Interpretãri : Creativitatea umanã - dominatã de inteligenta artificialã
Nu este vorba despre serialul de televiziune „Battlestar Galactica”, în care oamenii se luptã cu robotii pentru suprematie, sau despre vreun roman apartinând genului stiintifico- fantastic, în care computerele ajung sã dicteze asupra umanitãtii într-o manierã despoticã si lipsitã de milã. Dacã asa ar sta lucrurile, atunci „inamicul” ar fi bine precizat, iar fortele ar fi desfãsurate în derularea conflictului ireconciliabil dintre masini si creatorii lor.
Pânã la atingerea acestui nivel „cosmic”, inteligenta artificialã mai are multe etape de parcurs, în prezent ea prezentându-se docil înaintea noastrã prin terminale prietenoase de calculator si servere având un continut atractiv, adaptat diversitãtii impresionante de gusturi sau preferinte. De fapt, putem spune cã trãim doar o etapã incipientã a dependentei de „laptop” sau de telefonul mobil, devenit în ultimii ani tot un fel de calculator la purtãtor.
Si acest lucru devine tot mai evident în mãsura în care devenim tot mai atasati de aceste dispozitive, fãrã de care constatãm cã nu mai putem sã avem o viatã normalã, cel putin în noile coordonate ale dezvoltãrii tehnologice. Oriunde am merge, dacã nu avem la dispozitie o conexiune de Internet si acoperire radio, atunci ceva nu este în regulã, fiindcã dincolo de marea „retea” sunt o multime de prieteni cu care comunicãm, nesfârsite discutii ce se cer continuate sau pagini interesante pe care încã nu le-am citit.
Nu este nimic rãu în acest lucru, ba chiar putem spune cã în sfârsit existã un mediu de comunicare cu restrictii minime, ce ne permite accesul la o sursã practic nelimitatã de informatii. În plus, prin intermediul „cutiei minune” a calculatorului, putem tine legãtura cu persoane dragi, aflate la distante foarte mari, poate chiar pe alt continent, la un cost nesemnificativ, la orice orã din zi sau din noapte.
Tocmai de aceea, pentru multi dintre noi noaptea devine zi în fata terminalului de calculator, constatând în scurt timp cã douãzeci si patru de ore sunt mult prea putine pentru cât am avea de spus sau de aflat. Iar aceastã expandare a notiunii de timp, ne conduce la situatii amuzante, interesante sau chiar dramatice, totul depinzând de context si de nivelul de dependentã la care am ajuns.
Fiindcã mai devreme sau mai târziu, tehnologia informatiei genereazã un atasament cognitiv si emotional de care nu se poate scãpa atât de usor pe cât ne-am putea închipui. Iar orice lucru ce ne înrobeste, cu sigurantã cã ne va provoca o multime de necazuri, sau chiar de probleme ce nu vor fi usor de depãsit.
Dar sã ne întoarcem putin în timp, mai precis la nivelul anilor ’80 din „mileniul” trecut, când un calculator avea nevoie de o gãzduire pe o suprafatã impresionantã, de dimensiunile unei mici hale, cu dispozitive de climatizare care zgomotos îsi fãceau datoria în mentinerea unei temperaturi acceptabile pentru „creierul electronic” ce îsi întindea neuronii prin cabluri groase de date între nenumãrate „dulapuri” în care clipoceau mistic o multime de beculete într-un ritm de neînteles pentru mintea umanã.
Era etapa „dinozaurilor” informatici, impresionanti prin dimensiune si aspect, dar modest echipati la capitolul inteligentã, însã putând sã execute rapid o multime de instructiuni, cam un milion pe secundã, lucru imposibil pentru mintea umanã. Si aici era de fapt puterea lor, în ciuda comunicãrii primitive prin cartele perforate ce erau citite si tone de hârtie tipãritã ca rezultat al procesãrii acestora.
Îmi vine sã zâmbesc când îmi aduc aminte cum mergeam cu câteva sute de cartele la centrul de calcul, le lãsam în niste cutii special desemnate si etichetate, fiind rulate în timpul noptii, pentru ca a doua zi sã vãd pe „cearsaful” de hârtie, numit si „listing”, rezultatul a ceea ce formulasem sub forma instructiunilor program. Nu de putine ori, mici erori de logicã produceau acea faimoasã „buclã infinitã”, ceea ce conducea la oprirea programului, afisarea unui „cod masinã” plin de cifre, si eventual câteva zeci de pagini de listing cu caractere neinteligibile.
