Empatia si .... spatiul Schengen
Era o dimineatã mohorâtã de decembrie… ajun de Craciun. Cei 300 de cai de sub capota masinii stiau cã mergem spre casã si trãgeau din toate puterile… Nu puteam sã-i controlez mereu fiindca la viteza asta masina strãbãtea mai mult de 50 m în fiecare secundã si eu trebuia sã fiu foarte atent la ce se întâmplã în fatã… Distanta de frânare putea sã fie de cca 150 m, timpul meu de reactie era de 0.2 sec iar timpul de reactie al frânei era de 0.3 sec… Deci aveam nevoie de cel putin 175 m liberi ca sã pot evita un accident: privirea mea încordatã baleia autostrada undeva între 200 si 300 m în fatã încercând sã ghiceascã intentiile celor care mergeau pe banda 1. Banda 2 era de multe ori liberã - altfel nu mi-as fi permis sã conduc asa de repede - iar eu mergeam pe banda a treia, rezervatã în Germania pentru cei care se grãbesc… Stiam cã acul vitezometrului lui urca pe nesimtite si din când în când îi aruncam o privire scurtã: iarãsi 230 Km/ h! „Ho, hoo…caii tatii!” le spuneam în soaptã si puneam usor piciorul pe frânã reducând viteza la 180 Km/h, viteza mea „de croazierã”. În masinã era liniste si cald, zgomotul motorului se forma undeva în spate si eu nu-l mai auzeam, nu auzeam decât sueratul vitezei prin steaua cu trei colturi care împodobeste botul fiecãrui Mercedes…
Pe neasteptate clopotelul telefonului a înterupt linistea concentratã din masinã… Am pus piciorul pe frânã, am încetinit la 140 Km/h, am trecut pe banda a doua – în spatele meu venea un Porsche - si am ridicat receptorul: „Dã drumul la radio, în România este revolutie!” îmi spune sotia… Era anul 1989! Am trecut pe prima banda, am încetinit la 80 km/h… “Peste 15 ani, când o sã ies la pensie o sã mã pot întoarce ACASÃ!” visam eu la volanul masinii… „ACASÔ fiind acolo, în Constanta, pe malul Mãrii Negre si nu aici, unde acum mã asteptau sotia si copii… Ne-am fi întors cu totii…
Era o altã dimineatã mohorâtã de decembrie… Cei 300 de cai trãgeau linistiti dar cu toate puterile… Autostrada era goalã, numai departe în fatã, pe banda de avarie se întâmpla ciudat si eu nu puteam sã deslusesc ce… Dar dupã 2-3 secunde am vãzut cã era vorba de o masinã si… de un om în spatele ei… O împingea acum, la vale… dar dealul urmãtor era putin mai încolo… „Ãsta nu poate sã fie decât un român!“ mi-a trecut prin cap pe când treceam ca fulgerul pe lângã el: am si pus piciorul pe frânã… M-am oprit dupã 200 m, am iesit pe banda de avarie, am dat înapoi, m-am dat jos din masinã. “Ce faci taicã, aici?” “Mã duc la Roterdam, la bãiatul meu!” “Pâi mai ai 600 km… cum vrei sã ajungi pânã acolo?” “M-a lãsat motorul!” …L-am luat la remorcã, am lãsat masina la o parcare, l-am dus acasã la mine, am telefonat cu bãiatul lui… Era anul 1995! Multe dintre motoarele despre care eu stiam cã existã în România, începuserã sã dea rateuri…
Era o a treia dupã amiazã mohorâtã de decembrie… Plecasem la ora patru dimineata din Bucuresti, la ora 14 ajunsesem la Nadlac si avusesem un moment de fericire pentru cã strãbãtusem 600 km în numai 10 ore… Între timp trecusem de Viena, cei 300 de cai ai mei simteau deja apropierea de casã si trãgeau din toate puterile… Îmi planificasem sã ajung la miezul noptii ceea ce însemna sã fac 1400 Km în 10 ore… Stiam cã îmi va reusi…Mã deranja totusi lipsa de vitezã din România si mã tot gândeam: “Cum de a apãrut aceastã diferentã colosalã? De ce nu se miscã România mai repede? Când o sã mã pot întoarce dacã ei merg asa de încet?” Era anul 2000!
