Marginalii, certitudini stilistice si deceptii etimologice
Textele micropoemelor lui Iosif Băcilă, în aparență o mare simplitate, au temeiuri care scapă la prima lectură. Pe mine, pur si simplu, trei, întemeiate pe cuvintele a juca si joc, mă covârsesc prin semnificațiile amintirilor. Poetul cheamă trecutul, ființe fixate în memorie. Le reproduc în ordinea apariției în ciclul Poeme cu litere dăltuite noapteadin volumul de versuri Lacrimă sub candela aprinsă:
Când jucau almăjenii brâul bătrân,
Nu ridicau picioarele prea sus
Să nu li se vadă opincile găurite ...
(Uica Dumitru Popovici Joc 1);
Când joci fata,
Uită-te la ea
Să-i vezi ochii
Năzarnici scăpărând ...
(Velișcu Boldea Joc 2);
N-ai dă unge să șcii
Că atunci când să gată jocuŽ -
E ca si cum ai pleca dâncolo ...
(Afilon Lațcu Joc 3)¹
Se cuvine să precizez că, fiind directorul Casei Raionale de Cultură din Bozovici, am cunoscut pe cei trei împătimiți de jocul popular românesc, primii doi din Valea Almăjului și ultimul de pe Valea Bistrei. Uica Dumitru Popovici a fost instructorul echipei de dansuri a Căminului Cultural din localitatea Eftimie Murgu, un rudărean (de la vechea denumire a satului, Rudăria), pe care mi-l închipui si acum la revolta țăranilor împotriva colectivizării. Velișcu Boldea (din localitatea Prilipeț) și Afilon Lațcu (din Glimboca), maestrii coregrafi, au creat ansabluri folclorice (la Resita, respectiv la Caransebeș) vestite în Europa. Micropoemele se bazează pe cuvintele hazlii ale coregrafilor, care urmăreau anumite aspecte. Uica Dumitru ținea la armonia jocului de glezne în executarea mișcărilor și a atitudinii mândre a dansatorilor, Velișcu Boldea urmărea autenticitatea, firescul atitudinii, a tinutei, a pozitiei dansatorului, iar Afilon Lațcu, prin exprimare în graiul de pe Valea Bisttrei, unea jucători veniți în Banat (datorită industrializării) din diferite zone ale țării. Îmi face plăcere să-mi aduc aminte că poetul Iosif Băcilă a trăit arta jocului popular din Tara Almăjului ca dansator în Ansamblul folcloric Smâlzul, Mulsul oilor al Casei Raionale de Cultură Bozovici, avându-l coregraf pe Velișcu Boldea.
Smâlz, regionalism bănățean din limbajul pastoral, se definește lexicografic astfel măsuratul laptelui la oi, când se face stâna primăvara și se mulg întâia dată oile(cf. MDA și DAR) și i se atribuie origine nesigură, cu trimitere la mânzare, desi cred că, normal, m-as gândi la elementele lexicale a mulge, a smulge. Adevărată este doar prima afirmație. Oile se aduceau la stâna celui care avea mai multe și îngrijea oile pe timpul verii. Individul care obținea cea mai mare cantitate de lapte devenea baci. El putea fi altul decât proprietarul stânii. Oile se aduceau la stână cu câteva zile (cel puțin două zile) înainte de eveniment. Se evita posibilitatea hrănirii intensive a oilor pentru a da o cantitate mai mare de lapte. Laptele obținul în aceste zile revenea proprietarului stânii. Mieii se înțărcau treptat. Oile se mulgeau putin, apoi se dădea drumul mieilor să zbată oile pentru a se păstra cantitatea de lapte care se putea reduce prin mulsoare. Sărbătoarea începea cu mult înainte de venirea oilor de la pășunat.
Înțelepciunea din aceste versuri curge dintr-o veche experiență de viață fixată în normele nescrise ale colectivității, parte semnificativă a pedagogiei populare.
Se observă liniile simple, precise ale comunicării, ceea ce mă determină să trec prin labirintul unei imposibile definiții(Nicolae Sârbu) a poeziei, inepuizabilă prin esență și să ies cu o convingere: în orice creație artistică sufletul și ideea se întâlnesc cu emoția cuvintelor, cu rezonanțele sunetelor, cu puterea materiei. Nu e un răspuns la întrebarea cărturarului reșițean Gheorghe Jurma Ce este poezia?în Cenaclul Semenicul din orașul Reșita.
Pentru mine cele mai bune versuri sunt cele provocatoare, care nu se pot uita, dându-ti libertatea de a cugeta.
Originea mitică a jocului, cu valoare magică pe care n-o mai simțim, se vede în cuvântul brâu. Nu stiu din ce cauză (nici nu am căutat o explicatie), înteleg versurile o alegorie a ritualului de viată într-un infinit temporal, o afirmare a existentei prin armonia miscării simturilor pe alunecarea melodiei lăsate de un suflet care si-a revărsat starea de creatie în vesnicie, unde si-a uitat numele. Jocul de brâu nu e vechi, e bătrân. E o parte din taina măretiei sculptate în chipurile dacilor la Roma.
