Bradul de…fiecare zi
Pe tot mapamondul, în fiecare an, privilegiul de a fi « Pom de Crăciun » revine, în mod invariabil, bradului, datorită vestmântului verde pe care si-l păstrează la fel de proaspăt si parfumat, indiferent de capriciile anotimpurilor. Impetuos si mândru, se lasă împodobit si încoronat ca un rege, în centrul atentiei tuturor, la fel de strălucitor, fie că e adus în casă, fie că e pus în centrul orasului. Transformat în simbolul Sărbătorilor de iarnă, lumea gravitează în jurul lui, îl admiră căzută în extaz, îl imortalizează în imagini fotografice si de film si îi atinge timid crengile sau acele ca si când ar avea puteri magice. Electrizând întreaga suflare, e tratat ca o vedetă.
Dintr-o dată, nu mai e copacul din pădure care, până ieri, dormita nepăsător, plictisit si amortit sub bratul rece al zăpezii. Iasă din anonimat, dându-i-se responsabilităti de mesager al gesturilor caritabile, de purtător al vestilor bune si al cuvintelor de duh, de înger păzitor al cadourilor, de prieten al copiilor, de...
Sub povara atâtor binefaceri si aprecieri, bradul poleit si adulat, nu se poate simti decât foarte bine, mândru de importanta si postura în care a ajuns.
Ce alt copac i-ar mai putea eclipsa imaginea, stiind că toti ceilalti stau cu capetele goale, cenusii, plecate sub povara albului rece si sub muscăturile aplicate pe furis, de crivăt? E vreme de necaz si restriste pentru ei. Furati de frunze si prădati de roade, nu par însă, fără sperantă.
În primăvară, merii si perii împodobiti cu aripi de îngeri diafani, iar astă-vară, tot ei, cu bratele doldora de fructe mustoase si cu frunzele pieptănate de vânt în cărări de lumină, n-aveau nevoie de nici o altă podoabă, fiindcă Dumnezeu le dăduse tot ce le trebuia pentru a fi tratati ca regi ai grădinii. Toată lumea le arunca ocheade si se perinda pe sub poalele înmiresmate, să se bucure de dulceată si arome. Multi s-au fotografiat chiar, îmbrătisati de frunzisul si crengile lor coborâte până aproape de pământ, au întins mâna la aurul parfumat si dulce, bucurându-se de răcoare la umbra fruntilor verzi, întinerite. Deveniseră loc de pelerinaj, fiind apreciati ca simboluri ale bunăstării, izvor de sănătate, sursă de cadouri pentru prieteni si cunoscuti, bucurie pentru ochii care se odihneau în frunzisul lor. Multumiti si fericiti cu ei însisi, nu visau si nu râvneau nici o clipă la statutul de „brad de Crăciun” încărcat de luminite scânteind în noptile de vis ale sărbătorilor.
De ce, oare, oamenii sunt îngrijorati, nefericiti si frustrati la gândul că n-au ajuns în centrul atentiei tuturor, că nu trăiesc în New-York sau la Paris, că nu sunt directori la firma în care lucrează, că n-au bani să-si cumpere o vilă sau o masină cu care să rupă gura târgului sau că n-au prieteni sus-pusi, în timp ce copacii ne pot da cea mai frumoasă lectie de tesut lumină si splendoare în jurul nostru?
Ne pot învăta să ne creem propriul scaun sau tron împodobit cu roadele hărniciei, constiinciozitătii, dragostei de semeni, întelepciunii, pe care să ne putem aseza oricând, simtindu-ne directori, regi sau împărati, oriunde: în familie, la locul de muncă, pe stradă, în piată.
Nu putem fi toti brazi de Crăciun în mijlocul orasului, dar putem fi prilej de sărbătoare pentru ceilalti în cercul strâmt al vietii noastre, oferind tuturor din binefacerile primite de la Dumnezeu, din sentimentele noastre calde si din ceea ce stim să facem cel mai bine, fiindcă, asa cum scrie Biblia „ un nume bun este mai de dorit decât o bogătie mare, si a fi iubit pretuieste mai mult decât argintul si aurul”(Proverbe 22:1).
Poate că nu vom ajunge niciodată „pomi de Crăciun” dar, cu sigurantă, ar trebui să trăim astfel încât să fim priviti ca unii dintre ei...
Si avem o sansa in anul care vine.
La Multi Ani !
|
Sabina Negrut 12/31/2010 |
Contact: |
|
|
