Nasterea, viata si răstignirea Mântuitorului Iisus Hristos
„Iisus Hristos este eternitatea care punctează istoria” (Petre Tutea)
Rezumat. Crestinismul este totalitatea formelor de credintă în persoana si în scrierile care contin cuvintele si învătăturile lui Iisus Hristos, fiind, în lume, religia cea mai importantă din punct de vedere numeric, cu peste 2,4 miliarde de adepti.
Nasterea, viata, moartea si învierea Mântuitorului Iisus Hristos (1) sunt considerate cele mai important eveniment din istoria crestinismului, (2) au rămas si vor rămâne, pentru vesnicie, pline de mister si (3) au produs schimbări majore în viata unei mari părti din omenire.
În lumea crestină nu există persoană care, indiferent de credinta sa, să nu-si pună probleme si cu privire de evenimentele pline de mister ale nasterii, vietii, mortii si învierii Mântuitorului Iisus Hristos, de la care a luat nastere crestinismul.
Cunoasterea fenomenului religios este o problemă foarte importantă pentru toti oamenii rationali, care vor să-l înteleagă 1) fie ca un act de cultură general, 2) fie ca o călăuză, ca un îndrumar în viată, 3) fie că simt nevoia de apropiere fată de Dumnezeu, 4) fie ca urmare a unor schimbări majore în viata lor, care i-au condus la noi trăiri sufletesti.
Multe persoane doresc să aibă acces la un material care să prezinte, pe întelesul omului obisnuit, cât mai complet si corect, contextul social, politic si istoric în care au avut loc aceste cele mai important eveniment din istoria crestinismului.
Prin studiul de fată se urmăreste să se răspundă acestor necesităti.
Cuprins:
1. Evenimente istorice premergătoare nasterii, vietii si răstignirii Mântuitorului Iisus Hristos
2. Conducătorii din perioada nasterii, vietii si răstignirii Mântuitorului Iisus Hristos
3. „Reglementările fiscale” si „nasterea, viata si răstignirea Mântuitorului Iisus Hristos”
4. Rolul si atributiile pe care le aveau, în familie si în societate, bărbatii si femeile, în perioada vietii Mântuitorului
5. Recensământul dispus de împăratului Iuliu Octavian (Augustus), scopul si influenta (predestinată) a acestuia asupra conditiilor si a locului de nastere a Mântuitorului Iisus Hristos
5.1. Scopul recensământului
5.2. Influenta, predestinată, a recensământului asupra conditiilor si a locului de nastere a Mântuitorului Iisus Hristos
5.3. Legea cu privire la fiicele mostenitoare
5.4. Irod cel Mare
5.5. Masacrul pruncilor din Betleem
5.6. Pontius Pilatus
Anexa nr. 1. Explicatii cu privire la Nasterea lui Isus Hristos, redată în Biblie, Noul Testament, Cartea Luca 2:1-7
Anexa nr. 2. Explicatii cu privire la „Birul Cezarului” relatat în Biblie, în Noul Testament, în 1) în „Matei 22:15-22, 2) în „Marcu 12:13-17 si 3) în Luca 20:20-26
Anexa nr. 3. Explicatii la versetele din Biblie, Vechiul Testament, cartea „Numeri”, 27:1-11 cu privire la „Legea asupra mostenirilor”
Anexa nr. 4. Explicatii cu privire la „Masacrul pruncilor”, redat în Matei 2:1-16
1. Evenimente istorice premergătoare nasterii,
vietii si răstignirii Mântuitorului Iisus Hristos
„Biblia este o carte a credintei, o carte a învătăturii, o carte a moralei, o carte a religiei, o carte prin care Dumnezeu ni se face cunoscut: dar de asemenea o carte care îi arată omului responsabilitatea sa si relatia pe care trebuie sa o aibă cu aproapele sau”. (Daniel Webster).
Pentru a se întelege cât mai bine reglementările fiscale existente în perioada Mântuitorului, legăturile acestora cu locul de nastere, cu viata si cu motivele pentru care Iisus Hristos a fost condamnat la moarte, se impune prezentarea următoarelor aspecte. (Sublinierile ce urmează ne apartin).
În perioada nasterii, vietii si răstignirii (mortii fizice) Mântuitorului Iisus Hristos, Israelul (cu sensul de neamul lui Israel, de poporul evreiesc, care locuia în tara Palestina) a cunoscut următoarele evenimente:
333 î. Hr. Grecia devine imperiu sub Alexandru Macedon, iar Israel ajunge în anul 332 sub stăpânirea greacă.
312 î. Hr. Israel ajunge sub stăpânirea regilor Ptolemei greci, care stăpânesc în Egipt.
198 î. Hr. Israel este cucerit de seleucii din Siria.
167 î. Hr. Regele sirian Epifanie Antiohul cucereste Ierusalimul si aduce urâciunea pustiiri în templu.
164 î. Hr. Iuda Macabeul (evreu) recucereste Ierusalimul si este resfintit templul (sărbătoarea înnoirii templului – Ioan 10:22).
142 î. Hr. Regii Macabei (evrei) stăpânesc 100 de ani peste Israel.
63 î. Hr. Comandantul roman Pompei cucereste Ierusalimul, Imperiul Roman ocupând tara Palestina până în anul 326 d. Hr.
40 î. Hr. Arabo-edomitul Irod cel Mare îl înlătură pe Antigon, ultimul rege macabeu si devine rege peste Israel.
Pe timpul Mântuitorului Iisus Hristos, tara Palestina (care era locuită de poporul evreesc, de neamul lui Israel) cuprindea trei provincii: 1) Iudeea, la sud, în care se afla orasul Ierusalim, iar lângă acesta localitatea Betleem; 2) Samaria, la nord, în care se afla localitatea Nazaret; 3) Galileea, la vest de râul Iordan.
După un asediu de trei luni, legiunile romane, conduse de generalul Pompeius, intră în anul 63 î.Hr. în Ierusalim.
Iudeea, în care se afla si Ierusalimul, devine o provincie romană, pierzându-si independenta politică.
Preluarea puterii depline de către Imperiul Roman a avut loc după ce împăratul roman Iuliu Octavina a învins la 2 septembrie anul 31 î.Hr., în renumita bătălie maritimă de la Actium, pe ultimul din cei patru diadohi greci (diadohi = titlu purtat de generalii lui Alexandru Macedon care si-au împărtit imperiul după moartea acestuia).
Imperiu grec era condus atunci de împărăteasa egipteană Cleopatra, care era ultima urmasă a lui Ptolemeu, general al lui Alexandru Macedon (mort în anul 323 î.Hr.).
În anul 37 (cu aproximatie) Irod, numit rege de către Roma, ia Ierusalimul cu asalt, Orasul Sfânt pierzându-si astfel si independenta administrativă.
Asa după cum am mai arătat, Imperiul Roman a ocupat tara Palestina din anul 63 î. Hr. si până în anul 326 d. Hr.
2. Conducătorii din perioada nasterii,
vietii si răstignirii Mântuitorului Iisus Hristos
„Căci Eu stiu că nelegiuirile voastre sunt multe si că păcatele voastre sunt fără număr:
asupriti pe cel drept, luati mită si călcati în picioare la poarta cetătii dreptul săracilor”.
(Biblia, AMOS 5.12)
Iisus s-a născut în perioada în care împărat al Imperiului Roman era Iuliu Octavian August, primul împărat al Imperiului Roman, care a domnit între anii 27 î.Hr. – 14 d.Hr., iar în tara Palestina rege era Irod cel Mare.
Iisus a fost răstignit în perioada în care:
1) Imperiul Roman era condus de împăratul Tiberius Cezar Augustus, între anii 14 – 37, care a fost al doilea împărat al Imperiului Roman;
2) provincia romană Palestina avea:
2.1) un procurator pe Pontius Pilatus, între anii 26 – 36, magistrat roman, însărcinat cu conducerea provinciei „imperiale”, cu strângerea dărilor si cu repartizarea cheltuielilor; si
2.2) un rege (subordonat guvernatorului), pe Irod Antipa, fiul mai tânăr al lui Irod cel Mare.
3. „Reglementările fiscale” si „nasterea, viata
si răstignirea Mântuitorului Iisus Hristos”
„Ori te-or asculta, ori nu, tu fiul omului, să nu te temi de ei si de vorbele lor să nu te sperii;
desi ei vor fi pentru tine spini si ciulini, ai să trăiesti între ei, ca între scorpii; să nu te temi de vorbele lor, să nu te sperii, ci să le spui cuvintele Mele, ori te-ar asculta, ori nu te-ar asculta.”.
(Biblia, Iezechiel 2, 5 -7)
Atât (1) „locul de nastere al Mântuitorului Iisus Hristos”, cât si (2) „motivele pentru care a fost condamnat la moarte Mântuitorului Iisus Hristos”, au legătură si cu reglementările fiscale existente în perioada respectivă.
Două exemple sunt edificatoare în acest sens.
3.1. Legătura „locului de nastere al Mântuitorului Iisus Hristos”
cu „reglementările fiscale existente în anul nasterii sale”
„Istoria reprezintă «amprenta» umanitătii lăsată în urma ei
peste un loc, o civilizatie sau cultură.” (Aristotel).
Din relatările biblice rezultă că recensământul decretat de împăratul Augustus a avut loc în anul nasterii lui Hristos.
În cazul în care nu ar fi fost predestinată obligativitatea „înscrierii”, la recensământul fiscal, dispus de Imperiul Roman (care a ocupat Israelul între anii 63 î.Hr.– 326 d.Hr.), Maria nu ar fi parcurs distanta de 170 Km. de la Nazaret (din nordul Palestinei, din provincia Galileea), la Betleem (care se afla în sudul Palestinei, în provincia Iudeea, lângă Ierusalim) cu atât mai mult cu cât era însărcinată în ultima lună, si ar fi născut pe Iisus în Nazaret.
Nasterea lui Isus Hristos este redată în Biblie, Noul Testament, Cartea Luca 2:1-7, unde se spune (sublinierile îmi apartin):
„1. În zilele acelea a iesit poruncă de la Cezar August: să se facă recensământ în toată lumea.
2. Recensământul acesta s-a făcut întâia oară pe când Quirinius era guvernator în Siria.
3. Si toti se duceau să se înscrie, fiecare în cetatea lui.
4. Iosif s-a suit si el din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David numită Betleem, pentru că el era din casa si din neamul lui David.
5. Ca să se înscrie împreună cu Maria, cea logodită cu el, care era însărcinată.
6. Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca ea să nască.
7. Si ea a născut pe Fiul său, Cel întâi-născut, L-a înfăsat în scutece si L-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei.”
Explicatii cu privire la Nasterea lui Isus Hristos, redată în Biblie, Noul Testament, Cartea Luca 2:1-7, sunt redate în Anexa nr. 1.
Deci, în lipsa predestinării respectivului recensământ fiscal, Mântuitorul s-ar fi născut tot în tara Palestina, dar în provincia Galileia, în localitatea în Nazaret, si nu în provincia Iudeea, în localitatea Betleem, în alte conditii, respectiv în casa lui Iosif, dulgherul, si nu într-o pesteră, într-o iesle, si evenimentele ar fi cunoscut un alt curs.
Respectivul recensământ a fost predestinat, adică a fost dinainte hotărât de divinitate pentru a face ca Mântuitorul să nu fie născut în provincia Iudeea (din tara Palestina), în localitatea Betleem, în casa dulgherului Iosif, ci în provincia Galileia (tot din tara Palestina), în localitatea Nazaret, într-o iesle dintr-o pesteră, în conditii cu totul diferite.
3. 2. Legătura dintre „motivele pentru care a fost
condamnat la moarte Mântuitorului Iisus Hristos”, cu
„reglementările fiscale existente în anul mortii sale”
„Pe voi lumea nu poate să vă urască, dar pe Mine Mă urăste,
pentru că Eu mărturisesc despre ea că lucrurile ei sunt rele”. (Iisus Hristos).
