Paradox și Paradoxism
Prima noțiune pusă ȋn discuție este tocmai paradoxul : ce este paradoxul? De cât timp este cunoscut ? Cum se manifestă ? Ce tipuri de paradoxuri cunoaștem ?
Paradoxul este unanim recunoscut a fi un enunț contradictoriu și ȋn același timp demonstrabil ; ciudățenie ;enormitate ; absurditate.
Alții ȋnțeleg prin paradox un raționament aparent just care duce la concluzii contradictorii, ce nu pot fi considerate nici adevărate, nici false; antinomie.
Pe portalul Descopera. Org. Găsim definit paradoxul ca fiind o afirmație sau un grup de afirmații care au ca rezultat o situație autocontradictorie, o situație ce sfidează logica sau o contradicție aparentă care poate exprima un adevăr non-dual.
Emil Cioran spunea ȋn 1940 : Paradoxul este surâsul formal al iraționalului
Nu explici un paradox precum nu explici un strănutat. De altfel, nu-i paradoxul un strănutat al spiritului ?
Dacă vom scormoni și mai adânc ȋn scrierile vremii, vom găsi diverse moduri de definire al paradoxului . Și, vom constata că paradoxul a fost studiat din cele mai vechi timpuri. Astfel, s-a transmis până ȋn zilele noastre paradoxul mincinosului sau paradoxul lui Epimenide (poet și șaman din Creta, din secolul al IV-lea ȋ.Hr.), deși acesta ȋi aparține lui Eubulide din Milet, filozof adversar al lui Aristotel.
Un om declara: Eu mint. Dacă este adevărat, este fals. Dacă este fals, este adevărat.
Din perioada antică ne-au rămas o serie de paradoxuri : Ahile cel iute de picior nu poate depăși broasca țestoasă, Paradoxul săgeții, Nava lui Tezeu, Râul lui Heraclit, Paradoxul socratic, etc. Un alt paradox și ȋn același timp enigmă, este aceea a bananierului, plantă răspândită ȋn toate regiunile tropicale și subtropicale ale globului. O veche legendă indiană vorbește despre existența unor spirite superioare care au adus și plantat această plantă. Cunoscându-se faptul că bananierul se reproduce numai prin lăstari (banana neavând semințe), s-a pus ȋntrebarea: Cum s-a putut răspândi de jur-ȋmprejurul Pământului de vreme ce nu are semințe ? Să fi fost adus pe Pământ de acele spirite cum le amintește legenda indiană?
Odată cu dezvoltarea științelor, mulți gânditori au creat paradoxuri teoretice prin construcții logice, care se cereau a fi rezolvate de către ceilalți. Galileo Galilei spunea :Prin negarea principiilor științifice poți menține orice paradox.
Perioadele istorice ulterioare, au preluat paradoxurile antice și au identificat sau construit altele. Dintre cele mai cunoscute paradoxuri amintim: paradoxul lui Russell, paradoxul bunicului, camera chinezească, paradoxul lui Hilbert, paradoxul gemenilor, pisica lui Schrodinger, paradoxul lui Pinocchio, dilema crocodilului, această propoziție este falsă. Apare ideea că, gândirea logică , are nevoie de cele mai multe ori de paradoxuri pentru a progresa. Acest aspect este considerat a fi paradoxul paradoxurilor. Alte paradoxuri precum paradoxul dublei minciuni, paradoxul vitezei luminii, paradoxul vieții eterne, paradoxul copacului din pădure, paradoxul excepției, paradoxul omnipotenței, paradoxul lui Curry, paradoxul zilei de naștere, paradoxul paginii lăsată albă ȋn mod intenționat, paradoxul lui Abilene, paradoxul măgarului lui Buridan, au stimulat răspândirea lor ȋn toate sferele culturale.
Paradoxul se dezvoltă și ca unealtă literară, fiind definit drept o juxtapunere anormală de idei incompatibile cu scopul de a șoca sau de a crea viziuni proprii.
Deși paradoxul a existat de când există omul, a fost identificat și folosit de la filozofii antici până la contemporanii noștri, nimeni nu i-a descoperit valențele novatoare, de impulsionare a unor curente culturale, de exprimare și poziționare artistică și de exprimare a unor proteste. Acest lucru l-a realizat matematicianul Florentin Smarandache ȋn anii 1980, când a ȋnființat paradoxismul , ca un curent de avangardă ȋn literatură și artă, prin folosirea excesivă de antiteze, antinomii, oximoroni, contradicții, devieri de sensuri, paradoxuri ȋn creație.
