34 de ani de la Revolutia Româna
E bine ca în fiecare an al lunii decembrie sa ne aducem aminte, sa marturisim si sa-i omagiem pe cei care, prin sacrificiul lor, ne-au redat statutul de oameni liberi. Ei ne-au redeschis calea cea mai grea, dar folositoare, a libertatii si întelegerii.
Comunismul si simturile
Pana în 1989, circula vorba ca ne trebuie o viata ca sa învatam sa vorbim, pe când comunistii ne-nvata cum trebuie sa tacem o viata. În acelasi sens, a fost nevoie sa nu vedem nimic, sa fim legati la ochi, precum prizonierii din povestea pesterii platoniciene, sau, daca ni se arata ceva, atunci acele umbre, trebuiau sa ne apara ca fiind realitati. Celor care aveau urechi de auzit li s-a pus zilnic placa turnanta ca suntem în socialism si în curând vom ajunge în raiul comunist. Despre celelalte simturi, fiecare dintre cei care au trait atunci, îsi poate aminti ce gust avea salamul cu soia si cum miroseau toaletele, spatiile sanitare, în acele vremuri. Însa daca citeai ziarele sau priveai televizorul, aveai iluzia fericirii multicolore, a muzicii si binecuvântarii paradisiace, a Daciadelor si a Cântarii Romaniei.
O definitie a comunismului
Orânduirea acelor ani poate fi definita în mai multe feluri. Cu cât este înteleasa si definita mai corect, cu atât vom percepe mai adecvat ceea ce era atunci si ceea ce se întâmpla astazi. Iata o încercare de definire : comunismul a fost imperiul minciunii, terorii si manipularii. Alte forme de comunism, cu asa zisa fata umana, nu au existat si nici nu vor exista, decât în proiectiile utopice.
Imperiul fricii, foamei, frigului si al manipularii a fost întretinut de niste forte, mai mult sau mai putin cunoscute, interesate sa manevreze o populatie în continua deruta. Nu trebuie sa ne lasam amagiti de multitudinea de teorii care dau vina pe diverse forte obscure ce se luptau între ele pentru putere si pentru mentinerea în ignoranta a pupulatiei. Conducerea de partid si de stat, împreuna cu toate mecanismele ei de aservire si control al populatiei, a fost responsabila de acest tip de reprimare. Însa pentru a putea rezista unei asemenea realitati a trebuit intretinuta iluzia. O buna parte din populatia tarii, neavând nici o posiblitate de a calatori si vedea o alta lume, a cazut în confuzie, si a considerat ceea ce era mic ca fiind mare si ceea ce era minciuna ca adevar si urâtul ca fiind frumos. Angoasa realitatii era suportabila pentru unii tocmai prin acceptarea minciunii propagandistice, cum se întampla uneori si astazi în privinta falsitatilor mediatice (fake news). Nimeni nu este susceptibil de a scapa total de manipularea mass-mediei.
Filozofia si scaparea de iluzie
1. Kant si cunoasterea
Voi evoca câteva stradanii din filozofie, pentru a vedea cât de delicat este procesul eliminarii iluziei si al cautarii adevarului esential, fie el istoric, filozofic sau de alta natura. În decursul istoriei sale, filozofia s-a straduit mult sa distinga falsitatea de adevar. Potrivit lui Kant, un baston introdus în apa apare ca frânt, deoarece este perceput potrivit regulilor iluzorii ale imaginarului. Pentru Kant, doar iluzia logica poate fi depasita, în masura în care facem uz de regulile logicii. Dar când ratiunea vrea sa cunoasca lumea, lucrurile adevarate, tot ce reprezinta existenta substantiala, ei îi lipseste experienta, si atunci creaza închipuiri, iluzii. Iluzia transcendentala, produsa de laboratorul nostru epistemologic continua chiar si dupa ce, descoperind-o, critica transcendentala i-a aratat inconsistenta. Subiectivitatea umana, desi indispensabila pentru orice cunoastere obiectiva ramâne prizoniera cunoasterii doar a fenomenelor si nu a esentei acestora. Ratiunea serveste doar pentru o mai mare vigilenta, celor care se încred în disiparea înselatoriei. Ea are totusi un rol pozitiv, dar numai întrucât este regulativa, ordoneaza ideile noastre ca simple reguli, si nu constitutiva, nefiind capabila sa constituie, sa determine esenta adevarului, sau potivit exprimarii kantiene, sa determine lucrul în sine. În privinta gnoseologiei, Kant a trasat o granita de netrecut între realitatea autentica a lucrurilor (noumen) si felul în care acestea (fenomen) apar pentru gândire, pentru inteligibilitate. Atât despre nezdruncinata aparenta transcendentala la Kant, care corespunde limitelor functionale ale posibilitatilor noastre subiective.