Pentru a fi prins si omorât, Iisus a fost supus unor provocări de către niste oameni mituiti care urmăreau „ca să-L prindă cu vorba si să-L dea pe mâna autoritătii si a guvernatorului” pentru că „a sucit mintea poporului, oprind a plăti bir Cezarului”. Sublinierile ce urmează ne apartin.
„Birul Cezarului” este relatat în Biblie, în Noul Testament, în 3 dintre cele 4 Evanghelii, respectiv 1) în „Matei 22:15-22. Birul”, 2) în „Marcu 12:13-17. Birul Cezarului” si 3) în „Luca 20:20-26. Birul Cezarului”, cu textele mentionate în Tabelul de mai jos. Am adoptat această variantă, cu prezentarea comparativă a celor 3 texte, pentru că este cea mai sugestivă. (Sublinierile ne apartin).
Explicatii cu privire la „Birul Cezarului”, sunt redate în Anexa nr. 2.
Matei 22:15-22.
Birul. Marcu 12:13-17.
Birul Cezarului. Luca 20:20-26.
Birul Cezarului.
15Atunci Fariseii s-au dus si s-au sfătuit cum să prindă pe Isus cu vorba. Marc 12.13;Luc 20.20;
16Au trimis la El pe ucenicii lor împreună cu Irodianii, care I-au zis: „Învătătorule, stim că esti adevărat, si că înveti pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr, fără să-Ti pese de nimeni, pentru că nu cauti la fata oamenilor.
17Spune-ne dar, ce crezi? Se cade să plătim bir Cezarului sau nu?”
18Isus, care le cunostea viclesugul, a răspuns: „Pentru ce Mă ispititi, fătarnicilor?
19Arătati-Mi banul birului.” Si ei I-au adus un ban (Greceste: dinar).
20El i-a întrebat: „Chipul acesta si slovele scrise pe el, ale cui sunt?”
21”Ale Cezarului”, I-au răspuns ei. Atunci El le-a zis: „Dati dar Cezarului ce este al Cezarului, si lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!”. Matei 17.25;Rom 13.7;
22Mirati de cuvintele acestea, ei L-au lăsat, si au plecat. 13Apoi au trimis la Isus pe unii din Farisei si din Irodiani, ca să-L prindă cu vorba. Mat 22.15;Luc 20.20;
14Acestia au venit, si I-au zis: „Învătătorule, stim că spui adevărul, si nu-Ti pasă de nimeni; căci nu cauti la fata oamenilor, si înveti pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr. Se cade să plătim bir Cezarului sau nu?
15Să plătim sau să nu plătim?” Isus le-a cunoscut fătărnicia, si le-a răspuns: „Pentru ce Mă ispititi? Aduceti-Mi un ban (Greceste: dinar.) ca să-l văd.”.
16I-au adus un ban; si Isus i-a întrebat: „Chipul acesta si slovele scrise pe el, ale cui sunt?”. „Ale Cezarului”, I-au răspuns ei.
17Atunci Isus le-a zis: „Dati dar Cezarului ce este al Cezarului, si lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.” Si se mirau foarte mult de El.
20Au început să pândească pe Isus; si au trimis niste iscoditori, care se prefăceau că sunt neprihăniti, ca să-L prindă cu vorba si să-L dea pe mâna stăpânirii si pe mâna puterii dregătorului. Mat 22.15;
21Iscoditorii acestia L-au întrebat: „Învătătorule, stim că vorbesti si înveti pe oameni drept, si că nu cauti la fata oamenilor, ci-i înveti calea lui Dumnezeu în adevăr. Mat 22.16;Marc 12.14;
22Se cuvine să plătim bir Cezarului sau nu?”
23Isus le-a priceput viclenia, si le-a răspuns: „Pentru ce Mă ispititi?
24Arătati-Mi un ban (Greceste: dinar.). Al cui chip, si ale cui slove sunt scrise pe el?”. „Ale Cezarului” au răspuns ei.”.
25Atunci El le-a zis: „Dati dar Cezarului ce este al Cezarului, si lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.”.
26Nu L-au putut prinde cu vorba înaintea norodului; ci, mirati de răspunsul Lui, au tăcut.
Deci, „26 Nu L-au putut prinde cu vorba înaintea poporului; ci, mirati de răspunsul Lui, au tăcut.” (Luca 20:20-26).
Cu toate provocările la care a fost supus de către niste oameni mituiti (de către autorităti), care urmăreau să-L prindă cu vorba că „îndeamnă poporul de a nu plăti bir Cezarului”, Mântuitorul a fost condamnat la moarte pe baza unor mărturii false conform cărora „Pe Omul Acesta L-am găsit sucind mintea poporului nostru, oprind a plăti bir Cezarului si zicând că El este Hristos, un împărat.” (Luca 23:2). Vezi si Anexa nr. 2.
Cele trei acuze mincinoase, pe baza cărora Pilat a hotărât condamnarea la moarte a lui Iisus, au fost:
1) a atâtat neamul la răscoală, sucind mintea poporului;
2) a oprit poporul de a plăti bir Cezarului;
3) s-a declarat Hristosul, împăratul (s-a făcut pe Sine Fiul Lui Dumnezeu).
Deci, într-un regim criminal, precum cel al lui Irod, fie si numai o singură vorbă-îndemn la neplata impozitului, dacă ar fi fost spusă, constituia motiv pentru a fi condamnat la moarte.
4. Rolul si atributiile pe care le aveau, în familie si în societate,
bărbatii si femeile, în perioada vietii Mântuitorului
„Iar dacă tu ai prevenit un păcătos să se abată de la calea lui si el nu s-a abătut,
atunci el va muri pentru păcatele lui, iar tu ti-ai mântuit viata.” (Biblia, Iezechiel 33, 9)
Pentru a se întelege corect si deplin problema în discutie, sunt necesare unele explicatii.
Pe bază de documente s-a demonstrat că Maria a fost fiică din casa lui David (care a domnit ca rege 40 de ani peste întregul Israel, respectiv între anii 1.012 – 972 î.Hr.) si de aceea apartinea semintiei lui Iuda, ca si David de altfel.
Din studiul Bibliei rezultă că atunci când se vorbeste de popor, în special de implicarea acestuia în rezolvarea problemelor sociale, se face cu referire numai la bărbati (vezi Pilde 31 : 1 – 31).
În Orient, bărbatii erau aceia care se ocupau de probleme familiei în afara acesteia, în societate, în confruntarea cu lumea, în relatiile cu statul, ei se ocupau de asigurarea celor necesare traiului.
Femeile jucau un rol secundar în societate, atributiile acestora fiind în interiorul familiei, de care se îngrijeau.
„Ea îsi face învelitori, are haine de in subtire si din purpură”. (Pilde 31 : 21).
„Ea veghează asupra celor ce se petrec în casa ei si nu mănâncă pâinea lenevirii” (Pilde 31 : 27).
„Sotul ei este cunoscut la porti, când stă printre bărbatii tării”. (Pilde 31 : 23).
5. Recensământul dispus de împăratului Iuliu Octavian (Augustus),
scopul si influenta (predestinată a) acestuia asupra conditiilor
si a locului de nastere a Mântuitorului Iisus Hristos
5.1. Scopul recensământului
„Am mai văzut sub soare că în locul rânduit pentru judecată domneste nelegiuirea
si în locul dreptătii este răutatea”. [Biblia, Eclesiastul 3 (16)].
Documentele evidentiază faptul că în Imperiul Roman se efectua periodic, la fiecare patrusprezece ani, recensământul.
Recensământul era practicat în două scopuri principale:
1. În scop militar: pentru a obtine date în legătură cu recrutarea bărbatilor pentru serviciul militar. Acest scop era mai putin urmărit în tările subjugate deoarece serviciul militar era asigurat, în principal, de cetătenii romani (cives romani).
2. În scop fiscal: pentru obtinerea de venituri pe calea impozitelor. În tările subjugate romanii efectuau recensământul mai mult în scopul perceperii impozitelor (a identificării si a evidentierii materiei impozabile si a veniturilor ce trebuiau obtinute prin stabilirea de impozite).
Fără tributul stors de la coloniile sale, în special pe calea impozitelor, Imperiul Roman nu dispunea de resursele proprii necesare de a trăi în lux si desfrâu, de a realiza constructii atât de mărete, de a asigura clasei conducătoare, si chiar propriului popor, un trai din belsug (chiar fără muncă sau cu muncă putină), de a efectua cheltuieli publice enorme, în special cu functionarea aparatului de stat.
Pe seama veniturilor stoarse de la coloniile sale, Imperiul Roman îsi permitea să asigure poporului său „pâine si jocuri” (panem et circenses) pe gratis.
Fiecare colonie contribuia cu tribut, în bani sau în natură.
Pe timpul împăratului Iuliu Octavian, care a primit si supranumele de August (27 î.Hr. – 14 d.Hr.) recensământul a cuprins atât cetătenii romani, cât si pe cei din tările subjugate (Spania, Galia, Egiptul, Siria si Palestina).
Asa după cum am mai arătat, recensământul din colonii avea ca scop principal identificarea materiei impozabile, a proprietarilor acesteia si stabilirea impozitelor în sarcina bărbatilor, în calitate de contribuabili întrucât numai bărbatii erau aceia care contau în relatiile cu statul.
Mai precis, prin recensământ se urmărea obtinerea de date în legătură cu bărbatii (1) care pot fi recrutati, în diferite perioade pentru serviciul militar, si (2) care detineau proprietăti, pentru care datorau impozite Imperiului Roman (în calitate de contribuabili).
5.2. Influenta, predestinată, a recensământului asupra conditiilor
si a locului de nastere a Mântuitorului Iisus Hristos
„Când se înmultesc cei drepti, poporul se bucură, dar când stăpâneste cel rău, poporul geme“. (Proverbele 29:2).
În conditii normale, efectuarea unui recensământ nu implica obligatii din partea unei femei. Cu toate acestea Biblia ne relatează că Maria a fost nevoită să efectueze o călătorie pentru a se „înscrie” la recensământul dispus de împăratul August, în anul nasterii lui Hristos. Dacă mai avem în vedere si faptul că această călătorie s-a efectuat de Maria (1) numai pentru înscrierea la un recensământ, (2) recensământ la care, în conditii normale, se înscriau numai bărbatii, (3) în timp ce era însărcinată în ultima lună, si (4) pe o distantă plină de pericole, de 170 Km., respectiv de la Nazaret la Betleem, putem întelege cât de drastice erau constrângerile (în scop fiscal) pentru a participa la această „înscriere”, la acest recensământ.
Mai precis, problema care se pune, si pe care Biblia nu o explică, este următoarea: ce motive, atât de întemeiate, au determinat-o pe Maria să parcurgă o distantă atât de mare, de 170 de Km., când pe un măgar, când pe picioare, în conditii pline de pericole, de drum si de sarcină în ultima lună, numai pentru a se înscrie la un recensământ la care, în împrejurări normale, se înscriau numai bărbatii?
Trebuie avut în vedere faptul că o asemenea călătorie, care era (si este si în prezent) dificilă chiar si pentru un bărbat tânăr si sănătos, era foarte grea si periculoasă, atât pentru Maria, dar în special pentru copilul pe care-l purta în pântece, cărora li s-ar fi putut întâmpla lucruri dintre cele mai neplăcute, inclusiv fatale, în timp ce străbăteau, când pe picioare, când pe un măgar, acest drum lung si anevoios, care, se presupune că a durat câteva săptămâni.
De ce a trebuit Maria (în vârstă de numai 16 ani) să-si riste viata sa si a propriului copil numai si numai pentru a merge (împreună cu Iosif, care avea în jur de 80 de ani) să se „înscrie” la acest recensământ?
Biblia nu explică de ce era atât de importantă această „înscriere”.
