Fericitul Vladimir Ghika si Catedrala Notre Dame
Pregătisem publicare unui volum intitulat DESTINUL CĂLĂTORULUI, unde în partea a doua sunt evocate mai multe personalități istorice, din care nu putea lipsi o figură emblematică așa cum a fost Prințul Vladimir Ghika, dar faptul că am amânat publicarea, îmi dă prilejul să completez cu o veste sublimă, de data aceasta încă o recunoaștere a vieții sale de sfințenie în împlinirea destinului său pe acest pământ.
Pe data de 8 decembrie 2024, cu prilejul sfințirii renovatei Catedrale Notre Dame, incendiată în data de 15 aprilie 2019 (când spre stupefacția întregii lumi, flăcările au sfâșiat acoperișul din lemn și plumb, vitraliile au fost sparte, iar marea orgă a catedralei din secolul al 15-lea a fost distrusă) Arhiepiscopul Parisului a așezat pe masa altarului o relicvă osuară a unui sfânt român care a fost beatificat în anul 2013, Vladimir Ghika, alături de moaștele a altor patru sfinți: Sfânta Madeleine-Sophie Barat, Sfânta Marie-Eugénie Milleret, Sfânta Catherine Labouré și Sfântul Charles de Foucauld.
De ce este atât de important și se bucură de prețuire, acest sfânt? Se vor întreba unii... Deoarece Fericitul Vladimir Ghika (1873-1954) reperezintă o personalitate deosebită în istoria Bisericii Catolice. Născut în Constanța, într-o veche familie de boieri din Țările Române, originară din Albania (care a dat țării mari politicieni, oameni de știință și de cultură ) el a fost educat în tradiția Bisericii Ortodoxe, dar s-a convertit la catolicism în 1902, în timpul studiilor sale la Paris. Această convertire a fost începutul unei călătorii de ordin spiritual, care l-a condus la INTERESUL PENTRU TEOLOGIE și hirotonire ca preot și, în cele din urmă, la martiriu, așa cum redau mai jos, fiind martoră la emoționantul eveniment al beatificării sale.
Beatificarea Monseniorului Vladimir Ghika
Ziua de 31 august 2013, de Ziua limbii Române, are loc o altă mare sărbătoare: Beatificarea Monseniorului Vladimir Ghika, eveniment care avea să mă umple de emoție creștină, îmbogățitoare întru cele spre înălțare spirituală. Unde? într-un spațiu vast (Romexpo), asemănător (ca intindere) celui din Piața San Pietro, devenit ad hoc un spațiu sfințit prin prezența a peste două sute de înalți ierarhi de pe mai multe continente, preoți și mii de creștini, credincioși catolici în primul rând, dar și români ortodocși ori aparținători altor culte religioase.
Cine a fost Monseniorul Vladimir Ghika
Vladimir Ghika s-a născut pe 25 decembrie 1873, la Constantinopol (astăzi Istanbul). Tatăl său, Ion Ghika, a fost general de divizie și ministru plenipotențiar al României în Turcia, iar mama lui, Alexandrina Moret de Blaremberg, era descendentă din regele Henric al IV-lea al Franței.
Nepot al principelui Grigore V. Ghika Vodă, ultimul domnitor al Moldovei, Vladimir Ghika a fost botezat și miruit ortodox, însă pe când avea cinci ani a fost trimis la școală în Franța, la Toulouse, unde a fost lăsat în grija unei familii protestante. Atunci a început să primească educația religioasă specifică acestei confesiuni, mai ales că în zonă nu exista nicio biserică ortodoxă.
După anul 1895, a urmat Facultatea de Științe Politice, frecventând în paralel și cursurile de medicină, botanică, artă, litere, filosofie, istorie și drept. Suferind de angină pectorală, o afecțiune cauzată de un debit sangvin insuficient în arterele coronariene, Vladimir Ghika s-a întors în România unde și-a continuat studiile până în 1898. În același an, a plecat la Roma, unde s-a înscris la Facultatea de Filosofie-Teologie a dominicanilor în Roma, Angelicum.
