Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente Despre noi / Contacte Evenimente Culturale Puncte de vedere Pagina crestină Note de carieră Condeie din diasporă Poezia Aniversari si Personalitati Interviuri Lumea nouă Eternal Pearls - Perle Eterne Istoria noastră Traditii Limba noastră Lumea în care trăim Pagini despre stiintă si tehnică Gânduri pentru România Canada Press Stiri primite din tara Scrisorile cititorilor Articole Arhiva 2025 Articole Arhiva 2024 Articole Arhiva 2023 Articole Arhiva 2022 Articole Arhiva 2021 Articole Arhiva 2020 Articole Arhiva 2019 Articole Arhiva 2018 Articole Arhiva 2017 Articole Arhiva 2016 Articole Arhiva 2015 Articole Arhiva 2014 Articole Arhiva 2013 Articole Arhiva 2012 Articole Arhiva 2011 Articole Arhiva 2010 Articole Arhiva 2009 Articole Arhiva 2008 Articole Arhiva 2007 Articole Arhiva 2006 Articole Arhiva 2005 Articole Arhiva 2004 Articole Arhiva 2003 Articole Arhiva 2002		Informatii Utile despre Canada si emigrare. Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online. Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul! Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online
	Exercitiu Mai impulsivă ca oricând muza mi se bagă în seamă printr-o sumedenie de urzici parcă dezvoltându-le în ciuda poeziei și în același timp parcă din umbra urzicilor mă întreabă: ”Ce ți-ai dorit să fii, simplu grădinar, poet-grădinar sau numai poet?” Fără să pot da momentan un răspuns și fără să-mi dau seama că sunt cu mâinile goale mă apuc încet să curăț grădina de urzici pe când muza a continuat: ”Ce faci acum, îngâni poezia culegând alene urzici?” Pe când mă gândeam că îmi va da o idee să scriu ceva, muza îmi spune: ”Bine, culege toate urzicile dar mai cu suflet!” Ce îndemn pe mine din partea muzei de parcă usturimea provocată de urzici, este unitatea cu care se măsoară metaforele. Muza vehiculează iar: ”Dacă te gândești să te separi de mine în locul unde mâinile visătorilor nu sunt încă afectate de porii urticari ai urzicilor, de ghimpii trandafirilor și de iubirile înșelătoare ale grădinarilor nu vei întâlni restul lumii care înțepă sau irită? Atunci ce vei răspunde? *Unde am lăsat pe cea care m-a iritat, dar cu blândețe în mod educativ?* ”Dacă unii oameni sunt ca aceste urzici, iritanți, vei da înapoi? Influențat de ei te vei ascunde chiar și de mine? Dacă șovăiești în fața acestor urzici ce vei face în fața scrisului? Așa vrei să devii un grădinar/poet desăvârșit? Dacă virgula credibilă dintre usturimea din lume și felul cum te îndemn eu să scrii poezie ar fi porii urticari ai acestor urzici, înseamnă că doar te fac să te joci de-a grădinăritul sau de-a poezia față de ce amendamente severe vei primi din partea unor oameni! Ce ți-am explicat eu aici e doar un exercițiu banal față de amploarea prin care trebuie să implementezi cu lux de amănunte usturimea lumii în poezie!” POKER PE POEZII Să joci poker fie și pe promisiuni electorale dar să joci poker pe poezii cică cu autorizație e culmea... Caut un coleg/poet și nimeresc ca niciodată într-un club de pokeriști Un ”membru” din trupă mă primește inspirat ca-n poezie: ”Acesta poate fi un pokerist/poet mai bun ca noi că dacă folosește aici fie și cacealmaua sa din poezie, ne duce și masa pe care se pun banii la bătaie...” Încerc să motivez că nu am la mine bani decât poezii și sunt oprit din vorbă astfel: ”Ce vrei să spui că poeziile tale nu au valoare?” Continuu așa: ”Nu la asta m-am referit dar doream să le duc la un concurs.” Iar sunt oprit brusc: ”De ce concurs vorbești prietene? Păi, ce crezi că facem noi aici ? Concurs de ales fasole? Aici alegem bani!” Intervin iar: ”Doream să spun să duc poeziile acestea la un concurs deoarece sunt noi.” Un tip înconjurat de bani ca bibliotecarul de cărți îmi grăi parcă ofensat: ”Ia auzi lume rosti un tip pe care abia îl vedeam din bani, ce crede prietenul