Din studiul aprofundat al Bibliei, în ansamblul său, rezultă însă motivele întemeiate care au determinat-o pe Maria să efectueze o asemenea călătorie foarte grea, plină de riscuri pentru ea, pentru copilul său si pentru Iosif.
Răspunsul la aceste întrebări este următorul: Maria avea o mostenire în Betleem, care era supusă recensământului. Ea a trebuit să meargă să se înscrie la acest recensământ ca orice bărbat pentru că devenise fiică mostenitoare, poseda o avere pe care trebuia să o înregistreze, ca orice bărbat, la acest recensământ „înscriere”.
Astfel s-au împlinit Profetii din Vechiul Testament despre Nasterea Mântuitorului Iisus Hristos.
5.3. Legea cu privire la fiicele mostenitoare
„Toti gresim în multe feluri. Dacă nu greseste cineva în vorbire,
este un om desăvârsit si poate să-si tină în frâu tot trupul”. (Biblia, Iacov, 3.2).
„Legea cu privire la fiicele mostenitoare”, numită si „Legea asupra mostenirilor”, este amintită în cartea Numeri, în care se relatează cum cele cinci fete ale lui Telofhad au mers la Moise si si-au cerut mostenirea, pentru că tatăl lor murise în pustie fără să aibă fii.
Moise a adus „pricina” lor înaintea Domnului si Dumnezeu i-a dat Legea cu privire la fiicele mostenitoare.
Explicatii la versetele din Biblie, Vechiul Testament, cartea „Numeri”, 27:1-11 cu privire la „Legea asupra mostenirilor”, sunt redate în Anexa nr. 3.
„Numeri 27:1-11. Legea asupra mostenirilor
1 Fetele lui Telofhad, fiul lui Hefer, fiul lui Galaad, fiul lui Machir, fiul lui Manase, din familiile lui Manase, fiul lui Iosif, si ale căror nume erau: Mahla, Noa, Hogla, Milca si Tirta,
2 s-au apropiat si s-au înfătisat înaintea lui Moise, înaintea preotului Eleazar, înaintea mai marilor si înaintea întregii adunări, la usa cortului întâlnirii. Ele au zis:
3 „Tatăl nostru a murit în pustie; el nu era în mijlocul cetei celor ce s-au răzvrătit împotriva Domnului, în mijlocul cetei lui Core, ci a murit pentru păcatul lui, si n-a avut fii.
4 Pentru ce să se stingă numele tatălui nostru din mijlocul familiei lui, pentru că n-a avut fii? Dă-ne si nouă deci o mostenire între fratii tatălui nostru.”
5 Moise a adus pricina lor înaintea Domnului.
6 Si Domnul a zis lui Moise:
7 „Fetele lui Telofhad au dreptate. Să le dai de mostenire o mosie între fratii tatălui lor, si să treci asupra lor mostenirea tatălui lor.
8 Iar copiilor lui Israel, să le vorbesti si să le spui: „Când un om va muri fără să le lase fii, să treceti mostenirea lui asupra fetei lui.
9 Dacă n-are nici o fată, mostenirea lui s-o dati fratilor lui.
10 Dacă n-are nici frati, mostenirea lui s-o dati fratilor tatălui său.
11 Si dacă nici tatăl lui n-are frati, mostenirea lui s-o dati rudei celei mai apropiate din familia lui, si ea s-o stăpânească. Aceasta să fie o lege si un drept pentru copiii lui Israel, cum a poruncit lui Moise Domnul.”
În conformitate cu această lege, fiicele mostenitoare puteau acum să primească în întregime mostenirea tatălui lor, cu o singură conditie: o fiică mostenitoare nu putea să se căsătorească decât cu un bărbat din neamul (semintia) ei.
Fapta de a nu declara, la recensământ, averea, de a nu plăti birul datorat, si/sau de a îndemna pe altii de a nu plăti impozitul constituia una dintre faptele cele mai grave care, în anumite împrejurări si pentru anumite persoane constituind chiar motiv pentru condamnarea la moarte.
Nedeclararea, la recensământ, de către Maria, a mostenirii pe care o avea în Betleem echivala cu o sustragere de la plata impozitelor către Imperiul Roman, ceea ce constituia o faptă gravă.
Asa după cum am arătat, niste oameni mituiti au căutat să-l prindă cu vorba pe Iisus în sensul de a afirma că nu trebuie să plătească bir (impozit) împăratului (Cezarului), ceea ce ar fi constituit un motiv serios pentru a fi dat pe mâna autoritătilor romane si omorât.
Fie si numai din acest aspect rezultă că fapta de a nu-ti plăti birul (impozitul) datorat constituia una dintre faptele cele mai grave care, în anumite împrejurări si pentru anumite persoane, constituia motiv pentru condamnarea la moarte.
Pare incredibil faptul că pentru neplata impozitelor sanctiunile puteau să fie atât de dure, inclusiv cu condamnarea la moarte, fără a mai vorbi de confiscarea averii, dar dacă avem în vedere regimurile de dictatură, conducătorii nemilosi, cruzi, criminali, despoti din perioada respectivă (si nu numai) putem întelege foarte bine cum o persoană, fie ea si femeie, chiar si însărcinată în ultima lună, putea fi omorâtă pentru motivul că nu si-a plătit impozitele s-au a îndemnat pe altii să nu le plătească .
Orice faptă, chiar si minoră, care privea neplata impozitului (birului) era considerată ca fiind deosebit de gravă din cauza faptului că pune în pericol sursa cea mai importantă de venituri a Imperiului Roman, existenta sa, viata sa.
Pentru obtinerea veniturilor sale, Imperiul Roman, ca orice alt imperiu, nu se gândea la viata altora, ale căror fapte sau vorbe contraveneau legilor si/sau intereselor sale.
Pentru a se întelege cât mai bine regimurile de dictatură, conducătorii nemilosi, cruzi, criminali, despoti din perioada nasterii, vietii si răstignirii Mântuitorului Iisus Hristos, în cele ce urmează se prezintă descrierea făcută de Flavius Josephus lui Irod cel Mare.
5.4. Irod cel Mare
„El n-a fost un rege, ci cel mai crud tiran suit vreodată pe tron”. (Flavius Josephus).
Irod cel Mare, care „a domnit ca o fiară”, a murit în anul 4 d.Hr. la vârsta de saptezeci de ani, după ce domnise treizeci si sase de ani.
Câteva decenii mai târziu, Flavius Josephus îl va judeca aspru pe Irod cel Mare în scrierile sale:
„El n-a fost un rege, ci cel mai crud tiran suit vreodată pe tron.
A ucis un mare număr de oameni, iar celor lăsati în viată le-a aplicat un asemenea regim, încât acestia preferau mai bine moartea.
El a chinuit nu numai pe supusi luati în mod izolat, ci chiar comunităti întregi.
Pentru a înfrumuseta orase străine, le-a jefuit pe ale sale si a făcut altor neamuri daruri plătite cu sângele evreilor.
În loc de prosperitate si liniste, poporul a cunoscut doar o neagră sărăcie si demoralizare.
În cei câtiva ani ai domniei lui Irod, evreii au suferit mai mult decât au suferit strămosii lor în îndelungata perioadă ce a trecut până la părăsirea Babilonului si întoarcerea lor care a avut loc în timpul lui Xerxe.
În 36 de ani n-a existat aproape nici o zi în care să nu fie cineva condamnat la moarte. Irod nu si-a crutat nici familia, nici prietenii, nici preotii.
Pe lista victimelor figurau numele celor doi soti ai surorii sale «Salomea», al sotiei sale Mariamne si ale celor doi fii ai săi Alexandru si Aristobul.
Cumnatul său a fost înecat în Iordan, iar soacra sa Alexandra lichidată.
Doi învătati care au smuls vulturul roman de aur de pe poarta mare a templului au fost arsi de vii.
Hyrcanus, ultimul dintre Hasmoneeni a fost de asemenea ucis.
Familii nobile au fost exterminate în întregime si multi farisei au pierit.
Cu cinci zile înainte de moarte, bătrânul Irod l-a asasinat pe Antipater, fiul său.
Acestea nu sunt decât o parte din crimele acestui «om» care «a domnit ca o fiară.»”.
În istorie Irod cel Mare nu este o exceptie de criminal care „a domnit ca o fiară”.
În toate timpurile omenirea a fost condusă si de Irodieni, de criminali care „au domnit ca o fiară”.
5.5. Masacrul pruncilor din Betleem
„Jurăminte, minciuni, ucideri, hotii, adultere se dezlăntuie; vărsări de sînge”. (Biblia, Osea 4:2)
Masacrul pruncilor din Betleem, de care este răspunzător Irod cel Mare, se potriveste perfect au caracterul lui de „odios rege criminal”.
Explicatii cu privire la „Masacrul pruncilor”, redat în Matei 2:1-16, sunt redate în Anexa nr. 4.
„Matei 2:1-16. Masacrul pruncilor.
1 După ce S-a născut Isus în Betleemul din Iudea, în zilele împăratului Irod, […].
3 Când a auzit împăratul Irod acest lucru, s-a tulburat mult; si tot Ierusalimul s-a tulburat împreună cu el.
4 A adunat pe toti preotii cei mai de seamă si pe cărturarii norodului, si a căutat să afle de la ei unde trebuia să Se nască Hristosul.
5 „În Betleemul din Iudea”, i-au răspuns ei, „căci iată ce a fost scris prin proorocul:
6 Si tu, Betleeme, tara lui Iuda, nu esti nicidecum cea mai neînsemnată dintre căpeteniile lui Iuda; căci din tine va iesi o Căpetenie, care va fi Păstorul poporului Meu Israel.” […].
13 După ce au plecat magii, un înger al Domnului se arată în vis lui Iosif, si-i zice: „Scoală-te, ia Pruncul si pe mama Lui, fugi în Egipt, si rămâi acolo până îti voi spune eu; căci Irod are să caute Pruncul, ca să-L omoare.”.
14 Iosif s-a sculat, a luat Pruncul si pe mama lui, noaptea, si a plecat în Egipt.
15 Acolo a rămas până la moartea lui Irod, ca să se împlinească ce fusese vestit de Domnul prin proorocul care zice: „Am chemat pe Fiul Meu din Egipt.”.
16 Atunci Irod, când a văzut că fusese înselat de magi, s-a mâniat foarte tare, si a trimis să omoare pe toti pruncii de parte bărbătească, de la doi ani în jos, care erau în Betleem si în toate împrejurimile lui, potrivit cu vremea, pe care o aflase întocmai de la magi. […].”
Au fost ucisi pruncii de sex bărbătesc, de la doi ani în jos, care erau în Betleem si în toate împrejurimile lui. Cu privire la numărul copiilor ucisi controversele sunt pe cât de multe pe atât de diferite; aceasta si ca urmare a faptului că nu există dovezi în acest sens. Explicatia de la Matei 2:16, redată în Anexa nr. 1, o apreciez ca fiind cea mai apropiată de realitate.
Caracterul de odios rege si de criminal al lui Irod, care era în stare să extermine, cu ajutorul trupelor romane, oricât de mult din populatia tării (chiar si în totalitate, dacă era cazul), numai pentru a-si păstra rangul regesc, rezultă si din faptul că familiile si neamurile copiilor ucisi nu s-au putut răscula pentru a-i apăra.
5.6. Pontius Pilatus
„Limba lor este o săgeată ucigătoare; ei spun minciuni;
cu gura vorbesc aproapelui lor de pace, si în sufletul inimii îi întind curse”. [Biblia, Ieremia, 9(8)].
Pe timpul Mântuitorului Iisus Hristos Iudeea:
1) era sub ocupatie romană, procurator (adică guvernator, magistrat, administrator) al acestei provincii imperiale fiind Pilat, care era însărcinat cu strângerea dărilor si cu repartizarea cheltuielilor, iar
2) Irod cel Mare a fost rege al Iudeei, dar care si acesta era subordonat Romei.