La începutul anilor 1900, Vladimir Ghika face profesiunea de credință catolică, spre stupoare mamei sale care era foarte credincioasă și atașată de Biserica Ortodoxă.
Inițial, dorința sa a fost să devină preot sau călugăr, însă, la sfatul Papei Pius al X-lea, s-a dedicat apostolatului ca laic, desfășurându-și activitatea în orașe precum București, Roma, Paris, Congo, Tokyo, Sidney sau Buenos Aires.
Supranumit marele vagabond apostolic de către Suveranul Pontif de la acea vreme, Vladimir Ghika revine la București, unde deschide primul dispensar gratuit, Bethleem Mariae. De asemenea, pune bazele spitalului și sanatoriului Sf. Vicențiu de Paul, înființând astfel primul spital gratuit din România și prima ambulanță.
În timpul Primului Război Mondial se dedică misiunilor diplomatice și îngrijirii victimelor cutremurului din Avezzano, bolnavilor de tuberculoză din ospiciul din Roma și răniților de război. Voi reveni cu alte date biografice...
Așadar, am participat la Sfânta liturghie a beatificării Venerabilului slujitor a lui Dumnezeu, preot martir Vladinir Ghika, (1873 - 1954) prezidată de reprezentantul Sfântului Părinte Papa Francisc, Eminența Sa Cardinalul Angelo Amato, Prefectul Congregației pentru Cauzele Sfinților.
S-au scris volume întregi despre Sfinții închisorilor, în special cele din România din perioada atee comunistă.
Monseniorul Vladimir Ghika este unul dintre ei și al treilea catolic beatificat, (respectiv declarat Fericit de către Biserica Catolică, după Szilárd Ignác Bogdánffy (2010), episcop romano-catolic auxiliar de Satu Mare și Oradea, mort în 1949 în închisoarea din Aiud, și János Scheffler (2011), episcop romano-catolic de Satu Mare, mort în 1952 în închisoarea din Jilava) din România !
Cum a ajuns acest prinț născut într-o familie domnitoare la un nivel spiritual atat de înalt? Sigur, prin chemarea sa interioară, tradusă în faptele prin care a demonstrat că imită dragostea lui Dumnezeu pentru oameni, angajîndu-se direct în activități de caritate, îngrijește bolnavi inclusiv pe cei de boli contagioase precum holera, călătorește, organizează și întreține instituții de îngrijire și ajutorare a nevoiașilor, neuitând nici o clipă de conlucrarea pentru mântuirea sufletelor lor, după îndemnul Apostolilor.
Este demnă de reținut aprecierea pe care i-au adus-o înaltele personalități ierarhice sau laice cu care a conlucrat la desăvîrșirea lucrărilor sale, dar nimic din ce ar povesti alții nu poate înlocui evidențierea faptelor sale creștinești, mai bine decât dezvăluirea propriilor gânduri, rezultate fie din corespondență, fie din scrierile pe care ni le-a lăsat drept moștenire spirituală.
Așadar, am selectat câteva extrase pe care le-am considerat ca fiind deosebit de potrivite și totodată necesare în sensul de a fi reactivate în munca de misionarism creștin în contemporaneitate, muncă ce trebuie continuată chiar în mijlocul credincioșilor zi de zi, an de an, așa cum semănăm grâul annual, pentru obținerea unei noi recolte.
Încep prin reaminti o practică a vremii și totodată o recomandare făcută doamnelor care îi vizitează pe săraci: Ținuta în vizitele noastre își are importanța ei morală. Pentru a merge la un sărac, o ținută practică, de stradă care să meargă oriunde, să înfrunte noroiul și murdăria și care să nu producă în mijlocul mizeriei contrastul supărător al unui lux fără rost Totodată, cu ajutorul material, dăruiește săracilor și gustul și iubirea lui Dumnezeu învață-i să valorizeze suferința să-i ajuți să urce la treapta superioară de înțelegere și folosire a acesteia ( a suferinței n.a), la simțul creștin al durerii. Totul trebuie făcut cu bțândețe și răbdare, povățuia Monseniorul - ca un adevărat psiholog creștin - ținând seama că sufletul omenesc este fragil: Sunteți în fața unui suflet ca al vostru și știți din experiență ce efecte rele are tot ce poate răni acest lucru fragil, cu integrități delicate și aproape dureroase, personalitatea unui suflet: Să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. Este o lume întreagă a științei inimii în acest ca pe tine însuți.