Totul s-a schimbat din momentul când au apãrut minicalculatoarelor, de dimensiunea unui dulap obisnuit, care aveau aceeasi capacitate de calcul cu „dinozaurii mâncãtori de cartele”, fiind însã mult mai rapide si oferindu-ti un terminal de lucru, compus dintr-un ecran si o tastaturã, înlocuind hârtia cu discuri detasabile, numite „floppy-disk-uri”. Ce entuziasm am trãit când am putut lucra la o astfel de „creaturã” mult mai prietenoasã, un fel de „casalot” în comparatie cu o „balena” etapei anterioare.
Etapa a fost relativ scurtã, fiindcã la începutul anilor ’90 au apãrut microcalcultoarele, si ulterior, calculatoarele personale, care într-o „cutie” de dimensiuni acceptabile, la care erau atasate terminalul video si tastatura, puteau sã îti ofere o capacitate de lucru superioarã si un confort al utilizãrii incomparabil. Fericirea era la maximum pentru toti utilizatorii, iar succesul a fost favorizat de aparitia interfetelor grafice, în genul Windows-ului, lucru ce de fapt a propulsat în prima linie si „anonima” companie numitã Microsoft.
Însã marea revolutie a constituit-o aparitia retelelor de calculatoare si mai ales a Internet-ului, care în spatiul românesc a pãtruns în perioada anilor ’94 – ’96, permitând pentru prima datã comunicarea la mare distantã si mentinerea legãturii cu persoane dragi aflate peste hotare, într-o perioadã când tot mai multi compatrioti erau nevoiti sã aleagã drumul exilului din cauza conditiilor interne tot mai vitrege. Eram coplesit de tezaurul de informatii pus la dispozitie în mod gratuit de cãtre diferitele universitãti, biblioteci sau grupuri de pasionati din diferitele zone ale lumii, fapt dealtfel fãrã precedent în istorie.
Cine îsi mai aminteste de servicii de comunicare în genul: Archie, Gofer si WAIS, de primele browsere numite: Mosaic si Netscape Gold, sau de unele dintre primele programe de e-mail, cum ar fi Eudora? Si acum zâmbesc cu condescendentã fatã de acele timpuri când Internet-ul se afla în faza de pruncie, având nevinovãtia si primitivismul oricãrui început. Era o perioadã eroicã, iar lucrul la „prompt” nu reprezenta ceva neobisnuit, web-ul impunându-se într-un ritm destul de lent, din cauza puterii de calcul reduse a serverelor si a liniilor de comunicatie realizate în principal prin costisitorul „dial-up”, mai precis prin telefon.
Marele „boost”, sau imbold, a fost dat de cãtre aparitia laptop-urilor performante în partea de utilizator, de generalizarea conexiunii prin cablu si fibrã opticã, de dezvoltarea de servere deosebit de puternice, precum si de aparitia unor servicii de cãutare, gen Google, care au condus la o „democratizare” fãrã precedent a Internet-ului. Nu în ultimul rând, evolutia relativ recentã a retelelor de socializare gen Facebook, precum si a serviciilor de comunicare multimedia gen Skype, plus transferul gratuit de fisiere prin tot felul de programe „torrent”, au adus un plus de utilitate si informatie care au schimbat complet modul în care comunicãm unii cu altii.
Toate bune si frumoase, însã aceastã evolutie pe parcursul a aproximativ douãzeci si cinci de ani în domeniul tehnologiei informatiei nu a fost dublatã si de o pregãtire a utilizatorilor pentru folosirea ei. Este ca si cum ne-ar fi fost pusã la dispozitie o energie uriasã, dar pe care nu stim exact cum sã o stãpânim. Si de fapt, orice lucru pe care nu îl poti controla, ajunge în cele din urmã sã te controleze, generând un fenomen periculos de dominare si dependentã cu consecinte nefaste pe termen lung.
Practic s-a trecut de la penuria de informatie la supra-abudenta acesteia, de la deficienta de comunicare la supra-saturarea capacitãtii noastre de a relationa prin prea multe canale, fapt ce conduce inevitabil la superficializarea acesteia si la fenomenul de „obosealã cronicã”. Iar acest lucru devine tot mai evident dacã privim deopotrivã la noi însine, precum si la cei din jurul nostru.