În legătură cu condamnarea la moarte a lui Iisus Hristos se impune a preciza faptul că legea în vigoare în perioada respectivă prevedea că orice sentintă de condamnare la moarte trebuia să fie confirmată de către procuratorul roman, căruia îi apartinea asa numitul ius gladii.
Procuratorul roman era organul care putea îngădui aplicarea sau nu a pedepsei cu moartea.
În anii 26 – 32 după nasterea Mântuitorului Iisus Hristos, procuratorul Iudeii era Pontius Pilatus.
Contemporanii ca Flavius Josephus si Philo din Alexandria îl descriau (în perioada cuprinsă între 25—50 d.Hr.) pe Pontius Pilatus ca fiind un om avid de bani si setos de sânge, un tiran si un caracter coruptibil.
„Era crud si inima lui împietrită nu cunostea mila.
În zilele lui, guvernarea Iudeii a însemnat coruptie, violentă, jaf, asuprire, nenorocire, executii fără judecată si o nelimitată cruzime.”
Evreii stiau bine că Pilat îi ura si îi dispretuia.
Pilat trebuie să-si fi dat seama imediat că acuzatul Iisus era victima urii dezlăntuite a fariseilor. Acesta putea fi singurul motiv în baza căruia el avea dreptul să le refuze cererea si să-L achite pe cel învinuit.
Si într-adevăr, fără a ezita, Pilat L-a declarat nevinovat:
„Pilat a zis preotilor celor mai de seamă si noroadelor: «Eu nu găsesc nici o vină în omul acesta»”. (Luca 23:4).
Întărâtată de cărturari si de preotii cei mai de seama, gloata a cerut cu hotărâre pedeapsa cu moartea. Pontius Pilat a cedat.
Dar cum se face oare că acest tiranic dusman al evreilor a dat curs unei cereri a lor?
Evanghelia lui Ioan contine o lămurire precisă:
„Dar Iudeii strigau: «Dacă dai drumul omului acestuia, nu esti prieten cu Cezarul. Oricine se face pe sine împărat este împotriva Cezarului» (Ioan 19:12).
Aceasta era o serioasă amenintare pentru situatia lui Pilat, în cazul în care Roma ar fi aflat că el a iertat pe unul acuzat că 1) a atâtat neamul la răscoală, sucind mintea poporului; 2) a oprit poporul de a plăti bir Cezarului; 3) s-a declarat Hristosul, împăratul (s-a făcut pe Sine Fiul Lui Dumnezeu). A se face pe sine împărat, însemna trădare fată de împăratul roman, ceea ce era pedepsit prin Lex Iuliana, cu moartea.
Pilat se temea de această amenintare fătisă fiindcă stia că evreii sunt gata să meargă până la capăt fapt pentru care a admis sentinta de condamnare la moarte a lui Iisus Hristos.
Arestarea, procesul si condamnarea lui Iisus Hristos de către pretorul roman Pilat din Pont sunt descrise de cele patru evanghelii, a lui Marcu, a lui Matei, a lui Luca si a lui Ioan.
Am prezentat aceste aspecte pentru a se întelege cât mai bine contextul, predestinat, în care fiscalitatea are legătură nu nasterea, cu viata si cu răstignirea Mântuitorului Iisus Hristos.
Gresit se poate crede că fiscalitatea, prin recensământul dispus de împăratul Augustus, a avut o influentă decisivă asupra nasterii, vietii si răstignirii Mântuitorului Iisus Hristos în sensul că, dacă nu s-ar fi dispus acest recensământ fiscal, Mântuitorul nu s-ar fi născut în provincia Iudeea, în localitatea Betleem, într-o pesteră, într-o iesle, ci s-ar fi născut tot în tara Palestina, dar în provincia Galileia, în localitatea Nazaret, în alte conditii, respectiv în casa dulgherului Iosif, si evenimentele ar fi cunoscut un alt curs.
Interpretarea corectă este că respectivul recensământ a fost predestinat, adică a fost dinainte hotărât, de la facerea lumii, de divinitate pentru a face ca „Cel născut Cel făr’ de-nceput” (Mântuitorul) să nu fie născut în provincia Iudeea (din tara Palestina), în localitatea Betleem, în casa dulgherului Iosif, ci în provincia Galileia (tot din tara Palestina), în localitatea Nazaret, într-o iesle dintr-o pesteră, în conditii cu totul diferite.
În alte lucrări ale subsemnatului se prezintă consemnările pe care le contine Biblia despre „legi”, „dări”, „zeciuială”, „biruri”, „taxe” si „impozite”, de la facerea lumii si până în urmă cu circa 2000 de ani.
Cei care doresc să elaboreze fie o istorie a fiscalitătii, de la origini si până la o anumită dată, ar trebui să înceapă cu studiul Bibliei, articolul de fată, fiind edificatoare în acest sens.
Anexa nr. 1
Explicatii cu privire la Nasterea lui Isus Hristos,
redată în Biblie, Noul Testament, Cartea Luca 2:1-7
„1 În vremea aceea a iesit o poruncă de la Cezar August să se înscrie toată lumea.”
Isus Hristos S-a născut cam la sase luni după Ioan Botezătorul.
Decretul / porunca de la de la Cezar August ca toată lumea să se înscrie la recensământ si-a avut obârsia în Roma imperială.
Cezar August a fost. Împărat al Romei din anul 27 î.Hr. până în anul 14 d.Hr. August, mai înainte numit Octavian, strănepot al lui Iuliu Cezar, care fusese asasinat în anul 44 î.Hr. Acest decret emis sub autoritatea lui.
Se cunoaste că August a făcut cel putin trei recensăminte generale ale Imperiului roman în timpul domniei lui.
Recensăminte asemănătoare au fost făcute în alte părti ale imperiului, ca de pildă recensământul din anul 12 î.Hr., din Galia.
În timpurile trecute, însă, un recensământ cuprindea de obicei si înscrierea averii ca si a numelor si era făcută de obicei ca o bază pentru colectarea impozitului pe avere.
„2 Înscrierea aceasta s-a făcut întâia dată pe când era dregător în Siria Quirinius. ”
„3 Toti se duceau să se înscrie, fiecare în cetatea lui. ”
Fiecare în cetatea sa. La romani era suficient ca fiecare om să se înscrie în cetatea unde ar fi locuit la data aceea si nu în cetatea patriei sale strămosesti.
Se stie că obisnuita înscriere pe cetăti nu era totdeauna urmată în provincii.
De pildă, galii erau înscrisi pe triburi.
Un decret existent, care autoriza un recensământ roman în Egipt, cerea ca romanii să se înscrie în locul lor de origine.
Având în vedere faptul că genealogia tribală însemna atât de mult pentru iudei, se prea poate ca Irod cel Mare să fi hotărât o înscriere pe semintii ca fiind cea mai bună procedură pentru regatul lui.
În orice caz, amintirea acestui punct este o mărturie indirectă, arătând pe Irod ca fiind acela prin care a fost executat decretul roman în Iudeea si îndreptătind credibilitatea relatării lui Luca.
„4 Iosif s-a suit si el din Galileea, din cetatea Nazaret, ca să se ducă în Iudeea, în cetatea lui David, numită Betleem – pentru că era din casa si din semintia lui David”
Iosif s-a suit si el. Inspiratia tace cu privire la faptul dacă Iosif si Maria erau constienti de faptul că profetia arăta Betleemul ca locul unde trebuia să se nască Mesia (vezi Luca 2:5). Luca arată doar conformarea la decretul lui Augustus ca oferind motivul pentru călătorie.
Cetatea lui David. Numită asa pentru că cetatea aceasta era patria strămosească a lui David (vezi 1 Samuel 17,12.58) si el este cetăteanul ei cel mai ilustru.
Betleem. Vezi la Geneza 35,19; Matei 2,1. Orasul este la vreo 5 mile la sud de Ierusalim si, ca si Nazaretul, este locuit acum aproape exclusiv de crestini arabi. Numele lui modern este Beit Lahm.
Din casa si din semintia. Desi enuntarea de aici se aplică exclusiv la Iosif este clar că si Maria era din casa si din semintia lui David (vezi la Matei 1,16.18; Luca 1,27; cf. DA 44).
„5 să se înscrie împreună cu Maria, logodnica lui, care era însărcinată. ”
Împreună cu Maria. Nu este arătat motivul pentru care Maria l-a însotit pe Iosif.
Nici legea romană, nici cea iudaică nu-i cerea să meargă.
Potrivit cu legea romană, femeile trebuiau să plătească impozitul pe cap, dar nu era nevoie să se prezinte în persoană.
Se poate ca Maria, stiind că nasterea copilului ei era aproape, stia de asemenea că profetia arăta Betleemul ca locul lui de nastere (Mica 5,2) si astfel l-a însotit intentionat pe Iosif.
Se poate ca ei să fi avut de gând să se stabilească în Betleem.
Iarăsi, s-ar putea ca mergerea ei să fi fost dictată de Duhul Sfânt.
Faptul că n-au putut găsi un loc de găzduit în Betleem ar putea să lase să se înteleagă că ei nu detineau nici o proprietate acolo. În Luca 2,39 Nazaretul este numit cetatea lor. În Betleem, deci, amândoi erau străini, fără casă, nerecunoscuti si neonorati.
Logodnica (Sotia). Importante dovezi textuale pot fi citate pentru omiterea acestui cuvânt. Probabil că Maria nu ar fi călătorit cu Iosif dacă nu erau căsătoriti. Matei lasă să se înteleagă că Iosif s-a căsătorit cu Maria imediat după ce îngerul l-a instruit să facă asa si aceasta înainte de călătoria la Betleem (vezi Luca 2,1).
„6 Pe când erau ei acolo, s-a împlinit vremea când trebuia să nască Maria. ”
S-a împlinit vremea, adică, în acord cu făgăduinta îngerului făcută Mariei (Luca 1:31).
Aceasta era cam la sase luni după nasterea lui Ioan Botezătorul.
Anul exact si anotimpul nasterii lui Hristos nu sunt cunoscute. Cu privire la timpul din an vezi Luca 1:57; 2:8.
„7 Si a născut pe Fiul ei cel întâi născut, L-a înfăsat în scutece si L-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei. ”
Fiul ei cel întâi născut. Nu există dovezi directe cu privire la faptul că Maria a dat nastere la alti copii după nasterea lui Isus (vezi la Matei 1,25), desi faptul că Isus, când era pe cruce, a dat pe mama Sa în grija lui Ioan face să pară improbabil ca ea să fi avut alti copii în viată la data aceea (vezi Ioan 19:26).
Scutece. Mai degrabă, bandaje de înfăsat. La nastere, copiii evrei erau spălati în apă, frecati cu sare si înfăsati în scutece (vezi Ezechiel 16,4).
Acestea erau fâsii de pânză înfăsate lejer în jurul trupului si mădularelor copilului.
Potrivit cu obiceiul uzual, pruncul era pus diagonal pe o bucată pătrată de pânză, două colturi fiind împăturite peste trup, unul peste picioarele lui si celălalt sub capul lui. Acestea erau tinute pe loc prin fâsii înfăsurate lejer în jurul părtii din afară.
O iesle. Nu s-ar fi putut găsi un loc mai umil în care să fie pus pruncul Isus; nimeni nu poate spune că a avut un început mai putin promitător în viată.
Săraci în bogătiile lumii (vezi Luca 2:24), Iosif si Maria erau totusi bogati în credintă.
O traditie care si-a avut obârsia la câteva sute de ani mai târziu indică locul nasterii ca fiind o pesteră din vecinătatea Betleemului.
Locul, însă, era o clădire modestă unde erau adăpostite vitele.
Boul si măgarul introdusi de obicei de artisti în tablourile nasterii sunt considerate ca sugerate de Isaia 1:3.
