Intre două lumi : Darul de a ne cunoaste sensul vietii
MOTTO:
Sensul vietii rezultă din eterna reîntoarcere a identicului.
Friedrich Nietzsche
Când ni s-a dat viața în dar, am primit și multe alte daruri, dar printre acestea nu s-a aflat și acela de a ne cunoaște sensul vieții. Acest vid trebuie să-l umplem pe îndelete, cu răbdare și fără întrerupere, deși știm că nu vom găsi vreodată răspunsul pe deplin. Nu putem renunța, căci sensul vieții reprezintă una din coordonatele fundamentale ale existenței noastre, este căutarea căii celei mai scurte spre un obiectiv propus și atitudinea pe care trebuie s-o adoptăm pe parcursul vieții.
Viața întreagă este un test, bâjbâim până ne găsim identitatea, iar istoria se repeată, și, până reușim să trecem testul, se mai întîmplă să rămânem repetenți. Neputința de a găsi un răspuns mulțumitor naște uneori o criză acută. Suntem liberi să alegem, să ne facem un proiect, dar nu putem să facem ce vrem, nu putem întotdeauna să decidem și de aceea nu putem să creăm omul acela pe care vrem să-l construim. Ajungem să experimentăm toată viața prăpastia de netrecut între ceea ce dorim să fim și ce am reușit din tot ce am dorit. Nimeni nu ne poate ajuta, și viața noastră nu poate avea decât acel sens pe care singuri ni-l alegem. Sensul vieții se conturează prin experiență și cunoaștere, prin raportări la lumea exterioară, dar și la propria persoană și la divin.
Primele întrebări încep să se contureze în anii adolescenței, misterioasa și fascinanta fază de dezvoltare, când apar forme de gândire mai abstracte, autocritice și reflexive. E perioada de viață când începem să deschidem ochii spre lume, să-i descoperim sensurile, când dorim să aflăm ce este fericirea și cum să ajungem la ea, să ne descoperim pe noi înșine, să ne întrebăm cine suntem, ce vrem să devenim, ce hotărâri să luăm privind viața, valorile, convingerile, identitatea, cariera, stilul de viață distinct, să stabilim relațiile cu noile cunoștințe, inclusiv cu persoane de sex opus. Acest punct de plecare ne va însoți toată viața.
Teologia, știința și filosofia au avut fiecare răspunsurile lor obținute pe diferite căi, dar fără să fie cele definitive. Începând cu cei mai mari filozofi ai lumii și terminând cu oamenii de rând, toți avem propriile noastre păreri despre sensul vieții, fiecare om crede în anumite valori. Nici nu s-ar putea altfel, căci identitatea noastră este alcătuită din anumite valori pe care le alegem dintr-o multitudine fără sfârșit. Ce alegem, ca să dăm existenței noastre un anumit sens, devine o preocupare care face parte din zestrea de gândire a fiecărui om indiferent de vârstă, de statutul social sau de educație și instruire. Subiectivitatea noastră de a privi și de a percepe viața ne face diferiți și numai prin propria noastră experiență putem găsi singuri drumul vieții. Sensul existenței reprezintă poate cel mai frecvent motiv de disensiune între noi, și asta pentru că nu toți vedem în viață același sens.
Dar de unde știm care este drumul cel mai bun? Cum și ce alegem? Cum se combină între ele ceea ce alegem, cum ni se potrivesc temperamentului, cum sunt influențate de împrejurările și evenimentele ivite în cale? La toate întrebările care se nasc pe această temă, știe răspunsul complet numai bunul Dumnezeu. Numai El știe care este calea cea mai bună, căci noi, muritorii de rând, suntem sortiți să rostogolim gândul mereu în jurul acestei întrebări.
Există în Univers un mecanism orb care rostogolește toate corpurile cerești, planeta noastră, corpul nostru, sângele, ideile, trăirile. Lumea se învârte ca într-un cerc și cu întreaga lume și noi. E o rostoglire de la care nu ne putem sustrage, suntem cuprinși ca într-un cerc, ne rostogolim întreaga viață prin gropi, pe drum plat, opintindu-ne spre înalt, apoi ne rostogolim la vale, ne tragem sufletul și iar ne rostogolim. Învăluiți în ceață, privim spre soare, noaptea visăm drumul, și dimineața ne rostogolim iarăși spre zări uitate sau necunoscute, încâlcite, greșite sau ascunse, și obosiți, spre târziul vieții, încetinim rostogolirea. Tragem aer în piept și în perioadele de epuizare, pe căi nevăzute, ne încărcăm de proaspete energii venite din univers și iar pornim până va veni timpul să ne înălțăm, ca să completăm energia din care am primit și noi.
Dar cât este pe pământ, omul rămâne o ființă duală și contradictorie, pământeană și cerească, însușiri care-l împing să dea sensuri multiple și adesea contradictorii sensului vieții. Omul rămâne de-a pururi un peregrin al absolutului și nu încetează să pătrundă cât mai profund în oceanul fără fund ce îl constituie sensul vieții.
Alergând mereu să ne împlinim, căutând cu înfrigurare direcția cea mai bună a vieții, ca o ironie a sorții, ne trezim ca într-un sens giratoriu cu multe răspântii care ne obligă să acordăm prioritate tuturor clipelor ce se perindă prin viața noastră. Atenți la astfel de depășiri, putem greși calea cea mai bună de ieșire, mai devreme sau mai târziu, sensul giratoriu ne aduce de unde am plecat.
Ca pe fiecare om, și pe mine, sensul giratoriu al vieții m-a rostogolit căutându-i răspunsul. Am reflectat de-a lungul anilor întorcând pe toate fețele, nu numai sensul vieții, dar și sensul cuvintelor. Căutând fericirea, târziu am înțeles că e doar o iluzie și că adevărata fericire este în noi. Acum știu că rostul vieții mele a fost evoluția și împlinirea spirituală, atât cât omenește mi-a stat în putință și m-am luptat tot timpul să nu fac umbră pământului degeaba, cum am învățat de la bătrânii din satul meu. Ca profesoară, mi-am dorit să trăiesc în viitor prin elevii mei cărora le-am transmis niște concepte despre viață, ca mamă și bunică, să trăiesc prin fiica mea și apoi prin nepoată, în care am investit bucăți de suflet, și acum, la anii senectuții, să dăinuiesc prin scrierile mele. Nimic nu este pierdut atâta timp cât încă mai ești în viață, fiindcă, încă mai poți fi fericit și poți să adaugi un nou sens vieții tale. Visul sau dorința nu moare niciodată, ele încă mai stau în picioare, atât timp cât tu stai în picioare și mai crezi în frumusețea și sensul vieții. La orice vârstă, chiar dacă ai bagajele făcute și te așteaptă la ușă, încă mai poți să te bucuri de ceea ce ai și încă mai poți să treci cu vederea peste toate cele bune, ca și peste cele rele ale acestei singure lumi date ca dar al vieții.
Omul este ca o stea care se naste si va arde atât câtă lumină a acumulat.
Elena Buică
Pickhering Ontario
|
Elena Buică - Buni 2/8/2025 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.