Despre glume, farse la banchetele Junimii de altădat
Citind savuroasele evocări ale unora dinte corifeii Junimii, pline de întâmplări anecdotice, de farse și păcăleli, începi să te întrebi: oare ce fel de oameni erau acești intelectuali rasați, dispuși să accepte glume, povestiri cu sau fără perdea, spuse cu infinit talent de un hâtru povestitor humuleștean sau, mai bine zis, ce fel de societate era aceea guvernată de spirit ludic, dar cu actori de prim rang, trăind în medii academice sau universitare?
Fără a fi nici pe departe o lume superficială, ahtiată după petreceri, veselă nevoie mare, ascultând snoave deocheate și participând la tot felul de pozne și farse puerile, pusă doar pe șotii, și distracții, totuși lumea Iașului de altădată avea un farmec aparte, plin de jovialitate și de pitoresc.
Oricât ar părea de stranie și ireală această lume, astăzi dispărută, trebuie să recunoaștem că membrii Junimii au fost intelectuali sadea, cu personalitate profesională bine definită (juriști, medici, profesori, artiști, muzicieni), toți însă având talent și inspirație, lăsând posterității opere de valoare.
Faimoasele banchete ale Junimii, savant denumite ospățuri aniversare, descrise deja în amintirile lui Panu sau articolele din Convorbiri Literare, semnate de Iacob Negruzzi, au avut parte de un fabulos jurnal de procese verbale, din păcate pierdut sau rătăcit în zilele noastre, numit Dosarul aniversărilor. Acesta conținea toate scrierile umoristice prezentate de participanții la aceste petreceri anuale.
Să vedem în ce consta savoarea banchetelor Junimii ieșene: evenimente mult așteptate, în fiecare an, aceste agape se desfășurau după un anumit ritual, pe care îl relatează în Amintirile sale Iacob Negruzzi, desemnat secretar perpetuu al Junimii. Pe vremea când ele aveau loc la Iași, dar și mai târziu, orice întâlnire era prefațată de secretarul perpetuu printr-un discurs glumeț, care începea întotdeauna cu fraza criptică Originea Junimii se pierde în noaptea timpurilor
.
Imitând serbările bahice ale Antichității, primul banchet a avut loc în 1868, când s-a băut zdravăn, dar oare când nu s-a băut?, cei mai harnici dovedindu-se: Vasile Alecsandri, P.P. Carp, Leon Negruzzi, N. Burghele, Bernhard, Al. Ghica și Maiorescu.
Acest septemvirat a rezistat eroic, până în zori. Paradoxul este că, în timpul anului, Maiorescu și Pogor nu beau de loc totuși petreceau minunat în mijlocul amatorilor de vin. Apoi, Al. Ghica făcea caricaturile conmesenilor, dar adormi și fu transportat pe brațe până la o trăsură.
Doar pe Carp, vinul tare bun (și tare și bun) îl doborâse, încât se culcă, vreme de un ceas, dar deșteptându-se redobândi plăcerea de a bea, devenind sentimental și pus să îmbrățoșeze pe oricine întâlnea în cale.
Posac, taciturn fără motiv, Leon Negruzzi devenise supărăcios și pus pe ceartă, învinovățindu-și colegii că i-au șterpelit pălăria, articol vestimentar de negăsit. El se credea într-un restaurant și adresându-se servitorilor le cerea întruna: vreau socoteala și un cognac.
Burghele și Bernhard turnau pe gât pahar peste pahar în liniște, bucurându-se de veselia celorlalți, iar Alecsandri, retrăgându-se între orele cinci și șase din ziuă și văzând cercul așa de redus, își exprimă mirarea cum de tinerii din ziua de azi se culcă așa de devreme și gustă așa de puțină băutură.(cf. Iacob Negruzzi, Amintiri de la Junimea)
Mărindu-se numărul membrilor Junimii, începând cu anul 1869, bancheturile urmau în a se desfășura pe la restaurantele mari ale Iașului.
De pomină erau și invitațiile trimise, luând forme neașteptate, fie de citații ca la tribunal, când de afiș teatral, fie sub forma unui anunț de jurnal etc.
De preferință, textul era scris în versuri, cu aluzii la evenimente știute doar de cercul intim al Junimii.
Exemplificăm o astfel de invitație, ornată cu un text elocvent, biciuind greșelile de exprimare, vituperate în dezbaterile academice de la Junimea , unde tema se referea la onomatopee, eufonii și cacofonii:
Ca calul care fuge după o lungă muncă
Prin luncă, văi și câmpuri, prin câmpuri, văi și luncă
La grajdul odihnirii, sau ca catârul care
Așteaptă oara dulce când sacul din spinare
O să i-l scoată-n fine: ca cârdul de cocoare
Ce-alergăn țări mai calde în grabnică zburare,
Ca cataractul aprig ce-n vale se aruncă,
Ca călătorul grijnic c-acasă să ajungă
Amarnic se grăbește, că câte sunt în lume
Compărăciuni de-acestea (că câte sunt anume
Afla eu nu putea-voi) așa să te grăbești
La douăzeci octomvre în Iași să te găsești etc.
