O făclie in inima Olteniei ( n.n. ref. la cartea " De la Pometești la Lilieci " autor Rodica Pospai Păvălan )
În cartea De la Pometești la Lilieci (Editura Aius, Craiova, 2022, 272 pagini), Rodica Pospai Păvălan surprinde sub lupă mai mulți scriitori din Oltenia. Autoarea împlinește o muncă prestigioasă, care pretinde familiarizarea cu opera fiecărui scriitor prezentat și cunoașterea cel puțin a principalelor analize literare, prin cronici și studii, date publicității de nume de rezonanță din domeniu. Iar de aici încolo, dincolo de documentare și fișare, întreprinde propria cercetare, încât a obținut în câteva pagini o viziune polifonică, pe care o pune cu nonșalață sub ochii cititorilor. Fiecare profil de scriitor cuprinde o prezentare eseistică absolut originală a autoarei cărții și rubricile: Cărți publicate - poezie, roman, eseu, traduceri; Prezența în antologii; Referințe critice; Interviuri; Câteva pagini din operă. Prezentarea se încheie cu extrase din câteva dintre cele mai semnificative evaluări critice.
Este de remarcat înainte de toate o colosală și de durată muncă de laborator. Nu vorbim de cititul creațiilor unor scriitori, să zicem că lucrul acesta intră în firescul atitudinii oricărui intelectual. Totodată, pentru a extrage din analizele literare ale altora a ceea ce este reprezentativ pentru scriitorul în cauză, este nevoie iarăși de muncă, timp și mai presus de orice de spirit critic, de spiritualitate aleasă, de minte ascuțită, enciclopedică și nu în ultimul rând de condei sprinten. Autoarea dovedește reală capacitate analitică, dovadă conexiunile globale ici-colo. Palierul monografic al lucrării este sublimat cu accentul pe judecata de valoare, deoarece împănează textele cu scurte citate extrase din analizele unor profesioniști cunoscuți, extrase care i se par definitorii, și chiar sunt!
Din subtitlul cărții: Scriitori din nordul Doljului, este definită sfera de cuprindere, aceea a unor scriitori născuți și/sau crescuți la țară. Originea rurală este în toate cazurile continuată de ani de studii, cu pasiunea pentru literatură, ivirea talentului și șlefuirea acestuia. Rodica Pospai Păvălan evidențiază satul, iar ca o mină de aur limba română și patria scriitorilor analizați, a noastră, a tuturor. Autoarea dovedește pregătire de înaltă clasă, râvnă științifică și cultură vastă, fără de care, performanța atinsă de ea prin definirea unei cărți viabile n-ar fi posibilă.
Prezentările a șaisprezece scriitori despre care este vorba în această carte, scriitori așezați cuminte în ordine alfabetică, cu toate că la urmarea anului nașterii, Macedonski și Sorescu s-ar fi detașat în mod natural, sunt tot atâtea eseuri parcimonios lucrate, care reliefează gust estetic și simț artistic. Autoarea pune în valoare, cu aprecieri pertinente, realizările deosebite, cauzele reușitei și adesea contextul, face conexiunea cu mediul scriitoricesc. Mai puțin analize critice, cât o parcurgere a drumului cărturăresc al acelor scriitorilor analizați, o însoțire a carierei acestora. În manieră pur oltenească, ea așează acolo unde trebuie câte o luminiță pentru cititorii operelor respective. Aici autoarea se dovedește ea însăși o creatoare de substanță și n-ar fi de mirare ca în curând să scoată la iveală scrieri originale. Rodica Pospai Păvălan are condei de cronicar literar și dacă o revistă i-ar solicita colaborarea s-ar adapta rapid și perfect, deoarece are toate datele de a fi totodată un comentator avizat și îndrumător în lumea literelor.
Se cuvine scos în evidență talentul Rodicăi Pospai Păvălan de a observa exact trăsături și conexiuni, valențele mai puțin scoase în evidență ale unor opere, încât mini-eseurile de care vorbeam nu sunt neapărat un sumum al unor date cunoscute. Ele sunt, într-o covârșitoare esență, sclipiri ale propriei priviri critice. Expunerea acestor valorificări lucide personale, întâlnită la tot pasul, se face elegant, de multe ori fiind cuprins tocmai miezul cunoașterii. Ele îl îndrumă pe cititor. În fond, în aceasta constă meritul, valoarea lucrării De la Pometești la Lilieci. Iată: „Alxandru Macedonski este o personalitate a cărei prezență în viața literară, în publicistică, în politică și în societate a însemnat una tumultoasă și zbuciumată, fiind deopotrivă un deschizător de drumuri în poezia românească, un ziarist incomod și acid, trăsături care l-au condus adesea către o poezie de atitudine, considerată uneori ca dusă către extrem.” Născut în București, Macedonski este prezent în cartea De la Pometești la Lilieci, deoarece își petrece copilăria la Adâncata și este considerat scriitor oltean –
Cînd mergi spre munți dinspre Craiova, urcând pe apa Amărezei, De la Murgași în Adâncata și la Vocna-n Pometești Junincele-așteptând gonacii mugesc la gardurile-ogrăzei, Și-n lunca dintre două dealuri, din Gura-Ploești în Goiești...
Cartea nu este un rezumat, ci reprezintă creație, este un omagiu adus culturii, o performanță de cercetător și istoric literar. Cititorul care nu auzise de numele unui anumit scriitor își poate forma o opinie realistă, iar cel cunoscător se simte ghidat, spre beneficiul propriu. Pentru că, pagină după pagină, această lucrare de autor slăvește creația, cultura. La dovada de hărnicie, disciplină și mai ales har, se conturează evident vocația de constructor. Autoarea scrie și editează cărți-eveniment. Lucrarea analizată aici a fost precedată de Scriitori doljeni și mehedințeni din Piemontul Bălăciței (Scrisul Românesc Fundația Editura, Craiova, 2020), de Scriitori din sudul Doljului (Editura UZPR, 2021), de alte lucrări. Și n-ar fi de mirare să fie urmată de Scriitorii Craiovei sau de Scriitorii ieșiți de pe băncile Liceului Carol!
Din fișa biobibliografică a Rodicăi Pospai Păvălan de la finalul cărții se reține o activitate publicistică întinsă, fidelitatea de o viață pentru carte, neclintirea din traseul asumat în momentul în care a hotărât să trăiască înconjurată de cărți, iar acestea, începând să dea roade, emit un spirit intelectual dedicat, o făclie în inima Olteniei.
Din Vatra Basmelor, ianuarie 2025 CONSTANTIN LUPEANU
|
Constantin Lupeanu 3/10/2025 |
Contact: |
|