Casa de poposire, sau han. Probabil aici un mic han care consta de obicei din odăi care dădeau într-un pridvor acoperit ce înconjura o curte centrală.
Călătorii puteau sta în una din odăi sau ocupau câteva picioare pătrate atribuite lor pe podeaua pridvorului acoperit.
Animalele si bagajele călătorilor puteau fi păstrate în curte.
Nu era loc. Pur si simplu pentru faptul că hanul era deja plin de oaspeti.
Nu este amestecat nici un gând de neospitalitate din partea hangiului.
Probabil că multi iudei care locuiau în Palestina la data aceasta erau descendenti din Iuda, Beniamin sau Levi. De aceea, posibilitătile de găzduire în toată Iudeea erau fără îndoială folosite la limită.
Anexa nr. 2
Explicatii cu privire la „Birul Cezarului” relatat în Biblie,
în Noul Testament, în „Matei 22:15-22, în „Marcu 12:13-17 si în Luca 20:20-26
Matei 2:15-22. Birul
„15 Atunci Fariseii s-au dus si s-au sfătuit cum să prindă pe Isus cu vorba.
16 Au trimis la El pe ucenicii lor împreună cu Irodianii, care I-au zis: «Învătătorule, stim că esti adevărat, si că înveti pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr, fără să-Ti pese de nimeni, pentru că nu cauti la fata oamenilor.«”
Ucenicii lor. Ucenicii”Fariseilor erau oameni mai tineri pe care conducătorii nădăjduiau ca Hristos nu-i va recunoaste. Fariseii se temeau că dacă ei personal ar fi venit la Isus cu întrebarea, El ar fi bănuit de îndată o uneltire, deoarece îi întâlnise, fără îndoială, pe cei mai multi dintre ei, dacă nu pe toti. Dar acesti străini aveau toate aparentele că ar fi tineri onesti căutând sincer un răspuns la ceea ce, pentru iudeii de pe vremea aceea, era o problema cât se poate de greu de înteles (vezi Matei 2:17). Luca vorbeste despre acesti ucenici ai Fariseilor ca fiind „iscoditori”(spioni( (vezi Matei 20:20). De trei ani spioni trimisi de Sinedriu Îl urmăriseră pe Isus aproape în toate locurile unde Se ducea (vezi Matei 19,3; Luca 11,54).
Irodianii. Irodianii erau un partid politic iudeu care favoriza casa lui Irod Antipa. Fariseii erau nationalisti înflăcărati, care se opuneau atât lui Irod, cât si lui Cezar, în timp ce partizanii lui Irod erau colaborationisti. Vrăjmasi îndârjiti în domeniul politic, ei erau uniti împotriva lui Isus, asa cum fuseseră împotriva lui Ioan Botezătorul (vezi Marcu 6:14). Cu ocazia aceasta Irodianii urmau sa fie martori la răspunsul lui Isus, gata de a-L acuza dacă dădea cel mai mic semn de neloialitate fată de cârmuire.
Onestitatea irodienilor era simulată era de fapt o încercare de a însela. Prin lingusire ei nădăjduiau să-L facă pe Isus să nu fie în gardă. Prin aceasta ei mărturisesc a-L credita pe Isus cu cinste si impartialitate (cf. Fapte 10,34).
„17 «Spune-ne dar, ce crezi? Se cade să plătim bir Cezarului sau nu?» ”
Plătirea tributului lui Cezar este redată în Marcu 12:13-17, Matei 22:15-22, Luca 20:20-26, comentariu major fiind Matei.
Ce crezi? Spionii acestia doreau ca Isus să Se pronunte intr-un fel sau altul. Daca ar fi aprobat plătirea tributului către Roma, socoteau să prezinte aceasta ca o dovada ca era contra Legii lui Dumnezeu, despre care Fariseii sustineau că interzicea plătirea impozitelor către o putere străina. În felul acesta El urma să piardă dreptul la aclamarea populară ca Mesia. Dacă Isus ar fi interzis plătirea impozitelor, ar fi fost înfătisat autoritarilor romane ca trădător si revolutionar. Pe oricare cale, Fariseii se asteptau să câstige. Dar Isus i-a dezamăgit refuzând de a se ocupa de oricare dintre premizele dilemei. Nu era vorba ori de una ori de alta, a răspuns El, ci de amândouă.
Se cade? (E legal?). Adică, în armonie cu principiile Legii iudaice. Fariseii sustineau că nu este, Irodianii dimpotrivă. Întrebarea cuprindea în sine problema dacă un om putea fi un bun iudeu si totusi să se supună autoritătii romane.
Bir. (Tribut, dajdie). Aceasta era probabil impozitul pe cap, colectat din teritoriile acelea care erau direct sub jurisdictia romană. Plata tributului era deosebit de iritantă pentru iudei, nu pentru că era necuvenit de împovărătoare, ci pentru că era un simbol al supunerii la o putere străină si o amară reamintire a libertătilor lor pierdute. Chestiunea explozivă politic care Îl confrunta pe Isus cuprindea problema: „Să ne supunem Romei sau să luptăm pentru independenta noastră?”
„18 Isus, care le cunostea viclesugul, a răspuns: «Pentru ce Mă ispititi, fătarnicilor? ”
Isus a informat pe pretinsii Săi înselători că El era pe deplin constient de cursa pe care cu atâta iscusintă I-o puseseră înainte.
„19 «Arătati-Mi banul birului.» Si ei I-au adus un ban (Greceste: dinar). ”
Banul, orice este consfintit de lege sau de datină; de unde bani. La fel, astăzi vorbim despre bani ca„mijloc de plata legal. Impozitele romane trebuiau sa fie plătite în moneda romană. Cârmuitorilor locali le era permis să emită propriile lor monede de arama, dar Roma îsi rezerva dreptul să bată monede de argint.
„20 El i-a întrebat: «Chipul acesta si slovele scrise pe el, ale cui sunt?» ”
Chipul, figura, icoana, de la care sunt derivate cuvinte ca icoană”sau iconoclast. În contrast cu monezile romane, care purtau chipul împăratului, monedele iudaice purtau chipul unui măslin, palmier si altele ca acestea, care păreau mai în armonie cu prescriptia poruncii a doua.
Slovele scrise, superscriptia, o inscriptie, sau„un titlu.
„21 «Ale Cezarului», I-au răspuns ei. Atunci El le-a zis: «Dati dar Cezarului ce este al Cezarului, si lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!». ”
Dati dar, sau înapoiati. Banul birului” (vezi Matei2:19) pe atunci în circulatie obisnuită purta chipul Cezarului si trebuia deci sa fi fost bătut de El si-i apartinea lui. Faptul că iudeii aveau banul în posesia lor si-l foloseau ca mijloc de plata legal era în el însusi dovadă că ei recunosteau, desi cârtind, autoritatea si jurisdictia Cezarului. Cezarul avea deci dreptul să ceară ce era al lui.
Ce este al Cezarului. În aceasta Isus exprima principiul fundamental care determină raportul crestinului cu statul. El nu trebuie să ignore dreptele cereri ale statului asupra lui deoarece sunt anumite lucruri care sunt ale Cezarului.
Ce este al lui Dumnezeu. Autoritatea lui Dumnezeu este suprema; de aceea loialitatea supremă a crestinului apartine lui Dumnezeu. Crestinul conlucrează cu stăpânirile care sunt deoarece ele sunt rânduite de Dumnezeu (Romani 13:1). De aceea, a plăti bir Cezarului nu poate fi contrariu Legii lui Dumnezeu, asa cum pretindeau Fariseii (vezi Matei 22:17). Dar sunt anumite lucruri”în care Cezarul nu are dreptul să se amestece (vezi Fapte 5:29). Jurisdictia lui Dumnezeu este absolută si universală, a Cezarului, subordonată si limitată.
„22 Mirati de cuvintele acestea, ei L-au lăsat, si au plecat. ”
Mirati. Fariseii anticipaseră un răspuns de Da”sau de„Nu si nu socotiseră posibilitatea unei alternative la dilema propusă de ei. Ei au fost constrânsi să-si dea seama că ei nu erau un rival pentru Isus în ciuda îngrijitei lor plănuiri.
Marcu 12:13-17. Birul Cezarului
Vezi explicatiile de la „Matei 2:15-22. Birul”
Luca 20:20-26. Birul Cezarului
„20 Au început să pândească pe Isus; si au trimis niste iscoditori, care se prefăceau că sunt neprihăniti, ca să-L prindă cu vorba si să-L dea pe mâna stăpânirii si pe mâna puterii dregătorului. Mat 22.15; ”
Plătirea tributului lui Cezar este redată în Marcu 12:13-17, Matei 22:15-22, Luca 20:20-26, comentariu major fiind Matei.
Iscoditori. Probabil acestia erau, în cazul de fată, studenti în teologie de la seminarul din Ierusalim (vezi DA 601). Pentru întâlniri anterioare între Isus si spioni trimisi de Sinedriu vezi Luca 20 11:54.
Să-L prindă cu vorba, să apuce din cuvintele Lui. Ei pândeau după ceva care să stea la judecată, asa că Isus să nu poată fi în stare să scape din uneltirile lor sinistre împotriva vietii Lui.
„21 Iscoditorii acestia L-au întrebat: „Învătătorule, stim că vorbesti si înveti pe oameni drept, si că nu cauti la fata oamenilor, ci-i înveti calea lui Dumnezeu în adevăr. Mat 22.16;Marc 12.14;
22 Se cuvine să plătim bir Cezarului sau nu? ”
Bir, tribut. Impozitul anual fixat, strâns fie pe proprietate, fie asupra persoanei.
„23 Isus le-a priceput viclenia, si le-a răspuns: „Pentru ce Mă ispititi?
24 Arătati-Mi un ban (Greceste: dinar.). Al cui chip, si ale cui slove sunt scrise pe el?”. „Ale Cezarului” au răspuns ei. ”
Un ban, un dinar roman. vezi Matei 20.2.
„25 Atunci El le-a zis: „Dati dar Cezarului ce este al Cezarului, si lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu. ”
26 Nu L-au putut prinde cu vorba înaintea norodului; ci, mirati de răspunsul Lui, au tăcut. ”
Nu L-au putut prinde. Ei n-au fost în stare să găsească un cuvânt ca dovadă împotriva lui Isus (vezi Luca 20:20). El le-a scăpat printre degete si când a făcut lucrul acesta a rostit principiul fundamental care guvernează răspunderile crestinismului fată de autoritătile civile, respectiv „Dati dar Cezarului ce este al Cezarului, si lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.”
Luca 23:26.
„2 Si au început să-L pârască si să zică: «Pe Omul acesta L-am găsit atâtând neamul nostru la răscoală, oprind a plăti bir cezarului si zicând că El este Hristosul, Împăratul.» ”
Sucind mintea neamului nostru. Luca prezintă trei din acuzatiile aduse împotriva lui Isus de autoritătile iudaice. Aici ei Îl acuză că este un agitator revolutionar. În tot cursul lucrării Lui, Isus avusese multă grijă să evite procurarea oricărui temei valabil pentru o astfel de acuzatie ca aceea adusă acum contra Lui (vezi Matei 14:22; 16:20; Marcu 1:45; 6:42; Ioan 6:15). Această acuzatie fabricată era legată direct de conceptiile mesianice false cultivate de conducătorii iudei (vezi Luca 4:19).
Oprind a plăti bir. Cu trei zile mai înainte de data aceasta Fariseii făcuseră tot ce putuseră mai bine pentru a-L ademeni pe Isus să facă exact declaratia pe care ei pretindeau aici că o făcuse, dar încercarea lor avusese o înfrângere lipsită de slavă (vezi Matei 22:15-22).
