Marele muzician Eugen Doga ne a pãrãsit
În Panteonul culturii române și universale, numele lui Eugen Doga trebuie scris cu litere de aur, pe mãsura calitãții sale umane, a creației sale muzicale, cu rezonanțe internaționale. Dar, înainte de toate, Eugen Doga face parte cu mândrie din Școala Basarabeanã, aidoma Școlii Ardelene care a pregãtit Unirea cea Mare. Școala Basarabeanã a ființat înainte de 1989, dar a prins contur în anii de dupã 1990, demonstrând o forțã intelectualã originalã și naționalã pilduitoare (Gr. Vieru, N. Dabija, D. Matcovschi, Leonida Lari, Anatol Codru, Ion Hadârcã, Valeriu Matei, Emil Loteanu, I. Ungureanu, M. Cimpoi, etc.). Bine zice Grigore Vieru: „În cântecul lui Eugen Doga se poate trãi și visa. Se poate trãi din plin și visa spre mai bine. În cântecul sãu nu te poți plictisi, nici dispera [...] Eugen Doga s-a topit în cântec ca mirosul de brad în aerul munților. Nu el își spune azi cântecul, ci cântecul pe el ni-l spune”.
Eugen Doga este, fãrã nicio tãgadã, cel mai mare muzician român de la G. Enescu încoace. L-am cunoscut cu prilejul Congreselor Spiritualitãții Românești, organizate și conduse de Victor Crãciun și Adrian Pãunescu. M-a onorat cu prietenia sa. Am avut plãcerea sã-i cunosc și familia, o soție și o fiicã minunate. A susținut concerte și la Filarmonica din Craiova și la Festivalul Internațional de Literaturã „Adrian Pãunescu”. A compus Imnul lui Mihai Viteazul și Imnul lui A. I. Cuza, pe versurile lui N. Dabija și Ion Deaconescu pentru spectacolul Unirea cea Mare montat pe scena Operei Române din Craiova. Mã simt mândru cã l-am propus și a fost distins cu titlul de „cetãțean de onoare” al municipiului Craiova în 2016, alãturându-se altor confrați basarabeni (Ilie Ilașcu, Gr. Vieru, N. Dabija, M. Cimpoi, Victor Crãciun).
La 88 de ani, maestrul Eugen Doga, superromânul autentic, s-a grãbit sã ne pãrãseascã dupã o lungã și grea suferințã, la 3 iunie 2025, lãsând în urma-i o operã în vecinãtatea capodoperei, un model uman pilduitor.
Sã ne reamintim câteva repere biobibliografice, preluate din douã cãrți scrise cu empatie și bine documentate Victor Crãciun – Eugen Doga. Meditații pe portativ. Convorbiri și evocãri (Liga Culturalã pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, Editura Semne, 2007) și Ion Gagim, Eugen Doga. Perspectiva inversã (Editura Academiei Române / Editura Istros, 2020, în colecția „Basarabia” coordonatã de acad. Victor Spinei și acad. Ionel Cândea. Recent, la Târgul de carte Bookfest (București, iunie 2025), a fost lansatã o nouã carte semnatã de d-na Costin (soția fostului primar al Chișinãului) dedicatã maestrului.
„Cetãțean al planetei” (Cristiana Crãciun), Eugen Doga s-a nãscut la 1 martie 1937, în satul Mocra din Transnistria, în familia Lisaveta (n. Vizer) și Mitrea Doga („Mãrțișorul – minisculã bijuterie tradițional dintr-un fir roșu și unul alb, m-a însoțit toatã viața – eram mãrțișorul mãicuței mele”). Mama se trãgea dintr-un neam de fețe bisericești ai Mãnãstirii Saharna și are o istorie ineditã: un strãmoș a pornit acum 300 de ani de pe malul Dunãrii în transhumanțã pânã la „aceastã coastã a Nistrului, cãzându-i cu tronc la inimã o vâlcea cu cascadã, unde a hotãrât sã se opreascã. Numele Doga își are obârșia în Italia”. Tatãl sãu a murit în 1945, astfel cã tot universul sãu copilãresc se revãrsa în Mama, așa cum a conceput-o Gr. Vieru (mamã=mamã, mama=Țarã), iar copilãria i-a fost marcatã de foamete și de trimiterea românilor basarabeni în „Siberii de gheațã”: „În asta constã mișelia acestor regimuri criminale. Mama nu dormea nopțile, vedea cum se rãnesc cei din jurul ei, ridicați ca urșii albi. Mereu bãteau la ușã comisari în tujurci de piele, îi trânteau pe frații și surorile ei la pãmânt, îi loveau cu picioarele. Din ce cauzã? Rude peste hotare. Peste Nistru, adicãtelea. Mare hotar! De parcã noi l-am fi pus, hotarul acela”. Și a mai avut o nedumerire, de copil, de elev la Școala de muzicã „St. Neaga” din Chișinãu (1951-1955), la Conservatorul de Stat din Chișinãu (1955-1960), la Institutul de Arte „G. Musicescu” din Chișinãu (1960-1965): se întrebacare-i limba maternã: „nu înțelegeam care-i rostul limbii moldovenești [...] de ce sã mã dezic de mine însumi? Nu eu m-am creat așa, m-a creat mama”, pe care o idolatrizeazã: „Nimic mai scump ca Mama,” care este „icoanã pentru mine”, „enigmã” „un univers în infinit”. La mormântul mamei din Transnistria nu i se dã voie sã meargã cu o floare („niște veniți naiba știe de pe unde îți dicteazã în propria ta casã”).
