Ecuatii
NUMĂRUL S-ar putea ca suspinul pietrelor să nu existe, deși eu l-am auzit adeseori.
s-ar putea ca rădăcinile stelelor să nu fi existat niciodată, deși eu le-am văzut de atâtea ori.
s-ar putea să nu vedem nicio limbă de clopot sub cupola catedralei de azur, deși eu i-am simțit adeseori vibrația.
nimeni nu crede că zidurile vorbesc, deși eu le-am auzit de mai multe ori conversând.
ce poate fi mai fragil decât un fir de iarbă? și totuși eu l-am văzut cum străpunge betonul.
nu trebuie neapărat să vezi și să auzi ca să poți extrage rădăcina pătrată din numărul care exprimă esența existenței Dumnezeirii.
REFUGIU
Când arborii din gânduri se usucă, balta cu nuferi din suflet seacă, orizontul ți se topește în ceașca de cafea și nu te mai încape nicio poveste,
te întorci în satul natal să te înfrupți din tainul cu amintiri, de pe vremea când țineai lumea pe umeri, tânjind nemărginirea,
te întorci să te mai înnebunească o dată miresmele din livada copilăriei, tărâm al tuturor făgăduințelor,
să te vegheze nesomnul pietrelor din prispa casei părintești,
să aduni culorile fiecărei clipe, să te îndulcești cu veninul primului eșec,
să asculți pe străbunii de sub glie la ora când îți împărtășesc din înțelepciunea lor,
să umpli gropile din cer cu cenușa dorurilor arse,
să lași fiecare stea să te povestească universului, apoi să le culegi cu mâna una câte una...
INIMĂ
Inimă, tu, miracol și magie, paznic non-stop la cea mai primejdioasă frontieră,
fereastră deschisă spre infinitul uitării, hieroglifă a textului vrăjit, înstelat și visat,
deltă a fluviului misterios al vieții, curgând spre nordul năzuinței, străjuit de două maluri,
unul, al suspinului, și altul, al sublimului. inimă roșie, albastră și violetă, de unde ai atâta anduranță?
de unde, atâta tenacitate de a fi numai mișcare
până la definitiva înserare?
ICOANA UNEI CLIPE Un licorn printre oglinzi paralele flama unei vederi pare a fi dar nu e
e și nu e o hieroglifă săpată în peretele peșterii din icoana unei clipe paradoxale
două umbre zdrelite urcă muntele cu câte un bolovan pe umăr care-s eu și care-i Sisif?
m-am trezit urcând și coborând în această viață așa m-am pomenit că vine viscolul ca să mă înveșmânte în hlamida cu țurțuri reci
amurgul furișându-se să-mi înfigă în spinare cuie înroșite în vâlvătăile sale noaptea strecurându-se să-mi toarne otrava întunecimii la rădăcini nălucile târându-se să doarmă în visul meu
în timp ce mă las sărutat de tânguirea și mireasma depărtărilor hotarele îmi încredințează flamura dorului de țărâna udată de valuri de spaime și lacrimi călăuză prin abisuri mi-e steaua singurătății uitarea mă jefuiește de amintiri mlaștina melancoliei dospește în sângele meu
amarul mi-e cântecul valului spart de țărmuri străine speranța orbul care pipăie urmele de praf și pulbere fericirea iluzie becisnică pierdută pe o insulă necunoscută
norii mă învață pribegia
inima își face picioare din doi spini și cutreieră lumea
drapel al celor învinși sufletul meu flutură pe cel mai înalt catarg
|
Mihai Merticaru 5/27/2024 |
Contact: |
|