In preajma zilei Canadei : Gânduri de vechi emigrant ...
În urma cu 45 de ani, în lagărul de refugiati din Lavrion, Grecia, între noi, cei care asteptam viza de emigrare în Canada, circula o glumă: cică după ce Moise a reusit să-i scoată pe evrei din robie în Egipt, Dumnzeu l-a întrebat unde vrea să-i ducă. Moise, care între altele era putin bâlbăit a început să îngâne: Ca...can... cana...Domnul pirzându-si răbdare, i-a luat vorba din gură si i-a spus: Am înmteles Moise. Tu vrei Cananul. Cananul să fie al tău! Din păcate Moise avea în gând să-i ceară Canada, dar a fost prea târziu.
Ajuns la Toronto în mai 1975, am fost cazati la început la hotelul Victoria de pe Yonge street, cam vis-a-vis de O’Keefe Centre. Zilele erau călduroase, stăzile împânzite de masini, noi primisem ceva bani de la oficiul de immigratie, dar nestiind limba si fără să cunoastem pe nimeni în acest oras, nu stiam unde să mergem să cumpărăm ceva de mâncare. Sâmbata si Duminica era si mai râu, pentru că toate magazinele din jurul nostru erau închise, si cu vitrinele acoperite în dosul unor cortine arse de soare. Si nu stiu cum, dar am făcut si o pneumonie galopantă cu temperaturi si frisoane ce m-au tinut la pat mai mult de-o săptămână. Noroc că o cunostintă din lagăr mi-a dat numărul doctorului Dinu Dimitriu, care a venit imediat să ma vadă la hotel si m-a pus pe picioare.
Gratie oficiului de immigratie care ne-a alocat primii bani în Canada, care ne-a orientat să mergem la Welcome House si ne-a inrolat la George Brown College pentru cursurile de limbă, am fost în stare să ne instalăm în prima noastră locuintă canadiană si în scurt timp să obtinem primile noastre joburi, eu la un hotel, la intretinere si sotia, la o fabrică de bijuterii ca slefuitoare de minuscule obiecte de aur.
Dar eram fericiti, putinele noastre obiecte de prin casă cumpărate în rate de la Sears reprezentau tot ce putea fi mai rafinat în casa noastră si când ne întăleam cu prietenii nostri din lagăr, singurele noastre cunostinte, ne minunam că am putut fi atât de norocosi să trăim în asemenea conditii, la numai căteva luni după sosirea noastră aici. Pentru că cine si-ar fi putut imagina după experienta de acasă, unde lipsa locuintelor era o problemă cronică, că ajunsi în Canada, vom putea trăi într-un bloc elgant cu numeroase etaje, într-un apartament luminos, înzestrat cu toate necesitătile ce putea fi achitat din salarile noastre minime, fără frică că nu vom avea ce mânca.
Nu, în generatia noastră, a celora care au trecut prin lagăr, nu cunosc pe nimeni care să fi fost nemultumit de primirea canadiană, de lipsa de interes a oficialitătilor, sau de lipsa oportunitătilor existente desi nimeni nu a reusit de la început să muncească în zona lor de expertiză. Asta s-a întâmplat ani si ani mai târziu.
Astăzi, veterani, privim în urmă cu mândrie succesul vietilor noastre, Privim cu mândrie succesele copiilor nostri, crescuti aici, educati aici si care au devenit membrii onorati ai comunitătilor în care trăiesc si muncesc.
Si cu aceeasi mândrie, îmi ridic privirea către cea de a treia generatie, copii copiiilor nostri care cresc sub soarele strălucitor al Canadei, ce vor duce cu ei mai departe stindardul nostru ce a preamărit si preamăreste munca cinstită, datoria îndeplinită si credinta în Dumnezeu.
David Kimel
..........
Nota Observatorul. David Kimel are o rubrică permanentă in Observatorul, cărtile lui de poezie si proză, in engleză si română, au fost tipărite si prezentate atât in România cât si Canada.
De curând, prietenul si colaboratorul nostru David Kimel a implinit 90 de ani. Ii dorim sănatate, ani buni in continuare, alături de sotia lui draga doamnă Vali , de copii si de nepoti,
|
David Kimel 6/30/2024 |
Contact: |
|