan;
Și Îngerii Plâng – Editura Ecou Transilvan;
Scrisori către Mine – Editura SitTech Craiova;
Lumini și Umbre – Editura SitTech Craiova;
Șoapte de îngeri – Editura Coresi
Între ieri și azi – Editura Coresi.
Raluca Rus
Alba 24
|
a consemnat Raluca Rus 3/14/2025 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.