Poveste de primăvară
Un ghiocel cu o scufie cât un degetar, Cu glasul lui subtire de clestar, Vestea într-o bună dimineată: „Bun sosit” Printesei Primăvara.
A primit Solia lui de la bătrânul Lut, Rotundul Glob, ce toate le-a stiut, Dar cum Frumoasa alerga prea sus, Micul, plâpândul ghiocel s-a smuls Din brazda lui, de lângă mama tină, Suind spre a Primăverii albă mână …
Cling, cling, spuneau petalele de-omăt, Lovind în vântul ce zbura încet, Înfăsurând lăstari abia pocnind Și muguri proaspeti asternuti pe grind.
În dansul ei, scânteietor, în soare, Măiastra fată presăra-n răzoare Din părul ei: cer, frunze si petale, Acoperind a iernii aspre zale.
El, mândrul ghiocel, întâiul sol Ce s-a trezit din patul de zăpadă Suna lumea de flori, din stratul gol Și razele grăbite să le vadă !
Și s-au tot dus în jocul lor sprintar Spre un castel ce se numea Florar !
P R I M Ă V A R A ÎN C U L O R I
Luna MAI scrie pe flori, Cheamă fluturii din nori Rândunelele, din sori.
În salcâmul înflorit, Albinele strânse-n roi, De cu zori, au poposit.
Sus, pe un ram, între flori Sunt în cuib, trei puisori; Jos, în iarbă si în rouă Stau, mici, cojile de ouă.
Îmbăiate în culoare, În mătase si candoare, Azi, lalelele tin sfat, Povestind ce - au îmbrăcat.
Gâze cu aripi de ceată, Si antene lungi, de ată, În vestminte de atlas, Cântă grav, la contrabas.
Cucul numără-n pădure Zilele: ,,să crească mure’’, Apoi lasă câte - un ou În alte cuiburi: ,, cadou ‘’ !
Luna MAI scrie pe flori : Primăvară, în culori…
P R I M Ă V A R A
Ger, zăpadă, au apus ! Si prin zări, departe, sus, Printre norii calzi, usori Zboară cârduri de cocori.
Totu-i viu si-ntinerit, Primăvara vine; Totu-i viu si-ntinerit Este cald si bine...
Rândunica ne-a sosit, Primăvara a venit, Este cald si bine...
Melania Rusu Caragioiu Montreal
|
Melania Rusu Caragioiu 3/7/2025 |
Contact: |
|