Cuvântul opincă are un timbru deosebit în comparatie cu termenii corespuzători din limbile slave sud-dunărene: ópanak/óпинaк (sârbă, croată, slovenă), ópinok/óпинок (bulgară, macedoneană). Pentru curiozitate, amintesc folosirea termenuli de către ruteni. Faptul că se găseste si în cehă (opanky), în rusă (opanka) e confirmat în DER. Albaneza are lexemul opingë. Sonoritatea specifică provine din perechea fonetică in. Cum nu-si poate explica disparitia vocalei u prin eliziune, M. Vinireanu crede (Dictionarul etimologic al limbii române) că în etimonul propus de F. Miklosich (preluat de etimologia românească) s-a produs dislocarea grupului consonsntic nk, creea ce determină concluzia: opincă Provine, probabil, din fondul balcanic, care este traco-daco-ilir, mostenire pelasgă. Deoarece de la aparitia lucrărilor lingvistului sloven (Die slavischen Elemente im Rumunschen si Lexicon palaeoslovenico graeco-latinum) au trrecut peste o sută cinzeci de ani, am căutat păreri relativ recente si am găsit că etimonul opinuku încăltăminte, din sl. opêti, opinč a acoperi ( DER) este o formă neatestată² din proto-slavă. Îmi pare rău că lingvistul român din lumea nouănu a căutat originea cuvântului în rădăcină indo-europeană.
Nu cred în originea latină a cuvântului fată. Nu înteleg evoluția semantică jignitoare. Pentru atestarea cuvântului, MDA notează doar Cod. vor. 26/13. Acest manuscris, unul dintre cele mai vechi texte românești, are o datare largă: secoluil al XV-lea (Aron Densușianu), ultima jumătate a secolului al XVI-lea (O. Densusianu, P. P. Panaitescu). După grafie, I. G. Sbiera propune perioada 1423-1550, după filigramul hârtiei, stabilește anul 1505. Nu se va putea sti niciodată anul originalului după care s-a făcut copia manuscrisului. Cuvântul apare în spațiul cultural maghiar: În NÁDUDVAR-ul din Hajdú este pomenit la 1210 un servus nomine Fata.³ E de regretat că pentru atestare nu se folosesc și documente străine.
Fata se joacă, altfel spus se poartă (se conduce ) de către flăcău pe curgerea melodiei. Faptul acesta si arta miscărilor concomitente cu gratia exactitătii se vede în ardeleana cu două fete, atingând caracterul de exceptie în ardeleana (rară) cu trei fete, de obicei surori de cruce (văruici în traditia locală).
Din latina clasică nu am mostenit nici saltare a dansa, nici iocari a glumi, nici ludere a (se) juca. Nu înteleg cum acesti termeni sa fi dat bogatia semantică a verbului a (se) juca (MDA notează 89 de semnificatii), care provine din lat pop *iōcăre prin calc semantic cu sl igrati a juca(DAR). Ce ne facem atunci cu vocabulele giocare (italiaă), jouer (franceză), jugar (spaniolă), jogar (portugheză)?
Viata e un fel un joc care încetează în moarte. De aici paralelismul: terminarea jocului e ca moartea, gând exprimat printr-o largă comparatie.
Ochii, simbol în imaginarul poetic universal, creează tensiuni semantice prin valoarea epitetului metaforic năzarnic Poetul avea la îndemână termenii nesătios, pătimas, lăcomos, lăcomel (lăcomei) frcventi în graiurile almăjene. Din câmpl tactic de exprimare se face o selectie care arată felul de a reflecta emotia lirică, expresiv si deplin. E o împletire de semnificatii într-o aparentă notatie retinută de la un coregraf. Preluarea e firească si duce la perfectionarea ei într-o viziune sensibilă. Poetul trăieste nevoia sensului. Sensul general determină semnificatii păstrate în sinonime: bănuitor, neîncrezător, suspicios, temător, nălucitor. Poetul e departe de sensurile retinute de dictionare. El caută sensuri neretinute lexicografic si care nu au o anumităspecializare. Conotativ, ochii năzarnici sunt strălucitori, aprinsi de patima, de plăcerea jocului.
Din interiorul imaginarului poetic, Iosif Băcilă face pelerinaj la icoanele semtimentelor, în regie lirică: meditativ, grav, cu atmosferă romantică de la forma directă la atitudine discretă, senin, jubilant în perceptie realistă. Autorul pune în valoare personalitatea cuvântului în traditie poetică, în succesiune de ritmuri ca echilibru natural, mobilitatea discursului pe baza principiului viitorul prezentului, subtilitatea recuperării memoriei colective si individuale. Unele reflexii, trecute prin frazare, par prozaice, aducând cu nostalgie revelatia unor întelesuri uitate.
Secventele biografice, formă de raportare la sat, capătă aspecte idilice prin durerea pierderilor din traditiile almăjene. Văd ca biruintă reflectarea sinelui cu sacralitate de ritual si as numi poeziile din ciclul Poeme cu litere dăltuite noaptea poemele noptii.
Sigle:
DAR Dictionar de regionalisme si arhaisme;
MDA Micul dictionar academic;
DER Dictionarul etimologic român.
1. Băcilă, Iosif, Lacrimă sub candela aprinsă, Volum îngrijit, cuvânt-înainte si notă asupra editiei de Florina-Maria Băcilă, Timisoara, Ed. Cosmopolitan-Art, 2022, p.133.
2. Skok, Petar (1972), Etimologijski rjeènik hrvatskoga ili srpskoga jezica, knjiga druga:k- poni,2,Zagreb: Jugoslavens ka akademija znanosti i umjetnosti, p.651, https://archive.org.
3. Drăganu, N., Vechimea si răspândirea românilor pe baza toponimiei si onomasticii, Conferintă tinută la Brasov, Vălenii de Munte, Asezământul tipografic Datina Românească, 1934, p. 14, https://bcub.ro >vechimea... PDF.
Constantin Teodorescu, New Dundee ON
|
Constantin Teodorescu 3/1/2025 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.