Poeme triste
Anotimp
Anotimp cu cerul trist,
M-ai născut din norii grei
Și din ceața revărsată
Peste arătura toată.
Anotimp plângând
Cu spasme și suspine
de fantasme,
Cu noiembrie în ceață
Într-o sfântă dimineață,
Prima oară-n viața mea
Am sorbit lumina ta
Și-am rămas îngândurat.
Precum cerul nourat,
De la primul răsărit,
Până azi, la asfințit,
Te-am trait și te-am iubit,
Anotimp cu cerul trist.
Wakefield, noiembrie 2014
Invocație la fereastră
Nu mai pot să zic nimic.
Sunt pe targa de salvare,
Cu trei doctori la picioare
Și la cap c-un inamic.
Doctorii mă trag spre bine,
Inamicul îi reține.
Nu mă tem că voi muri
De cedarea inimii.
Fiindcă moartea e și ea
Egală cu viața mea.
O desfid de mă urăște,
O iubesc de mă dorește.
Vine moartea îmbrăcată
În mireasă dezbrăcată
Și-mi întinde brațul care
Mă va smulge din visare.
Nu cunosc o altă soartă
Decât viața-mi umblând moartă
Pe drumuri înstrăinate,
Cu destinul meu în spate.
Spital
Suferință, sânge și lacrimi de cristal...
Inima mea ciopârțită mă vrea din nou vital.
Chirurgul Selke, marele chirurg,
Alungă-n întuneric
Ultimul meu amurg.
Trecând prin noaptea neagră,
Cu trupul împietrit,
Simt viața întreruptă, de parc-aș fi murit.
Lumina destrămată în flăcări se adună
Iubirea o veghează între pământ și lună.
În jur halate albe și mâini ajutătoare
Speranța mea de viață, lumină visătoare.
Când noaptea a trecut de jumătate,
Vin păsările albe, de sânge însetate.
În gheare lungi mă ține o așteptare nouă...
Speranța-i risipită în boabe noi, de rouă.
Împuns și supt, cu vânătăi pe brațe,
Cu inima legată de-un monitor activ,
Văd moartea cum ar vrea să mă înhațe,
În ochii săi văd timpul agresiv.
Constrâns de suferință pe patul de spital.
Încerc să uit că sufăr, că exist...
Privesc prin geam spre cerul de opal.
Îmi ies din trup, sunt liber,
Dar sufletul mi-e trist.
Lupta mea cu diabetul
Mor, încetul cu încetul,
Tot luptând cu diabetul.
Diabetul, boală grea,
Să n-o aibă nimenea.
Diabetul, bată-l vina,
Îl tratez cu insulina
Humulin și Humalog
Și lui Dumnezeu mă rog
Pe pustii să mi-l alunge
Că-mi ia zahărul din sânge.
Ori mi-l crește și-l transportă
Prin plămâni și prin aortă
Și-l impinge cu putere,
Pân-ajunge la vedere.
Vin simptomuri fără veste
Sunt supus la multe teste.
Șapte doctori mă consultă,
Șapte doctori mă ascultă,
Unul inima-mi păzește,
Altul ochii mi-i ferește.
Înțepat și devastat,
Sunt scanat și iar scanat
Și la doctori programat.
Și plătesc asigurare
Pentru orice programare.
De-atâtea medicamente,
Trăiesc numai pe fragmente
Și mă-ntreb: Ce va fi oare
În secunda viitoare?
Diabet de gradu-ntâi,
Ai de gând să mă răpui?
Știu că voi muri cândva,
Dar n-aș vrea ca gheara ta
Să-mi sugrume inima.
Diabet, dușman de moarte,
M-oi lupta cu tine-n parte,
Până când te-oi alunga.
Rugămintea de pe urmă
Moarte, poarta mea deschisă,
Către veșnica viață,
Unde nimeni nu îngheață
Unde umbre nu mai sânt
Doar lumină și cuvânt,
Lumină mângâietoare
Și cuvânt de sărbătoare.
Lasă-mă să trec plângând
Cu-al meu gând de pe Pământ!...
Și sorbit precum un nour
De lumina de la soare,
Sufletu-mi eliberat
Va călca descătușat.
Wakefield, Massachusetts,
George Bajenaru /Wakefield
|
George Bajenaru /Wakefield 5/20/2025 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.