2. Kant si moralitatea
Kant acorda un rol nelimitat moralitatii, care poate fi împlinita prin mijlocirea imperativului categoric : ’’Actioneaza conform maximei care se poate transforma ea însasi în lege universala.’’ Filozoful voia sa acorde omului, prin rigorismul sau, sansa de a deveni un model istoric de moralitate si având possibilitatea de- a construi o lume mai buna. Partea de filozofie morala dezvoltata de catre Imanuel Kant este de o importanta capitala, deoarece ea sustine ca ratiunea noastra practica este autonoma si libera, capabila sa-si dea legi siesi. În aceasta consta libertatea umanitatii, în faptul ca suntem capabili sa scoatem legile din noi însine. Libertatea este bunul suprem pe care însasi divinitatea i-a acordat-o omului.
Ïn concluzie la filozofia kantiana, în pofida maretiei sale incontestabile, nu este încurajatoare pentru descoperirea a ceea ce se afla în spatele informatiei cu care suntem bombardati în toate sferele disciplinelor si activitatilor umane. Este însa foarte încurajatoare sub aspect moral.
3. Alti filozofi : Schelling, Hegel si Husserl
Încrederea în concordanta între ceea ce gândim si realitate, si mai cu seama acordul între ratiune si o realitate esentiala, nu doar fenomenala, revine în filozofia ulterioara, pozitiva, sporitoare, a lui Schelling, Hegel si Husserl.
Metoda fenomenologica introdusa de catre Husserl tinde catre cunoasterea lucrurilor, fenomenelor, informatiilor, în sensul strict al termenului, eliberate de caracterul lor aleator si sesizate de catre constiinta în necesitatea lor intrinseca. Nu este locul sa dezvoltam aici aceste subiecte ale constiintei fenomenologice. Cei care cred în capacitatea de gândire si de constiinta a omului este bine sa se împartasesca cu aceste tipuri de filozofii.
Reîntoarcere la Révolutia reala din 1989
Asadar, din nou revolutia pe întelesul tuturor. Primul aspect de care trebuie sa se tina seama este urmatorul: revolutia a fost initiata si ajutata din afara, cât si de lovitura de stat ulterioara de la Bucuresti. Nici nu se putea altfel într-un sistem al carei tiranie si teroare intrase in fibrele cele mai intime ale populatiei. Dar, dupa un initial impuls, iesirea în strada la Timisoara, si protestele continue timp de o saptamana, cu pretul vietii, pâna la ridicarea Bucurestiului, care au fost însotite si de o proclamatie, au avut caracterul unei revolutii autentice. De asemenea constituirea baricadei si manifestarile curajoase din Bucuresti au fost revolutie reala.
Multa lume a înteles ca eliminarea lui Ceausescu nu implica, cel putin în prima etapa, caderea comunismului. Într-adevar, am fost putini, cei aflati în strada care am strigat din primul moment Jos comunismul. S-a strigat initial Jos Ceausescu, asta si fiindca cei care s-au infiltrat printre revolutionarii inocenti au înteles ca trebuie sa cada întâi dictatorul. Trebuia sacrificat initial tiranul, caderea comunismului fiind mult mai complexa si implicând culpabilizarea a milioane de indivizi si reformarea tuturor institutiilor statale. Cei care s-au aliat cu revolutionarii autentici, esalonul doi al nomenclaturii de partid, sau emanatii Revolutiei cum s-au autointitulat, au ramas pe loc si au fost votati de catre o populatie inerta. Aceasta, în numar mare, nu participase la revolutie. Ïn schimb, cei putini la numar care s-au sacrificat pentru libertate, pentru o lume mai buna, au trebuit sa sufere furtul Revolutiei lor.
