Legenda lui Dragobete
De veacuri, tradițiile neamului nostru s-au păstrat în memoria poporului, împletindu-se în diverse povești, cântece și legende. Unele s-au transmis pe cale orală, altele au fost sculptate în stânci, aducând mărturie peste veacuri, despre acest popor harnic, curajos și pătimaș în iubire. Pentru că azi este Sărbătoarea Iubirii, am să vă povestesc legenda lui Dragobete care, după spusele bătrânilor, era feciorul unei preafrumoase fete, Dochia. Despre ea se credea că ar fi fost fiica lui Decebal și
că însuși Traian, Împăratul romanilor, ar fi dorit-o de nevastă. Cu părul bălai împletit, cu ochii precum cerul după ploaie, cu obrazul alb ca spuma laptelui și cu buzele roșii cu miresme de frăguțe, oricine o vedea rămânea vrăjit de frumusețea ei. Dochia locuia într-o colibă la poalele muntelui și avea o turmă de mioare pe care o ducea la păscut în poienile cu iarbă fragedă.
Într-una din zile, fermecată de culorile florilor și de miresmele lor, a înnoptat pe malul lacului în care își adăpa mioarele. Era o noapte cu lună plină și Dochia a adormit pe un pat de flori, surâzând în somn. În miez de noapte, când dormea dusă, din adâncul muntelui s-a ridicat un nor de ceață care a acoperit lumina lunii și a învăluit într-o tandră îmbrățișare trupul fecioarei adormite
A doua zi, când a deschis ochii, soarele era la amiază. A a privit împrejurul ei, și totul i se părea schimbat. Pe buze mai purta încă urma delicată a unui sărut. Neștiind ce i se întâmplase, s-a privit în oglinda lacului, iar pădurea a început a fremăta și un glas duios de fluier se auzea în depărtări
Viața și-a continuat cursul normal, însă Dochia nu știa exact ce se întâmplă cu trupul ei, care se schimba
din zi în zi. La 9 luni, de la întâmplarea cu norul de ceață, pe 24 februarie, a venit pe lume Dragobete. Ursitoare și nașe i-au fost patru zâne: Primăvara, Vara, Toamna și Iarna. Și zânele i-au adus în dar ceea ce au crezut că este mai prețios în viață. Primăvara i-a semănat în inimă Iubirea, dăruindu-i prospețimea florilor și tinerețe fără bătrânețe. Vara nu s-a lăsat mai prejos și i-a dăruit copilului căldura prieteniei, împlinirea dragostei și dulceața fructelor. Zâna Toamnă i-a adus în dar un fluier ca să-i țină de urât, dar care să-i și înveselească pe oameni cu cântecele lui. În sfârșit, nașa-Iarnă i-a țesut un strai alb cu sclipiri de diamante. Ca cingătoare, i-a dăruit un brâu roșu
cusut cu perle. Straiul era astfel conceput, încât creștea odată cu flăcăul, rămânând alb, oricât l-ar fi purtat.
Pe la 19 ani, Dragobete avea părul negru ca noaptea, ochii verzi precum iarba mătăsoasă de pe munte, vorba îi era dulce ca mierea, iar sărutul frigea ca jarul. Era un flăcău vesel ce cânta din fluier și iubea cu patimă fetele. Fecioarele care îl întâlneau și îi simțeau privirea, uneori chiar sărutul de foc, se jurau că el venise de pe alt tărâm. Tot bătrânii spuneau că ar fi fost o scânteie de adevăr în cele afirmate de fecioare. Pentru că nimeni nu știa cine îi este tată, se zvonea că ar fi fost zămislit de chiar Duhul Muntelui, în timpul unirii cu Dochia, când acesta s-a transformat în ceață
Adevărul este că o perioadă de timp nimeni nu l-a mai zărit pe fecior și nici nu i-a mai auzit cântecul fluierului.