Cât despre activitatea sa de îngrijire a bolnavilor de holeră din timpul epidemiei din anul 1913, în lazaretele înființate de-a lungul Dunării, de prințesa Maria (viitoarea regină a României Mari, soția regelui Ferdinand), citez spusele Mons. Baud de București : Ce creștin este acest prinț Ghika! Și dacă ar face minuni, nu m-aș mira. O! Cristos Iisus îl recunoaște cu siguranță drept al său pe acest om caritabil. L-am văzut veghindu-i pe holerici ca nimeni altul. L-am văzut cum le dădea să bea unor muribunzi ce se zbăteau în chinurile agoniei. L-am văzut într-o noapte ieșind dintr-o baracă cu câte o oală în fiecare mână, mergea să arunce dejecțiile bolnavilor.
La București, cu mari eforturi a înființat sanatoriul Saint Vincent de Paul, alături de dăruirea jertfelnică a Surorilor implicate în acel proiect. Pentru moment, iată proiectul, un sanatoriu cu șaisprezece saloane, cu trei săli de operașie și de pansament adiacente, precum și locuințe pentru infirmiere, săli de hidroterapie, o bucătărie mare și o spălătorie.
Silit de împrejurări, când era departe de țară, în timpul primului război mondial, veghează asupra lucrărilor făptuite așa cum rezultă din scrisoarea adresată Reginei Maria, aflată în refugiu la Iași: Mi s-a dat de veste că ei (nemții) au intenția să elimine operele noastre și, dacă ar lăsa să dăinuie ceva, să supună această rămășiță unor superiori austro-germani cu un personal tot teuton. Să binevoiască Majestatea Voastră să le apere cât poate mai bine, cu toată priceperea și autoritatea sa dezinteresată, să le acopere cu o favoare pe care ne putem încă baza, oricare ar fi gradul de trimf al asupritorilor noștri. Nu cerem decât menținerea statu-quo-ului, supraviețuirea a ceea ce a fost, sub forma în care a fost și cu elementele de ieri, pentru că a fost bine. Dacă pot, în ce mă privește, le voi apăra din răsputeri la Roma.
Sunt numeroase și pline de înțelepciune luminată de puterea divină, sfaturile evidențiate în operele sale. Despre cum trebuie să fie îndrumătorul spiritual iată ce scrie: Cel mai bine îndrumă acela care îi lasă cît mai multă spontaneitate sufletului căutător de Domnul și îi stă alături doar pentru a-i sesiza devierile, a-i preveni iluziile, a-i lumina întunecimile, a-i încălzi râvna, a-i alina slăbiciunea, a face să rodească uscăciunea și a-i aduce ceva din Duhul Sfânt care este în același timp același în toți, și cel mai variat în manifestări în toți și în fiecare
Cum a putut duce la bun sfârșit toate acestea? Care era forța care alimenta dăruirea sa?
Desigur, era Izvorul nesecat al credinței și viața dusă în prezența lui Iisus !
A continuat neobosit drumul său ales pe calea luminii și luminării altora. Este imposibil de trecut cu vederea remarcabila sa Cuvântare rostită în cadrul Congresului care a avut loc la Sydney, în anul 1928, despre Sfânta Fecioară și Sfântul Sacrament, unde a explicat simplu, pe înțelesul celor prezenți, indiferent de cultura lor teologică, ce înseamnă Sfânta Euharistie: Am venit să spunem din nou, la celălalt capăt al lumii, două lucriri: că aceeași Pâine a Vieții, care este Trupul lui Cristos care hrănește pentru viața veșnică, sufletele tuturor popoarelor, sub toate cerurile, și de-a lungul tuturor veacurilor, și că vrem să-i strigăm mulțumire, celei care ni l-a dăruit(...). Ceea ce îi datorăm Mariei în legătură cu Euharistia, este de un ordin infinit mai înalt și cu o legătură mai intimă decât orice binefacre care a ajuns la noi prin ea. Conferința s-a încheiat cu o rugăciune fierbinte, sub semnul minunii de la nunta din Cana Galileiii, din care citez: Dă-ne Doamne, grație Mariei vinul care lipsește ceea ce înalță, ceea ce îmbată, ceea ce transformă și reconfortează, ceea ce este rezervat zilelor de pe urmă și grăbit în împlinire. Să fie încă și mai generos decât cel de la început! Sfnții din zilele de pe urmă să fie și mai sfinți și mai iubitori decât înaintașii lor! Risipește prin vinul tainic de la sfârșit lâncezelile, nesiguranțele, oboselile, angoasele lumii vechi.
