Modele, repere și exemple vii
Mie nu trebuie să-mi spună nimeni ce am de făcut căci știu și mă pricep și singur, îl auzi pe câte unul spunând, plin de emfază, năduf și autosuficiență personală!...
Și totuși, în tot locul și în tot ceasul, avem nevoie de un ghid, de un îndrumător, de un sfătuitor pentru a nu greși, pentru a fi corect și complet informat, pentru a duce lucrul început, la bun sfârșit, până la capăt, căci, altminteri binele nefăcut bine nu este bine! iar dacă vrei să nu greșești, cu întrebarea să călătorești!
Altfel spus, între și printre multe altele, în acest an special, pentru noi, românii, anul nostru centenar, poate ar fi tare bine, mai mult ca oricând, să ne reîntoarcem la exemple, la modele, la valorile caracteriale umane, adică la oamenii frumoși, sinceri, curați, cinstiți, drepți și onești din această țară!...
Adică, ar fi tare folositor dacă i-am respecta mai mult, dacă i-am studia mai temeinic, dacă i-am întreba și cerceta mai des, într-un duh al recunoștinței și al prețuirii, al respectului și responsabilizării noastre, peste tot și întotdeauna, raportându-ne la înaintașii noștri, la dascălii, învățătorii și profesorii noștri, la părinții și frații noștri, la colegii și duhovnicii noștri, însă toate acestea să le facem, nu doar de ocazie sau de conjunctură, nu doar de moment sau din interes ci, cât mai des și cât mai serios ori sincer, fără ipocrizie sau fățărnicie!...
Mai mult decât atât, în și din acest an începând poate ar fi minunat dacă am mai lăsa la o parte toate hachițele și cusururile noastre, personale și interpersonale, toate urzelile și bârfele dintre noi, toate apucăturile sau gesturile pline de egoism, individualism, mânie, frustrare, dezbinare, răutate și invidie, ajungând să fim, în mod consistent și eficient, mai altruiști, mai solidari, mai adunați nu atât de împrăștiați și de risipiți, și la propriu și la figurat, într-un cuvânt, în sfârșit, mai uniți, cu adevărat uniți, abandonând toate gândurile și faptele noastre, care au dus la zicala, dureroasă și tristă că noi abia așteptăm, nu să moară capra vecinului ci, mai abitir, să moară vecinul și să ne rămână nouă capra, fără să înțelegem că, de fapt, în atare condiții, nu facem altceva decât să defilăm separat și să pierdem în comun! sau, datorită orgoliului și vanității noastre, mai ajungem la o situație, anume: ai dreptate și tu, și tu, nu te lăsa nici tu, nici tu!, și o ținem tot așa, într-un conflict permanent și o contradicție continuă!...
Poate că în aceste momente și în acest an deosebit trebuie să ne aducem, mai mult ca oricând, aminte că tatăl minciunii este tatăl dezbinării și că dușmanul nostru atâta așteaptă: să împartă, să dezbine și să stăpânească!
Urmând exemplul și pilda oamenilor serioși, sinceri, competenți, eficienți și responsabili din această țară, de ieri și de azi, cred că ar fi timpul să ne punem serios pe treabă, să ne ocupăm de lucruri realiste, adevărate, autentice și profunde, uitând/ignorând, cu desăvârșire, zicala că merge și așa!, să începem să cultivăm, valoarea, demnitatea, onestitatea și onoarea, abordându-le/transformându-le în adevărate principii sau norme, călăuzitoare, de viață, după cum au procedat toți oamenii, discreți dar concreți, ai acestui neam românesc, care nu au făcut din mila sfântului doar umbră pământului, ci au lăsat realizări, împliniri, fapte, activități și acțiuni care, pe bună dreptate, le conferă aura de sfânt sau efigia de erou!...
Cu alte cuvinte, la toți acești oameni, funcționa îndemnul, conform căruia ce poți face astăzi nu lăsa mâine! spre deosebire de unii dintre noi care, credem că, dacă amânăm pe mâine, poate nu mai trebuie făcut!...
Și, mai mult decât atât, ei făceau, lucrau împreună, în echipă, în același duh, într-o singură/comună suflare!...
De asemenea, aici și acum, trebuie amintit și subliniat faptul că, fie că recunoaștem, fie că negăm, din orgoliu sau din rușine, unele momente/evenimente din viața noastră au fost marcate de anumite persoane care ne-au influențat viitorul. Părinții, familia, profesorii, colegii, unii artiști sau chiar preotul paroh, sau, mai ales, părintele nostru duhovnicesc; toți au contribuit la formarea noastră launtrică/interioară.
În altă ordine de idei, valorile și normele morale dintotdeauna urmăresc să orienteze și să conducă acțiunile oamenilor. Dacă ele sunt privite dintr-o perspectivă subiectivă și relativă, precaritatea lor este inevitabilă. În schimb, dacă adoptăm o atitudine obiectivă - și este evident că există criterii indiscutabile și sigure, verificate de istorie, care ne arată ce este corect și care disting albul de negru, fără a deplasa linia de demarcație dintre bine și rău, dintre adevăr și minciună, dintre normalitate și păcat - atunci rămânem pe calea care duce la viață.