Din punct de vedere etimologic, paradoxism = paradox + ism, ȋnseamnă (potrivit definiției date de Florentin Smarandache), teoria și școala de folosire excesivă a paradoxurilor ȋn creație. Astfel , pentru prima dată ȋn istorie, prin inițierea Paradoxismului, se trecea la o nouă fază, aceea de cercetare și de experimentare a paradoxului ȋn creația artistică. Paradoxul și-a pierdut rolul de exercițiu și de distracție pe baza unor construcții logice pentru pasionații scenariilor contradictorii, devenind obiectul de studiu al unui curent științific care ȋși va pune amprenta pe creația artistică ȋncepând de acum ȋncolo.
Trăsăturile caracteristice ale paradoxismului, așa cum le-a definit Florentin Smarandache, sunt:
1.Teza fundamentală a Paradoxismului : orice are ȋn același timp un ȋnțeles și un nonȋnțeles, ȋn armonie unul cu altul.
2. Esența Paradoxismului : Sensul are un nonsens și ȋn mod reciproc, nonsensul are un sens.
3. Motto-ul Paradoxismului : Totul este posibil, chiar și imposibilul !
4. Simbolul Paradoxismului :o spirală iluzie optică sau un cerc vicios.
5. Paradoxismul se delimitează de alte mișcări de avangardă, prin aceea că are o semnificație, ȋn timp ce dadaismul , letrismul nu o au. Paradoxismul face cunoscute ȋn mod special contradicțiile, antinomiile, antifrazele, antagonismul, nonconformismul, paradoxurile ȋn orice domeniu (literatură, artă, știință), ȋn timp ce futurismul, cubismul, suprarealismul, obstrucționismul și celelalte mișcări de avangardă nu se bazează pe ele.
6. Direcțiile de dezvoltare ale Paradoxismului: utilizează metode științifice (ȋn mod special algoritmi ) pentru generarea și studierea contradicțiilor lucrărilor literare și artistice. Sprijină crearea de lucrări contradictorii, literare și artistice, ȋn spații științifice utilizând simboluri, metalimbaje, matrice, teoreme, leme, etc.
S-a trecut astfel de la paradoxurile generate artificial ȋn scop distractiv, construite pe introducerea voită și subtilă a unor erori, care duceau automat la rezultate contradictorii, la o altfel de abordare. Că au fost clasificate până acum, ȋn paradoxuri logice, semantice sau pragmatice (paradoxuri semiotice ) sau clasice, aparente sau formale, nu deranjează pe nimeni, studiul lor stimulând această clasificare.
Ce apare nou odată cu dezvoltarea paradoxismului ? Nu numai o abordare nouă dar și identificarea unor noi tipuri de paradoxuri, de data aceasta paradoxuri generate fără voia noastră de către dualismul existent nu numai ȋn viața noastră materială dar și ȋn ȋntreg universul. Nu mai este un secret pentru nimeni că noțiunile opuse : bine-rău, ȋnalt- scund, sus-jos, mare-mic, bogat- sărac, yin-yang, minus-plus, nu pot exista separat. Tocmai aceste opoziții naturale, obiective și indestructibile generează ȋn viața noastră culturală, socială, profesională, științifică, o serie de paradoxuri ce trebuie cunoscute și folosite ȋn beneficiul umanității. Sunt importante , deoarece ele dau și un altfel de textură psihologică creației indiferent că aceasta este din domeniul artelor sau al științelor. Ȋși are aplicabilitate și ȋn viața economică, socială , politică și religioasă a omenirii.
Dacă purcedem ȋntr-o mică incursiune chiar ȋn cartea de căpătâi a omenirii, Biblia, observăm evidențierea acestor polarități chiar din primele pagini, ȋn Vechiul testament și anume ȋn cap.1 din Ȋntâia carte a lui Moise.
1. La ȋnceput a făcut Dumnezeu cerul și pământul.
Este prima construcție divină polarizată : cer- pământ. Fiind ȋntuneric, Dumnezeu a zis : Să fie lumină ! Și a fost lumină . este a doua construcție divină polarizată și asta din ziua ȋntâi a creației. A separat apoi uscatul de ape, aceasta fiind altă polaritate. Textul biblic descrie ȋn continuare crearea vegetației și animalelor, toate aceste forme existând printr-o nouă polaritate : bărbătesc femeiesc. Apariția omului pe pământ cunoaște aceeași polaritate.
Aceste date, alături de toate datele științifice, ne confirmă caracterul universal al acestei polarități, a acestei matrice dacă putem spune așa, a existenței universale.