Înaintevăzător? Harurile cerute (și dobândite!) cine le-ar putea număra? Atotcuprindere a înțelepciunii, bazată pe o înțelegere și acceptare la nivel universal, pe care Domnul dorește să -și clădească împărăția, a sălășuit și a rămas vie pentru noi, prin lumina faptelor, a atitudinii profund creștine și a operelor Prea Fericitului sfânt român!
Revenind la impresionanta sa biografie, Monseniorul Vladimir Ghika avea aproape 79 de ani atunci când a fost arestat de reprezentnții puterii comuniste, la 18 noiembrie 1952, pentru că a susținut comuniunea cu Roma a Bisericii Catolice dIn România. Un an mai târziu a fost condamnat.
A trecut la Domnul în închisoarea comunistă de la Jilava, la 16 mai 1954, la vârsta de 80 de ani, nerenunțând nicio clipă la credința sa în Hristos, în ciuda bătăilor crunte și a terorii la care a fost suspus în perioada 1952-1954 de brutele comandate de comuniști.
Spirit înățat, avansând vremurile, ascultând vocea Domnului că până la urmă va fi o turmă și un păstor Vladimir Ghika este primul preot biritual, care a slujit atât în ritul catolic, cât și în cel ortodox, ajutând deopotrivă oameni nevoiași fie catolici ori ortodocși, sau/și mânăstiri ortodoxe din Moldova.
În perioada grea, de interzicere a comunicării cu lumea de dincolo de Cortina de Fier, perioadă în care Biserica Greco - Catolică fusese decapitată de comuniști, domnia Sa ținea legătura cu Vaticanul. Mulți dintre studenții și credincioșii greco-catolici, dar și cei romano-catolici erau păstoriți în perioada de prigoană de către Vladimir Ghika!
În prodigioasa sa activitate pastorală, ca un adevărat chemat, înzestrat cu bunătate fără frontiere, așa cum îl caracteriza J. Maritain, pe lângă implicarea sa directă în îngrijirea și purtarea de grijă a răniților, refugiaților, bolnavilor, după cel de al doilea război mondial, scrie despre diferite aspecte duhovnicești cu aplicație în viața creștină: Liturghia Aproapelui, Vizitarea săracilor, Ora sfântă, Suferința ș.a.
Când comuniștii au aflat că el îi ajută pe tineri și pe credincioși deopotrivă. au început să-l urmărească într-o adevărată prigoană, ca de altfel și pe ceilalți preoți care acționau clandestin, până i-au întocmit un dosar care să justifice arestarea.
Arestarea sa a avut loc în plină stradă, în timp ce se îndrepta spre un bolnav, FIIND SPERIAT DE SECURIȘTI CU SPÂNZURAREA ÎN STRADĂ- fapt care i-a creat pe moment un șoc emoțional.
La închisoarea de la Jilava a ajuns la 24 octombrie 1953, în urma unui simulacru de proces al lotului Menghes, lotul preoților catolici care continuau să slujească în ciuda amintitei prigoane. În închisoare a fost torturat, interogat și amenințat cu moartea prin spânzurare care îi delecta pe torționari - la care Monseniorul Ghika a fost suupus de 83 de ori într-un an de zile.
