Un Român la Toronto – Maestrul Daniel Jinga
Parafrazând un celebru titlu muzical (Un American la Paris de George Gerswhin), semnalăm un concert care a consituit o premieră absolută prin apariția unui dirijor conațional pentru prima oară la pupitrul unei orchestre canadiene în seara de 29 iunie la Glen Gould Studio din Toronto. Maestrul Daniel Jinga, Director General al Operei Naționale din București, a condus orchestra Kindred Spirits din Toronto împreună cu pianistul canadian Daniel Vnukowski către o performanță care a stârnit aplauzele audienței în bună parte loială orchestrei, dar total străină dirijorului român.
Programul concertului a fost în totalitate dedicat uneia dintre cele mai vaste epoci ale istoriei muzicii, cea a romantismului francez, pentru care - aveam să aflu în decursul interviului meu cu Daniel Jinga – maestrul are o predileție. Prefer lucrările romantice pentru că au mai multă energie și complexitate,deși de multe ori am dirijat Mozart care, în glumă spun că se dirijează singur. Nu mi-a plăcut niciodată să fiu înregimentat, ceea ce mă face să mă feresc de Beethoven sau orice alt compozitor care cere rigoare; temperamentul meu mă împinge să încalc reguli, de aceea înclinația specială către romantism. (27 iunie 2024).
Coeziunea programului simfonic al serii a fost remarcabilă, prima parte introducând două piese compuse în același an, 1885, care, deși diferite ca sonoritatea, prezintă similarități atât structurale cât și orchestrale; Variațiuni simfonice pentru pian și orchestră de Cesar Frank și Simfonia pe o temă de la munte de Vincent D’Indy. Ambele sunt construite în gen concertant, și totuși nici una nu este în realitate un concert în sensul clasic al genului. Creația lui Frank expune toate cuceririle componistice pe care criticii vremii sale nu le-au înțeles, fiind mai preocupați de a-l ridiculiza pentru numele său lung și regal; forma monopartită - în care totuși se pot identifica cele trei mișcări specifice tipului de concert într-un flux neîntrerupt - ciclicitatea tematică și înglobarea părții pianistice în scriitura orchestrală luxuriantă. Deși clar edificată în trei secțiuni, Simfonia lui D’Indy se aseamănă lucrării lui Frank (D’Indy a avut o mare admirație pentru mentorul său) prin tiparul similar - fantezie simfonică cu pian obligat care nu domină discursul muzical - și ciclicitatea melodiei populare care străbate piesa de la un capăt la altul.
Acestor lucrării le este comună scriitura pianistică de o virtuozitate briliantă, în același timp conferind acea emoție tipică romantismului francez, pe care solistul serii, Daniel Vnukowski a transmis-o audienței din plin. Pianist virtuoz, aclamat de New York Classical Review ori The Sunday Times, Daniel Vnukowski interpretează lucrările romantice cu profunzimea și măiestria demne de un descendent al țării lui Chopin; școlit la cele mai bune instituții din Londra, ori Italia (unde a studiat printre alții cu Dmitri Bashkirov), aplaudat la Carneggie Hall din New York, Buenos Aires, Varșovia, Baltimore sau Toronto, Daniel Vnukowski își împarte timpul între concerte și seria de recitaluri-prelegeri despre muzica holocaustului, între edițiile zilnice ale Cutiei Muzicale pe Classical 96.3 fm și pezentările de concerte ale orchestrei Kindred Spirits cu grația și modestia unui adevărat artist. Partea a doua a concertului a prezentat o versiune interpretativă plină de vivacitate și energie a Simfoniei in Do Major de George Bizet, Daniel Jinga conducând instrumentiștii într-o adevărată cavalcadă sonoră. Compusă la vârsta de numai 17 ani (mai mult ca sigur ca lucrare de școală), uitată în sertarele istoriei, simfonia Lui Bizet a fost redescoperită 70 de ani mai târziu și redată lumii de criticul Jean Chantavoine.
Iar în seara de 29 iunie și-a regăsit strălucirea de bijuterie muzicală în viziunea dirijorală a Maestrului Daniel Jinga, într-un final fulminant care a ridicat audiența în picioare aplaudând și chemându-l la rampă de nenumărate ori. Aș dori ca nu doar românii, ci toți să admire cultura românească, valorile noastre, performanța noastră. Îmi place să constat că cel puțin din punct de vedere muzical nu stăm rău deloc; avem o școală foarte bună și să ne mândrim cu ea.
Cu promisiunea de a reveni împreună cu întreaga echipă a Operei Naționale din București, Daniel Jinga și-a luat zborul înapoi în țară, lăsând în urmă ecourile unei reprezentații de mare ținută.
Mihaela Fășie Cudalbu Muzicolog și Profesor de Muzică Toronto
|
Mihaela Fășie Cudalbu 7/1/2024 |
Contact: |
|