Dezlegați de civilizație (secvențã dintr-un roman nenãscut)
Când sunã telefonul, Tiberiu era la vreo zece kilometri de Timișoara, în comuna Remetea Mare. Tocmai fumase niște iarbã cu vreo trei, patru duzini de ortaci, care-și dãduserã întâlnire pe net. Fãceau parte dintr-un grup de trãsniți, unde dezinhibarea și sexul la vedere erau piesele care asigurau funcționalitatea angrenajului. Cei mai mulți erau cãsãtoriți, în relații fluide mai mult sau mai puțin toxice, dar erau și destui celibatari jinduind natural desfãtarea pe orizontalã. Unii cãutau cu disperare sã se cațãre mãcar o palmã pe pereții din prãpastia depresiei, alții explorau meticulos aventura, traiul hedonist. Fãrã promisiuni, obligații ori sentimente, se întâlneau ca niște boabe de orez, recoltate manual, aruncate neglijent în covata evadãrii din marasmul citadin, experimentând, uneori, la sfârșit de sãptãmânã, deliciile unui trai ieșit din tiparele obișnuitului. În restul timpului erau cetãțeni onorabili, majoritatea intelectuali – cel puțin din perspectiva studiilor – care-și vedeau de slujba lor ca niște vestici veritabili.
Seninã, toridã, vâscoasã, ziua de iunie promitea dezlegãri multiple. Ortacii au adus cantitãți aproape industriale de mici de vitã și hãlci de ceafã de porc pentru grãtarele care așteptau rãbdãtor pe cãrbunii aprinși. Asigurat de unul dintre membrii grupului, locul de întâlnire era discret, lângã Canalul Bega, la marginea satului. Curtea nu avea mai mult de treizeci de metri deschidere la stradã, însã în spatele casei se prelungea câteva sute de metri pânã la canalul indicat, construit în secolul al XVIII-lea cu scopul asanãrii terenurilor inundabile din apropierea Timișoarei. Vecini nu erau, spațiul fiind ferit de priviri indiscrete. Destul de neîngrijit, terenul era prietenos mulțumitã vegetației, care, beneficiind de precipitații bogate, crescuse generos, în neștire. Se înțelege de ce optaserã pentru Remetea Mare, pãrãsind zona Ghirodei – o extensie ruralã autonomã, de tip apendice, a capitalei Banatului în expansiune – unde agenții de la poliția localã și indivizii din mass-media colcãiau la tot pasul, sporind riscul de a li se intra cu bocancii în supa aburindã, așa cum se întâmplase cu o duduie de 26 de ani, proaspãt cãsãtoritã, devenitã celebrã dupã ce a fost filmatã lângã un pod din localitate cum își consuma, fugar, amorul cu un antreprenor, cunoștințã ocazionalã mai în vârstã cu douãzeci de ani, din Caraș-Severin. Tinerii erau surâzãtori, temperat gãlãgioși, unii deja aveau ceva la bord, alții se pãstraserã pentru întâlnire. Cât grãtarele prelucrau carnea la foc domol, navetele de bere se goleau în ritm accelerat. La fel și vinul, coniacul, pãlinca, whisky-ul. La iarbã era bãtaie mare. Trãgeau cu nesaț din țigãrile exotice majoritatea celor prezenți, unii întâia oarã. Tiberiu era deja încãrcat cu adrenalinã, când Florentina îi zâmbi șãgalnic. – Hai, scumpo! zise el, spãrgând fãrã niciun deranj cercul de amici. O vãzuse direct, fãrã camerã, pentru prima datã, dar euforia generalã dezlega suficientã sevã pentru a comprima energia de cuplu, fãrã selecție. Se deplasarã câțiva pași în lateral, dupã o magazie dãrãpãnatã, lângã un trunchi de stejar cu întrebuințãri diverse. Textilele zburarã de pe trupurile încinse, sub apãsarea fugarã a unui sãrut, iar penetrarea se produse imediat. Tânãra era îndeajuns de lubrifiatã, de parcã preludiul ar fi fost derulat dupã criteriile unui sexolog experimentat, iar Tiberiu era deja cunoscut pentru intrarea în erecție fãrã nicio pregãtire. De fapt, olteanul-moldovean era vedeta grupului, râvnit de toate damele și pizmuit de toți masculii, care firește cã nu și-l doreau în turmã, însã în absența lui filmul nu se putea turna cu același interes și intensitate. Curiozitatea femininã fusese ațâțatã nu atât de dimensiunile mãtãrângii, mãcar cã sãrea vârtos din media obișnuitã, cât de faptul cã trezirea sexualã se petrecea în orice clipã își dorea posesorul, chiar și atunci când nu beneficia de condițiile specifice din mecanica lascivã de cuplu. Când intra pe net în direct, într-un dialog cu damele din grup, cartea de vizitã a lui Tiberiu era o pozã cu sexul. Iar la replica ironicã: ,,Ai luat poza de pe net!”, tânãrul nu fãcea decât sã se ridice și sã renunțe la boxeri. Toate, fãrã excepție, rãmâneau șocate vãzându-l armat în poziția de tragere. Acum aveau șansa de a gusta realitatea și de a-i testa rezistența. Zgomotul produs de împreunarea trupurilor atrase rând pe rând priviri hulpave, lichide. Nefiind la prima escapadã eroticã la nivel de grup, damele priveau relaxat, doar pupilele le erau dilatate. Așteptau. Florentina nu-și