Hristos, Împăratul. Isus nu făcuse niciodată o astfel de declaratie directă. Ei însă, fără îndoială, se gândeau la intrarea Lui triumfală în Ierusalim numai cu cinci zile înainte de data aceasta, un eveniment pe care toti membrii natiunii iudaice l-au luat drept un echivalent al unei declaratii făcută de Isus că lua tronul lui David (vezi Matei 21.9).
Anexa nr. 3
Explicatii la versetele din Biblie, Vechiul Testament,
cartea „Numeri”, 27:1-11 cu privire la „Legea asupra mostenirilor”
„1 Fetele lui Telofhad, fiul lui Hefer, fiul lui Galaad, fiul lui Machir, fiul lui Manase, din familiile lui Manase, fiul lui Iosif, si ale căror nume erau: Mahla, Noa, Hogla, Milca si Tirta,”
Fetele lui Telofhad. Amintite întâi în Numeri 26:33 si aici în legătură cu legile de mostenire (vezi Iosua 17:3). Fiul lui Iosif. Fiicele lui Telofhad aveau originea înapoi până la Iosif si căutau o mostenire în tara pe care strămosul lor a iubit-o si a cerut-o ca loc final de odihnă (Geneza 59:25). Mahla. Fiica lui Hamolechet (1 Cronici 7:18). Noa. Compară cu Nea, un nume de loc (Iosua 19:13). Hogla. O cetate numtiă Bet-Hogla este amintită în Iosua 15:6. Milca. O altă persoană cu acelasi nume a fost Milca, fiica lui Haran si sotia lui Nahor (Geneza 11:27.28). Tirta. De asemenea un nume de localitate, capitala lui Israel în timpul domniei lui Baesa si a urmasilor lui (1Regi 15:21). În cazuri ca acestea, unde un oras sau o cetate poartă numele unei persoane, ar fi numai firesc să se astepte ca persoana care poartă numele sau descendentii ei să aibă o legătură cu locul, fie că l-au găsit, fie au avut proprietăti acolo.
„2 s-au apropiat si s-au înfătisat înaintea lui Moise, înaintea preotului Eleazar, înaintea mai marilor si înaintea întregii adunări, la usa cortului întâlnirii. Ele au zis: ”
La usa cortului întâlnirii. Evident că era un obicei pentru Moise, Eleazar si pentru mai marii adunati ca juriu (Exod 18:25) să se întâlnească la usa Cortului Întâlnirii. Aceasta însemna că, dacă se va ivi ocazia, Moise se putea apropia usor să se consulte cu Dumnezeu.
„3 «Tatăl nostru a murit în pustie; el nu era în mijlocul cetei celor ce s-au răzvrătit împotriva Domnului, în mijlocul cetei lui Core, ci a murit pentru păcatul lui, si n-a avut fii.”
Tatăl nostru a murit. Poate că surorile au înaintat o cerere pentru a fi citită juriului adunat. Ele au început atrăgând atentia asupra faptului că tatăl lor a fost inclus printre cei despre care se vorbeste în Numeri 26:64. 65 si care ajunseseră deja al douăzecilea an când au iesit din tara Egiptului.
Nu era în mijlocul. Tatăl lor, Telofhad, era un manasit. Faptul acesta pare să arate că la revolta lui Core au participat membri din semintii diferite. Având în vedere că tatăl lor nu provocase mânia divină cu acea ocazie (Numeri 16:11), fiicele lui considerau că ar trebui să primească o mostenire.
A murit pentru păcatul lui. Adică un păcat personal de care toti erau vinovati si nu un păcat de sfidare pe fată, sau de neglijentă premeditată. În nici un caz, copiii nu puteau fi trasi la răspundere pentru greselile părintilor (Numeri 16:27-30. Ezechiel 18:20).
N-a avut fii. Fetele erau urmase legitime si de aceea considerau că trebuia să li se acorde o parte de mostenire. Compară cu experienta lui Absalom care nu avusese urmasi de parte bărbătească (2Samuel 18:18). Dacă nu se luau măsuri, numele si genealogia lor ar fi dispărut. Chiar dacă s-ar fi măritat si ar fi avut fii ca să perpetueze numele familiei lor, ele n-ar fi avut o mostenire pe care să o treacă asupra fiilor lor.
„4 Pentru ce să se stingă numele tatălui nostru din mijlocul familiei lui, pentru că n-a avut fii? Dă-ne si nouă deci o mostenire între fratii tatălui nostru.» ”
O mostenire. Ele pledau pentru o parte de teritoriu alături de ceilalti descendenti din Manase. Apoi, numele tatălui lor putea să fie perpetuat, fiul uneia dintre ele luând numele bunicului mamei lui, Hefer (Numeri 27:1). După aceea, a fost adoptată o lege generală cu acest efect (Deutronom 25:6).
„5 Moise a adus pricina lor înaintea Domnului.”
Moise a adus pricina lor. Hotărârea celor adunati nu era considerată ca fiind în măsură să rezolve problema. Deoarece Moise nu dorea ca el însusi să ia o hotărâre, a prezentat chestiunea în fata lui Dumnezeu, după cum i se poruncise în diferite ocazii (Exod 25:22. Numeri 7:89).
„6 Si Domnul a zis lui Moise:
7 „Fetele lui Telofhad au dreptate. Să le dai de mostenire o mosie între fratii tatălui lor, si să treci asupra lor mostenirea tatălui lor.”
Au dreptate. Iehova a aprobat cauza fetelor lui Telofhad. Cazul s-a repetat după intrarea în Canaan (Iosua 17:3-6). Să le dai. În ebraică, cuvântul le este masculin, referindu-se la urmasii în perspectivă. Fetele erau considerate ca reprezentanti ai propriilor fii în asteptare.
Mostenirea tatălui lor. Fetele tineau locul tatălui lor decedat si de aceea au fost mostenitoare ale părtii lui. Ele au prezentat pretentiile si, când a fost împărtit Canaanul, au primit partea tatălui lor (Iosua 17:2. 3).
„8 Iar copiilor lui Israel, să le vorbesti si să le spui: „Când un om va muri fără să le lase fii, să treceti mostenirea lui asupra fetei lui.”
Când un om. Cazul acesta a fost constituit un precedent, o regulă oficială fiind stabilită să rezolve cazuri similare în viitor.
„9 Dacă n-are nici o fată, mostenirea lui s-o dati fratilor lui.”
Dacă n-are nici o fată. În Numeri 27:9-11 aflăm declaratia oficială a amendamentului la legea de mostenire, întemeiată pe cazul precedent al fiicelor lui Telofhad. Discutiile între frati cu privire la proprietăti comune pot provoca o mare amărăciune (Luca 12:13).
„10 Dacă n-are nici frati, mostenirea lui s-o dati fratilor tatălui său.
11 Si dacă nici tatăl lui n-are frati, mostenirea lui s-o dati rudei celei mai apropiate din familia lui, si ea s-o stăpânească. Aceasta să fie o lege si un drept pentru copiii lui Israel, cum a poruncit lui Moise Domnul.”
Din aceste versete, care exprimă reglementări cu putere de lege, date cu câteva mii de ani în urmă, se pot trage unele concluzii foarte importante, precum:
1. Copiii nu puteau fi trasi la răspundere pentru greselile părintilor, conform Numeri 16:27-30. Ezechiel 18:20.
2. Cum apărea un caz care nu-si găsea reglementarea într-o lege, cum se adopta imediat o lege generală cu acest efect, precum în Deutronom 25:6, care constituia un precedent, o regulă oficială fiind stabilită să rezolve cazuri similare în viitor.
3. Solutia dată într-un caz nou judecat, constituia un precedent, o regulă oficială fiind stabilită să rezolve cazuri similare în viitor. Legislatia din România si în ziua de azi abundă în rezolvări diferite, foarte diferite si chiar contradictorii pentru cazuri similare.
Chiar lăsând la o parte factorul „credintă în cele ce sunt scrise în Biblie”, dar multe învătături din aceasta se dovedesc de mare utilitate, inclusiv în adoptarea unor legi. Ipocrizia este foarte mare: când este vorba de interese personale, toti cei cu putere de decizie sunt credinciosi, sunt cu Dumnezeu; când este vorba însă de satisfacerea binelui public, acestia dovedesc că, efectiv si în mod real, sunt străini de adevărata credintă, că sunt cu Iuda si chiar cu Satan.
Anexa nr. 4
Explicatii cu privire la „Masacrul pruncilor”, redat în Matei 2:1-16
„1 După ce S-a născut Isus în Betleemul din Iudea, în zilele împăratului Irod,[…].”
După ce s-a născut Isus (vizita magilor, redată în Matei 2,1-12). Matei mentionează numai pe scurt faptul nasterii lui Isus si omite diferite incidente legate de acel eveniment care sunt relatate în Luca 1:26–2,40. Întrucât Matei pune accent asupra lui Isus ca Mesia din profetia Vechiului Testment, el procedează la demonstrarea faptului că Isus a împlinit, de fapt, toate acele profetii. El pare să mentioneze, ca introducere, mai ales incidente legate de copilăria lui Isus care erau cuprinse în profetie si acelea care arătau spre regalitatea lui Mesia. Pe de altă parte Luca, scriind mai mult pentru Neamuri, accentuează că Isus, Fiul lui Dumnezeu, a crescut si a trăit ca om printre oameni pentru ca să poată fi Mântuitorul tuturor oamenilor. Pentru scopurile acestui comentariu, nasterea lui Isus este asezată ipotetic în toamna anului 5 î.Hr.
Betleemul. Literal, Casa pâinii. Numele ei mai timpuriu Efrat (Geneza 48:7) sau Efrata (Mica 5:2), înseamnă rodnicie (vezi la Geneza 35:19). Regiunea Betleemului, dealurile si văile ei acoperite cu vii, smochini, livezi de măslini si grâne, era probabil în parte grânarul Iudeii. Împrejurimile acestea erau pline de amintiri pentru poporul iudeu pe vremea lui Hristos, cum sunt si pentru crestinii de azi. Tocmai în părtile acestea Rut a strâns spice în ogoarele lui Boaz (Rut 2-4) si David păstorise turmele tatălui său (1Samuel 1:1.11; 17:15). De asemenea, aici Samuel l-a uns pe regele David (1 Samuel 16,13). Pentru informatii în plus cu privire la Betleem vezi la Geneza 35:19; Rut 3:3 si 4:1.
Din Iudea. Pentru a deosebi Betleemul din Iudea de Betleemul din Galileea, un târg cam la sapte mile spre nord-vest de Nazaret (Iosua 19:15).
Irod. Adică, Irod cel Mare.
Magi, Întelepti, care denumea bărbati din diferite clase culte. Cuvântul nostru magicieni vine de la această rădăcină. Dar acesti întelepti nu erau magicieni în sensul modern al prestigidatorilor. Ei erau de neam nobil, educati, bogati si influenti. Ei erau filozofii, sfetnicii regatului, învătati în toată întelepciunea Răsăritului antic. Înteleptii care au venit să caute pe pruncul Hristos nu erau idolatri; ei erau oameni cinstiti, integri.
Ei studiaseră Scripturile ebraice si găsiseră acolo o clară transcriere a adevărului. Îndeosebi profetiile mesianice ale Vechiului Testament le-au atras atentia si între acestea au găsit cuvintele lui Balaam: O stea răsare din Iacob (Numeri 24:17). Ei probabil mai cunosteau si întelegeau profetiile cu privire la timp ale lui Daniel (Daniel 9:25.26) si ajunseseră la concluzia că venirea lui Mesia era aproape.
În noaptea nasterii lui Hristos s-a arătat pe cer o lumină misterioasă, care a devenit o stea luminoasă ce a persistat pe cerurile apusene. Impresionati de importanta ei, înteleptii s-au îndreptat din nou la sulurile sacre. Când au căutat să înteleagă sensul scrierilor sfinte, au fost instruiti în vise să meargă să-L caute pe Mesia. Ca si Avraam, ei n-au stiut la început unde trebuiau să meargă, dar au mers asa cum erau condusi de steaua călăuzitoare pe calea lor. Traditia că n-au fost decât trei întelepti a izvorât din faptul că au fost trei daruri (Matei 2:11) si este fără temei în Scriptură. O legendă interesantă, dar fără de valoare, dă numele lor ca fiind Gaspar, Baltazar si Melchior. Ideea lipsită de temei că ei erau regi a fost dedusă din Isaia 60:3 (cf. Apocalipsa 21:24).
