O lume ca in cărti - Amintiri cu nume mari
Și pentru că îmi place atât de mult să citesc, și pentru că am avut norocul să întâlnesc nume mari din diverse domenii, sunt fascinată de întâlnirile directe sau indirecte cu ceea ce se află în spatele notorietății. Desigur, sunt cei mai mulți ca mine, de aici și atracția continuă spre celebritate, de la micro la macro.
Dar azi am ales să merg către o direcție mai îngustă (sau nișată, cum se spune cu prețiozitate azi): descoperirile, amintirile, rămășițele, poveștile și tot ce e legat de personalități. Cum ar fi scriitorii. Sau actorii. Vizităm casele lor transformate în muzee și privim curioși stiloul, penița, manuscrisele sau obiectele de mobilier care au fost martori sau unelte tăcute ale nașterii diverselor opere. Eu însămi, deși nu am avut cum să îl cunosc pe Nichita Stănescu, am întâlnit oameni care i-au fost prieteni apropiați. Grație lor am adus cu mine peste ocean o poezie scrisă repede, la inspirația de moment, dedicată acelor prieteni. Ca un dar din dar, foaia atinsă de harul lui Nichita a ajuns la mine și am înrămat-o ca pe o piesă prețioasă ce și este.
Drumurile jurnalistice mi-au scos în cale multe mărturii, fizice sau povestite, ale urmelor trecerii pe lumea asta a unor personalități. Dar și povești incredibile din ambele războaie mondiale, din perioada interbelică. Ba chiar am cunoscut recent o supraviețuitoare a Holocaustului. Mi-a arătat zâmbind tatuajul de pe mână și mi-a dăruit, în câteva zeci de minute, esența unei povești de viață greu încercată. Și mă gândesc că nu mai avem prea multe șanse să ascultăm astfel de povești direct de la sursă. Generațiile se sting și parcă niciodată cărțile sau amintirile nu par de ajuns. Să învățăm din ele, să nu repetăm greșeli capitale.
Demult, am mai avut privilegiul să văd cu ochii mei și păstrez în cel mai de sus raft al amintirii piesa Tache, Ianke și Cadâr cu Radu Beligan, Marinuș Moraru și Gheorghe Dinică. Aur curat în memoria celor care au stat atunci aproape de scândura scenei Teatrului Național București. Norocoasă am fost și de câte ori am putut întinde microfonul sau reportofonul în fața fiecăruia dintre cei trei grei ai teatrului românesc. Grație regretatei soții a lui Marinuș, doamna Lucica Moraru, am avut bucuria să îi stau și mai aproape actorului, demult, la începuturile mele de ziarist. Tot o doamnă mi-a facilitat intreviuri cu soțul – Gabi Dinică. N-am să uit niciodată ce imagine a bunicului genial și perfect a fost persoana particulară Gheorghe Dinică. Bunic indirect, știa să se joace cu un copil mic așa cum a știut să ne convingă pe noi, adulții, prin toate rolurile lui.
Recunoscătoare sunt, atât pentru acest spațiu generos în Observatorul, cât și pentru mărturisirile legate de doi Marini uriași: Sorescu și nea Marin - Amza Pelea, în tipografia din Craiova. Căci de la acestea mi-a pornit ideea pe care am pus-o în pagină azi. Și sper să am ocazia unui interviu amplu (de ce nu, în episoade) cu fondatorul acestei publicații românești în spațiul canadian – domnul Puiu Popescu. S-ar depăna atâtea valoroase amintiri, cât să încapă într-o carte.
Vorbind despre carte, Amza Pellea și ceilalți mari, să citiți neapărat Jurnalul actriței Oana Pellea, publicat la Humanitas. Și volumul Gheorghe Dinică, Marele singuratic, apărut sub semnătura lui Ion Moldovan la editura Ecou transilvan. Și Intre acte, de Radu Beligan, apărută la editura All. Și Suntem ce sunt amintirile noastre - Maria Capelos într-o discuție amicală cu Marin Moraru - editura Allfa.
Până găsiți/comandați aceste cărți, haideți s-o admirăm împreună pe actrița Magda Catone, care vine în Canada cu o premieră absolută "Aceeași nostalgie", unde va recita din Marin Sorescu, alături de actorul Mihai Bercaru, acompaniați de pianistul Petru Cioacă, încă un eveniment cultural adus de KlubEvent.
Amorena Minculescu
|
Amorena Minculescu 10/14/2024 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.