O lume ca o lume - Cireșe-n iarnă, din perete
Dacă ar poposi azi Socrate printre noi câteva ore și ar vedea abundența magazinelor, ar repeat ceea ce a grăit atunci când a văzut într-o piaţetă din Atena tot felul de obiecte expuse de negustori pentru a stârni poftele cumpărătorilor: "Câte lucruri de care eu nu am nevoie există!".
Avem iarnă canadiană adevărată. Una despre care auzisem povești, poate am mai prins ceva ger de când am emigrat, însă am avut noroc de ierni relative blânde. Dar acest început de an este chiar așa: brrrgrrrrrade în minus amplificate de vânt, zăpadă cât cuprinde. Încă nu am ajuns la Niagara în 2025, dar dacă o revizitez, sigur o găsesc sloiuri-sloiuri.
După ce am citit cartea Feliciei Mihali “O noapte de dragoste la Iqaluit”/editura Hashtag, am înțeles ceva mai mult de ce viața în nordul înghețat este atât de grea. Și mă gândesc la întunericul geros de acolo ori de câte ori mă încumet la o rapidă plimbare prin iarna din Ontario. Voi povesti atât despre minunata carte a Feliciei, cât și despre iarna din Canada. Astăzi, însă, aceste subiecte au fost preambul pentru un altul.
În miezul alb și rece al acestui anotimp, pentru că le-am găsit la reducere, mi-am luat de poftă câteva din fructele care-mi plac probabil cel mai mult. Dulcile, inimoasele – și la formă, și la gust, , CIREȘE! Le-am savurat îndelung cu amestecul obișnuit de bucurie și vinovăție, mai cu seamă că sunt extra-extra sezon. Cine știe din ce livadă mexicană au fost aduse cu un camion, avion, navă sau de vreun vrăjitor al lumii moderne.
Important este că au ajuns - strălucitoare și netede în exterior, atât de zemoase și pline de zahăr la interior. Și, inevitabil, m-am gândit la mamamare – bunica maternă care a trăit război și foamete. Și care nu visa vreodată la tot ce poate avea acces nepoata ei dusă departe de locurile natale. Păi, cum o citez de-atâtea ori, ea bine mai spunea că
Uite că ne trebuie și bani din părete, că-i scoatem din bancomatul din perete, nu? Și câte ne mai poftește nesățiosul trup tot scoatem din perete. Vara nu ne ajung roadele locului, căutăm delicatese din te miri ce rară situație. Iarna, nu mai zic, luăm - ca mine acum - fructe de peste mări și țări. Care, printr-un noroc, au gust, și încă unul de-să-vâr-șit!
Sunt lacomă și pofticioasă, da. În același timp, cumpătată. Dar, dacă găsesc vreun chilipir bun și rar, de ce să nu-l iau? Împotriva rațiunii, a amintirilor sau a remușcărilor. Câți copii ai lumii nu văd NICIODATĂ cum arată o cireașă, darămite gustul ei? Dacă am trăi mereu în gândurile astea, nu ne-am mai bucura probabil de nimic. Întotdeauna, undeva departe sau nebănuit de aproape, cineva are acces nepermis mai puțin ca noi.
Ca de obicei, discuția poate merge în diferite direcții, odată pornită ca mai sus. Cumpărăm mult, aruncăm asemenea, practicăm paradoxul reciclării fără cap. Am fost mereu impresionată de acțiunile restaurantelor care, în loc să zvârle mâncarea la gunoi, o donează, la finalul zilei, celor înfometați. Dar sunt puține.
Cunoașteți bucuria achitării unei cafea cu mic dejun inclus unui necunoscut? Dacă nu, încercați-o, vă va îndestula sufletul pentru un ceas. Dar câte milioane de gesturi ar trebui să facă fiecare pentru a potoli nevoile și foamea semenilor aflați în suferință?
Între timp, supuși presiunilor de tot felul, le numim convenții sociale, achiziții instituționalizate, eșafodaje financiare, sau alte asemenea titulaturi. Și cheltuim. Pe case mai mari decât nevoia individuală, mașini care știu să meargă la fel ca toate celelalte, dar sunt full options, nemaivorbind de veșminte care cad repede din canoanele modei.
Dintotdeauna, și de la antici până la cinici, trecând prin hotărârile lui Diogene, negarea valorilor convenționale și continuând prin traiul călugărilor timpurii, încercările minimaliste din artă în viață sau invers, oamenii aclamă simplitatea, mai precis - viața simplă. Dar cum o obținem? Ne hrănim doar cu apă și pâine, ne mutăm într-un butoi (fie el și stilizat) ?
Cred că eu una decid așa: îmi mai iau când și când cireșe din peretele abundenței contemporane. Dar altfel, mă voi trudi să reușesc a fi A) econoamă cu nevoile materiale și B) deosebit de risipitoare cu cele care țin de spirit. Încă am de studiat cum au reușit cei mai înțelepți dintre noi să fie consecvenți în a trăi simplu. Reîncep cu DAO, ca o curgere de apă a lui Allan Wats. Ceea ce vă doresc și vouă!
|
Amorena Minculescu 2/9/2025 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.