Din Răsărit. Iudeii considerau regiunile din Arabia de nord, Siria si Mesopotamia ca Răsărit. Astfel, Haranul era în tara fiilor Răsăritului (Geneza 29:1 si 4). Regele Moabului mai târziu a adus pe Balaam Din Aram (adică Siria),… din muntii Răsăritului (Numeri 23:7; vezi la cap. 22,5). Isaia vorbea despre Cir, persanul, ridicat de la Răsărit (Isaia 41:2) si zicând de la răsărit o pasăre: de pradă (cap. 46:11). Unii au crezut că înteleptii erau din aceeasi parte de tară a Răsăritului ca si Balaam, al cărui loc de bastină a fost de curând identificat ca fiind Valea Sajur între Alep si Carchemis, la o mică depărtare de Eufrat (vezi la Numeri 22:5). Dacă acesta era cazul, călătoria lor la Betleem ar fi fost cam de 400 de mile în lungime si ar fi cerut două sau trei săptămâni de călătorie stăruitoare dacă au mers călare, poate o lună, dacă au mers pe jos. Având în vedere că ei au călătorit noaptea pentru ca să urmărească steaua, s-ar putea ca si călătoria lor să fi tinut chiar mai mult. Totusi, punctul lor de origine s-ar putea să fi fost si mai la răsărit si în felul acesta distanta lor de parcurs să fi fost si mai mare.
La Ierusalim. În cele din urmă, lunga lor călătorie i-a făcut să treacă de vârful Muntelui Măslinilor, la răsărit de Ierusalim. Chiar înainte de ivirea zorilor, poate, steaua s-a stins si în curând domul de marmură lucioasă si zidurile strălucitoare de marmură ale Templului au reflectat lumina unei noi zile. Faptul că înteleptii au fost călăuziti la Ierusalim si nu la Betleem este o indicatie a intentiei divine ca vizita lor să fie mijlocul de a atrage atentia conducătorilor natiunii la nasterea lui Mesia (vezi Matei 2:3-6). Atentia si interesul poporului au fost trezite când au aflat de misiunea înteleptilor si mintea lor a fost îndreptată la profetii. Conducătorii iudeilor s-au simtit ofensati de gândul că înteleptii erau dintre Neamuri si au refuzat să creadă că Dumnezeu ar trece pe lângă ei în favoarea unor oameni care erau păgâni. De partea lui, Irod era înfuriat de aparenta indiferentă a preotilor si cărturarilor (Matei 2:3,4) si interpreta vizita înteleptilor ca având legătură în vreun fel oarecare cu un complot contra vietii sale.
„2 si au întrebat: «Unde este Împăratul de curând născut al iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în răsărit si am venit să ne închinăm Lui.»”
Împăratul de curând născut al iudeilor. Întrebarea lasă să se înteleagă că înteleptii nu erau iudei; altminteri ei ar fi zis împăratul nostru. Pare să fi fost în general recunoscut că Împăratul-Mântuitor asteptat de natiunile din jurul lor urma să se ivească în Iudea (vezi la Matei 2:1). La intrarea lor în Ierusalim înteleptii au mers de întâia dată la Templu, deasupra căruia steaua pierise din vedere, dar în incinta lui sfântă ei au găsit numai ignorantă, surpriză, teamă si dispret.
I-am văzut steaua. Nici o conjunctie de planete, asa cum au crezut unii, nici o novă asa cum au sugerat altii. Steaua care s-a arătat în noaptea nasterii lui Hristos era o ceată îndepărtată de îngeri strălucitori (Matei 2:7). Înteleptii au fost condusi să interpreteze acest fenomen neobisnuit ca o împlinire a profetiei lui Balaam cu privire la o stea din Iacov (Numeri 24:17).
Răsărit. Multi cercetători au tras concluzia că în versetul 2:2 Matei nu se referă la răsărit nici ca directie pe cer în care a apărut steaua, nici ca denumire a tării de unde au venit înteleptii, ci foloseste mai degrabă cu sensul de răsărire, au văzut steaua Lui în răsărirea (ei), adică, atunci când a apărut de prima dată. Acesta s-a dovedit a fi punctul din povestire care l-a interesat cel mai mult pe Irod (Matei 2:7). Cealaltă interpretare, deoarece noi am văzut steaua Lui în Tara din Răsărit este, desigur, posibilă.
„3 Când a auzit împăratul Irod acest lucru, s-a tulburat mult; si tot Ierusalimul s-a tulburat împreună cu el.”
S-a turburat. Catalogul atrocitătilor săvârsite de Irod, îndeosebi uciderea a diferiti membri ai familiei sale apropiate pe care el îi bănuia că ar complota să-l îndepărteze si să-i uzurpe tronul, mărturiseste în mod elocvent despre sentimentele inimii lui la auzirea faptului că Cineva destinat să fie Împăratul iudeilor fusese născut . Reticenta aparentă a preotilor de a divulga informatii cu privire la profetiile mesianice, pe care fără îndoială înteleptii le mentionaseră, l-a făcut pe Irod să-i suspecteze pe preoti că uneltesc cu înteleptii într-un complot pentru a-l îndepărta de pe tronul său, poate prin incitarea unei răzvrătiri populare. În plus, este probabil că Irod însusi avea cunostintă de asteptarea populară că un Print care era destinat să stăpânească lumea urma să se nască în Iudea. Nu numai atât; el pare să se fi considerat pe sine ca Mesia si să fi avut dorinte tainice de a stăpâni lumea.
Tot Ierusalimul. Nu este de mirare că si întreaga cetate s-a turburat, deoarece locuitorii ei erau prea cunoscători ai atrocitătilor de care Irod era capabil. Temându-se de o agitatie populară, el ar fi putut prea bine să decreteze măcelărirea a sute sau mii de oameni.
„4 A adunat pe toti preotii cei mai de seamă si pe cărturarii norodului, si a căutat să afle de la ei unde trebuia să Se nască Hristosul.”
Preotii cei mai de seamă. Probabil marele preot în functie si preotii în viată care mai înainte detinuseră functia aceea, toti fiind numiti si mai apoi demisi de Irod însusi. În cursul domniei sale de aproape 33 de ani, Irod a numit în totul nouă mari preoti în aceasta sfântă slujbă, care la origine fusese intentionată să fie ereditară si pentru viată (Exod 28:1; 40:12-15; Levitic 21:16-23; Numeri 16:40; 17; 18:1-8; Deuteronom 10:6). Simon, fiul lui Boethus, se poate să fi fost mare preot la data aceea, sau Matia, sau Ioazar, ginere si respectiv fiu al lui Boethus, care au urmat lui Simon în rapidă succesiune . Altii sugeraseră că marii preoti (preotii cei mai de seamă) erau căpeteniile celor 24 de cete (vezi la Luca 1:5). Grupul convocat de Irod pare să fi fost oameni învătati ai natiunii, care cel mai probabil ar fi avut informatiile pe care el le dorea.
Cărturarii. Oamenii acestia sunt adesea numiti juristi (Matei 22:35; Marcu 12:28) sau învătati ai Legii (Luca 5:17 si 21). Ei erau oameni învătati a căror datorie era să studieze, să păstreze, să copieze, să interpreteze si să dezvolte Legea sau scrierile sfinte (vezi la Marcu 1:22).
A căutat să afle. (Irod le-a cerut stăruitor să cerceteze, să afle). Pe cât se pare preotii evitau un răspuns direct. Irod a trebuit să-l scoată de la ei. Înteleptii probabil se referiseră la studierea Scripturilor ebraice si dacă lucrurile stăteau asa, Irod putuse, pe bună dreptate, să presupună că învătătorii Legii trebuiau să fi cunoscut mai mult decât păreau să cunoască. În nici un caz ei nu erau atât de necunoscători cum pretindeau că sunt, fie cu privire la profetiile însăsi fie la evenimentele recente care arătau spre împlinirea lor. Fără îndoială, ei aveau cunostintă de vedenia lui Zaharia (Luca 1:22), sau de relatarea păstorilor (vezi la Luca 2.17) si de profetia lui Simeon (Luca 2:27, 28, 34, 35). Dar mândria si invidia închiseseră usa inimii lor fată de lumină, deoarece Dumnezeu îi trecuse cu vederea în favoarea unor păstori neciopliti si a unor păgâni necircumcisi, asa cum credeau ei. Ei declaraseră că relatările erau manifestări de fanatism si nevrednice de atentie.
Unde trebuia să se nască Hristosul. Aici Irod caută să se asigure cu privire la locul nasterii lui Hristos, cum mai apoi, de la magi, de timpul ei (Matei 2:7).
„5 „În Betleemul din Iudea”, i-au răspuns ei, „căci iată ce a fost scris prin proorocul:”
Iată ce a fost scris (asa este scris). Citatul (Matei 2:6) dat de cei mai de seamă preoti si de cărturari nu concordă în întregime nici cu textul ebraic din Mica 5:2. Pare, mai degrabă, să fie o parafrază, poate dintr-un Targum sau propria lor redare liberă pe moment. Este clar din Ioan 7:42 că importanta lui Mica 5.2 era îndeobste cunoscută chiar în mijlocul poporului.
„6 Si tu, Betleeme, tara lui Iuda, nu esti nicidecum cea mai neînsemnată dintre căpeteniile lui Iuda; căci din tine va iesi o Căpetenie, care va fi Păstorul poporului Meu Israel.”[…].”
Căpeteniile. Textul ebraic la Mica 5:2 zice miile care poate fi redat si familiile, deci subîmpărtirile majore ale unei semintii (vezi la Exod 12:37; Mica 5:2).
Va fi Păstorul (va cârmui, a păstori). Isaia prezisese că Mesia urma să pască turma ca un Păstor (Isaia 40:11). Isus vorbea despre Sine ca fiind Păstorul cel Bun (Ioan 10:11,14). Pavel Îl numea marele Păstor al oilor (Evrei 13:20), Petru Păstorul cel mare (1Petru 5:4) si Ioan, Mielul care avea să fie Păstorul lor (Apocalipsa 7:17).
„7 Atunci Irod a chemat în ascuns pe magi si a aflat întocmai de la ei vremea în care se arătase steaua.”
Irod aflase deja de la preotii cei mai de seamă si de la cărturari unde urma să se nască Hristosul (Matei 2:4-6), acum s-a îndreptat către întelepti ca să afle când.
„8 Apoi i-a trimis la Betleem si le-a zis: „Duceti-vă de cercetati cu de-amănuntul despre Prunc: si, când Îl veti găsi, dati-mi si mie de stire, ca să vin si eu să mă închin Lui.”
I-a trimes. Irod si-a ascuns cu grijă gândurile înapoia unei înfătisări de asa-zis interes plin de simpatie. El nădăjduia că înteleptii îi vor răspunde la fel la prefăcuta lui amabilitate. Vizita lor la Betleem nu urma să trezească nici o bănuială si i-ar fi îngăduit să-si realizeze intentia rea fără să agite zadarnic populatia. Preotii cei mai de seamă si cărturarii se poate să fi presupus intentia lui Irod, deoarece ei cunosteau atitudinea lui fată de pretendentii la tron.
Cu deamănuntul, sârguincios, cu exactitate (vezi la Matei 2:7). Magii trebuiau să stăruie în cercetarea lor până vor fi dat de Mesia si vor fi verificat descoperirea lor.
