Povești mici pentru oameni mari - Despre maturitate
Bărbat bun
.
.
A pus casa la vânzare. Atâtea amintiri închise între aceste ziduri!
Copiii — acum adolescenți — vin la fiecare două sfârșituri de săptămână. În
restul timpului, locuiesc cu mama lor. Fotografiile de pe pereți amintesc
familia care a fost. Uite, aici, e ea înainte să nască băiatul, iar dincolo, cu
fata în brațe, la ieșirea din spital. Privește, pe comodă, poza din vacanța când
copiii au învățat să schieze. Își aduce aminte de câte ori au căzut. Dar nu sau
lăsat, au reușit până la urmă.
Anda va veni să ia câteva cutii cu veselă. Giacomo le-a pus lângă ușa
de la intrare. Ea are încă cheile casei. În fond, până la vânzare, este și casa
ei. El ar dorii ca ea să se întoarcă, să reia acest fir întrerupt, să-și regăsească
liniștea.
Giacomo e în bucătărie, pregătește niște spaghete cu sos „Marinara”.
Îi place să gătească. O ajuta pe soția sa chiar dacă aceasta nu avea serviciu,
căci deciseseră ca ea să se îngrijească de casă și copii, iar el să lucreze și să
aducă banii necesari unui trai bun.
Ușa de la intrare se deschide. Anda intră, se descalță și, depășind
cutiile din hol, se așează la masa din bucătărie. Sunt singuri, doar ei doi.
Bărbatul o privește zâmbind. Inima îi bate, sperând o veste bună din partea
ei — poate s-a răzgândit.
- Știi, m-am gândit cum să-ți dau o explicație în legătură cu decizia
mea.
- Și? — întreabă el, amestecând sosul ce scoate aburi îmbietori.
- Îți aduci aminte că am văzut un psiholog, căci eram deprimată fără
să am un motiv.
- Da.
- Într-una din ședințe, m-a întrebat de ce m-am căsătorit.
- Pentru că m-ai iubit, nu?
- Nu. Acasă, la părinții mei, era mereu scandal. Soră-mea și cu mine
eram terorizate să nu izbucnească urletele, înjurăturile, să nu vedem cum tata
o lovește pe mama ca pe un sac de nisip și o lasă iar leșinată pe podea. Când
el ieșea din casă — plecând nu știm pe unde — noi copiii mergeam să o
trezim cu apă, să o așezăm în pat, și-i auzeam tânguielile și plânsul. Cu
timpul, totul devenise imposibil de suportat.
- Da, mi-ai spus deja toate astea.
- Când te-am întâlnit pe tine atât de binevoitor, cu o familie așa de
iubitoare, mi-am dorit să fiu cu voi. Nu știam ce e iubirea și nici liniștea în
casă. Mi-am imaginat că te voi putea iubi. Te-am respectat. Nu te-am înșelat.
Am făcut copii, am avut grijă de casă, am făcut dragoste cu tine, dar inima
mea a rămas rece. Nu mă atrăgeai așa cum aș fi dorit.
- Și?
- Am rezistat cincisprezece ani. Am ajuns la capătul puterilor să mă
prefac că te iubesc, că sunt fericită. Să joc scena asta în fiecare zi m-a
exasperate. De aceea am căzut în depresie.
- Deci, îmi spui azi că nu mă iubești.
- Nu te-am iubit niciodată. Iartă-mă, e mai bine să știi — spuse Anda
ridicându-se de pe scaun și îndreptându-se spre ușa de intrare. Se reîncălță,
luă cutiile una câte una și le puse pe peronul intrării. Lăsă cheia casei pe
măsuța din hol și închise ușa în urma ei.
Geacomo rămase pe gânduri. Stinse focul și trase la o parte cratițele
de pe aragaz. Nu-i mai era foame. O piatră grea îi apăsa pieptul și lacrimi
nevăzute i se înnodau în gât.
Casa s-a vândut în câteva luni. Cam la un an, a întâlnit-o pe Mirela. E
veselă și îi dă toată atenția. Se simte fericit. Hotărăsc să se mute împreună și
să se căsătorească după ce divorțul lui va fi pronunțat.
Mirela are o bună prietenă, Simona. Se văd, din când în când, să ia o
cafea și să povestească ultimele noutăți din viața lor. Așezate la măsuță în
micul restaurant, femeile își deschid sufletul.
- Ce bucuroasă sunt pentru tine! — zice Simona. Deci, te măriți.
Superb! Și cine e fericitul?
- Îl cheamă Giacomo. E italian.
- Ooo… Italian… Sexi!
- Nu te amăgi, nu e deloc ce crezi.
- Și ce este?
- Un bărbat cumsecade, calm, gospodar.
- Te iubește?
- Da, foarte tare!
- Și tu?
- Eu, nu știu.
- Cum așa?
- Nu, nu îl iubesc.
- Atunci de ce te măriți cu el?
- Am nevoie de un bărbat bun. Nu vreaua să iubesc. Doresc să fiu
liniștită, să mă simt în siguranță, să fiu iubită. Să mi se facă toate capriciile.
- Și crezi că o astfel de căsătorie poate dura?
- Desigur. Cine spune că Giacomo va fi singurul meu bărbat. El va fi
singurul meu soț.
Autor : Silvia Mariora / Montreal
Ciclul : Povești mici pentru oameni mari
Volumul : Despre maturitate
Povestirea : Bărbat bun
|
Silvia Mariora 1/26/2025 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.