că noi ne ocupăm de produse ”second hand” sau de strâns materiale refolosibile/reciclabile ori sticle și borcane goale. Ne-ai convins că scrii tu poezii de valoare dar și noi pe dincoace nu suntem pixuri goale! Noi scriem cecuri! Hai pune poeziile acelea în joc să începem odată tura! Am făcut cărțile de poker după regula poeziei tale. Ține cărți și pune o poezie la bătaie” Pun o poezie pe masă și în același timp sunt întrebat: ”În cât ții poezia asta ,în o sută de euro, două sute?” Să nu par nici prea modest nici prea altcumva spun: ”Păi cam cât spui dumneata atâta face!” ”Așa, băiatule, mă încurajează tipul, Mai repede, adăugă tipul, spune prețul că doar nu jucăm șah în poezii ci poker pe poezii evaluate în valută!” În câteva ture am pierdut poeziile puse în joc și spun că voi reveni la poker pe poezii Tipul din dreapta rosti: „Uite ce bun sunt că mi-am câștigat la poker până și statutul de poet! Dar taci!Rămâne între noi... Dacă mai vrei să joci cu mine poker pe poezii te fac poet în valută!” FĂRĂ ACOPERIRE-2 Urcând Golgota fără acoperire ca un prea legiuit pe lângă nelegiuiți, am căzut a patra oară ducând crucea țării și cu totala-mi mască pe față, nu doar ca cea medicinală cică să nu văd, ca să nu deochi partidul altoit și miluit prin descântece de urât de amăgitoare conjunctură de sperietură și spor în toate să nu intre în istorie ca un basm sau ca minciuna pe ușa din spate… Nimic nu văd prin masca principiilor politice ci simt prin crucea grea a țării, ce o țin pe umăr că trec de Golgota și sunt îndemnat să pășesc înainte fără Mântuitorul Nostru Iisus Hristos… Deși Mântuitorul a rămas de mine pe Golgota pășesc cu El în gând, iar când doream să întreb: ”Ce deal sau ce munte urmează în calea crucii țării mele, m-a întâmpinat muza ca Simeon Cireneul pe Iisus Atunci fără să am curajul și nici cu ce să consemnez ceva legat de această apariție, dau onorul muzei cu crucea: Onorul istoriei încurajărilor extreme… O, dacă această cruce grea a țării ar fi chiar cel mai cumplit instrument de scris să pot consemna ceva cu ea în fața muzei! Atunci muza a rostit: ”Chiar crucea grea a țării ce o duci pe umăr, urcând și coborând deal după deal identic cu dealul noilor principii politice, e instrumentul cu care vei alcătui în gând poezia durerilor concrete!” REGINA MEA 2 1 Muza bună m-a împresurat într-un mod cât se poate de favorabil. (spun asta deoarece sunt și muze rele precum demonii...) Și o întâmpin prin apelativul: ”Regina mea!” Ea mă primește astfel: ”Mesagerul meu, te-am dobândit drept premiu sau recompensă nu ca pe un lucru oarecare să nu încadrezi totul fără rând în geografie sau în istorie!” Muzele rele fiind prin preajmă au obiectat: ”Trădare! La judecată cu ei!” 2 Nici una nici alta se hotărăște ca muza mea să fie răstignită dar nu pe o cruce inertă ci pe una însuflețită. Sunt ales eu pe post de cruce vie pe care să fie răstignită muza Pe al ei umăr-munte de cuvinte mă ridică muza, umbrind în întregime Golgota sub statura sa... ”Ne trebuie un Everest mai mare să putem înfăptui această răstignire!” Așa vociferau muzele rele...Și sunt dat la o parte... 3 Apoi fără să am ca inspirație măcar o poezie însuflețită tip ”Haiku” prin care să spun ceva în fața muzei rostesc doar atâta: ”Nemărginirea ta, acum când pe umărul tău de inspirații ai ridicat Muntele Everest ca pe o cruce de jucărie cum cred muzele rele că poți fi răstignită? Toate acestea sub credibilitatea ta au fost anihilate! Nu am poezie pe măsură cu care să te preamăresc!” Cum Iisus Hristos strigând către Lazăr care a înviat, în inima mea-noul cimitir de cuvinte a intrat regina mea-muza strigând: ”Poezie, vino afară!” Gramatica renăscută dă muzei onorul în inima mea… Acum scriu parcă inima grăbită cronometrează cu pulsul ei Înălțarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos… COPILAȘUL ȘI CÂINELE Nu-i timp de analizat iubirea