Astăzi este tot mai dificil să vorbești despre valori pentru că ești întâmpinat fie cu adversitate, fie, în cel mai bun caz, cu un zâmbet concesiv. Dar este oare posibil să îți trăiești viața fără a avea puncte ferme de referință, sau având repere golite de semnificație? În acest caz, cum reușim să ne definim opțiunile și comportamentul, sau cum putem justifica și exprima o judecată? A ține seamă de valori nu este un moft, ci implică descoperirea unui orizont de semnificații după care te ghidezi/să te orientezi în viață.
Într-un scurt/concis cuvânt, așa, ca o concluzie, acum în încheierea acestui material, revenind oarecum, voi sublinia și insista asupra faptului, chiar cu riscul de a mă repeta sau a fi prea patetic, dacă ar fi ceva la care să ne raportăm, în acest an centenar, asumându-ne și însușindu-ne, relativ, puținele exemple/momente din istoria noastră, în acest sens, este acela de a înțelege, odată pentru totdeauna, că un singur lucru, cunoscut cel puțin la nivel teoretic, arareori conștientizat, este că împreună, noi, oamenii putem învinge un sistem. Mai exact, putem învinge orice sistem. Astfel, oamenii pot ajunge să fie împreună în două situații. Prin unire și prin unitate, oameni buni!...
Unirea este atunci când doi sau mai mulți oameni cu interese diferite lucrează împreună pentru un interes comun, cel puțin temporar. În loc de doi oameni pot fi grupări, națiuni, clase sociale. Pe baza unirilor s-au făcut revoluții. Pe baza lor s-au schimbat regimuri politice. Pe baza ei s-a spus în popor că te faci frate cu dracul până treci puntea. Unirea, de cele mai multe ori, nu are viață lungă pentru că de îndată ce au scăpat de adversarul sau de problema comună, oamenii încep să-și amintească sau să inventeze probleme care îi despart. Partidele politice se unesc și se despart pentru că nu au unitate de gândire, de simțire ci doar de interese.
Unire este atunci când pui cap de diamant pe un sfredel de oțel ca să poți străpunge o stâncă. Și când se strică capul, îl înlocuiești cu altul. Este o lucrare eficientă, dar care urmărește un scop precis și nimic mai mult. Unirea se termină odată cu atingerea scopului.
Unitatea, pe de altă parte, este aceea care pornind de ceva comun, aduce oamenii împreună. Este cea care face din străini, frați. Este cea care nu mai cunoaște dezbinare niciodată, pentru că are în primul rând unitate de gândire, de simțire, de credință. Atunci când auzim cuvintele iată acum ce este bun și ce este frumos decât numai să fie frații împreună... că unde este unire acolo a poruncit Domnul binecuvântarea și viața până în veac știm că acea unire se referă la unitate. Frați sunt cei care gândesc și simt la fel, aceasta fiind motivația pentru care trag de vâsle la aceeași barcă și pentru care zidesc aceeași casă. Evenimentele exterioare nu-i pot despărți chiar dacă uneori sunt aruncați în capete diferite de lume.
Este o diferență întrucâtva subtilă între cele două. Pentru că una are motivație exterioară iar cealaltă are motivație interioară dar la vedere de multe ori par a fi același lucru. Și totuși, deși de multe ori spoiala seamănă cu aurul, nu este același lucru. Și deși de multe ori un om care se roagă cu durere, ca vameșul, arată la fel ca unul care se preface a fi evlavios, ca fariseul, nu se întorc acasă la fel.
De aceea, orice unire care nu provine de fapt din unitate, este sortită eșecului. De aceea o căsătorie care are la bază diverse interese și nu dragoste curată, nu e făcută să dureze. Chiar dacă nu se destramă până la moartea celor doi, tot nu durează. Nu durează nici o clipă pentru că nu este unire adevărată. De aceea adunarea în aceeași oală a dezbinătorilor nu are sorți de izbândă.
Pentru că în cele din urmă vor ajunge să se dezbine între ei iar o împărăție care se dezbină în sine, nu poate dăinui.
Și, poate ar mai fi un îndemn de reiterat, acela, adresat, în chip profetic, de către Nicolae Iorga, destinat celor din fruntea/conducerea țării, de atunci și de acum: Țineți aproape de popor ca să nu rătăciți!
Iar noi, toți, laolaltă, să ținem aproape de Dumnezeu, măcar din același motiv sau același considerent și, apoi, desigur, să ținem, unii la alții, unii cu alții și unii de alții!..
Căci, unde-i unul nu-i putere, la nevoi și la durere/unde-s doi puterea crește și dușmanul nu sporește!....
Ce bine ar fi dacă acest vers ar fi un principiu, de viață și de moarte!...
Altfel spus, unirea și unitatea nu trebuie să constituie doar o referință simbolică, istorică, comemorativă și omagială ci să ajungă a fi un demers concret, un deziderat continuu sau o permanentizare, consistentă, substanțială, durabilă, stabilă, statornică și eficientă, căci numai astfel vom mai rezista, numai așa ne mai putem menține și, salva!...
Stelian Gomboș
|
Stelian Gomboș 12/5/2024 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.