De ce oare nu reusim sã ne stãpânim în a limita în timp si spatiu accesul la calculator? De ce nu ne mai simtim bine, dacã nu „clapetãm” la laptop sau dacã nu ne vedem zilnic pagina de Facebook, pentru a nu mai vorbi de „tonele” de mail-uri ce ne asteaptã cuminti, dar insistente în „Inbox”?
Ignoranta nu este niciodatã o alternativã, însã saturarea informationalã reprezintã o extremã nu mai putin periculoasã. Iar gãsirea unei cãi „de mijloc” ar fi cea mai bunã solutie pentru a beneficia optim de ocazia fãrã precedent oferitã de acest mijloc de comunicare. Însã acest lucru nu este simplu si necesitã un autocontrol ce se poate dezvolta doar prin impunerea de reguli bine alese si prin exercitiu.
Pentru a vã testa gradul de dependentã, vã propun ca un week-end pe lunã sã nu vã atingeti de „clape” si sã observati cât de usor sau de greu vã este sã faceti acest lucru. Un alt test, este ca atunci când veniti acasã, dupã orele de serviciu, sã aveti douã zile de „post” pe sãptãmânã, în care sã nu deschideti cutia magicã a laptop-ului. Dacã puteti face acest lucru fãrã sã aveti probleme deosebite, înseamnã cã încã sunteti „stãpânul” si lucrurile sunt sub control.
O altã variantã este sã vã puneti un ceas cu alarmã, care sã vã semnalizeze dupã douã ore de „lucru”, faptul cã este timpul sã vã opriti. Dacã atunci când timpul a expirat începeti sã negociati mãrirea duratei sau pur si simplu treceti nepãsãtori, zicând cã mai stati doar putin, înseamnã cã nivelul de dependentã este semnificativ si mãsurile vor trebui sã fie drastice, altfel veti ajunge sclavul tehnicii de calcul.
Aceastã „boalã” am observat-o prima datã la programatorii profesionisti, care practic ajungeau sã îsi desfãsoare întreaga lor viatã în jurul calculatorului. Da, este o boalã profesionalã de naturã psihologicã, care trebuie tratatã prin limitarea expunerii, ba chiar prin „abstinentã” temporarã sau definitivã, dupã caz.
Suprasolicitarea informationalã aduce dupã o sine o multime de rele ce nu pot fi evaluate suficient în cuvinte, dar dintre care as aminti în primul rând alterarea capacitãtii de a gândi independent, omul devenind astfel rob al lucrurilor pe care le „consumã” de pe net. De asemenea, aceastã încãrcare nesãnãtoasã a mintii produce deficiente privind buna functionare a organismului, printr-o încordare care se transmite organelor provocând în timp boli cronice, greu de tratat si epuizarea energiei vitale.
De aceea, gãsirea „cãii de mijloc” prin planificarea riguroasã a expunerii la calculator si limitarea timpului de „lucru” reprezintã cerinte de primã urgentã, fãrã de care mai devreme sau mai târziu vom ajunge la o dependentã de care nu vom mai putea scãpa niciodatã, un fenomen similar fumatului, alcoolismului sau mâncatului peste mãsurã. Iar aceastã „bulimie” informationalã ne va împiedica sã privim clar în jurul nostru, sã comunicãm cu cei de lângã noi si sã putem sã ne mai adâncim cugetarea privind albastrul cerului si verdele pãdurilor ce se întind maiestuos peste munti si câmpii.
Creativitatea umanã s-a nãscut nu în fata unui terminal, ci în contactul direct cu natura înconjurãtoare, rezultând din acea capacitate extraordinarã de contemplare a naturii, oamenilor si a persoanei proprii. Calculatorul este bun pentru a exprima toate aceste lucruri, dar el nu trebuie sã devinã stãpânul nostru, pentru cã inteligenta artificialã trebuie sã rãmânã acolo unde îi este locul, adicã în postura de partener ce ne ajutã si ne sustine, fãrã sã îi permitem sã depãseascã în vreun fel aceastã limitã.
De fapt, problema se aflã în interiorul nostru, iar solutia trebuie sã vinã tot din aceeasi directie prin dezvoltarea capacitãtii de a stãpâni o formã de inteligentã ce ne întrece ca volum, dar niciodatã în privinta complexitãtii, diversitãtii si creativitãtii.
Nu omul a fost construit dupã chipul unei masini, ci masina a fost întocmitã dupã chipul omului.
Sã nu inversãm rolurile!
Octavian Lupu
|
Octavian Lupu 3/31/2023 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.