Era o altã dimineatã mohorâtã de decembrie…În vama Nãdlac mã întreabã vamesul: “Unde este rovigneta dvs?” “Care rovignetã?” întreb eu…”Dacã cãlãtoriti în România trebuie sã aveti o rovignetã…Trageti pe dreapta si mergeti la ghiseul ãla!” Mã duc la ghiseu…si vamesa întrã direct în subiect: “Aveti euro sau dolari?” “Am!” zic eu si scotocesc prin buzunarele pantalonilor stiind précis cã cã acolo nu aveam decât bani mãrunti…Scot vre-o 20 €, îi pun pe masã…”Nu-i de ajuns!” Mai scotocesc…scot încã patru…”Nu-i de ajuns!” Mã mai scotocesc putin, mai scot vre-o doi…Vamesa se uitã dispretuitoare la mine….”Vãd cã sunteti un om cumsecade…si mi-e milã de dvs. cu toate cã încãlcati legile tãrii…Hai, mergeti!” les…dar mã întorc: “Si rovigneta?” “În Ungaria nu aveti nevoie de rovignetã!”…”Câtã dreptate are…!!” mã gândeam eu si m-am uitat încã o datã în pasaport, la pagina unde era viza de sedere permanentã în SUA… Acolo vamesii nu bagã în buzunar banii cuveniti statului… Adio, adio visul meu scump de întors la Constanta, adio!…Era anul 2005!
Era o dimineatã mohorâtã de decembrie…Cei 300 de cai ai masinii mele stãteau în grajd (sorry: în garaj!) si rontãiau din ovãzul imaginar pe care-l pusesem într-o iesle imaginarã…Rãsfoiam în liniste cele 300 de stiri zilnice de pe internet când îmi sare în ochi informatia cã atât Germania cât si Franta se impotrivesc intrãrii României în spatiul Schengen de acum în douã luni de zile… Era anul 2010! S-au trezit nemtii! S-au trezit francezii! Dar românii…? Oare s-au desteptat si ei? Un îndemn poetic existã de vre-o 150 de ani!
Rãsfoiesc ziarele românesti… si gãsesc o primã explicatie: într-un proiect de investitii, România s-a decis sã cumpere o altã tehnologie, nu cea francezã si atunci francezii… Ei asi! Chiar asa? Mããii… ”Ãsta …nu s-a desteptat încã!” m-am gândit eu si am pus ziarul de o parte…Iau altul, unde chiar gãsesc titlul “De ce nu este primitã România în Spatiul Schengen?” Îl citesc pe nerãsuflate …pe urmã îl recitesc încet, literã cu literã si…nu mã dumiresc! Autorul a scris o pagina si jumãtate dar n-a spus de ce România nu este primitã în spatiul Schengen…!? Formidabil! Dar ce a scris?
Iau o foaie de hârtie si fac o listã cu ideile la care pãrerile noastre sunt identice:
-“România…la data primirii în Nato si EU…era departe de standardele tãrilor care urmau a ne fie parteneri.” De acord!
-“În România trãieste un popor demn… care pretinde acelas tratament ca si celelalte popoare…” Subscriu!
Cam atât în ceea ce priveste punctele comune!
Si restul? Aleg trei dintre afirmatiile “cele mai tari”:
-“(UE)…nu este cu nimic superioarã vechii Uniuni Sovietice…” Booom!
-“…mã gândesc… sã revin în politicã… pentru a determina poporul român sã pãrãseascã UE.” Booom! Booom!! Tare de tot!
-“…se vor gãsi unii care sã nu fie de acord cu acest punct de vedere… probabil cã în calitatea lor de sclavi în vre-o redactie finantatã din afarã intrã în obligatia lor sã-si apere stãpânii de orice atacuri venite din partea românilor”.
Aici mã opresc… si mii de gânduri îmi trec prin cap cu o vitezã mai mare de 200 Km/h…Ceea ce autorul a scris aici este citit de diaspora românã…care ia articolul drept bun: a fost publicat într-un ziar românesc de prestigiu de cãtre o personalitate cu titluri universitare! Pe baza acestuia diaspora îsi formeazã o pãrere despre România si despre UE…
Ziarul mai este citit si de organele de supraveghere ale presei din SUA si din UE…si si acestia îsi formeazã o pãrere despre autor, despre diaspora românã si despre România…Informatiile respective, condensate, ajung pe masa de lucru a politicienilor care guverneazã tãrile respective…si…vor fi analizate înainte de a se lua alte hotãrâri…În cadrul analizelor se foloseste un concept denumit “empatie”, care ar trebui sã nu lipseascã nici-o datã din relatiile între oameni, care ar fi trebuit sã fie parte componentã a articolului dar nu este de recunoscut în textul publicat… Empatie…Poate cã ar trebuie sã discutãm mai întâi despre ea?