Dorința de a compune muzicã i-a apãrut chiar înainte de a începe studiile muzicale, prima dragoste instrumentalã fiindu-i violoncelul. A debutat componistic în 1957 cu un cântec interpretat de colega sa, Maria Bieșu, devenitã o sopranã de talie mondialã.
Ca violoncelist a cântat în Orchestra Comitetului de Stat al RSSM pentru Radio și Televiziune încã din studenție, devenind membru al colegiului redacțional și de repertoriu al Ministerului Culturii din RSS Moldovenești. Vreme de cinci ani predã la Școala de muzicã „Ștefan Neaga”.
Domeniul în care se afirmã și-i aduce notorietate mondialã este cel componistic, remarcabil nu numai prin valoare, dar și prin numãr (peste 500 de titluri) și prin diversitate: cântece pentru copii, muzicã ușoarã, romanțe, arii, lieduri (peste 200); piese pentru diferite instrumente muzicale (40), muzicã pentru orchestra de estradã; muzicã de camerã; muzicã pentru cor; muzicã de film (peste 200), muzicã de teatru (13); muzicã vocal-simfonicã (6 cantate, un poem vocal- simfonic); balete (3); muzicã simfonicã (o simfonie, un poem simfonic, 2 uverturi); muzicã pentru voce, muzicã pentru dans (valsuri, 70 și tangouri, 10); prelucrãri ochestrale și vocale pe motive populare (30), muzicã pentru deschiderea și închiderea Jocurilor Olimpice de Varã de la Moscova din 1980 (conform statisticii lui Ion Gagim, în op.cit., p. 67-68).
Cunoscute și apreciate pe întregul Mapamond sunt compozițiile pentru filmele Maria Mirabela (regizor: Popescu-Gopo, scenariu Gr. Vieru), Lãutarii, Șatra, Divina Anna Pavlova, Patul lui Procust, Gingașa și tandra mea fiarã, baletul Luceafãrul, valsul „Gramofon”, romanțe și arii pe versurile lui Eminescu, Veronica Micle, Grigore Vieru. Ultima operã, chiar dacã nu-i definitivã, se numește Dialogurile dragostei, povestea dragostei dintre Eminescu și Veronica.
Întâlnirea celebrului Eugen Doga cu creația genialului Eminescu, „la începutul tinereței a fost hotãrâtoare. Poeziile lui mi-au inspirat multe lucruri de mici dimensiuni, care mi-au ogoit cumva dragostea de Eminescu”.
Prodigioasa sa activitate a fost rãsplãtitã și recunoscutã ca atare: deputat al poporului în Sovietul Suprem și în primul Parlament al R. Moldova, membru al Comitetului de conducere a Uniunii Compozitorilor din URSS și Uniunii Compozitorilor din Moldova, decorat cu înalte distincții de stat ale URSS, R. Moldova, cu Ordinul „Steaua României” în grad de ofițer. Anul 2007 a fost declarat la Chișinãu „Anul Eugen Doga”, în 2015 o stradã din Chișinãu îi poartã numele. A primit „Scoica de argint” la Festivalul Internațional de Film de la San Sebastian pentru muzica din filmul „Lãutarii”, în 1972, și „Scoica de aur” pentru coloana sonorã a filmului „Șatra”, în 1976 etc., etc.
Dar cel mai important este faptul cã valsul Dulcea și tandra mea fiarã, a fost catalogat „a patra capodoperã muzicalã a secolului 20”.
Eugen Doga s-a stabilit definitiv la Chișinãu, alãturi de soția, Natalia, fiica, Viorica și nepotul Dominic.
Personalitatea sa marcantã, creația remarcabilã a fost surprinsã de colegul sãu întru spiritualitate româneascã, Mihai Cimpoi: „Român transnistrean, Eugeniu Doga este prin vocație nativã și har (or Dumnezeu n-a uitat sã-l înzestreze cu mult har!) – al întregului spațiu românesc cãci acordurile molcome moldovenești se îmbinã armonios, la el, cu undele povestitoare de largã respirație epicã a taragotului ardelenesc, cu fioriturile oltenești, cu contra punctul pitoresc bãnãțean sau cântarea în draci teleormãneanã.
Doga vine din adâncuri de arhetipalitate româneascã, din timpurile aurorale daco-romane din colind, baladã, cântec de petrecere și bocet, din doinã, adicã din dor și jale, cântate de ceterã, cimpoi, cobzã, nai și vioarã, ca douã dimensiuni esențiale ale ființei noastre.
Doga are, în strãfundurile intime ale sufletului sãu, tremurul existențial al vechimii și strãvechimii, în modernitatea liniștitã și fundamentalã a muzicii sale regãsim temeiurile folclorice care înnobileazã orice creație cultã. Sã ne aducem aminte de recunoașterea valorii lui Barbu Lãutarul din partea lui Liszt.
Impresia de fond pe care o produce muzica lui Doga e cã adunã timpurile și spațiile, cã nu vrea sã fie nou fãrã a vrea sã fie și vechi”.
Eugen Doga completeazã panteonul culturii române, începând cu Neagoe Basarab, continuând cu Eminescu, Enescu, Porumbescu, Iorga, Nichita, Sorescu, Eliade, Pãunescu, Vieru, Dabija, Tãrâțeanu etc., etc.
Tudor Nedelcea
|
Tudor Nedelcea 6/5/2025 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.