Ce am învățat în și din acest an ... și pentra noul an 2025
La sfărșitul acestui an și (la) începutul noului an (civil) – 2025, eu, unul, întâi de toate, vreau să vă adresez, tuturor, un sincer și calduros la mulți, buni, frumoși, voioși, sănătoși și binecuvântați ani!
În altă ordine de idei, gândurile mele, acum, la sfârșitul acestui an și (la) începutul noului an, sunt, practic, niște observații sau concluzii!…
În primul rând, pe zi și an ce trece, îmi dau seama tot mai mult că, suntem și rămânem, numai, la mâna, mila și dragostea lui Dumnezeu, mai cu seamă, în tot acest context, istoric, social, politic. religios și economic extrem de complicat.
Altfel spus, doar ai lui Dumnezeu suntem și, rămânem și, în fond, atâta vreme cât este astfel este, defapt, cel mai bine.
În rest, eu unul, încerc să deșlușesc mersul și evoluția vremurilor însă totul, doar, în cheia cuvântului Sfintei Scripturi și al scrierilor/învățăturilor Sfinților Părinți ai Bisericii, având credința și nădejdea în Dumnezeul cel Adevărat și Veșnic.
Cu alte cuvinte, mergând cu Dumnezeu înainte, îmi doresc (de la El) să am parte, și în noul an, de, liniște, pace, sănătate și o viață tihnită și, cât se poate de simplă căci, da, într-adevăr, dacă ma întrebați ce îmi doresc de la noul an, acestea sunt: pacea, liniștea, sănătatea, echilibrul și, simplitatea.
Așadar, eu personal, mi-am propus ca (d)in noul an – 2025, să caut simplitatea, oriunde și oricând, altfel spus, să cercetez oameni simpli dar profunzi, lucruri simple dar concrete, ipostaze simple dar aerisite, clare și limpezi, situații/împrejurări simple dar pline de mesaj, tâlc și înțeles.
Cu alte cuvinte, vreau ca, de acum înainte, să am de-a face cu simplitatea, firescul și normalitatea.
Altminteri, lumea contemporană este suficient de complexă și (de) complicată, de sucită și de amestecată.
Deci, în fond și, la urma urmei, ce înseamnă a fi (un om) simplu, dacă nu unul: elegant dar decent, discret dar concret, succint dar cuprinzator, generos dar chibzuit, natural dar cumpătat, optimist dar calculat, demn dar modest, bucuros dar atent, vesel dar precaut.
Altfel spus, îmi doresc să am de-a face cu oameni sinceri, aplicați și eficienți, care spun lucrurilor pe nume, evident, cu finețe și delicatețe, care detestă ipocrizia, minciuna, viclenia și fățărnicia.
Adică, oameni de bună calitate și de bun gust, oameni, realiști și adevărați, în tot ce gândesc, vorbesc și (în)făptuiesc.
Prin urmare, omul simplu, cu multă simplitate dar nu simplist, este cel care vorbește cum îi este portul și se poartă după cum îi este vorba; omul care știe: unde, când, cât, cum și ce să zică ori, mai ales, să nu zică/să nu spună; este omul manierat, după faptă, după vorbă și după port, fără a fi plin de prețiozitate, malițiozitate, ironie sau aroganță, omul, sigur pe sine, care nu vrea pompă nici fast, nici publicitate, nici să iasă în față, în public sau, mai cu seamă, în evidență; omul care își cunoaște, foarte bine, locul și rostul, valoarea și importanța.
În concluzie, îndeosebi, simplitatea îl caracterizează/îl definște pe omul care realizează faptul că, nimeni nu este de neînlocuit, decât, numai, în iconomia/pronia divină, potrivit Căruia am fost creați ca ființe, personale, unice și irepetabile, în planul mântuirii și al veșniciei.
Dumnezeu să ne poarte, în acest sens, în continuare, de grijă și să ne ajute, tuturor, în tot lucrul cel bun! Va să zică, cu ce gând doresc să (mai) intru/să pășesc eu în noul an?
Cu intenția, vădită, a schimbării, reformării și (re)activării conștiinței, proprii, evident.
Nu sunt cuvinte mari, ci cuvinte asumate!
Consider că este necesară abordarea, tratarea și (re)punerea în valoare a conștiinței – una clară, trează, veghetoare, sinceră, curată, lucrătoare, folositoare și ziditoare!…
Da, anul 2025 îmi doresc să fie, cel puțin în ce mă privește, un an al propovăduirii, apologiei, misiunii și mărturisirii, sincere, adevărate și autentice sau veritabile.
Însă, pentru aceasta este necesară/indispensabilă o conștiință, activă și dinamică, una care detestă duplicitatea, aroganța, ipocrizia și fățărnicia, una a calității nu neaparat a cantității.
Așadar, mă rog lui Dumnezeu pentru dobândirea, cultivarea și consolidarea unei conștiințe, morale, spirituale, ecleziale și duhovnicești, plină de conținut, sevă, vervă și substanță.
Și, mai mult decât atât, ca o recomandare, poate că ar trebui accesate și lecturate, în mod susținut, concret și eficient, învățăturile, scrierile, tratatele, revistele ori studiile patristice și teologice referitoare la această virtute ori stare deosebită, fără de care nu cred că poate exista sfințire, sfințenie, desăvârșire și mântuire.
Dumnezeu să ne ferească de amorțirea, adormirea sau înșelarea și amăgirea conștiinței noastre și să ne ajute să dobândim conștiința cea după Hristos iar nu cea după această lume!
În noul an – 2025, să intrăm/să pășim și, să umblăm toți, cu binecuvântare de la Dumnezeu, recunoștință de la semeni, prețuire de la apropiați, admirație de la cunoscuți, apreciere de la colegi, stimă de la vecini, mângâiere de la frați și/sau surori, bucurie de la copii, veselie de la spirit, răbdare de la părinți, iubire și dragoste de la familie, înțelegere de la amici, sinceritate de la prieteni, îngăduință de la vârstnici, respect de la tineri, sănătate și putere de la trup, har și înțelepciune de la duh!
|
Stelian Gomboş 12/9/2024 |
Contact: |
|