Pentru cei interesați să afle mai multe despre viața și puterea interioară generată de credința în Dumnezeu și dragostea pentru semeni a Prea Fericitului Vladimir Ghika, le stă la dispoziție cartea : Vladimir Ghika, Profesor de speranță (autori:Francisca Băltăceanu, Andrei Brezianu, Monica Broșteanu, Emanuel Cosmovici, LucVerly), prefațată de IPS Ioan Robu, volum care mi-a servit și mie ca bibliografie (vezi și fotografii sursa : www.vladimir-ghika.ro)
Evenimentul acesta crestin, grandios, al ridicării la cinstea altarelor a Monseniorului Vladimir Ghica, reprezintă un moment special pentru Biserica Universală.
Pe bună dreptate, Prințului Vladimir Ghica merită să i se aducă cinste de către toți creștinii. Dumnezeu să ne ajute să putem să-l onorăm cu demnitate!
Împărtășind atitudinea acestui sfânt român, convinsă fiind că noi oamenii suntem deopotrivă fii a lui Dumnezeu, legați unii cu alții prin iubirea jertfelnică a lui Iisus, Fiul lui Dumnezeu și al Omulu (născut de Sf Fecioară o pământeană), Iisus - parte din Sfânta Treime, alături de Tatăl și Sfântul Duh, să ne rugam pentru odihna sa întru lumină și pentru toți creștinii, urmând faptele sale.
Este demnă de reținut aprecierea pe care i-au adus-o înaltele personalități ierarhice sau laice cu care a conlucrat la desăvîrșirea lucrărilor sale, dar nimic din ce ar povesti alții nu poate înlocui evidențierea faptelor sale creștinești, mai bine decât dezvăluirea propriilor gânduri, rezultate fie din corespondență, fie din scrierile pe care ni le-a lăsat drept moștenire spirituală.
Așadar, am selectat câteva extrase pe care le-am considerat ca fiind deosebit de potrivite și totodată necesare în sensul de a fi reactivate în munca de misionarism creștin în contemporaneitate, muncă ce trebuie continuată chiar în mijlocul credincioșilor zi de zi, an de an, așa cum semănăm grâul annual, pentru obținerea unei noi recolte.
Încep prin reaminti o practică a vremii și totodată o recomandare făcută doamnelor care îi vizitează pe săraci: Ținuta în vizitele noastre își are importanța ei morală. Pentru a merge la un sărac, o ținută practică, de stradă care să meargă oriunde, să înfrunte noroiul și murdăria și care să nu producă în mijlocul mizeriei contrastul supărător al unui lux fără rost Totodată, cu ajutorul material, dăruiește săracilor și gustul și iubirea lui Dumnezeu învață-i să valorizeze suferința să-i ajuți să urce la treapta superioară de înțelegere și folosire a acesteia ( a suferinței n.a), la simțul creștin al durerii. Totul trebuie făcut cu bțândețe și răbdare, povățuia Monseniorul - ca un adevărat psiholog creștin - ținând seama că sufletul omenesc este fragil: Sunteți în fața unui suflet ca al vostru și știți din experiență ce efecte rele are tot ce poate răni acest lucru fragil, cu integrități delicate și aproape dureroase, personalitatea unui suflet. ^Să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți^ E o lume întreagă a științei inimii în acest ca pe tine însuți.
Cât despre activitatea sa de ingrijire a bolnavilor de holeră din timpul epidemiei din anul 1913, în lazaretele inființate de-a lungul Dunării, de prințesa Maria (viitoarea regină a României Mari, soția regelui Ferdinand), citez spusele Mons. Baud de București : Ce creștin este acest prinț Ghika! Și dacă ar face minuni, nu m-aș mira.O! Cristos Iisus îl recunoaște cu siguranță drept al său pe acest om caritabil. L-am văzut veghindu-i pe holerici ca nimeni altul. L-am văzut cum le dădea să bea unor muribunzi ce se zbăteau în chinurile agoniei.L-am văzut într-o noapte ieșind dintr-o baracă cu câte o oală în fiecare mână, mergea să arunce dejecțiile bolnavilor.
La București, cu mari eforturi a înființat sanatoriul Saint Vincent de Paul, alături de dăruirea jertfelnică a Surorilor implicate în acel proiect. Pentru moment, iată proiectul, un sanatoriu cu șaisprezece saloane, cu trei săli de operașie și de pansament adiacente, precum și locuințe pentru infirmiere, săli de hidroterapie, o bucătărie mare și o spălătorie.