Într-o prima etapa a anului 1990, a urmat în Romania un vid de putere si de reguli : bisnita, trafic, oportunism, goana dupa supravietuire si dupa capatuiala, dezorientare generala si chiar generalizata. Asa zisa libertate care se traduce prin cea interioara dar si prin cea exterioara, a fost eliminata în varianta sa exterioara, de catre lipsa de bani si de putere de schimb si de cumparare a acestora. Cu leul romanesc aveai cam 15% din salariul unui european occidental. În pofida deschiderii granitelor, nu puteai pleca niciunde. De altfel, de data acesta, granitele s-au închis dinspre Occident înspre proaspetele ’’democratii’’. Aveai nevoie de probe de bani, de chemare, de loc de gazduire si de invitatie speciala ca sa primesti viza de calatorie în Europa occidentala. Dar lumpenul proletariat abia iesit din socialismul dictatorial era din nou obligat sa ramâna între granitele Romaniei. Probabil nu existau mijloace si nici capacitati de primire a saracilor care voiau sa paraseasca mizeria lumii pe care o îndurasera. Marea majoritate, care era ruinata, a înteles poate ceva din beneficiile libertatii, dar nu vedea nici o oportunitate de a scapa de mizerie si saracie. S-a creat o miscare cu dublu sens. Un anumit tip de ’’dictatura’’ economica s-a instaurat prin trecerea intreprinderilor si a bancilor în mâinile fostilor comunisti din vechea conducere. Acestia si-au adjudecat bunurile statului, în timp ce saracii au devenit si mai saraci, deoarece au ramas fara loc de munca, multe din intreprinderile existente fiind falimentate, închise, nemaifiind competitive într-o lume concurentiala, deschisa.
Oportunistii mai sus-mentionati au însfacat deci intreprinderile statului si au devenit mari capitalisti. Ceilalti, cei insignifianti, fiindca o clasa de mijloc nu exista, nu au putut sa-si deschida nici o companie pe cont propriu. Apropbarile erau date tot de catre fostii securisti, care se aflau în continuare la camera de comert si semnau cereri de afaceri. Dar au aparut totusi descurcaretii, oportunistii din categoriile sociale relativ medii si chiar sarace, care fara nici o aprobare, si nici o înscriere legala, faceau trafic neimpozabil si care s-au îmbogatit peste noapte. Binenteles, vidul juridic permitea astfel traficul ilegal.
Prin privatizare, fabrici, uzine, intreprinderi, pamânturi, centre culturale, edituri de carte, locuri de distractie, toate institutiile statului socialist au fost redistribuite celor privilegiati. Multe dintre ele au ramas parasite si se afla chiar si astazi într-o asemenea stare, dupa 35 de ani de trecere la capitalism si democratie. În Timisoara, de plida, unde am avut ocazia sa merg mai des, o multime de stranduri, de baze sportive, de cinematografe fac în continuare o imagine dezolanta. În Romania sunt înca institutii, mori de macinat faina, gari de trenuri, fabrici, cladiri de patrimoniu, etc., abandonate. Ele exprima desigur indiferenta, incompetenta, neputinta, si nepasarea fata de imaginea dezolanta si dezagreabila a tarii. Dar pentru unii politicieni români, aceste vestigii nu constitue criterii de respingere a Romaniei în spatiul Schenghen; altele ar fi criteriile. De altfel,
s-au constituit destule grupari ’’patriotice’’ care sustin ca nici nu avem nevoie de intrarea în acest spatiu, deoarece ne putem descurca, asa cum s-a spus si imediat dupa revolutie, cu democratia noastra originala.
România de azi si de mâine
Cine este acela care nu doreste si nu întelege ca Romania trebuie sa se aseze pe propriile valori sociale, culturale, economice? Cine s-ar împotrivi acestui simplu fapt, ca Romania sa devina un stat de drept functional, competitiv, influent, si prosper? Romania chiar nu poate supravietui fara o economie interna solida, fara o agricultura si o industrie pe masura, cât si fara o colaborare externa cu toate tarile cu care doreste un partenariat. Reformele Romaniei trebuie sa îmbogateasca în primul rând tara si sa distribuie bogatia fata de propriul popor. Romania are un viitor cu atât mai bun cu cât reuseste sa atraga oameni valorosi, competenti, dinauntrul si din afara tarii, pe care sa-i respecte si sa-i motiveze.