față de cineva, amploarea facerilor de bine, pedepsele, aprecierile, binecuvântările, laudele sau mustrările care trebuie date cuiva. Veniți să căutăm pretutindeni un copilaș și un câine care au ieșit în lume pe o poartă lăsată descuiată. Această întâmplare nu-i un simplu joc e seva inocenței lumii adunată la un loc… Între copilaș și câinele ce pășesc atât de aproape pe trotuar nestingheriți nu încape un cuvânt. Între ei nu-i loc de ceva mai sfânt... Nu-i loc nici de o virgulă care să le separe inocența... Inocența câinelui dresat să apere tot ce are în lumea lui- copilașul ce-și etalează dicționarul de zâmbete vocale de la a la u: a, ă, e ,i. î , â,o, u, la care câinele în duet cu copilașul învață omenește al inocenței alfabet de zâmbete ... Cum să intervină trecătorii fie și cu o șoaptă sau cu o mirare la vedere care să nu pară suspectă pe lângă cel mai mare câine care încadrează cel mai mic copilaș ieșit în lume... Mergând așa pe trotuar ei par o lume atât de mică față de lumea nostră atât de mare, separate doar de mirări sub acoperire... Nu ajung toți ochii lumii pentru a realiza pe deplin o mirare integrală legat de inocența celui mai mare câine dresat pe lângă cel mai mic copilaș, ieșiți în lume după voia lor... Dar cine ar cuteza să-i abordeze într-un fel, fie și cu un zâmbet care să nu pară suspect care să nu pară a trădare, a semn de răpire... Se încearcă a se realiza o mirare deplină nu cu ochii ci cu gândurile față de cum își îndeplinește câinele canonul față de acest copilaș- canonul istoriei inocenței cu sau fără acoperire. Când lumea care pare că vrea să întrebe: ”Cu cine a ieșit în lume acest copilaș?”, câinele prin privirea sa universală dă de înțeles că vrea să spună ”Nu se vede? Eu sunt călăuza inocenței care nu poate fi răpită!” Atunci prin instinctul patern si antic al omului modern neîmplinit ce amână ceasul judecății s-a auzit glasul tatălui copilului: ”Aici sunt!” Câinele privind acum nu spre copilaș ci spre mai marele său stăpân pare a spune: ”Nu mi-am făcut din lume gânduri, de aceea micul meu stăpân e teafăr lângă tine!” STĂPÂNĂ PESTE TOT CE S-A SCRIS (variantă) Îmi controlez în plan imaginar sărăcia Deci doresc să scriu... Caut un instrument de scris cum aș căuta o vestă antiglonț cu care să țin piept ca într-un război mondial împotriva a tot ce mă chinuiește… Doresc astfel să scriu cum aș reconstitui sau apăra un sanctuar al sărăciei fără pereți format doar din canoane… Nu mi-ar ajunge gramatica pentru a defini concret în cuvinte viabile acest sanctuar format din căința că n-am ținut în legătură cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos nici măcar refugiile unde ne-au împrăștiat stihiile. Caut un creion sau alt fel de instrument de scris cum aș căuta o petardă artizanală cu care măcar să pot speria tot ce mă chinuiește… Probabil am speriat ceva că mă izbește într-un mod neobișnuit ca un flux de căldură relativ rezistenței mele ce-mi străpunge pielea fie din afară în interior sau din interior în afară . E stăpâna peste tot ce s-a scris până acum și peste tot ce se va mai scrie de acum înainte:muza. Sunt atât de nepregătit față de această apariție neprevăzută încât n-am un creion cu care să dau onorul muzei Doar rostesc în surdină ”Imensitatea ta!” Citindu-mi gândurile,muza m-a abordat astfel: ”Ce vrei să faci cu creionul ?” Rămân mut de uimire auzind asemenea întrebare chiar din partea muzei! Ea a continuat: ”Sunt convins că stau în fața unui creator nu a unui simplu copiator! Te-am numit mesagerul meu să mă reprezinți din memorie nu din creion… Te-am dobândit precum o recompensă, sau premiu nu ca pe un lucru oarecare tratându-te fără indulgență să nu încadrezi totul fără noimă în geografie, în istorie sau mai amplu:în viitor de Vasile Dan Marchiș    6/28/2021 Contact: Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |   created by Iulia Stoian