Silit de împrejurări, când era departe de țară, în timpul primului război mondial, veghează asupra lucrărilor făptuite asa cum rezultă din scrisoarea adresată Reginei Maria, aflată în refugiu la Iași: Mi s-a dat de veste că ei (nemții) au intenția să elimine operele noastre și, dacă ar lăsa să dăinuie ceva, să supună această rămășiță unor superiori austro-germani cu un personal tot teuton. Să binevoiască Majestatea Voastră să le apere cât poate mai bine, cu toată priceperea și autoritatea sa dezinteresată, să le acopere cu o favoare pe care ne putem încă baza, oricare ar fi gradul de trimf al asupritorilor noștri. - Nu cerem decât menținerea statu-quo-ului, supraviețuirea a ceea ce a fost, sub forma în care a fost și cu elementele de ieri, pentru că a fost bine. Dacă pot, în ce mă privește, le voi apăra din răsputeri la Roma.
Sunt numeroase și pline de înțelepciune luminată de puterea divină, sfaturile evidențiate în operele sale. Despre cum trebuie să fie îndrumătorul spiritual iată ce scrie: Cel mai bine îndrumă acela care îi lasă cît mai multă spontaneitate sufletului căutător de Domnul și îi stă alături doar pentru a-i sesiza devierile, a-i preveni iluziile, a-i lumina întunecimile, a-i încălzi râvna, a-i alina slăbiciunea, a face să rodească uscăciunea și a-i aduce ceva din Duhul Sfânt care este în același timp același în toți, și cel mai variat în manifestări ăn toți și în fiecare
Cum a putut duce la bun sfârșit toate acestea? Care era forța care alimenta dăruirea sa?
Desigur, era Izvorul nesecat al credinței și viața dusă în prezența lui Iisus !
A continuat neobosit drumul său ales pe calea luminii și luminării altora. Este imposibil de trecut cu vederea remarcabila sa Cuvântare rostită în cadrul Congresului care a avut loc la Sydney, în anul 1928, despre Sfânta Fecioară și Sfântul Sacrament, unde a explicat simplu, pe înțelesul celor prezenți, indiferent de cultura lor teologică, ce înseamnă Sfânta Euharistie: Am venit să spunem din nou, la celălalt capăt al lumii, două lucriri: că aceeași Pâine a Vieții, care este Trupul lui Cristos care hrănește pentru viața veșnică, sufletele tuturor popoarelor, sub toate cerurile, și de-a lungul tuturor veacurilor, și că vrem să-i strigăm mulțumire, celei care ni l-a dăruit(...). Ceea ce îi datorăm Mariei în legătură cu Euharistia, este de un ordin infinit mai înalt și cu o legătură mai intimă decât orice binefacre care a ajuns la noi prin ea. Conferința s-a încheiat cu o rugăciune fierbinte, sub semnul minunii de la nunta din Cana Galileiii, din care citez: Dă-ne Doamne grație Mariei vinul care lipsește ceea ce înalță, ceea ce îmbată, ceea ce transformă și reconfortează, ceea ce este rezervat zilelor de pe urmă și grăbit în împlinire. Să fie încă și mai generos decât cel de la început! Sfnții din zilele de pe urmă să fie și mai sfinți și mai iubitori decât înaintașii lor! Risipește prin vinul tainic de la sfârșit lâncezelile, nesiguranțele, oboselile, angoasele lumii vechi.
Înaintevăzător? Harurile cerute (și dobândite!) cine le-ar putea număra ? Atotcuprindere a înțelepciunii, bazată pe o înțelegere și acceptare la nivel universal, pe care Domnul dorește să -și clădească împărăția, a sălășuit și a rămas vie pentru noi, prin lumina faptelor, a atitudinii profund creștine și a operelor Prea Fericitului sfânt român!
Revenind la impresionanta sa biografie, Monseniorul Vladimir Ghika avea aproape 79 de ani atunci când a fost arestat de reprezentnții puterii comuniste, la 18 noiembrie 1952, pentru că a susținut comuniunea cu Roma a Bisericii Catolice dIn România. Un an mai târziu a fost condamnat.
