Gânduri mãrturiste : Ciocu’ mic și joc de glezne
Expresia argoticã „Ciocu’ mic și joc de glezne” este semnalatã pe Dexonline ca având origine militarã și înseamnã „executați ordinul fãrã comentarii”. Expresii similare sunt și „ciocu’ mic și pasu’ mare” sau ”ciocu’ mic și mergi pe burtã” (Nina Croitoru-Bobârniche, Dicționar de argou, 2003), având înțelesul de a vorbi mai puțin și a te îndepãrta în grabã.
Formula „Joc de gleznã” însã, desemneazã un exercițiu de încãlzire pentru o activitate sportivã cum ar fi antrenamentul pentru un joc de fotbal. În sfera sportivã expresia în discuție mai are și sensul de „a fi în așteptare, a se pregãti pentru o acțiune”. Metaforic „așteptarea” poate fi și în plan psihologic, cum ar fi așteptarea de a fi integrat într-o echipã („Joc de gleznã” – Rodica Zafiu, Dilema Veche nr. 638 din 12-18 mai 2016).
Expresia de mai sus este folositã, de obicei în mod peiorativ, în comentarii jurnalistice, și se referã la acțiunile unui individ sau partid, care induce în eroare opinia publicã, sau dorește a crea o reacție în legãturã cu un eveniment important cum ar fi alegerile. De unde și ideea acestui articol, pentru cã ne tot jucãm, de vreun an, de-a alegerile.
„Ciocu’ mic și joc de glezne” li s-a transmis și celor care au comentat negativ în legãturã cu anularea precedentelor alegeri prezidențiale, cât și celor care s-au implicat în susținerea unor candidați. A apãrut conceptul de „conținut ilegal”, care poate fi interzis de autoritãți, pe bazã de denunț. Asistãm la introducerea unor noi metode de limitare a libertãții de exprimare.
Cenzura a fost una dintre metodele de pãstrare a puterii în regimurile totalitare, cum a fost comunismul. La cenzurã se poate ajunge în mod natural atunci când în fruntea instituțiilor coercitive ajung indivizi obedienți, numiți pe criterii politice sau de „cumetrie”, și când promovarea pe criterii de competențã a dispãrut.
Într-un fel cenzura actualã este mai „pãcãtoasã” decât cea de pe timpul comunismului, când manuscrisele puteau fi pãstrate și publicate la o datã ulterioarã, de autor sau de urmașii acestuia, puteau fi scoase legal sau ilegal din țarã și publicate în strãinãtate (cum s-a întâmplat cu mari scriitori ca Alexandr Soljenițîn sau cu Mihail Bulgakov), sau mãcar citite în mod clandestin în grupuri restrânse.
Când însã „rețeaua socialã” îți șterge postãrile sau contul pentru totdeauna, nici manuscrise nu mai vezi, nici drepturi de autor, nici like-uri sau bezele, cã parcã de asta îți pierdeai timpul pe acolo. Cenzura pe rețelele sociale te desființeazã, așa cã „vrei nu vrei bei Grigore agheazmã”.
Libertatea de exprimare este îngrãditã tot mai mult și în statele așa zise „democratice”, ceea ce nu a reușit ideologia comunistã sã exporte prin „revoluția mondialã”, au reușit rețelele sociale bazate pe algoritmi și modele de om nou „progresist”. Omul nou comunist repeta sloganele partidului fãrã a și le asuma și a deveni conștient de efectul acestora asupra societãții, ceea ce „boții” fac astãzi mult mai eficient. Progresismul nici nu ar fi fost posibil fãrã rețelele sociale.
Atunci când nu-ți mai poți exprima opinia, când începi a te autocenzura, și a-ți cosmetiza discursul, pentru a nu-i deranja pe cei apropiați care au pãreri diferite, mesajul apare distorsionat, și cei care te cunosc încep a se întreba: „Ce l-a apucat cã nu-și mai terminã ideile?”. Și uite așa ne îndreptãm spre un soi de „progres-cultism”, cum ar putea fi numit.
Suntem ca într-un roman de prost gust de pe timpul colectivizãrii când activistul frumușel, cu ochi sclipitori, lupta cu chiaburul care „sugea sângele poporului”, popor care spre sfârșitul romanului era salvat și convins sã intre în „colectivã”. Știm la ce a dus acea aventurã, la vreo 40 de ani de „ciocu’ mic și joc de glezne”.
Comunismul a putut fi dezmembrat și pentru cã devenise „național”, cel multinațional se prãbușise mai de mult, progresismul este însã globalist, și nu va putea fi dovedit decât prin fãrâmițare la nivel național. O schimbare este însã necesarã la toate nivelurile, de la cooperativa „ochiul și timpanul”, trecând prin parlament, guvern, președinție, și pânã la apãrãtorii constituției.
Datoria statului a ajuns atât de mare cã nimeni nu ne mai împrumutã cu dobânzi rezonabile, s-a vândut tot ce se putea și nu s-a construit mare lucru, s-a trãit mai mult din împrumuturi și din banii celor plecați la muncã în strãinãtate. Aceastã perioadã s-a încheiat, nu vrem sã știm deocamdatã ce va urma, dar vorba lui Mihai Eminescu din Scrisoare a III-a: „Bucuroși le-om duce toate, de e pace, de-i rãzboi”.
Suntem mai departe de democrație decât eram cu vreo douã decenii în urmã, democrația „originalã” a devenit una nefuncționalã. Avem un talent deosebit în a împinge în fațã oameni care polarizeazã societatea, poate din dorința de a o trezi, de a o face sã-și aleagã drumul în cunoștințã de cauzã. Este timpul unor alegeri bazate pe conștiințã, pe valorile neamului și pe Credința în Dumnezeu.
Sã uitãm de „ciocu’ mic și joc de glezne”, mesaj transmis astãzi pe toate canalele, și sã avem încredere cã Dumnezeu nu va lãsa Gradina Maicii Sale pe mâna unui „grãdinar” nepriceput. Sã ne amintim și vorbele cântecului „Doamne, ocrotește-i pe români”, cã iarãși nu știu ce fac, și apoi se mirã cât de rãu au ajuns.
Ioan Cojocariu
Mai 2025, Toronto, Ontario, Canada
|
Ioan Cojocariu 5/22/2025 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.