Având resurse naturale cu adevarat importante, tara noastra trebuie sa deschida si redeschida minele pentru exploatarea tuturor zacamintelor de care dispune. Nu este posibil ca rezervele naturale ale tarii, precum padurile, sa fie exportate fara ca materia prima sa fie prelucrata în tara în diverse produse finite. Agricultura, care a fost întotdeauna o ramura importanta, poate produce atât pentru consumul intern cât si pentru export. Industria grea si cea usoara trebuie sa functioneze dupa modelul tarilor Uniunii europene. Turismul ramâne un potential remarcabil, având în vedere varietatea peisajului si frumusetea naturala a tarii. Educatia si sanatatea sunt sectoare primordiale pentru care guvernul trebuie sa aloce un procent substantial din PIB. Sunt necesare în continuare reforme concrete care sa schimbe viziunea muncii în aceste doua sectoare. Nu este nimic magic în a instaura un climat fara coruptie în aceste doua institutii, asa cum se petrece în toate tarile civilizate. De altfel, coruptia trebuie diminuata substantial în Romania, în toate sectoarele, asa cum a fost micsorata si chiar desfiintata în toate tarile actualmente avansate. Sectorul de marketing si vânzare, care este vital în toate economiile mondiale trebuie sa primeasca o atentie sporita din partea autoritatilor române. Avem destule branduri care nu au patruns pe piata mondiala datorita simplului fapt ca nu le-am promovat cum se cuvine.
Romania are traditii culturale ancestrale de o tinuta spirituala cu adevarat îmbogatitoare. Faptul ca Timisoara a fost aleasa anul acesta capitala culturala europeana nu este întâmplator. Europa este constienta de bogatia si diversitatea umanistica a patimoniului românesc inestimabil. Dar ingeniozitatea si creativitatea poporului roman s-a manifestat dintotdeauna în concernul popoarelor europene. Nu exista nici un impediment ca forma constiintei nationale a romanilor sa coexiste cu unitatea fundamentala a spatiului european si a valorilor euro-atlantice din care romanii se revendica. Ei îsi pot mentine specificitatea si unitatea nationala fara sa se teama ca aceasta identitate le opreste în vreun fel integrarea în valorile si civilizatia europeana.
Ziarele si Internetul abunda de critici la adresa democratiei romanesti si a neîncrederii pe care cetatenii o exprima fata de Parlamentul Romaniei, fata de institutiile statului, si chiar fata de institutia prezidentiala. La capatul celalalt, cum se întampla în asemenea situatii, miscari nationaliste si chiar xenofobe, radicalizate, si-au facut aparitia la orizont, exaltând specificitatea si valoarea particulara a românilor, care ar fi opriti în cursul lor glorios de catre un arbitraj european partinitor. Între aceste pozitii extreme nu poate fi valabila decât atitudinea celor care sunt capabili de moderatie, de întelepciune, care sa conduca în mod concret la bunul mers al politicului, economicului, socialului, al justitiei, al binelui si bunastarii generale a cetatenilor. Numai o asemenea vointa si realizare poate fi considerata o veritabila reprezentativitate a românilor.
Revolutia româna le-a adus românilor painea ceresca : libertatea. Dintre tarile Europei de Est, aflate în gulagul sovietic, Romania a platit acesta libertatea cu pretul cel mai mare. Acest sacrificiu îi confera un rang de demnitate incontestabila între marile natiuini ale lumii. Reusita revolutiei, cu acele momente unice, înaltatoare, cu sacrificiul vietilor pe altarul ideatic al libertatii, a crescut imaginea Romaniei si a fortei sale spirituale în rândul popoarelor europene. Romanii au dat dovada nu numai de unitate în acele clipe , dar si de capacitatea de a scutura unul dintre jugurile cele mai cumplite ale istoriei. Ei sunt expresia faptului ca nici o putere dictatoriala nu poate impune popoarelor o dominatie vesnica.
De Dorin Stoica
Montréal, decembrie 2023
|
Dorin Stoica 12/18/2023 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.