Scrisori cãtre mine
Aș picta o icoanã
în culorile sufletului meu
De va citi cineva-n luminã
și adevãr va vedea un curcubeu
Voi inversa cerul cu pãmântul
Sã umblu pe cãrarea viselor cu îngeri
Culcatã-n nori, sã vãd iarba, cositul
Verdele crud sã-i admir, înțesatã-n mirãri
Sã vãd cuiburi de pãsãri în rãdãcini de copac
Zvâcnetele inimii unui pãmânt sã gãsesc,
Ploaia sã cadã din pântecul lui șarpant,
cu tot ce stã ascuns vreau sã gãsesc
unde tainele creației sãlãșluiesc.
Cum pot sã nu iubesc trandafirii
Am în inimã cãlcâiul lui Achile, așa-s nãscutã
Ursitoarele mi-au hãrãzit o viaþã în luminã
Am primit sãgeþi otrãvitoare
Iubirea mea crescut-a și mai mare
Din inimã tot picura un sânge
Trandafiri înfloreau cu roșu ce frige
Adunasem o tolbã de sãgeþi ascuþite
Îngerii îmi trimiteau aripi sã mã ridice
Îmbãtatã de atâtea ridicãri din cãderi
Ochii mei umezi priveau doar spre cer
Așa am aflat zborul deasupra vulturilor
Oamenii credeau cã dansez dansul lupilor
De sus, vãzut-am firul meu in zbor
Al unei vieþi sub semnul unei flori
Cum pot sã nu iubesc trandafirii,
Ursitoarelor, aþi învins toþi satirii.
Cum pot sã ajung la cer
Port armura crinilor
Sã înving sãgeata îmbãtrânirii
Port cununa lacrimilor mele
Sã mã îmbãt cu izu’-nțelepciunii
Ce îmi va ține platoșã numele
Mã scald în bucuria de a mângâia lanuri
De grâul ce-l secerãm fiecare
Diminețile mã spãl cu albastru-n porțelanuri
Mã îmbãlsãmez cu raze topite de soare
Ce ard fãrã de chemare
Mã rog atingând pãmântul cu tãlpile îndrãgostite
de colindul prafului
Îmbrãțișez copacii ce scriu psalmi vântului
din cele patru zãri rostite
celor ce aud cântecul satului
Dansez la balul nopții cu stele sclipind
Aștept tolba lunii sã îmi picure vise
A câta viațã trãiesc oare sincer,
Unde-mi curge fluviul inimii mele,
Cum pot sã ajung la cer?
De vrei
De vrei sã știi cum este ridicarea pãsãrii la cer,
Roagã-te sincer!
De vrei sã trãiești frumusețea, devenirea spicelor,
Iubește cântecele!
De vrei sã vibrezi în ostoirea setei de adevãr,
Dãruiește-te precum apa-n ciubãr!
De vrei sã cunoști pacea,
Iartã-te si ieși din carapace!
De vrei sã înțelegi înflorirea trandafirilor,
Lumineazã ca un soare mirilor!
De vrei sa fi iubit precum cireșele coapte,
Fii blând și înțelegãtor în șoapte!
De vrei sã înțelegi dragostea vieții,
Fii ploaia ce își saturã pãmântul în ungerea feței!
De vrei sã cunoști pacea inimii,
Adãpostește turtureaua albã de furia mulțimii!
Isus înrãmat
L-am înrãmat pe Isus în aur ºi argint
La loc de cinste pe pereþi în biserici, acasã
Noi ne purtãm ca Iuda,
Îl vizitam vinovaþi unde l-am sechestrat în icoane
Îngenunchem cuvioºi, jucãm rolul sfioºi
Nu ne ducem la El fãrã a-i cere
Cerºetori suntem fãrã zdrenþe
Fãrã julituri în genunchi
Ne protejãm în îngenuncheri cu perne moi
Ipocrizie pânã la altar
Despletiþi de habar
Nu ºtim nici a ne ruga
Nici unde rama are onoarea mai mare
Isus este înrãmat ºi purtat în inima ta
Acolo sã îþi porþi taina, iubirea ta
ªi apoi de te vei duce la liturghie
Lumina ta ºi a altora
Îl va invita pe Hristos sã vina.
De ce pleci
Pleci când þi-s uscate pleoapele de lacrimi
Buzele pãrãsite astãzi de arãtoase zâmbete
Fluturii pribegiþi aiurea-n adâncimi
Nu mai ai vlagã or þi-i sete
Nu mai þi-i dor de noi cireºe
Vioara sunã în dezacord cu sufletul arid
Paºii tãi nu mai lasã urme, nu-þi mai aud râsul
Fruntea e încreþitã, sufletul gârbovit
Te usuci, nu îþi mai recunoºti glasul
Încet dar sigur ajungi un livid
Nu mai vezi cerul cã e albastru
Nu mai arzi sau visezi, nu mai ai suferinþe
Ai întâlnit nãluci pozezi a policastru
Nu mai ºtii de eºti viu, nu afli noi dorinþe
Ai devenit tot ce urai, nu mai ai gândul tandru.
Viaþa, muºcãturã de mãr
Viaþa, muºcãturã de mãr
Aroma divinã e mântuirea
Când muºti din mine, zemos, ci nu amar
cu poftã de copil ce se joacã vara
sub privirea mamei lui înduioºate
a nu ºtiu câta oarã
El ºtie de zmei cu ºapte capete
doar din poveºti înaripate,
Viaþa, muºcãturã de mãr fad,
în luptã cu mana ce nu l-a iertat
Laºi viermele sorþii sã mã înfrunte,
sã mã punã jos abitir
Trebuie sã-mi caut paloºul iute
ce a crescut pe furiº însãilat cu batir
Când l-am gãsit mi-am amintit cã nu pot sã ucid
Când tai în vierme, tai tot pomul înflorit
Nu ucid copilul ce se înfrupta cu mãrul lui sfinþit
Viaþa, muºcãturã de mãr, când e miere, alteori venin.
Lacrimile lui Dumnezeu
Dumnezeu în bunãtate ºi rãbdare
Adunã lacrimile lui în oceane ce navigãm
Ne scãldãm în plânsul lui rãnit, ce vindecare
Plouã cu lacrimile Lui, hrãneºte ce uscãm,
Acest pãmânt stors, fãrâmiþat, întors pe dos
Ne este mamã, hranã, adãpost
Ne este casã, masã, îmbrãþiºat duios
Copaci ºi ape, cânta mierle doine cu rost
Sânul lui sfânt, lut eºti viaþa,
Suflat de la bun început
Cu suflare de duh într-o dimineaþã
Ca tine nu-i nimeni, lut eºti legãmânt.
Carmen Oltean, Toronto
|
Carmen Oltean 7/6/2022 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.