Oamenii cumsecade de la revista Observatorul
Am recitit zilele trecute extrase luate, aproape la întâmplare, din articolele numerelor trecute ale Observatorului din Toronto. Spontan și fără vreun efort s-a cristalizat o opinie clară: oamenii din jurul revistei Observatorul sunt o echipă de oameni cumsecade. Oricine citește revista realizează instantaneu că de-a lungul celor 30 de ani de existență pe pământ canadian Observatorul și-a impus să fie cumsecade, nu numai de formă (câți nu se laudă că sunt cumsecade!), ci de-adevăratelea. Am putea spune că revista e o anomalie în lumea de astăzi.
Se vede de la o poștă cum colaboratorii ei se feresc ca dracu de tămâie să introducă bârfe, pornografie, etalări de crime, critici fără acoperire, înjurături, știri așa-zise senzaționale, politică deșănțată, polemici stupide. Într-un fel, Observatorul ar putea juca rolul de etalon, de referință pentru alte ziare și reviste românești și nu numai.
Într-o lume pe dos, Observatorul se comportă cu o senină cumsecădenie, promovând cultura și educația bunul simț și blândețea, ceea ce ar putea face pe unii să creadă că oamenii revistei sunt o trupă de profesori pensionari, care încearcă să-și omoare timpul în mod plăcut.
Noi, care știm exact ce înseamnă CUM SE CADE și tragicele sale consecințe, vom spune prompt că Observatorul nu promovează cumsecădenia ca un scop în sine, ci această apare ca o consecință a programului pe care revistă îl urmează, mai mult sau mai puțin bine, cum îl țin puterile. Observatorul are în vedere elemente fundamentale:
1. Credința în Dumnezeu
Respectul față de Adevăr
Iubirea de țară
Recunoștința pentru Canada, țara de adopțiune
Revista noastră consideră că rugăciunea și credința în Dumnezeu, astăzi, în lumea noastră pe dos, sunt mai necesare ca oricând. Și nu e vorba aici de bigotism sau mai știu eu de ce alte isme. Așa cum nu e vorba de o credință teoretică și o rugăciune formală. Considerăm că Existența nu are căderea de a fi fără principiul său unic, Dumnezeu, și vom promova tradiția creștină, cu speranța că și cei care rătăcesc în lume, înșelați de realizările științei (care există, incontestabil, în domeniul pur grosier și material), vor deschide ochii. Sperăm în acest sens că slujitorii bisericii se vor lupta să infirme vechiul proverb românesc de a face ce spune popă, nu ce face popa, căci ne este imposibil să înțelegem că vreun preot să transmită cuvintele lui Hristos, în biserică și să considere aceasta doar un job.
Așa cum nu credem că Biserica trebuie să facă vreun compromis cu lumea modernă. Ideea de a încerca, de pildă, de a împăca creaționismul cu darwinismul este ridicolă fiindcă nu există măsură comună. Pentru cei care înțeleg metafizica producerii Existenței, este caraghios a încerca să raportezi două ordine diferite ale realității.
Considerăm că smerenia și rugăciunea prin care tăiem avântul egoului și înfumurării atât de caracteristice zilelor noastre (priviți în jur!), duc la acea aparentă de cumsecădenie de care vorbeam.
Observatorul are un respect deosebit pentru adevăr. A fi onest și a spune lucrurilor pe nume, fără patimă, fără injurii, înseamnă a avea stimă pentru cititori, dar mai ales pentru adevăr. Nu dorim să inventăm evenimente, dar dacă ele se întâmplă, oricât de dureros ar fi pentru egoul unora, e bine ca ele să fie spuse, căci altfel cum am putea îndrepta și ce rost ar mai avea revista noastră? Cumsecădenia de dragul cumsecădeniei e literă moartă. De aceea suntem oricând gata de a transmite opiniile cititorilor și a relata evenimente, fără măguliri sau atacuri inutile. A respecta adevărul nu înseamnă ceartă la colț de stradă, căci punctele de vedere sunt variate și noi le prezentăm ca atare, ci înseamnă a ne menține la un standard care să poată fi referință pentru alții.
Iubirea de tară promovată de Observatorul nu are nimic în comun cu laudele patriotarde și demagogice, nici cu criticile agresive și vindicative. Noi înțelegem foarte bine că țara, adică acel pământ la nord de Dunăre, a existat cu mii și mii de ani înainte de a fi noi și va exista și după noi. țară a fost și va fi acolo mereu. Dar ceea ce face această tară vie este populația care o umple și o folosește. Or, știm prea bine că, la ora actuală, această populație trece prin clipe grele.
Să ne înțelegem bine. Nu e vorba atât de bunăstarea materială, chiar dacă sunt mulți săraci, ci de sufletul nației. Și Observatorul are datoria, cu slabele sale puteri, cu cumsecădenia să, să nu ocolească adevărul, și cu ajutorul lui Dumnezeu să încerce să reclădească sufletul românesc. Nu este o chestiune de eficientă; nu e vorba de a ne pune întrebarea dacă are vreun rost, dacă va avea un efect. Nu e pentru noi să judecăm aceste lucruri. Noi avem datoria să ne concentrăm cumsecădenia în a denunța minciuna și răutatea, ticăloșia și corupția, și a pune în loc ceea ce a menținut sufletul românesc peste veacuri. Știm că marele Caragiale, după multiple încercări, a renunțat dezamăgit să mai reformeze mentalitatea contemporanilor săi, dar aceasta nu schimbă cu nimic datoria noastră. Ni se pare însă foarte important ca să nu ne limităm la critică. A critică e ușor. De aceea, Observatorul e convins că nu demolarea ci construcția este ceea ce contează.
În fine, e bine să apreciem țara de adopțiune, deși unii, prea obișnuiți numai cu critica, preferă să se creadă importanți și să-și imagineze că, fără ei, Canada nu ar putea exista. Aceștia ar fi bine să-și imagineze o situație similară în România și să se gândească cât de mânioși ar fi românii să vadă străinii venind la ei acasă, vorbind pocit românește și luându-le locurile de muncă etc.
Poate că programul prezentat pare pretențios. Nu este. El exprimă ceea ce orice om obișnuit ar trebui să urmeze în viața de zi cu zi. Sunt unii care cred că a fi creștin înseamnă a merge duminica la biserică, după care putem păcătui după plac. Sunt unii care cred că din când în când pot să ia o vacantă de la datoria de a fi oameni. Sunt atâția care îți bat joc de ființa lor, care este o minune de realizare.
Pe vremuri am studiat zile în șir, din curiozitate științifică modul cum funcționează mișcare brațului omenesc. E o minune, la fel că darul vorbirii sau al vederii.
Și totuși câți nu își bat joc de ele, folosind brațul pentru a produce răul, vorbirea pentru a răspândi minciuna și ochii pentru a vedea numai banul.
Suntem în secolul XXI, plin de calamități și viruși. Observatorul și grupul său au o vârstă importantă. Și nu ne-a fost ușor. Dar pentru noi este un mod de a lupta împotriva acestor rele și să sperăm că binele va ieși învingător.
Mircea TĂMAȘ
.N.B.
Mitcea Tamas este profesor la Centenial College din Toronto, autor a 27 de cărți;
prieten și colaborator al grupului de la Observatorul de la inceputurii.
|
Mircea Tamas 12/18/2024 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.