Sărbătoarea Teatrului și a Francofoniei la Montréal
În data de 21 martie, Asociația Culturală Română din Montréal a organizat evenimentul cultural întitulat „Fenomenul Eugène Ionesco în Francofonie”. Invitații speciali au fost : dl Gilles Duguay, Ambasadorul Canadei în România, Moldova și Bulgaria (1995-1998), dna Tullia Balla, Consul General al României la Montréal și profesorul universitar Jacques Bouchard. Au fost prezenți liderii asociațiilor românești : Ala Mîndîcanu, președinta Comunității Moldovenilor din Québec, Adrian Erbiceanu, președintele Asociației Scriitorilor de Limbă Română din Québec, Dan Mieilă, președintele Asociației Românilor din Montérégie, Liuba Sârbu, președinta asociației „Pici Voinici”. Susținerea și promovarea evenimentului a fost făcută de mass media scrisă, Radio România Internațional, Radio „Ora Românească” și Mike TvProduction.
Luna martie este cea în care sărbătorim Ziua Mondială a Teatrului, a Francofoniei, a Poeziei și a Fericirii. În anul acesta, pe 28 martie se împlinesc 30 de ani de când inițiatorului teatrului absurdului, Eugen Ionescu, nu mai este printre noi, dar piesele lui se joacă cu succes din 1950 și până în prezent. Iată cum a ales Asociația Culturală Română tema teatrului în francofonie, împletită cu poezia. Dar ce ne aduc toate acestea sufletului nostru, dacă nu fericirea? De a fi, de a cunoaște, de apartenență culturală, de a fi astfel mai bogat cu fiecare zi.
Dl ambasador Gilles Duguay a prezentat evoluția și importanța francofoniei în lume, amintind de Samuel de Champlain din Québec, de „bonjuriștii” români ai secolului 18 și de Marta Bibescu. România a fost principalul leagăn al Europei de Est, în care Eugen Ionescu a devenit simbolul diasporei francofone datorită operei sale teatrale. S-a ținut apoi un moment de reculegere în memoria onorabilului Brian Mulroney, un mare francofon canadian, care a jucat un rol important în 1986 cu ocazia întâlnirii de la Versailles când, împreună cu Academia franceză a fost creat Marele Premiu al Francofoniei, ce are ca obiectiv principal onorarea scriitorilor de limbă franceză din întreaga lume. Discursul dnului Gilles Duguay s-a încheiat cu urarea : „Vive la francophonie, vive la Roumanie, vive les nombreux pays francophones, vive le Canada bilingue, vive le Québec et vive le Montréal qui devrait accueillir un jour un Sommet de la Francophonie!”
Dna consul general, Tullia Balla a evocat legătura profundă care unește Eugen Ionescu de francofonie, acest geniu al teatrului absurdului. „Onorăm memoria lui Eugen Ionescu prin celebrarea francofoniei în toată diversitatea și bogăția ei. Iată cum puterea artei și a limbii depășește frontierele și unește popoarele”.
Profesorul universitar Jacques Bouchard, specialist în literatura greacă și vorbitor de limba română ne-a făcut invitația de a merge la Paris, la teatrul „De la Huchette” din cartierul latin, un teatru de buzunar de 80 de locuri, aflat pe locul fostului restaurant al tatălui cântărețului Charles Aznavour. În acest teatru se joacă fără întrerupere din 1957 până în prezent două piese ale lui Eugen Ionescu : „La cantatrice chauve” și „La leçon”. De asemenea, la Cegep Sainte Foy din orașul Quebec se va juca aceeași primă piesă în perioada 27-29 martie anul acesta.
În decursul timpului, am cunoscut la Montréal doi actori ce au făcut din opera lui Eugen Ionescu pasiunea lor de o viață. Este vorba despre Aliona Munteanu și Richard Letendre. Au fost prezenți la evenimentul nostru prin frumoase mesaje video. S-a prezentat și un fragment al piesei „Qui est ce Ionesco?”, piesă de teatru scrisă de Richard Letendre, care s-a inspirat din opera dramaturgului. Talentata actriță originară din Republica Moldova, Aliona Munteanu a jucat această piesă la Montréal de 207 ori, alături de Richard Letendre și Lori Poisson. Piesa a fost tradusă și în limba română și jucată la Pitești (2012) și la București (2016), de fiecare dată autorul fiind prezent. Richard Letendre a vizitat Slatina, orașul natal al lui Eugen Ionescu, cartierul Montparnasse din Paris în care Eugen Ionescu a trăit 30 de ani și cimitirul Montparnasse unde este el înmormântat, loc unde se odihnește și Constantin Brâncuși, Emil Cioran, Tristan Tzara și alții.
Jurnalista Ana Maria Surugiu ne-a vorbit despre bursele Eugen Ionescu în cadrul dezvoltării francofoniei științifice și academice. Dna Lidi Costache ne-a făcut o scurtă disertație asupra fericirii și a multiplelor sale fațete, concluzia fiind una singură: fericirea se găsește în noi, în inima noastră, trebuie doar să o descoperim.
Am încheiat seara cu un moment poetic susținut de poeți, scriitori, pictori și artiști plastici: Ileana Meșter, Eva Halus, Liuba Sârbu, Mariana Moga, Lilian Curevici și Marc Marinescu Constantin. Am avut ideea de a oferi tuturor celor prezenți un afiș legat cu o panglică tricoloră și i-am invitat la sfârșit la o ședință de autografe din partea celor care au luat cuvântul. O amintire istorică foarte apreciată.
A fost un eveniment cultural de înaltă ținută, care ne-a adus multe informații interesante și captivante din partea unor oameni de cultură de valoare, având un public pe măsură, public ce a vibrat și aplaudat până în ultimul minut. Felicitări și Mulțumiri tuturor!
Corina Diana Haiduc Președinta Asociației Culturale Române din Montréal
|
Corina Diana Haiduc 3/26/2024 |
Contact: |
|