Psalmul unei reîntoarceri
Așa cum pasărea nu poate cuprinde întregul cer cu aripile sale, nici eu nu pot cuprinde, în câteva cuvinte, tot ce am simțit în această zi de lumină. Dorul de acasă, bucuria reîntâlnirii, chipurile calde, îmbrățișările, toate m-au învăluit ca o rugăciune auzită.
M-am întors în locurile dragi inimii mele. Dar, de fapt, nu am plecat niciodată. Printre ele, Ocna Mureș a rămas în mine ca un cântec în ritmul căruia am crescut, o respirație care nu încetează. O mamă ce continuă să iubească dintr-o altă dimensiune.
Acolo m-am născut. Acolo s-a scris prima poezie din ochii mamei mele, Aurelia, și din sufletul tatălui meu, Iuliu. Am venit pe lume în urmă cu 55 de ani, dar ieri m-am născut din nou, în lumina celor care m-au primit cu brațele sufletului deschise.
Cu inimi pline, au traversat distanțe oameni dragi de pretutindeni doar ca să mă îmbrățișeze cu prezența lor. Am avut alături și pe cei dragi din locul unde am crescut, Lunca Mureșului, din copilăria mea, iar soțul meu, sprijin și lumină, mi-a fost alături tăcut, dar deplin.
A fost acolo fratele meu, Vasile Crișan, alături de cumnata mea dragă. A fost și Alunița, sora mamei mele, lumina care m-a încurajat când nu știam că scriu poezie. Au fost și lacrimi ce nu s-au văzut, dar care m-au însoțit toată seara.
Îmbrăcată în costum popular, țesut de vreme și vatră, am simțit că port cu mine tot neamul meu. Nu mai eram o femeie, un poet cu o carte în mână, ci copila care visa odinioară în sala de cinema, în timpul liceului. Numai că, de data asta, filmul era real, iar eu, alături de ei, îngeri spectatori ai vieții, îmi simțeam inima bătând în versuri vii.
Au fost atâtea îmbrățișări și buchete de flori, încât mâinile îmi tremurau. Atâtea zâmbete, încât sufletul mi s-a umplut instantaneu de lumină și bucurie.
Printre darurile primite, Anda Negrea, o fetiță cu voce de înger, ne-a cântat. Am stat lângă ea și nu mai știam dacă sunt pe pământ sau în cer, lângă Dumnezeu.
Au dansat apoi copii îmbrăcați în straiul neamului nostru, fetițe și băieți care au adus cu ei puritatea tradiției satului nostru, acea simplitate care vindecă.
A urmat profesoara și interpreta Camelia Ilea, cu un cântec emoționant despre mamă, cu o voce ca un balsam pentru sufletul meu. Ținându-mă în brațe cu o dragoste vindecătoare, am simțit că mama era acolo, prin ea, mângâindu-mă.
Iar în final, majoretele Casei de Cultură au vestit bucuria prin sală, așa cum curcubeiele se așează pe cer să ne minuneze cu prezența lor.
Cenaclul literar local a recitat câteva poezii dedicate mie. Versuri născute în inimi sacre, care curgeau în mine ca și când le scrisesem cu sângele meu.
Au fost acolo oameni pe care nu îi cunosc, dar care m-au privit ca pe o fiică, ca pe o soră. M-am simțit parte dintr-o mare familie. Printre participanți, ne-au onorat cu prezența domnul Dan Suciu, de la ziarul din Sînbenedic, alaturi de Paul Podariu, viceprimarul orașului și fost coleg de liceu, care m-a întâmpinat cu brațele deschise, ca și cum doar ieri ne-am fi luat rămas bun. În gestul lui am simțit omenia locului și bucuria sinceră a întâlnirii.
Am fost deosebit de onorată să primesc Diploma de Excelență din partea Bibliotecii Județene Lucian Blaga Alba, înmânată de domnul Silvan Stâncel și de doamna Daniela Floroian. Daniela, cu profesionalism și grație, a fost o prezență caldă și senină, alături de cei care au sprijinit acest moment cu deschidere și bucurie. La doar o zi după lansarea de carte de la Alba Iulia, au venit din nou, purtând cu ei nu doar continuitatea unei inițiative, ci și generozitatea sinceră de a duce poezia acolo unde poate s-a și născut, să ne atingă inimile.
Această diplomă o dăruiesc părinților mei, Aurelia și Iuliu, trecuți în neființă, și le-o încredințez, cu toată inima, tuturor românilor de pretutindeni pentru care scriu versuri.
Lili Stoica, gazda sufletească a Casei de Cultură din Ocna Mureș, a fost o prezență cu har. Cu o inimă mare, a simțit profund fiecare clipă, a adunat oameni, tradiții și emoții într-un fir nevăzut care a legat totul cu firesc și iubire. Fără dăruirea și generozitatea ei, această zi nu ar fi avut aceeași lumină, aceeași vibrație profundă.
Și nu pot încheia fără să mulțumesc celor care, din discreție și generozitate, au adus nu doar cadouri și flori, ci și o fărâmă din sufletul lor. Oameni care au sprijinit din umbră această zi, oferind mai mult decât sprijin, o prezență nevăzută, dar caldă și plină de bunătate.
Ce am trăit nu a fost doar un eveniment. A fost o zi scrisă de Dumnezeu, o zi în care m-am regăsit între ai mei, învăluită de iubire, atinsă de har, primită nu cu fast, ci în adevăr.
A fost o nuntă a poeziei, a sufletului, cu priviri care au strălucit ca lumânările într-o catedrală și cu emoții ce au dansat în aer ca florile de măr în vânt. Lumina s-a așezat ca o cunună pe fruntea fiecărui participant. Nimeni nu a rostit jurăminte, dar toți au simțit legământul invizibil al apartenenței, iubirii, al sensului adânc de a fi împreună.
În această sărbătoare, cuvântul a fost mire, iar inima, mireasă.
Acasă, în inima poeziei.
Carmen Cristina Oltean
|
Carmen Cristina Oltean 5/23/2025 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.