Din seria: “Diaspora româneascã” Când m-am întors Acasã…
Motto: “Acasã este (ºi) zona magicã în care pierd timpul, beau ceai în liniºte ºi visez cu ochii deschiºi în nopþile albe, înstelate. Acasã este contextul, suportul pentru momentele în care sunt eu cu mine.”
De obicei, vara este perioada ºi anotimpul vacanþelor ºi concediilor când, cei care sunt acasã, pleacã în excursie iar alþii, plecaþi departe de casã ºi de cei dragi, se întorc acasã, cu mult drag, dor ºi, chiar, nostalgie!...
Da, acasã, ce bine, ce plãcut, ce frumos este acasã!...
Acasã, unde te aºteaptã ºi îi gãseºti pe cei dragi ai tãi, acasã unde te poþi odihni, reface, reculege ºi îþi poþi reîncãrca bateriile; acasã unde îþi poþi (re)veni în simþire ºi (în) trãire, în felul normal, natural ºi firesc de a fi, trãi ºi vieþui!...
Dar, în fond, ce înseamnã, pentru mine, acasã?!...
În acest context, meritã reþinut ºi subliniat faptul cã sunt mulþi oameni care aleg sã îºi schimbe domiciliul, iar unii fac asta destul de des, de plãcere sau de nevoie, mutându-se în alte oraºe/þãri, la mulþi kilometri depãrtare de locul în care s-au nãscut ºi au crescut.
Existenþa opþiunilor mi se pare un lucru minunat, pentru cã oferã ocazia unor noi începuturi, este un mod prin care poþi sã-þi urmezi pasiunea sau iubirea, sã fii stãpân pe viaþa ta ºi sã te eliberezi de anumite condiþionãri.
De multe ori mã întreb însã cum este sã fii un hoinar care se mutã de colo-colo în lumea mare, fiindu-i dificil sã mai spunã unde este acasã.
Este locul de unde vii sau locul în care te-ai stabilit? Este un concept cãruia îi dai „refresh” în funcþie de prezent sau este ceva stabil, pentru totdeauna? Mai este ºi problema persoanelor dragi, care nu se mutã o datã cu tine, ci rãmân despãrþite de distanþã.
Pe de altã parte, cred cã a te deplasa de colo-colo îþi dã un sentiment plãcut, cel puþin pe moment, de libertate, fiindcã nu te mai simþi constrâns de un loc anume, ci eºti ca o panã purtatã de vânt, uºoarã, fãrã constrângeri, cel puþin, la un moment dat.
Dar, totuºi, cred cã este o stare efemerã, un sentiment fragil ºi trecãtor!...
Cu toate cã, mã gândesc cã devii, atunci, mai detaºat de lucrurile materiale ºi înveþi sã pãstrezi mai ales în suflet chestiile la care þii, alãturi de persoanele de care îþi este dor.
Dincolo de stresul schimbãrii, noile situaþii de viaþã te fac mai vigilent, mai prudent, mai matur, îþi dau un curaj al cãrui gust nu este cunoscut celor prea “stabili” ori „statornici”.
În altã ordine de idei, despre acasã se poate vorbi, desigur, la mai multe niveluri: continent, þarã, regiune, oraº, cartier, stradã, apartament etc.
Însã eu mã refer la nivelul acela ultim, intim, pe care fiecare dintre noi îl poartã în suflet. Pentru cã, pânã la urmã, fiecare avem o acasã, fie cã este un spaþiu unde deja locuim sau unul dupã care tânjim.
Pentru mine, acasã are o semnificaþie, dincolo de cea spiritualã, ºi una foarte materialã.
Acasã este acolo unde îmi þin micile mele posesiuni – hainele, cãrþile, micile comori - unde mã simt confortabil ºi în siguranþã, unde ºtiu locul ºi rostul fiecãrui obiect.
Acasã înseamnã spaþiul acela plãcut în care mã întorc obosit, dar entuzismat din cãlãtorii. Paradoxal, cu cât mã plimb mai mult, cu atât mã ataºez mai mult de acasã, pentru cã aici este locul de care mi-este drag ºi dor, atunci când sunt plecat.