„9 După ce au ascultat pe împăratul, magii au plecat. Si iată că steaua pe care o văzuseră în răsărit, mergea înaintea lor, până ce a venit si s-a oprit deasupra locului unde era Pruncul.”
Mergea înaintea lor. Plecând din Ierusalim în amurg, potrivit cu obiceiul lor de a călători noaptea (vezi Matei 2:1), înteleptii au văzut că nădejdea li s-a înnoit prin reaparitia stelei.
„10 Când au văzut ei steaua, n-au mai putut de bucurie.
11 Au intrat în casă, au văzut Pruncul cu Maria, mama Lui, s-au aruncat cu fata la pământ si I s-au închinat; apoi si-au deschis vistieriile si I-au adus daruri: aur, tămâie si smirnă.”
Casă. De acum Isus era în vârstă de cel putin 40 de zile, poate mai mare (vezi Luca 2:22).
S-au aruncat cu fata la pământ. (Au căzut la pământ). Un fel oriental obisnuit de a arăta respect si veneratie oamenilor, idolilor si lui Dumnezeu (vezi Estera 8:3; Iov 1:20; Isaia 46:6; Daniel 3:7; etc.).
I s-au închinat. În ciuda dezamăgirilor lor de la început, magii stiau că acest Copil era Acela pentru care ei făcuseră lunga lor călătorie.
Vistieriile, însemnând fie casete, sipete cu comori folosite ca recipiente pentru lucrurile de valoare, sau vistierii. Cuvântul este tradus comori în Matei 6:20 si Coloseni 2:3. Singularul (thesauros) denotă un depozit în Matei 13:52.
Daruri. În tările orientale nimeni nu s-ar gândi să facă o vizită unui principe sau vreunui înalt functionar fără a aduce un dar ca un act omagial. Comparati aducerea de daruri lui Iosif în Egipt (Geneza 43:11), lui Samuel (1Sam 9,7,8), lui Solomon (1Regi 10.2) si lui Dumnezeu (Psalmii 96:8).
Tămâie. Un clei răsinoas alb sau pal gălbui obtinut prin crestarea scoartei unor copaci de genul Boswellia. Este amară la gust, dar parfumată când este arsă ca tămâie. Ea era folosită ca un ingredient la tămâia sacră pentru sanctuar (Exod 30:8,34). Era de obicei importată din Arabia (Isaia 60:6; Ieremia 6:20).
Smirnă. Un alt clei aromatic foarte pretuit în antichitate, amar si usor picant la gust. Era probabil obtinută de la un pomisor, originară din Arabia si Africa de Est. Ea era un ingredient folosit la alcătuirea uleiului sfânt (Exod 30:23-25) si a parfumului (Estera 2.12; Psalmii 45:8; Proverbele. 7.17); amestecată cu vin era folosită ca un calmant (Marcu 15:23) si pentru îmbălsămare (Ioan 19.39).
„12 În urmă, au fost înstiintati de Dumnezeu în vis să nu mai dea pe la Irod, si s-au întors în tara lor pe un alt drum.
13 După ce au plecat magii, un înger al Domnului se arată în vis lui Iosif, si-i zice: „Scoală-te, ia Pruncul si pe mama Lui, fugi în Egipt, si rămâi acolo până îti voi spune eu; căci Irod are să caute Pruncul, ca să-L omoare.”
Vis. Felul în care se arătase prima dată îngerul lui Iosif (Matei 1:20).
Fuga în Egipt. Vezi Matei 2:13-18. Egiptul era acum o provincie romană si astfel dincolo de jurisdictia lui Irod. Hotarul traditional al Egiptului era asa-numitul râu al Egiptului, Wadi el-Arish, la vreo 180 de mile la sud-vest de Betleem. Un mare număr de iudei trăia în Egipt pe vremea aceasta si în felul acesta Iosif nu s-ar fi aflat complet printre străini. Erau sinagogi în orase si într-o vreme, chiar si un templu iudaic. Heliopolis (On, cf. Geneza 41:45; 46:20) este locul traditional unde s-au refugiat Iosif si Maria pentru a fi în sigurantă.
„14 Iosif s-a sculat, a luat Pruncul si pe mama lui, noaptea, si a plecat în Egipt.
Noaptea. Fără îndoială, Iosif a ascultat de îndată, fără zăbovire, plecând probabil chiar în noaptea aceea sau îndată ce s-au putut face pregătiri pentru călătorie.
„15 Acolo a rămas până la moartea lui Irod, ca să se împlinească ce fusese vestit de Domnul prin proorocul care zice: „Am chemat pe Fiul Meu din Egipt.”
Moartea lui Irod. El a murit la scurt timp după măcelărirea pruncilor din Betleem, la anul 4 î.Hr., de o moarte foarte chinuitoare si respingătoare.
Ca să se împlinească. Citatul asa cum este dat aici este din textul ebraic la Osea 11:1.Din Egipt am chemat pe fiii săi. În cadrul lor originar din Osea cuvintele acestei profetii se referă la eliberarea poporului evreu din Egipt. Când îi cerea pe Faraon să-i elibereze, Moise spusese: Asa zice Domnul: Israel este fiul Meu, întâiul Meu născut (Exod 4:22). Pentru aplicarea de către Matei a cuvintelor din Osea 11:1 la Hristos vezi la Deuteronom 18:15.
„16 Atunci Irod, când a văzut că fusese înselat de magi, s-a mâniat foarte tare, si a trimis să omoare pe toti pruncii de parte bărbătească, de la doi ani în jos, care erau în Betleem si în toate împrejurimile lui, potrivit cu vremea, pe care o aflase întocmai de la magi.[…].”
Înselat. El fusese tras pe sfoară de ei. El a înteles că ei îl păcăliseră si aceasta l-a înnebunit. Irod a luat aceasta ca o insultă, si fără îndoială ca încă o dovadă a unui complot ascuns si întunecos împotriva lui.
Să omoare pe toti pruncii. (A omorât pe toti pruncii; Ucise pe toti pruncii). Probabil numai copiii de parte bărbătească. Criticii corectitudinii relatărilor Bibliei observă că Iosif, în lunga lui relatare a atrocitătilor comise de Irod, nu mentionează uciderea pruncilor din Betleem. S-a apreciat, totusi, că într-un târgusor a cărui populatie nu număra mai mult de 2000 de persoane, împreună cu regiunea lui învecinată, ar fi fost numai vreo 50 sau 60 de copii de vârsta arătată si numai jumătate din ei de parte bărbătească. Unii apreciază numărul cu putin mai mare. Se poate ca Iosif să fi considerat incidentul relativ minor în comparatie cu lungul catalog de crime mai atroce ale lui Irod pe care el le mentionează. O faptă ca aceasta concordă bine cu caracterul dur al lui Irod. A fost una din ultimele fapte ale vietii. În plus, dacă Iosif ar fi mentionat fapta aceasta rea s-ar fi putut astepta ca să o explice, asa cum face pe larg cu evenimente similare pe care le relatează. Aceasta ar fi putut cere o tratare a pretentiilor mesianice ale lui Isus din Nazaret, un subiect pe care el ca iudeu, ar fi putut alege să-l evite. Si întrucât el scria o apologie a iudaismului pentru romani, mai ales pentru împăratul Vespasian, ar fi evitat mentionarea oricărui lucru care ar fi putut să irite Roma.
Împrejurimile. Literal hotarele, de unde tinuturile. În limba engleză veche coasts înseamnă frontiere sau granite.
În vârstă de doi ani. Potrivit cu calculul oriental, un copil este considerat ca fiind în vârstă de un an la nastere. Astfel, un copil în vârstă de un an nu ar fi unul care ar fi trecut de prima aniversare a zilei de nastere, ci unul care nu a ajuns încă la prima lui zi de nastere (vezi la Geneza 5:32). Pentru a fi în vârstă de doi ani un copil oriental ar fi astfel între întâia si a doua aniversare a zilei de nastere. Expresia în vârstă de doi ani deci, nu arată că trecuseră doi ani de la nasterea lui Hristos. Ea s-ar putea folosi în mod corespunzător cu privire la un copil care atinsese doar întâia lui zi de nastere, adică, intrase în al doilea an al său. Ar trebui, totusi să se retină că Irod a extins, fără îndoială, limita dincolo de timpul arătat de magi (Matei 2:7) pentru a fi sigur că-si va atinge tinta.
Timpul probabil al nasterii lui Isus. Matei în 2:1 afirmă că Isus S-a născut în zilele împăratului Irod. Irod a murit în anul 4 î.Hr. După ce Iosif si Maria au fugit din Betleem împreună cu Isus, Irod a poruncit ca toti băietii de până la doi ani din acea zonă să fie omorâti. Acest lucru indică faptul că Isus putea avea până la doi ani înainte de moartea lui Irod, de unde se deduce că data nasterii Lui se plasează între anii 6 si 4 î.Hr. Pe baza datelor istorice despre recensământul dinaintea nasterii lui Hristos, cel mai probabil timp al nasterii lui Hristos în Betleem este în anii 6 si 5 î.Hr. Nu există nici o singură dovadă că Isus Cristos s-a născut în 25 decembrie.
Bibliografie
Notă N. G. L. la Bibliografie. Fanatismul religios a fost si este una din cauzele principale care a produs si produce cele mai mari dusmănii, atât între oameni, cât si între crestini si, pe cale de consecintă, a condus si conduce tot mai mult (1) la divizarea crestinismului în catolici, în protestanti si în ortodocsi, (ajungând să fie religia cea mai divizată, si (2) la pierderea constantă si însemnată a tot mai multi credinciosi si simpatizanti. Sunt fanatici religiosi care nu acceptă nici chiar ca într-un articol să fie dată o sursă bibliografică, inclusiv o Biblie, care nu este acceptată de cultul lor.
Biblia. Biblia este o carte cu adevărat revelatoare, pentru orice persoană, indiferent de vârstă, de religie, de credintă, de pregătire, de preocupări, de conceptia sa despre viată si indiferent dacă o citeste ca un act de cultură generală, ca o călăuză, ca un îndrumar în viată, sau că simte nevoia de apropiere fată de Dumnezeu.
Biblia cu explicatii, de pe Site-ul https://mybible.eu/ro. Biblia versiunea Dumitru Cornilescu. tipărită de organizatia Christian Aid Ministries. P.O. Box. 360, Berlin, Ohio 44610, USA. Tipărită în S.U.A. si în România, în limba română. Pe acest site se găsesc explicatii deosebit de importante pentru (aproape) fiecare verset din Biblie
Pentru timpul probabil al nasterii lui Isus: https://ro.wikipedia.org/wiki/Isus_din_Nazaret; https://www.gotquestions.org/Romana/in-ce-an-sa-nascut-Isus.html; https://adevarul.ro/stiri-locale/constanta/cand-s-ar-fi-nascut-de-fapt-iisus-hristos-de-ce-1910691.html.
Dictionar biblic. Editat de J. D. Douglas (S.U.A). Tradus în română si publicat de Editura ,,Cartea Crestină” Oradea, 1995.
Karen Armstrong. Istoria lui Dumnezeu. Traducere din limba engleză. editura Nemira.
Yuval Noah Harari. Sapiens. Scurtă istorie a omenirii. Editura Poliom, 2017.
Yuval Noah Harari. Homo deus. Scurtă istorie a viitorului. Editura Poliom, 2018.
Yuval Noah Harari. 21 de lectii pentru secolul XXI. Editura Poliom, 2018.
Jacques ATTALI „Scurtă istorie a viitorului”, editura Polirom, 2016, pg. 218 – 221.
Jamie Susskind. Politica viitorului, tehnologia digitală si societatea. Editura Corint Books, 2019.
Joachim Langhammer. „Ce se va întâmpla cu lumea aceasta? Explicatii la planul de mântuire al lui Dumnezeu”. Misiunea Evanghelică, Bad Salzuflen 1995, tradusă în limba română.
|
de N. Grigorie Lăcrita 12/11/2024 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.