Ce este empatia?
Empatia - nu simpatia, nu antipatia – este o atitudine de bazã în relatiile interumane prin care fiecare partener încearcã sã intuiascã problemele celuilalt si capãtã astfel posibilitatea sã-i vinã în întâmpinare contribuind esential la eliminarea unor conflicte potentiale sau a celor apãrute deja. Empatia înseamnã a pãtrunde în lumea gândurilor celuilalt, al întelege si…dacã interesele coincid, a deschide posibilitatea unei colaborãri bazatã pe interesul reciproc. Cumva asemãnãtoare, în întreprinderi se foloseste notiunea de “chimie” dintre sefi si angajati, dintre colegi, dintre partenerii de afaceri, etc: dacã “chimia” corespunde… existã o primã garantie pentru o colaborare cu succes. În articolul “The win-win strategy” publicat în Meridianul Românesc din….am prezentat un concept cu componente asemãnãtoare.
Empatia este o componentã de bazã si a relatiilor diplomatice. La primirea României în UE, statele UE au arãtat o mare doza de empatie, acceptând România ca membru cu toate cã nu era pregãtitã pentru acest pas…asta a spus chiar autorul articolului. În schimb UE asteaptã un grad similar de empatie din partea populatiei române, dar rãspunsul autorului este cuprins în expresia “…sã-si apere stãpânii de orice atacuri venite din partea românilor”. Românii sã atace Franta? Sau Germania?...Haida de! Dacã ataci …nu mai poate fi vorba de empatie…si deci n-ai ce cãuta nici în UE, nu numai în Schengen.
Dacã declari cã numai te gândesti sã ataci atunci arãti cã nu ai înteles conceptul UE…care a fost initial creeatã pentru a impiedica dezvoltarea unei industrii de rãzboi care sã faciliteze al treilea atac german împotriva celorlalte tãri europene si aparitia unui al treilea rãzboi mondial…Conceptul de bazã al UE a fost si este asigurarea pãcii în Europa… dar uite cã s-a gãsit un român care sã “atace”!
Mãiii!! Conceptul UE este unul franco-german… iar românii ar dori sã fie primiti si ei… dar pun conditia sã schimbe nitel conceptul, pe ici pe colo, prin pãrtile esentiale? Haida de!! Chiar asa?
UE asteaptã nu numai o atitudine empaticã din partea tãrilor candidate la membrie… ci asteaptã îndeplinirea 100% a cerintelor UE puse la aderare…în sensul si în felul în care acestea sunt întelese de tãrile deja membre. Trebuie spus cã existã mari deosebiri între ceea ce întelege UE, Germania si Franta pe de o parte si ceea ce întelege România – sau românii – pe de altã parte. Trebuie spus cã aceste deosebiri îsi au rãdãcinile în traditiile milenare ale tãrilor respective… iar dacã România doreste sã devinã un membru cu drepturi depline trebuie sã… se adapteze 100% la cerintele UE. Asta este si va fi foarte greu fiindcã este vorba de cultura unui popor întreg si schimbãrile de culturã dureazã decenii dacã nu secole…Altfel…
Din punctul de vedere al culturii (culturã de întreprindere sau de organizatie, nu culturã în sensul de artã), UE este o organizatie germano-catolicã în timp ce România este o tarã latino-ortodoxã. Deosebirile dintre aceste douã forme de civilizatie rezultã în primul rând din diferentele de întelegere în practicarea religiei – cu rãdãcini de 1700 de ani în vestul Europei si de numai 800 de ani în est - si în al doilea rând din diferentele de întelegere în atitudinea fatã de puterea de stat si de regulile de convietuire socialã. Ambele se potenteazã reciproc asa cã rezultatul multiplicãrii 2 x 2 nu este 4 ci 6 sau 7 sau 8…
Asta este deosebirea între UE si România. Sansa de a progresa – relativ rapid - de la 2 la 8…este cea pentru care guvernele României s-au zbãtut ca România sã fie acceptatã ca membru al UE…În rest, din colaborarea cu UE rezultã numai probleme fiindcã:
-religia catolicã (sau protestantã, ca variantã a ei) este extrem de dinamicã, mobilizeazã si serveste societatea într-un mod exemplar. Existã grãdinite, organizatii educative de tineret, scoli, universitãti, institute de cercetare, expozitii de artã, spitale, case de bãtrâni, ospicii, locuinte si multe altele, toate sub conducerea bisericii catolice (sau protestante) în care au loc o multime de activitãti dedicate nu numai credinciosilor ci întregii populatii. Predicile sãptãmânale dureazã numai 3/4 orã si trateazã multe probleme ale vietii cotidiene. Nimic din toate acestea nu se regãseste în biserica ortodoxã românã. Enoriasii respectivi…se deosebesc atât de mult unii de altii de parcã ar trãi pe douã planete diferite…
- forma de stat germanicã s-a manifestat organizat si a creeat primul imperiu germano-catolic acum 1200 de ani. De atunci si pânã acum germanii au rãmas tot timpul în fruntea Europei, au creeat o mare parte din muzica mondialã, din filozofie, din tehnicã, din medicinã si sunt mai departe o fortã în economia si în stiinta mondialã. România a fost creatã acum 140 de ani…si cu câteva exceptii nu a creeat nimic de seamã pentru cultura mondialã…
Pentru a te putea mãsura de la egal la egal cu nemtii si francezii trebuiesc mai întâi depãsite handicapurile determinate de istorie si de religie, de culturã…Altfel…nu merge!