În creierul muntelui, într-o peșteră pe ai cărei pereți creșteau cristale în buchete albe, roșii, albastre, cenușii, roz și violet, trăia un bătrân înțelept. Pe când păștea oițele în poiana în care fusese zămislit, băiatul s-a pomenit față în față cu Înțeleptul care i-a spus pe nume și l-a îndemnat să-l urmeze. Înmărmurit de spaimă și uimire, Dragobete l-a urmat fără a spune o vorbă. Devenindu-i ucenic, el a deprins învățătura tainică de a citi în Cartea secretă a Naturii. Astfel, recunoștea plantele de leac, știa a vorbi cu păsările, înțelegea semnele magice ale pădurii, nemaifiindu-i frică de fiarele sălbatice, al căror limbaj îi devenise cunoscut.
Când a revenit printre oameni, aceștia l-au primit cu brațele deschise. Acum, mai mult ca altădată, trezea o iubire înfocată în inima tuturor, călătorea cu viteza gândului și se înfățișa acolo unde era chemat
Bărbații îl îndrăgeau și ei. Nimeni nu cunoștea taina care îi făcea pe bărbați să-l placă și să nu fie geloși pe el. Asta, până într-o zi, când un bătrân a dezvăluit marele secret. Pe vremea când era flăcău, în seara de 23 februarie, Dragobete li se arăta în vis feciorilor de însurat și-i învăța secretele iubirii. Împărtășirea secretului se făcea numai sub jurământ. Bătrânul a rupt tăcerea, întrucât, avea peste 100 de ani și se considera a fi dezlegat de juruință.
Legenda mai spune că după sute de ani de viețuire pe pământ, timp în care oamenii acestor meleaguri învățaseră a iubi, iar învățătura se transmitea din tată în fiu și de la mamă la fiică, Spiritul Muntelui și-a chemat copilul la pieptul lui. La cererea tatălui, Maica Domnului l-a transformat într-o plantă magică, numită *Năvalnic. Astfel, Dragobete zis și Năvalnic, doarme în carnea tatălui, renăscând în fiecare primăvară
Chiar și azi, în mileniul trei, unele fete și tinere femei ale acestui popor mândru, mai cred încă în puterea magică a năvalnicului. Ele poartă la sân o punguță de mătase în care țin magicul năvalnic. E un semn de prețuire și de aducere aminte a celui care a fost Dragobete, zeul Iubirii la români.
Vă întrebați ce s-a întâmplat cu Dochia, mama lui Dragobete? Unii povestesc că ar fi devenit o babă rea și încăpățânată. Ei mai spun că în luna martie ar fi îmbrăcat 9 cojoace și a urcat cu oile pe munte. Pentru că era cald, ea a început a-și da cojoacele jos, rând pe rând, iar într-o noapte geroasă s-a transformat în stană de piatră împreună cu turma sa. Alții, mai înțelepți, susțin că Dochia s-a dus la iubitul său, Muntele Ceahlău și i-a cerut acestuia s-o transforme în stană de piatră
ca să fie veșnic împreună. Iubirea nu moare!
-------
*Nota autorului: 15 august-Adormirea Maicii Domnului, ziua când se culege năvalnicul, ultima plantă de leac, ce crește în păduri, în locuri știute numai de unele femei bătrâne, care o folosesc la descântatul de dragoste. Năvalnicul este dat fetelor să-l poarte în sân; se crede că are puterea magică de a de a atrage dragostea flăcăilor pentru cea care-l poartă.
Autor: FLOAREA CĂRBUNE
N.N.
Doamna Floarea Cărbune, având fiica în Japonia, a organizat ani la rând, împreună cu fiica de acolo și comunitatea românilor dar și sprijinul japonezilor avizi de cultură, concursul THE INTERNATIONALCONTEST Art & Life. Prin intermediul acestui concurs domnia sa a dus în Japonia multe volume în română și engleză de la mulți scriitori din România
Tot dânsa, în 2017, a întocmit o antologie bilingvă englezo-română intitulată Just for you, Japan!, ca o punte culturală între România și Țara Soarelui Răsare, (despre România și Japonia), și despre care vom reveni ulterior.
|
Floarea Cărbune 2/23/2025 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.