Valeriu Butulescu: Am scris aforisme aceste gânduri concentrate ca să le dăruiesc
IOAN VASIU: În anul 2017, Alex Ștefănescu spunea că sunteți cel mai valoros autor de aforisme. Vă rog să detaliați puțin.
VALERIU BUTULESCU: Mi-e greu să abordez acest subiect fără să cad în narcisism. Regretatul Alex Ștefănescu a fost criticul cel mai acaparat de aforismele mele. Le-a prezentat în publicații de prestigiu, sistematic, vreme de trei decenii. Le-a susținut într-o manieră entuziastă, neobișnuită pentru critici, declarându-se sedus de aceste fărâme de eternitate, atitudune care m-a încurajat și pentru care îi rămân profund recunoscător. Aforismul nu a fost niciodată bine văzut la noi. Mai ales în comunism, când, printre rânduri puteai strecura adevărate blasfemii. În Flacăra, Alex Ștefănescu numea numea aceste aforisme scântei electrice, capodopere miniaturale, triumf al inteligenței și sensibilității. În revista Vatra , în august 1989, scria: Valeriu Butulescu este un mare scriitor. Faptul că se exprimă prin mici texte nu contrazice această calitate. Aceste propoziții risipite de el prin periodice și broșuri obscure sunt propoziții de aur. Mi-am îngăduit să alcătuiesc pentru revista Vatra o antologie cu scopul de a demonstra că avem de-a face cu o operă. O operă complexă, scrisă într-un registru stilistic întins. În aceeași notă, criticul a semnat prezentări în SLAST, România literară, Magazin, Acolada, Lumea de azi etc. Onoarea cea mai mare a fost introducerea lor (cu mine cu tot) în monumentala sa lucrare Istoria literaturii române contemporane 1941 2000 unde autorul prezenta periplul mondial al acestor aforisme drept un fenomen nemaiântâlnit la alți scriitori români.
Ultima referință a lui Alex Ștefănescu a fost consemnată în Evenimentul zilei din 30.08.2017. Fiind o concluzie finală, reproduc ultima ei parte, care pentru mine are valoare testamentară: Cine este Valeriu Butulescu? Este cel mai valoros autor de aforisme din România, din toate timpurile, și unul din cei mai valoroși din lume. Cărțile lui au apărut în toate limbile pământului. A primit numeroase premii în străinătate. În alte țări, în mediile culturale, faci o impresie bună dacă spui că vii din țara în care trăiește Valeriu Butulescu. În România nu se vorbește mai nimic despre acest scriitor
. Dacă cineva dorește să aprofundeze atitudinea lui Alex Ștefănescu față de aforistica mea, anexez link-ul materialului cuprinzător semnat de scriitorul Zenovie Cârlugea în publicația Gorjeanul: https://gorjeanul.ro/un-scriitor-mai-cunoscut-in-lume-decat-in-romania-valeriu-butulescu-si-istoria-lui-alex-stefanescu/
I.V.: Când și unde ați debutat ca scriitor?
V.B.: Am debutat în 1972, în Mărturisiri literare, revista Liceului de cultură generală din Petroșani, îndrumat și încurajat de profesorii mei de română, Nicolae Cherciu și Ironim Muntean. Am debutat cu poezie, eseu și
aforisme. Un rol important în formarea mea ca scriitor a avut și ziarul local Steagul roșu care, cu toate opreliștile vremii, a publicat multe aforisme rebele, traduse și ajunse ulterior pe toate continentele. Debutul meu editorial s-a produs cu aforisme, la editura bucureșteană Litera, unde, pe banii mei, în 1985 a apărut volumul Oaze de nisip. Cenzura a fost nemiloasă. Din cele 1.000 aforisme ale manuscrisului, redactorul de carte mi-a lăsat 200. Din fericire, le-a lăsat pe cele mai frumoase. Un an mai târziu, aforismele apar și la Cartea Românească, în volumul colectiv Debut 86.
I.V.: Dar ca publicist, unde și când ați făcut primii pași ?
V.B.: Ca publicist am debutat chiar mai repede (1971) în ziarul Steagul roșu, la Petroșani, unde mi-au apărut note, însemnări, reportaje. Am colaborat și cu publicația Orizont, editată de studenții de la Institutul de Mine din Petroșani, dar și cu alte ziare și reviste ale vremii. În ianuarie 1990 mi-am făcut un săptămânal propriu (Semnal), prima publicație privată din Valea Jiului.
I.V.: Care sunt cei mai importanți critici literari care au făcut referire la scrierile dumneavoastră ?