Poate ar fi cazul ca românii sã dea dovadã de empatie si sã se întrebe mai întâi: “Ce vor afurisitii astia de francezi si de nemti si ce ar trebui sã schimbãm la noi…pentru a fi acceptati în rândul lor?” Fiindcã despre asta este vorba: despre schimbare. Trebuie schimbatã atitudinea fatã de sine însãsi (Lasã-mã sã te las!), fatã de muncã (Las’cã merge si asa! Noi ne facem cã muncim, ei se fac cã ne plãtesc!), fatã de conducerea tãrii (Citez dintr-un ziar românesc de sãptãmâna asta: “Escroc, incult si betiv, înconjurat de interlopi, interloape, toape si falsi intelectuali, conducãtorul…), trebuie bãgatã în puscãrie vamesa care colecta banii pentru ea si pentru colegii ei si nu pentru tara care a numit-o pe post si care o plãtea ca sã-i apere interesele, trebuie judecate marile procese de coruptie sau hotie ai cãror acuzati se ascund în parlament…Trebuie schimbatã radical calitatea materialelor scrise în ziare sau difuzate în mass-media pentru a putea da o orientare oamenilor care rãtãcesc acum zãpãuci dintr-un colt într-altul în cãutarea unei solutii si dau vina pe cine nimeresc fãrã sã le treacã prin cap cã orice schimbare în bine începe de la persoana propie…Sunt atât de multe de schimbat încât asta ar dura decenii, poate mai mult de cei 30 de ani pe care i-am prezis eu în urmã cu câteva luni. De fapt… trebuie schimbat totul…Poate ar trebui schimbatã întreaga populatie cu o alta, venitã din ceruri si care într-un an de zile ar putea sã transforme aceastã tarã în paraginã într-o gradinã…Dar poate cã ar trebui început mai modest si anume cu îndeplinierea conditiilor UE fiindcã acestea sunt teribil de avantajoase pentru România: este vorba de alinierea cu douã tãri care se aflã pe primele locuri din lume în ceea ce priveste cultura, arta, stiinta, economia …Nu-i asa cã ar fi teribil ca si România sã ajungã la acest nivel ba încã cât mai repede? Si atunci…intrarea în Schengen ar mai fi oare o problemã?
Deci solutia ar fi sã se porneascã de la empatie si sã se ajungã în Schengen?
Mã întorc la experientele mele cu masina si-mi pun întrebarea cum a fost posibil ca în 15 ani sã fi fost distrus visul meu de a mã întoarce într-o Românie avansatã, aproape aliniatã cu puterile europene? Cu câtã plãcere as fi zburat în patru ore pe autostrada Nãdlac - Bucuresti ca sã ajung dupã încã o orã si jumãtate la Constanta! Cum a fost posibil ca dintr-o tarã agrarã (1947) România sã devinã o tarã industrial – agrarã (1980) si dintr-o tarã fãrã datorii externe (1989) sã devinã o tarã îndatoratã pânã peste cap, una dintre primele 10 din lume candidate la faliment, care importã 90% din produsele agricole si nu mai produce mai nimic? Cum a fost posibil? Unde sunt uzinele construite de mine si de colegii mei sau la care am lucrat între anii 1960 – 90: 23 August, Filatura Româneascã de Bumbac, Timpuri Noi, Uzina de Masini Grele Iasi, Steagul Rosu, Tractorul, Uzina de Locomotive Diesel - Electrice Resita, Fabrica de Scule Râsnov si multe, multe altele, câteva sute în total…?