Așadar, invitațiile șugubețe consonau în fiecare an cu teme la ordinea zilei.
Însă glumele rafinate, expuse cu talent și umor, erau mereu bine primite la întâlnirile Junimii, una dintre ele poartă amprenta genialului Ion Creangă, fiind cunoscută
După cum se știe, pe la 1867, imediat după promulgarea Constituției, devenise o modă în lumea Iașului ca, la întrunirile cu public, diverșii oratori să lanseze tot felul de năstrușnice propuneri legislative, proiecte de acte normative, sau alte asemenea bazaconii, specifice celor ce doresc să se afle musai și ei în treabă!
Un astfel de vorbitor era D. Asachi, care veni cu propunerea instituirii taxei de celibat, adică o lege care să taxeze pe toți aceia cari nu se însoară, adică impozitul burlăcăritului.
Evident, o asemenea taxă a suscitat nemulțumiri, cărora obișnuia să le dea glas profesorul Suciu. Acesta, ardelean de origine, cu vorbă așezată, dar plină de pedanterii lingvistice, obișnuia ca fiecare frază să aibă negreșit cuvintele: bună-oară, firește, mai la vale, de pildă, după aceea, de exemplu, în cazul acesta, etc..
Combătând propunerea lui Dim. Asachi, profesorul Suciu rosti un discurs antologic, redat spumos cu talentul inegalabil al lui Ion Creangă: Onorabilul cetățean cere bunăoară ca noi, burlacii, să plătim de pildă sus de exemplu, firește o dare specială. Nu mă opun se înțelege la aceasta, dar dacă întro noapte onorabilul cetățean sau va găsi de pildă în vizită după aceea în casa sa, bunăoară, pe lângă onorabila sa consoartă, firește,și va voi să sară la complice mai la vale, în cazul acesta am să-l opresc, zicându-i bunăoară : Nu ești în drept să te superi, onorabile cetățene bunăoară, căci iată chitanța care dovedește că eu plătesc taxa pe burlăcărit, firește.
Această tiradă fulminantă, perorată cu aplomb de stimabilul orator Suciu, avu asupra auditoriului nu doar un garantat efect ilariant dar a fost urmată și de un convingător veto, fiindcă taxa pe celibat, propusă de Dim. Asachi a ieșit de pe agenda comunității locale ieșene.
Modul în care relata Ion Creangă discursul de mai sus stârnea desigur hohote de râs în rândul junimiștilor.
Atmosfera plină de năzbâtii era vizibilă și în viața de zi cu zi a intelectualilor ieșeni. Iată un alt exemplu: se știe că în faimoasa bojdeucă a lui Creangă, aflată pe strada ce odinioară se numea Scăricica, se adunau nu doar prietenii povestitorului, printre ei și Mihai Eminescu, dar mai ales o droaie de pisici și motani, ființe necuvântătoare adorate de Creangă, botezate duios cu nume care de care mai hazlii. Era un adevărat spectacol auzindu-l pe stăpânul casei strigându-le pe nume: Frosino, Morane, Vulpoi. Și, ca la un semn magic, făcut de un vrăjitor, apăreau de subt pat, de subt masă ori de subt scaune, de după sobă, pisoii și pisicile favorite. Apoi, stăpânul casei prezenta pe fiecare mârtan noilor săi vizitatori, aflați în curtea sau interiorul bojdeucii.
Știind această slăbiciune a lui Ion Creangă pentru neamul pisicesc, unul dintre prietenii săi, dr. M, ori de câte ori cobora pe Scăricica, venind de la casa lui Ion Nădejde, sau de la V. Morțun, din Sărărie, fiind însoțit de Eduard Gruber, se oprea la gardul bojdeucii și, imitând un veridic lătrat de Grivei, aidoma unui câine adevărat, stârnea tot neamul pisicesc al povestitorului.
Așa afla Creangă că prietenii săi sunt în fața porții. Imediat ieșea și atotputernicul neamului motănesc, făcând mare haz de năzbâtiile prietenului său, doctorul M.
Oare din acest imperiu al mâțelor s-a inspirat poetul Mihai Eminescu, scriind Cugetările sărmanului Dionis ?
Și motanul toarce-n sobă de blazat ce-i. Măi motane,
Vino-ncoa să stăm de vorbă, unice amic și ornic.
De-ar fi-n lume-un sat de mâțe, zău! că-n el te-aș pune vornic,
Ca să știi și tu odată, boieria ce-i, sărmane!
|
de Dan Toma Dulciu 1/8/2026 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.