Debut canadian pentru directorul general al ONB, dirijorul Daniel Jinga
Daniel Jinga, director general al Operei Naționale București, își face debutul dirijoral canadian pe 29 iunie, la pupitrul orchestrei Kindred Spirits, în Studioul Glenn Gould al CBC Radio din Toronto.
Concertul va cuprinde Variațiunile simfonice de César Franck în interpretarea pianistului Daniel Wnukowski, Simfonia pe un cântec de la munte de Vincent d'Indy și Simfonia în do major de Georges Bizet. Glenn Gould Studio care este considerat "bijuteria Centrului Canadian de Radiodifuziune", fiind numit după unul dintre cei mai cunoscuți pianiști clasici ai secolului XX, funcționează ca un centru de excelență pentru spectacole, înregistrări și evenimente canadiene și internaționale. A fost ales pentru a găzdui acest eveniment pe care Kindred Spirits Orchestra l-a intitulat Beginnings and Endings. Catalogat drept "un pianist de văzut" de New York Classical Review și "un pianist fermecător" de The Sunday Times, solistul canadian de origine poloneză Daniel Vnukowski a concertat în Europa, America de Nord, America de Sud și Asia în săli de concert prestigioase. Dirijorul român Daniel Jinga are o activitate bogată prezentând programe muzicale diferite cu numeroase orchestre, în țară și în străinătate. A colaborat ca dirijor invitat, cu Orchestra Filarmonicii „George Enescu” București, Camerata Regală, Orchestra Operei Naționale Cluj-Napoca, Orchestra Simfonică București, Orchestra Operei Naționale București, Orchestra Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” din București, Orchestra „Banatul” a Filarmonicii Timișoara, Orchestra Simfonică Concertissimo, Orchestra Filarmonicii „Moldova” din Iași, Orchestra Națională de Tineret a Republicii Moldova, Orchestra Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța, Camerata „Elite”, „Symphactory Orchestra”.
În ultimii ani s-a remarcat în gale și spectacole de operă precum seria galelor “Trei tenori” susținută cu Orchestra Metropolitană Bucuresti, pe întreg teritoriul României, concertele de gală extraordinare oferite la Tel Aviv, la Washington - Kennedy Center și Viena - Das Muth Concert hall, Viena, reprezentațiile operei “Rigoletto” la Opera Națională București, producţii cu Traviata, Tosca şi Boema pe diverse scene ale ţării, dar şi Romeo şi Julieta de Prokofiev în concert, precum și importantul eveniment al prezentării în concert la pupitrul orchestrei și corului ONB, a operetei “Crai Nou” de Ciprian Porumbescu, la Musikverein Viena.
În anul 2023, Daniel Jinga a mai dirijat spectacolul „Rigoletto” la Opera din Baku, Azerbaidjan și a semnat conducerea muzicală a premierei musicalului „Fantoma de la Operă” de Andrew Lloyd Webber la Opera Națională București.
PR Music Bucuresti
|
PR Music 6/26/2024 |
Contact: |
|