putea controla gemetele. Nici nu-și dorea. Pânã la urmã, nu evadase din decrepitudinea unui birou anost din Timișoara – cu un șef ciufut, care-o obliga sã presteze ore suplimentare dupã terminarea programului, dar îi ignora dureros posteriorul – doar ca sã savureze conținutul unui pahar de bere la o iarbã comunalã. – Hai-da, fata, alta la rând! ceru Tiberiu, constatând cã înghețata se topise și avea nevoie de material nou de asamblat. Urmãtoarea nimfã, Claudia, în costum de baie, privi spre fetele care asistau la spectacol. Primi confirmarea, încurajarea jinduitã. Pe tipii care stãteau un pic mai la distanțã îi ignorã. Nu existau. Tiberiu îi trase slipul fãrã sã se grãbeascã și intrã în subiect cum intrã un armãsar într-o iapã în cãlduri. Atâta doar cã nu terminase, dupã ce-o epuizase pe Florentina, iar corpul lui nu dãdea semne cã esența primordialã i-ar ieși prea curând din matcã. Explozia, atât de greu de controlat pentru masculul clasic, în cazul sãu sãlãșluia în adâncurile vulcanului fãrã nicio dificultate. Era o mașinã cu funcționalitate rudimentarã, însã la capitolul anduranțã nu puteai sã-i reproșezi ceva. Nu practica tehnici sexuale taoiste sau exerciții kegel, nici n-auzise de-așa ceva, ci pur și simplu îl ajuta genetica. Trãsãturã de familie – pe linia mamei, unde bunicul, cu șase decenii mai în vârstã, cãuta dame corpolente, disponibile, și dupã ce nepotul atinsese vârsta primelor experiențe sexuale. Dar, probabil, voi mai avea ocazia sã dezvolt subiectul, neputând ignora o viațã mustind nãvalnic pe pajiștea contradicțiilor. Acum, în context, pitoresc ar fi de adus în scenã unul dintre unchii sãi, mereu pe bicicletã indiferent de anotimp – înarmat permanent cu o drujbã pentru tãieri de arbori –, dar întotdeauna bãrbierit și la cãmașã albã, apretatã, ce colecta la așternut, (și) la optzeci de ani, între altele, fete care nu spãrseserã douã decenii. Firește cã la mijloc era și o platã oarecare – o ciocolatã cu ambalaj lucios, un bãnuț acolo, strecurat cu discreție –, însã era un individ hâtru, poznaș, care ajungea la țintã cu simplitate, iar când se izbea de un refuz nu se-așternea supãrarea printre prezențele feminine. Se distrau nițel pe socoteala lui, însã lãsau adesea garda jos și-și ridicau fustița din curiozitate, plictisealã, oportunitate, vid interior. Perspectiva era permanent condimentatã cu nevoia de varietate și de rãzbunare, materializând astfel, fãrã vreun ocol, dorința de a-și pedepsi partenerul de viațã pentru o vinã realã ori imaginarã. Când a trecut la a cincea damã, Tiberiu a cerut bere. Soarele lovea pieziș mantaua verde, lãptoasã a pãmântului, iar umbra unui arțar bãtrân, care-l înfiase șovãielnic de câteva ceasuri, nu putea ostoi vipia. Transpirase, se deshidratase, așa cã turna înãuntru berea rece în înghițituri largi, atent însã sã nu-și întrerupã munca. Voia sã vadã cât poate sã ducã, era prima oarã când explora voluptatea descãtușatã cu mai mult de douã femei. Același lucru, sub aspect statistic, îl digerau și ceilalți. – Îți sunã telefonul, Tiberiu! îi zise una dintre tipele care aștepta stoic porția de ecler, refuzând discret avansurile altor pulãrãi. – Las’ sã sune! zise el, apoi, rãzgândindu-se, i-l ceru. Vãzu cã-l cãuta fostul șef. Zâmbi. Sergiu era neobișnuit de insistent. Tiberiu rãspunse pe WhatsApp, cu camerã. – Ce faci șefule, cum îți merge? întrebã olteanul, nelãsându-i apelantului timp pentru vreo notã introductivã de salut. Fixase camera pe noua achiziție, cãreia îi frãmânta cu mâna stângã sânii, care dansau bezmetic. Sergiu rãmase descumpãnit: – Hai cã vorbim mai târziu, ori mai bine sunã-mã tu, când ești liber, e important! – Ok, șefule! zise Tiberiu cu o voce din care celãlalt nu reuși sã extragã vreo nuanțã.
Orele cãdeau istovite într-o gaurã neagrã. Dupã a zecea damã îi dispãruse orice plãcere. Frecarea prelungitã, cu mișcãri ample, brutale, îi aduse un disconfort pe care cu greu îl depãșea. Chiar și uleiul de argan, luat de la naturiste de una dintre experte, într-o sticluțã netransparentã, folosit sub formã de spray, uneori, în spațiul temporal dintre ciocnirile trupurilor, sau înaintea împreunãrii cu urmãtoarea sirenã, își încheiase misiunea. A mai continuat totuși destulã vreme – din generozitate, dar și pentru statisticã – apoi s-a oprit. Fãrã finalizare. Era încântat și dezgustat în egalã mãsurã.
Când soarele s-a dizolvat într-o mantie purpurie, pângãritã voluptuos de tușe vineții, Tiberiu cobora dezarmat în altarul viselor. Jocul cãuta lacom alți protagoniști. Trupurile descãtușate, fãrã pretenții de maraton, ținteau negreșit extazul.
Gruia Cojocaru
|
Gruia Cojocaru 4/1/2023 |
Contact: |
|