A trecut la Domnul în închisoarea comunistă de la Jilava, la 16 mai 1954, la vârsta de 80 de ani, nerenunțând nicio clipă la credința sa în Hristos, în ciuda bătăilor crunte și a terorii la care a fost suspus în perioada 1952-1954 de brutele comandate de comuniști.
Spirit înățat, avansând vremurile, ascultând vocea Domnului că până la urmă va fi o turmă și un păstor Vladimir Ghika este primul preot biritual, care a slujit atât în ritul catolic, cât și în cel ortodox, ajutând deopotrivă oameni nevoiași fie catolici ori ortodocși, sau/și mânăstiri ortodoxe din Moldova.
În perioada grea, de interzicere a comunicării cu lumea de dincolo de Cortina de Fier, perioadă în care Biserica Greco - Catolică fusese decapitată de comuniști, domnia Sa ținea legătura cu Vaticanul. Mulți dintre studenții și credincioșii greco-catolici, dar și cei romano-catolici erau păstoriți în perioada de prigoană de către Vladimir Ghika!
În prodigioasa sa activitate pastorală, ca un adevărat chemat, înzestrat cu bunătate fără frontiere, asa cum îl caracteriza J.Maritain, pe lângă implicarea sa directă în îngrijirea și purtarea de grijă a răniților, refugiaților, bolnavilor, după cel de al doilea război mondial, scrie despre diferite aspecte duhovnicești cu aplicație în viața creștină: Liturghia Aproapelui, Vizitarea săracilor, Ora sfântă, Suferința ș.a.
Când comuniștii au aflat că el îi ajută pe tineri și pe credincioși deopotrivă. au început să-l urmărească într-o adevărată prigoană, ca de altfel și pe ceilalți preoți care acționau clandestin, până i-au întocmit un dosar care să justifice privarea de libertate..
Arestarea sa a avut loc în plină stradă, în timp ce se îndrepta spre un bolnav, FIIND SPERIAT DE SECURIȘTI CU SPÂNZURAREA ÎN STRADĂ- fapt care i-a creat pe moment un șoc emoțional.
La închisoarea de la Jilava a ajuns la 24 octombrie 1953, în urma unui simulacru de proces al lotului Menghes, lotul preoților catolici care continuau să slujească în ciuda amintitei prigoane. În închisoare a fost torturat, interogat și amenințat cu moartea prin spânzurare care îi delecta pe torționari - la care Monseniorul Ghika a fost suupus de 83 de ori într-un an de zile.
Pentru cei interesați să afle mai multe despre viața și puterea interioară generată de credința în Dumnezeu și dragostea pentru semeni a Prea Fericitului Vladimir Ghika, le stă la dispoziție cartea : Vladimir Ghika, Profesor de speranță (autori:Francisca Băltăceanu, Andrei Brezianu, Monica Broșteanu, Emanuel Cosmovici, LucVerly), prefațată de IPS Ioan Robu, volum care mi-a servit și mie ca bibliografie (vezi și fotografii sursa : www.vladimir-ghika.ro). Evenimentul acesta crestin, grandios, al ridicării la cinstea altarelor a Monseniorului Vladimir Ghica, reprezintă un moment special pentru Biserica Universală.
Pe bună dreptate, Prințului Vladimir Ghica merită să i se aducă cinste de către toți creștinii. Dumnezeu să ne ajute să putem să-l onorăm cu demnitate!
Împărtășind atitudinea acestui sfânt român, convinsă fiind că noi oamenii suntem deopotrivă fii a lui Dumnezeu, legați unii cu alții prin iubirea jertfelnică a lui Iisus, Fiul lui Dumnezeu și al Omulu (născut de Sf Fecioară o pământeană), Iisus - parte din Sfânta Treime, alături de Tatăl și Sfântul Duh, să ne rugăm pentru odihna sa întru lumină și pentru toți creștinii, urmând faptele sale.
( din viitorul volum: Destinul călătorului)
Elena Armenescu
|
Elena Armenescu 12/8/2024 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.