Dor de casa mea, de camera mea, de patul meu, de baia mea, de strãzile familiare, de limba mea.
Îmi place siguranþa unui locºor al meu unde pot sã-mi las rãdãcinile, sã plec în lume ºi sã ºtiu cã dacã mã întorc le gãsesc tot acolo, intacte.
Acasã este ºi zona magicã în care pierd timpul, beau ceai în liniºte ºi visez cu ochii deschiºi în nopþile albe ºi înstelate.
Acasã este contextul ºi suportul pentru momentele în care sunt eu cu mine.
Acasã se formeazã acolo unde sunt oamenii la care þin, este starea care ia naºtere în prezenþa unor persoane apropiate, familiare, care îmi dau un sentiment de siguranþã, de libertate de a fi cum simt, cum vreau.
De-asta, Crãciunul ºi Paºtele au o aromã atât de plãcutã de acasã, pentru cã prietenii plecaþi prin locuri depãrtate se întorc ºi bucuria de a fi cu ei creeazã o atmosferã de acasã în sãrbãtoare. Pentru cã acasã este mai frumoasã când ai aproape oamenii dragi!...
ªi, totuºi, în loc de concluzii – un epilog: Am stat de vorbã în ultima perioadã cu tineri români stabiliți de ani buni în strãinãtate.
Unii locuiesc în Europa, alții în Australia sau America. Au plecat atunci când nu aveau decât 6-7 ani, însoțind mamele și tații care munceau din greu acolo. Acum, ei au terminat liceul și urmeazã cursurile facultãților din țãrile în care au ajuns.
Pãrinții lor, cu multe lacrimi ascunse în suflet, au ales sã-și recupereze demnitatea furatã în țarã, aceea de a fi tratați ca oameni și considerați dupã valoarea lor, pãrãsind locurile unde s-au nãscut și refãcându-și viața pe unde au putut. Nu au plecat afarã ca sã se îmbogãțeascã neapãrat.
Decizia a venit mai degrabã ca un rãspuns la umilința de a nu putea oferi un trai decent acasã, lor și familiilor pe care și le-au întemeiat.
Sãrac în țarã bogatã, românul a trebuit sã-și facã un rost. Frica de a nu putea oferi copiilor lui un viitor normal și responsabilitatea fațã de ei l-au împins sã ia drumul strãinãtãții. Am întâlnit oameni de înaltã ținutã intelectualã și moralã, specialiști în IT, medici cu familii și copii mici, care, atunci când în sistemul de sãnãtate se fãceau angajãri conform schemei „la șapte posturi libere angajãm o persoanã”, au preferat României Occidentul, deși știau cã vor trãi numai dintr-un singur salariu acolo.
Alții au hotãrât sã rãmânã în țarã, alãturi de pãrinții lor bãtrâni, dar se cunosc foarte multe cazuri, mai ales în mediul rural, unde copii excepționali nu au putut fi susținuți material în educația lor, iar abandonul școlar și ratarea profesionalã au devenit o realitate incontestabilã în România zilelor noastre.
Biserica, bunãoarã, nu i-a pãrãsit nici pe unii, nici pe ceilalți. Pentru cei rãmași acasã au fost desfãșurate programe cu anvergurã naționalã, dintre care „Alege școala!” este de cea mai mare notorietate.
În diasporã, Biserica și-a fãcut din nou datoria. Pãstrarea tradițiilor, a limbii și a credinței a constituit preocuparea permanentã a Patriarhiei Române prin implicarea tinerilor aflați în strãinãtate în viața comunitãților parohiilor românești, organizarea periodicã de tabere pentru tineret în România pentru ca aceștia sã-și cunoascã rãdãcinile din care se trag.
Identitatea de credințã și neam, educația religioasã a tineretului creștin-ortodox reprezintã prioritãțile pastoral-misionare la nivelul parohiilor din țarã și strãinãtate, sublinia Preafericitul Pãrinte Daniel, Patriarhul României, în mesajul transmis, anul trecut, în prima duminicã dupã sãrbãtoarea Adormirii Maicii Domnului, Duminica românilor migranți.