Rãspunsurile sunt diferite dar foarte multe au acelas tenor: ceilalti – UE, Germania, Franta, Rusii, evreii si multi altii – sunt de vinã! Ceilalti…adicã (citez):
-“Comisarii noii Uniunii Sovietice (Europene), principalii si singurii vinovati de toate nenorocirile…din România.” Oare autorul a uitat “cãpusele” care au distrus întreprinderile românesti vânzându-le materii prime la un pret dublu decât al pietii si cumpãrând produsele finite la jumãtate de pret? Oare autorul n-a vãzut jaful fãrã margini la instalatiile de irigat din Bãrãgan si din Dobrogea si din altã parte din care nu au mai rãmas nici mãcar dalele de beton ale canalelor de apã? Nu se poate!
-“Poate cã vesteuropenii nu au distrus complect aceastã tarã…” Vesteuropenii? Eu am lucrat cu ei, am lucrat cu UE si – împreunã cu alti colegi – am adus douã milioane DM în România, neranbursabili. Autorul articolului a avut trei stagii de lucru la o universitate danezã…nu cumva a fost plãtit de UE? Mi se pare cã la Calafat se construeste un pod peste Dunãre cu bani europeni. Autostrada Timisoara - Arad este pe ¾ finantatã de UE…România nu a putut absorbi decât cca. 30% din fondurile puse la dispozitie de UE si au fost deja milioane de € în fiecare an…
Vesteuropenii au distrus tara? Si Vântu si Nãstase si FMI si Banca Religiilor si…ãstia toti sunt… vesteuropeni? Si libanezii, si turcii si egiptenii si multi altii din spatiul arab care au cumpãrat întreprinderi si au semnat obligatia de a investi milioane…si pe urmã au desfiintat întreprinderile, au vândut masinile la fiare vechi si au închiriat spatiile ca depozite…cã altceva …decât comert …nu stiau sã facã? Mi-aduc aminte cã atunci când au fost privatizate telefoanele, compania germanã Telekom împreunã cu altele s-a retras din licitatie… asa cã o companie greceascã necunoscutã a devenit propietara telefoanelor din România… De ce s-au retras nemtii? Nu stiu… Dar stiu cã în Germania darea de mitã este pedepsitã cu închisoarea… Poate de asta?
As putea continua cu exemple si cu citate…dar…ce folos…! De douãzeci de ani cititorii români sunt alimentati cu stiri de acest fel…si multi dintre ei si-au format pãrerea cã autorii care scriu asa sunt bine informati si au dreptate…Eu sunt sigur cã publicul român este îngrozitor de dezinformat si în mare parte dezorientat…
Acum …informat sau nu…ce-i de fãcut? România se aflã într-o stare dezastruoasã, cu asta suntem de acord. Pânã si învãtãmântul superior, cândva fala României, este la pamânt…Cei câtiva tineri supradotati care apar în fiecare an, iau drumul strãinãtãtii de îndatã ce s-au afirmat cât de cât…Medicii, alti intelectuali si nu numai ei pleacã pe capete…si din aceastã hemoragie de cadre nu vãd cum România ar putea sã-si revinã. În 1947 a fost distrusã intelectualitatea – cea care exista pe atunci – pe urmã evreii au pãrãsit tara (evreii formeazã elita societãtii americane, asta numai ca exemplu!), pe urmã nemtii s-au repatriat (si nemtii formeazã elita oriunde s-ar afla), pe urmã au plecat românii care cum a putut, dar aceia se numãrau în orice caz printre cei mai putin “adaptati”, cei mai putini cu “capul plecat”…Cine a mai rãmas?...
Este totusi un avantaj cã un comandant de vas a ajuns presedinte: marinarii sunt obisnuiti sã înfrunte furtunile si marea pe care navigã România acum este extrem de furtunoasã! Însã lipsa de concepte politice si economice a opozitiei poate duce pe oricine deadreptul la disperare! În afarã de motiuni de neîncredere – care n-au nici-o sansã din cauza majoritãtii parlamentare a guvernului – nu am vãzut nimic de la ei. Asta-i tot ce pot douã partide politice românesti?? Sãrmana, sãraca tarã! Întradevãr sãracã! Cine a zis ultima oarã cã România este o tarã bogatã?! Oh, Dumnezeule!
