La mormântul lui Ștefan cel Mare
Pașii m-au purtat, în acest septembrie călduros ca o lună de vară, prin "Moldova lui Ștefan", ca în melodia cu nume similar al Danielei Condurache. Am ajuns și la Mănăstirea Putna, primul lăcaș sfânt ctitorit de Ștefan cel Mare, între 1466 și 1469, și unde domnitorul a decis să-și ducă somnul de veacuri, construind o cameră a mormintelor între pronaos și naos.
Prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 20 iunie 1992, Voievodul Ștefan cel Mare al Moldovei a fost canonizat „să fie pomenit laolaltă cu bărbații cuvioși și sfinți ai Bisericii, cinstindu-se cu slujbe și cântări de laudă în ziua de 2 iulie”. Canonizarea a fost posibilă și datorită intervenției Regelui Mihai I al României, tradiția bizantină cerând ca, pentru a-i canoniza pe voievozii de odinioară, „Unsul lui Dumnezeu”, să facă unele gesturi simbolice, închinându-se la mormântul Marelui Voievod.
M-am închinat și eu la mormântul Sfântului Ștefan cel Mare, la „cea mai curată icoană a sufletului poporului român” cum scria Nicolae Iorga în „Istoria lui Ștefan cel Mare”, publicată cu ocazia sărbătoririi a 400 de ani de la trecerea la cele veșnice a Voievodului, în 1904.
Nu vreau să judec după valorile lumii de azi faptele Marelui Voievod, nu pot decât sa-l rog pe Bunul Dumnezeu sa-i ierte păcatele, pentru ca lucrurile bune le vedem și astăzi, după mai bine de jumătate de mileniu. Tradiția vorbește de ctitorirea a 40 de lăcașuri sfinte, pentru 30 dintre acestea existând date certe de identificare.
Nu știu alții cum sunt dar eu când calc pragul unei mănăstiri zidite de Ștefan, mă podidesc lacrimile de recunoștință și de bucurie că sunt parte a acestui neam, astăzi oropsit și aruncat de soartă peste tot mapamondul, că a început a uita limba și obiceiurile străbune.
Cât despre luptele purtate de-a lungul celor „47 de ani glorioși” cât a durat domnia lui Ștefan cel Mare (1457-1504), există mărturia medicului Matteo Muriano într-o scrisoare din 1502, și căruia Ștefan îi spune: „am purtat 36 de lupte de când sunt domnul acestei țări, dintre care am fost învingător în 34 și am pierdut 2”. Despre curajul său în luptă cronicarul Grigore Ureche scria: „Unde nu gândeai, acolo îl aflai. La lucruri de războaie meșter, unde era nevoie, însuși se vârâia ca văzându-l ai săi să nu se îndărăpteze și pentru aceea rar războiu de nu-l biruia”.
Dacă mai existăm astăzi în aceasta parte de lume, se datorează și dârzeniei acestui luptător neînfricat, care s-a ridicat ori de câte ori a fost nevoie să oprească hoardele năvălitoare. Sfințenia lui nu vine doar din zidirea de biserici sau mănăstiri, ci și din exemplul dat întregii lumi creștine de a fi pavăză de încredere la hotare. A te împotrivi unor oști cu mult mai mari și mai bine înzestrate, cu o mână de țărani, și pe deasupra a învinge, este o Minune Dumnezeiască.
Cea mai importantă victorie a lui Ștefan cel Mare a fost cea împotriva otomanilor, în Bătălia de la Podul Înalt de lângă Vaslui. Cronicarul polon Jan Dlugosz arăta că „foarte puțini turci și-au putut găsit mântuirea prin fugă, căci chiar și aceia care au fugit și au ajuns până la Dunăre, au fost uciși acolo de moldoveni, care aveau cai mai iuți, sau au fost înecați de valuri”.
După victorie, „nu s-a îngâmfat Ștefan în urma acestei biruințe, a poruncit în toată țara sa ca, sub aspră pedeapsă, nimeni să nu-i atribuie lui această biruință, ci Domnului Dumnezeu însuși”. Unde n-am avea astăzi din nou un conducător cu o voința de oțel, o credință in Dumnezeu, o dragoste de popor și o adâncă smerenie ca a lui Ștefan Vodă, cel desemnat ca fiind „cel mai mare român al tuturor timpurilor”, la campania „Mari Români” din 2006.
Mormântul domnitorului mi-a transmis un fior de speranță, ca și mulțimea de tineri participanți la slujba religioasă. Puterea credinței și amintirea domnitorului vor fi călăuză generațiilor viitoare în lupta pentru libertate a romanilor de pretutindeni. Nicolae Iorga scria în „Istoria lui Ștefan cel Mare”: „amintirea sa a luminat întotdeauna în marea biserică a conștiinței neamului, uneori mai tare, alteori mai slab, dar nici un vânt năprasnic n-a putut-o stinge.”
Atât timp cât mai poți rezona la cuvintele lui Ștefan, te mai poți ridica împotriva oricăror nedreptăți și asupriri, și mai poți spune ca și Daniela Condurache „moldovenii stau făloși cu fruntea sus și toți spun ce au de spus”, mai există speranță. Tot ce avem de făcut este să rămânem români oriunde ne-am afla, să nu uităm că avem această datorie față de înaintașii noștri, de cei care și-au dat viața pentru țara și credința noastră.
Cred că a venit din nou timpul să ne adunăm în jurul simbolurilor naționale, printre care cel mai de seamă este Sfântul Ștefan cel Mare, așa cum au făcut și participanții la Prima Serbare a Românilor de Pretutindeni la Mănăstirea Putna, când Mihai Eminescu îl numea pe Ștefan cel Mare „scut al creștinătății și cetate a Crucii”, în articolul „Suntem români și punctum” din 25 mai 1871.
Ioan Cojocariu
Octombrie 2023, Toronto
|
Ioan Cojocariu 10/11/2023 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.