Ȋn viața de toate zilele, ȋn științe, ȋn cultură , ȋn tot ce ne ȋnconjură, găsim aceste polarizări care, pot genera manifestarea unor paradoxuri.
Matematica, prin axa numerelor reale pozitive și negative, prin plus infinit și minus infinit, prin numerele supraunitare și subunitare, prin operații numerice opuse, ce ȋși are ȋntreaga construcție logică legată de aceste polarități, trebuia să fie știința care identifică, explică și cataloghează ȋntregul mecanism al polarizărilor și al apariției unor paradoxuri ca rezultat al acestor manifestări.
Faptul că omul care a identificat acest lucru se numește Florentin Smarandache poate fi rezultatul destinului sau hazardului, rezultatul studiului cifrelor și literelor, rezultatul relației cauză efect, sau pur și simplu efectul studiului acestor polarități, dar cu siguranță este rezultatul multor ani de studiu, de căutări, de perfecționare, de renunțări la unele plăceri personale, pentru a da omenirii teoria și școala de folosire excesivă a paradoxurilor ȋn creație. De fapt, această teorie ȋnchide cercul vicios al existenței noastre, ȋnchide dualismul clasic modern, real imaginar, adevăr fals, corect incorect, etc.
Analizând această polaritate a construcției universale, ȋn care cele două polarități coexistă ȋntr-o structură unitară, indestructibilă, am pătruns de fapt ȋn domeniul legilor universale , unde legea echilibrului sau legea polarității spune că totul este dublu, orice lucru are doi poli, totul are două extreme, polii opuși au natură identică ȋnsă de grade diferite.
Ȋn aceste condiții, teoria paradoxistă și paradoxul ȋn general, au un pronunțat caracter universal.
Un ultim punct ce ar trebui atins aici, ar fi să răspundem la ȋntrebarea : la ce ne foloseșe această cunoaștere ? Această teorie a paradoxului.
Un răspuns la această ȋntrebare ni-l dă un alt matematician român Solomon Marcus, membru al Academiei Române, care ȋn 1986 scria: Paradoxul face parte din realitate, să ȋncercăm să-l controlăm, pentru a nu fi manipulați noi de el. Tot el recomandă evitarea paradoxurilor când sunt dăunătoare, ȋnsă ele pot fi folosite, când sunt avantajoase.
Iată că, studiul acestor paradoxuri nu este sterp,fără rost și fără direcție. Din contră, acest studiu și ȋn general toată teoria privind paradoxurile, induce o țintă clară, cu direcție precisă și secvențial impune o transformare continuă : a conflictului ȋn pace, a bolii ȋn sănătate, a sărăciei ȋn bogăție, a răutății ȋn altruism, a fricii ȋn ȋncredere, a lașității ȋn curaj, etc.
Bogăția de conținut și forme, face ca ȋntreaga teorie să-și găsească o aplicabilitate ȋn toate sferele culturale, sociale, științifice, politice, religioase, etc. De aceea este imperios necesar să ieșim din amalgamul existent pe piață de foarte mulți ani, unde paradoxurile expuse sunt amestecate fără a ține cont de domeniul de aplicare, ȋn acest fel ele părând mai degrabă un mijloc de distracție sau de exercițiu al minții.
Fiindcă a venit vorba despre instrumentul literar paradox , trebuie spus că actul de creație artistică , capătă contururi nebănuite, care realizează de multe ori un contact spiritual ȋntre operă și consumatorul de artă, mult ȋnaintea analizei respectivei opere prin investigare vizuală sau auditivă.
Am ȋnțeles că un om poate avea totul neavând nimic și nimic având totul spunea poetul nostru Mihai Eminescu. Folosind ȋn mod magistral paradoxul ȋn acest text, Mihai Eminescu imprimă ȋn subconștientul cititorului o imagine mult mai complexă decât pare textul să arate la prima citire. Fără să vrei, te trezești conectat la un mecanism mental ce ȋți vizualizează exemple din viața ta și a celor apropiați, care se ȋncadrează ȋn această matrice, imagini, comparații și selectări ale unui vast bagaj informațional.
În încheiere, doresc să supun atenției cititorului, spre reflecție și aplicabilitate practică, următorul text al lui Confucius.
Fără energie nu poți merge mai departe; fără efort nu poți avea nici un merit ; fără sinceritate nu durează nimic ; fără loialitate nu poți avea afecțiunea; fără politețe nu poți fi respectat. Pentru că politețea rafinează spiritul, după cum muzica rafinează interiorul.
Andrușa R. Vătuiu
|
Andrușa R. Vătuiu 2/8/2023 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.