Mai este un punct, ultimul si cel mai dureros!! Îl citez fiindcã l-am întâlnit mereu în ultimii ani de zile: “…vesteuropeni …îsi permit sã ne trateze ca pe niste cetãteni de rangul doi sau trei”. Am colaborat câtiva ani buni cu EU, am trãit câteva decenii în Europa de Vest si pot sã-i asigur pe autor si pe toti cei care gândesc în acest fel cã vesteuropenii nu spun asa ceva: asta nu ar corespunde cu “political corecteness” si ei se feresc de o asemenea gresealã, acolo consideratã foarte gravã. Românii însã, prin felul lor de a întelege lucrurile, prin modul lor de a ignora empatia, prin felul lor de a da buzna în casa europeanã unde cer imediat sã modifice regulile de joc, prin felul lor de a-si îndeplini angajamentele numai pe jumãtate, de a-si mãtura gunoiul sub pres spunând cã au fãcut deja curat, prin trimiterea celor mai buni dintre ei în Parlamentul European, prin delegatii care cersesc la colturile de stradã în marile metropole europene, prin articolele defãimãtoare din ziarele lor…ei bine…ei bine românii ãstia…Nu, nu sunt toti românii, sunt numai o minoritate gãlãgioasã, dezorientatã si dezinformatã, dar multi se iau dupã ei…Ei bine…Ce sã mai zic? Asta e! Este chiar asa! Nu cã zic vesteuropenii, ci fiindcã este asa cum a scris autorul articolului! El are dreptate…cel putin de data asta!
Cine-si închipuie cã…ce stim noi… stim numai noi…se însealã amarnic. La fel se însealã cei care cred cã România este monitorizatã numai atunci când vine delegatia FMI sau o alta…Nimic mai fals! Existã mii de informatii care sunt cercetate zilnic, analizate, compilate, interpretate de oameni de mare specialitate si finete…Cã magistratura a mai amânat un process de conruptie? Asta se stie la Berlin înainte de a apare în presa din Bucuresti…Cã vestul este de vinã despre situatia în care românii si-au adus propia tarã dupã 21 de ani de democratie romineascã? Se stie de mult…cã multi români se îmbatã cu apã rece…Si atunci nu rãmâne decât sinceritate totalã si aplicarea cu consecventa a normelor cerute de UE, altfel…nu existã nici-o sansã.
Dar vre-o solutie, existã?
În primul rând românii ar trebui sã recunoascã starea în care se aflã tara si ei însisi: numai dacã pornesc de la o bazã sãnãtoasã pot construi ceva de duratã. Constructiile imaginare care pun la bazã vina altora pentru nenorocirile românesti sunt…aeriene…sunt vãzduhiste, dupã cum ar spune un prieten de al meu.
Abea pe urmã se poate trece la implementarea unei solutii cãci…existã una…dar este grea si dureazã ani…Solutia constã în aceea cã fiecare dintre cei rãmasi în tarã sã se ia de ciuf si…sã se tragã pe sine însusi din mocirlã, afarã! Asta înseamnã sã învete cu insistentã, zi si noapte, ceea ce îi intereseazã, sã-si schimbe o mare parte din apucãturi, sã-si însuseascã cât mai mult din ceea ce pune la dispozitie UE…sã…sã…si asta în continuu în urmãtorii 20 de ani…
Ah, mã scuzati vã rog, sotia mã strigã…Trebuie sã scot cei 300 de cai de la masina mea, afarã, la aer curat! Dacã credeti cã ati avea nevoie de ei ca sã trageti România afarã din noroi…vii împrumut cu plãcere împreunã cu lanturile pentru roti, ca sã puteti trece de orice obstacol alunecos!
Deci: prin empatie …în Schengen!
Succes!
PS: Eu nu lucrez în nici-o redactie, nu sunt plãtit de vre-o putere strãinã, pensia mi-o primesc din Germania fiindcã am lucrat acolo ca inginer…si cu toate astea am o altã pãrere decât autorul citat. De unde se vede cã o altã opinie româneascã nu se verificã în practicã: “Dacã nu zici la fel ca mine…esti platit de cineva, stiu eu de cine!” Ce lipsã de empatie si chiar de respect, fata de cel care îsi permite sã aibã o pãrere! Ce rezultat mizerabil dupã 21 de ani de la revolutie!
Radu MIHALCEA
Chicago, SUA
31 decembrie 2010
|
Radu Mihalcea 1/1/2011 |
Contact: |
|
|