V.B.: Iar mă faceți să cobor în grădina lui Narcis. Lista criticilor români și străini care au făcut referiri la literatura mea este lungă; s-au adunat sute de nume. Pentru mine toți sunt importanți, fie că e vorba de academicienii Nicolae Manolescu, Gh. Păun, Nicolae Dabija sau de critici, precum Mircea Ghițulescu, Cornel Moraru, Gheorghe Grigurcu, Cornel Ungureanu, Jeana Morărescu, C-tin Sorescu, Adrian Țion, Marian Barbu, Ironim Muntean, Camelia Elias, Fabrizio Caramagna, Milan Bestic, Tadeusz Nowak, sau laureatul Premiului Nobel, poetul Czeslaw Milosz.
La fel de importante sunt referințele semnate de scriitorii Ioan Alexandru, Marin Sorescu, Adrian Păunescu, Geo Bogza, Mircea Ionescu Quintus, Daniela Crăsnaru, Ștefan Cazimir, Horia Gârbea, Octavian Opriș, Dan Costinaș, Peter Gluck, C-tin Lupeanu, spaniolul Aureliano Sainz, germanul Holm Fickel, cehul Jiri Nasinec, chinezul Zhang Wei, lituanianul Tadas Zvirinskis, mexicanul Raul Gonzales Pinto, georgiana Nino Ivanidze, grecul Stavros Deligiorgios, sârbul Aleksandar Cotric, croatul Mladen Vukovic, slovenul Franci Cec, turcoaica Vildan Sadac Ustundag, slovaca Jana Palenikova, muntenegreanul Bojan Rajevic, polonezul Mieczyslaw Kozlowski, libanezul Naji Naaman, nord-macedoneanul Vasil Tolevski, aromânul Hristu Cândroveanu, ucraineanul Stefan Tcaciuc, belarusul Anatol Krejdzicz, ecuadorianul Ulises Estrella, mongolul Gun Ayav Ayurzana, suedeza Carole Ericson Tarnudd, olandezul Jan Willem Bos, rusoaica Tatiana Zinkievici Estingeneeva, vietnamezul Vo Khak Nghiem, danezul Kim Toft Hansen, americanca Eva A. Ziem, canadianca Cezara Kolesnik, italianca Giuseppina Firoavanty, bulgarul Konstantin Elenkov etc.
Aș menționa referințele calde și binevoitoare ale confraților hunedoreni: Radu Ciobanu, Gligor Hașa, Mircea Andraș, Dumitru Velea, Ioan și Eugen Evu, Lucian Strochi, Dumitru Susan, Ioan Dan Bălan, Ion Hirghiduș, Daniel Mariș, Volodia Macovei, Gabriel Petric, Petrișor Ciorobea, Elisabeta Bogățan, Mihai Borșoș. Mii de scuze celor pe care, din motive de spațiu sau de memorie, i-am omis. Îi asigur de deplinul meu respect.
I.V.: Sunteți considerat, în egală măsură, scriitor, jurnalist și traducător. Cum reușiți să împletiți cele trei activități?
V.B.: Ele sunt oarecum complementare, toate trei fiind forme de creație sub zodia scrisului. Personal, chiar dacă am publicat și cărți de versuri și proză, eu mă socotesc dramaturg. Am scris vreo 20 de piese de teatru, cu care am trăit bucuria a aproape o sută de premiere teatrale, în țară dar și în străinătate (Portugalia, Grecia, Bulgaria, Slovacia, Moldova, China). Piesele mele au fost jucate de teatre profesioniste (inclusiv naționale), dar și teatre de amatori. Aforismele mele, în cea mai mare parte a lor, sunt replici din piesele mele de teatru. Am constatat că, decupate din contextul piesei, replicile aforism capătă autonomie și pregnanță. Primind aripi de sine stătătoare, ele zboară mai ușor în lume, propulsate de valoarea lor intrinsecă.
Ca traducător, am răsădit în limba română florilegii ale poeziei poloneze, de la cea clasică la contemporană. Am tradus și proză, dar poezia este proba de foc a traducătorului. Poezia, mai ales cea clasică, încorsetată în forme fixe, cu ritm și rimă, trebuie re-creată. E o treabă migăloasă și responsabilă. Consider că poezia nu poate fi tradusă decât de poeți. Am făcut și retroversiuni, traducând în poloneză și publicând la Cracovia și Varșovia, versuri de Eminescu, Blaga, Arghezi, Stănescu, Dumbrăveanu, Avramescu. Sunt autorul unei antologii de lirică poloneză, în care am inclus poezii de Mickiewicz, Kochanowski, Galczynski, Herbert, Jastrun, Kraszewski, Przybos, Rozewicz, Slonimski, Slowacki, Szymborska, Milosz, Tuwim, Wazik, Karol Wojtyla etc.
