Străbunii
Vechimea de Neam din vechile vremi E-o cale bătută cu dor nesfârșit, Un râu care curge în zbucium trudit Și-n undele căruia tu singur te chemi.
Ești unda ce trece legând un întreg. Același e Neamul de-i azi ori străbun, Același românul pe drumul său bun, Doar generații fac schimbul în anii ce trec.
Aici e izvorul, prezentul cu noi, Prin noi viitorul răsare, Prin noi vin străbunii la a Țării-nălțare, Simțim noi în cuget străbune nevoi?
Ne mustră străbunii din sânge? Roșim când ne zicem urmași? Atunci, frați români, la ce să mai lași Să tulbure-n suflet iubirea ce plânge!
Fiind azi urmași, vom fi și străbuni, Ai celor ce vin pe-al neamului râu; Fiți demni, deci, a pune durerii un frâu, Să nu lăsăm azi un gol îndesat cu furtuni!
Să scântee Cerul, rodească-ne câmpia, Iar duhul străbun în piept să ne stea, Străbunii-au murit să ne dea Întreaga grădină cu flori: România!
Ioan Miclău-Gepianu Australia
|
Ioan Miclău-Gepianu 1/12/2026 |
Contact: |
|