Cãci, dacã este sã ne referim, în cele ce urmeazã, în primul rând la identitatea noastrã spiritualã, altminteri, strict legatã de cea culturalã ºi naþionalã, vom afirma, reþine ºi susþine faptul cã, dimensiunea spiritualã a identitãții este una fundamentalã, esențialã!...
Altfel spus, identitatea spiritualã și culturalã este cea care își pune cu adevãrat pecetea specificã, unicã asupra identitãții personale a omului, dar și asupra identitãții mai largi, a unei comunitãți mai extinse, localã, regionalã sau naționalã.
Printre ºi între altele, identitatea/apartenenþa noastrã spiritualã este singura cu adevãrat relevantã, elocventã și definitorie, și chiar dacã existã și se vorbește de caracteristici genetice comune ale unor grupuri etnice compacte din anumite regiuni geografice, luând în considerare amestecarea în timp a neamurilor și a popoarelor, a devenit inactualã și doveditã pãguboasã susținerea vreunei teorii a puritãții de rasã la nivel de popoare în formele actuale de organizare în structuri statale.
Prin urmare, identitatea naþionalã a unui neam sau popor este un dat istoric, adicã o însuºire înnãscutã, o realitate asumatã, cuvenitã în mod natural unei comunitãþi etnice!...
Cu alte cuvinte, limba românã și credința creștinã româneascã, autenticã, sunt componente fundamentale ale ființei și identitãții poporului român!...
De aceea, negarea a uneia din aceste componente reprezintã, de fapt, un atac asupra identitãții poporului roman, deci, implicit, ºi un atac la adresa “casei” noastre!...
În altã ordine de idei, m-am tot gândit cum ar rãspunde la întrebarea: „Ce înseamnã acasã pentru mine?” cineva care a plecat din România în Spania prin 2004, fiind în clasa I; când a venit criza în anul 2009 s-a mutat cu familia în Italia, iar viitorul se anunța, în continuare, plin de surprize.
Știu. Este o întrebare grea, la care nu se poate ori nu se putea rãspunde altfel decât cu o lacrimã în colțul ochilor.
Rãspunsul a fost acesta: pentru mine, Biserica înseamnã reîntoarcerea Acasã.
Fiindcã ea știe sã fie în preajma celor care au nevoie de alinarea singurãtãții, ea aduce prin slujbele din fiecare duminicã și sãrbãtoare limba românã pe buzele și în inimile multora, ea dã puterea de a trãi pe mai departe, în țãri bogate și prospere, cu dragul ºi dorul de România în suflet ºi în inimã!...
În altã ordine de idei, eu unul, de fiecare data, când m-am întors Acasã, m-am întors la sursa ºi resursa vieþuirii mele, la locul plin de liniºte, reculegere ºi reîncãrcare, spiritualã ºi sufleteascã, la izvorul gândirii, trãirii ºi simþirii fireºti, sãnãtoase, normale, naturale, veritabile, adevãrate ºi autentice!...
Cu alte cuvinte, atunci când m-am întors, Acasã, m-am întors la sevã, esenþã, izvor ºi rãdãcini, mai exact spus, m-am (re)întors la Dumnezeu!...
Aºadar, pânã la urmã, pentru mine, cel puþin, Acasã însemanã (re)întoarcerea la Dumnezeu, Neam, Þarã ºi Bisericã!...
Altminteri, de multe ori, mã simt, mã aflu în ipostaza “fiului risipitor ºi rãtãcitor” care se (re)întoarce Acasã, unde este reabilitat ºi restaurant de cãtre Tatãl/Pãrintele sãu, ºi unde se simte atât de bine cãci, pânã la urmã, chiar, absolut nicãieri nu este ca Acasã!...
De aceea, haideþi, oameni buni, sã ne (mai) întoarcem, pânã mai avem unde, adicã, Acasã!...
@Stelian Gomboº
https://steliangombos.wordpress.com/
|
Stelian Gomboș 8/21/2024 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.