I.V.: Care sunt cele mai importante premii care v-au fost acordate în decursul anilor?
V.B.: S-au strâns vreo sută. Aș începe cu cele naționale, amintind Premiul Uniunii Scriitorilor (pentru creație dramaturgică originală) care mi s-a decernat la Festivalului Dramaturgiei Românești (2004) , organizat de Teatrul Național Timișoara, pentru comedia amară Hoțul cinstit, prezentată de Teatrul Național Vasile Alecsandru din Bălți (R. Moldova). Apoi, pentru comedia Insula femeilor am câștigat ceea ce distinsul scriitor Horia Gârbea numește Rolland Garros-ul teatrului românesc Premiul FESTCO, înmânat de maestrul George Mihăiță, la Festivalul Comediei Românești, București, 2010.
Un juriu prezidat de Nicolae Manolescu mi-a nominalizat comedia Herghelia albastră la cea mai bună piesă românească a anului 2009. Amintesc și Premiul Uniunii Scriitorilor (Filiala Sibiu) pentru drama Infinitul Brâncuși prezentată la Festivalului de teatru de la Lisabona. (2009)
La premii internaționale, aș aminti Premiul ALEKO, cea mai înaltă distincție literară acordată anual de Bulgaria unui scriitor străin (2015), Premiul Il Mondo delle Idee la Festivalul Aforismului European de la Torino (2012), Premiul Stanczyk Kosmopolita la Festivalul de Literatură Independentă FNI de la Cracovia (2012), Premiul Paideea, Atena (2014), Premiul revistei Observatorul din Toronto (2004). În 2014 am fost nominaizat pentru Premiul Ministerului Culturii de la Varșovia cu ocazia Zilei Internaționale a Poeziei UNESCO. Dar cele mai multe premii internaționale le-am primit în Serbia. Este vorba de Cercul de Aur , pentru aforisme (Belgrad, 2010), Premiul Domanovic pentru literatură satirică (Belgrad, 2010), Premiul Kasikovic pentru cartea Pescane Oaze (Belgrad 2011, înmânat de legendarul ministru de externe sârb Vuk Draskovic) și Marele Premiu la Festivalul Satirei Balcanice (Aleksinac, 2013) înmânat de scriitorul și deputatul Aleksandar Cotric (un adevărat maestro al artei aforistice.
I.V.: Nu știu dacă știți că eu am scris și publicat peste 3.000 de catrene. Dumneavoastră câte aforisme ați scris și publicat?
V.B.: Vă felicit! E o performanță. Catrenele se scriu greu. Mesajul trebuie exprimat concis, în patru versuri. Trebuie să ai acolo introducere, punct culminant, morală. Totul în patru versuri. Nu e treabă simplă. Și aforismul cere concentrare maximă. Am publicat cca. 7.000 aforisme, în decurs de peste cincizeci de ani. Ele mi-au adus mai multe satisfacții. Am câteva aforisme care au fost publicate în peste 100 de limbi. E performanța nemaiîntâlnită de care scria regretatul Alex Ștefănescu în Istoria literaturii române contemporane. Uneori, fiind atât de scurte, ele sunt publicate fără a se ține cont de dreptul de autor. Practic, le publică cine vrea, cu semnătura mea, dar fără să mi se mai ceară permisiunea. La început m-am simțit indignat. Apoi, văzând ce frumos circulă prin lume, cum sar dintr-o țară în alta, propulsate de propria lor valoare, a început să-mi placă. În fond, am scris aceste gânduri concentrate ca să le dăruiesc, nu ca să le vând.
I.V.: Trăiți de mulți ani în Petroșani. Cum se văd din Valea Jiului literatura și presa care se fac astăzi în țara noastră?
V.B.: N-aș spune că vederea diferă. Internetul și publicațiile online au redus decalajul dintre provincie și capitală. E adevărat, cartea nu se mai bucură de respectul de odinioară. Televiziunile și formele vizuale de comunicare au împins-o în plan secund. Dar literatura merge înainte. Presa modernă a căpătat forme interactive. Cititorul, și la noi, ca peste tot, își poate preciza imediat poziția și punctul de vedere. Trăim timpuri interesante
Interviu de Ioan Vasiu
|
de Ioan Vasiu 8/5/2024 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.