..cu iz de vesnicie !
- Asa,... una, alta... – mi-am repetat în gând, privind undeva, departe, spre muntii care, parcă, mă chemau. Am urcat, iarăsi, la volan. Drumul a serpuit printre pădurile din stejar rămase încă în picioare. Peste tot, în jur, alături nouă, linistea, simfonie a zărilor si a aducerilor aminte. Alături ei, viata, oricând gata, parcă, să trădeze. La tărmul clipei, misterul! ...Sau, alternativ, când Dumnezeu, când diavolul! Totusi, ultimul, mai rar. Între unul si celălalt, urcusul, destinul, ruleta, cifra 6. Repetată, punere pe gânduri! ...Apoi, moartea, cortină a zădărniciei! Domnule, dacă ai putea să mori în picioare, semn?! Să rămâi, asa, stană de piatră si să te îngropi singur, perpendicular pe axa vremurilor! Să fii un fel de antenă, prin care, musai să treacă si timpurile, si cuvântul! În realitate, noi, tot una cu pământul, un fel de umbre stinse în amurgurile disperării. Te zbati să fii si... Una, două, ti se încurcă itele. Păcat de oasele frânte si de alergatul pe te miri unde! Asta e! Una e să vrei si alta e!... – mi-am zis tăcut.
- Nick, mai e mult?
- Până departe, e! Vesnic e! Te-ai plictisit?
- A, nu! Am sentimentul că mă duci, acolo, unde ziceai, spre marginea lumii, si...
- ,,Ăla cu femeia frumoasă în brate si Dumnezeu în spinare. Pâs! Pâs!” Mai zii si tu ceva! Tăcerea parcă ne sfărâmă sau ne face tot una cu pajistile astea ofilite.
- Si dacă te superi?
- Eu?! Ce să zic?! Si supărarea e un fel de a fi, desi… Amărăciunea, e unde e, că întoarce sufletul cu furca si-l asează, căpită, pe povârnisiurile vietii.
- Ce romantic! Miroase a suflet si fragi coapte, la fiecare tresărit de soare! Ah, dealurile Bucovinei, vara!… Nick, mi-e dor de acasă… Nu vrei să vii cu mine?
- Si eu, care credeam că am să te pun stâlp în pridvorul casei părintesti…
- Cum să-ti spun?!... Când ne-am oprit, acolo, în vârful dealului, îmi venea să bat cu pumnii în pieptul tău si să-l întreb pe Dumnezeu, de ce te-am cunoscut?
- Păi, bati la mine si-L întrebi pe El?
- Altfel, cum?
- Da, mă rog, ai si tu dreptate! Si?
- Tu stii?!... Eu eram eu!… Acum, parcă sunt, parcă nu sunt…
- De ce?
- De-aia! Că o să plec…
- Mă lasi singur si besmetic, aici.
- Îmi vine să plâng.
- Păi, plângi, dacă vrei să plângi! …Si altă idee n-ai …
- Ce-ai zis? Mă! Tie nu-ti pare rău?
- Ba, da, dar… Lacrimile mai spală păcatele firii! Ideile o tulbură.
- Da?! Ca să vezi! Esti cinic! Si?
- Si…sufletul iar cere!
- Astăzi, însă… Parcă, prea sfinti!
- Vezi, asa te vreau! Numai că, asfintitul, ehe, prea departe!
***
În mai putin de două ore, eram deja lângă Coloana Infinită. Parcul din jurul său mai păstra parfumul de epocă si amintirea unui Brâncusi rezemat în pridvorul casei, trăgând din pipă.
- Scara spre cer! Căderea-n infinit! Spune-i cum vrei tu!
- Sau viata, curgere! Da, viata! Priveste! Când te strânge, când te lasă…
- Interesant! …Si de ce nu?! Ciclicitatea, semn! Doar noi, muritorii, ne scufundăm, orbi într-un Dumnezeu, fără să stim de ce. Nu avem simtul proportiilor.
- Fii serios! Ne îndoim. Altfel, am fi sfinti!
- …Si dacă nu ne-am scufunda?
- Cred că ne-am otrăvi cu albastrul ăsta, de deasupra coloanei, sau cu azurul fiecărei înserări.
- Până una, alta, la vârsta mea, îl caut în ochii femeilor frumoase. Dumnezeu mai poate astepta, câtă vreme doar m-a azvârlit în lume, si atât! Nu tu una, nu tu alta... De linistea inimii, nici vorbă!
- Răule!
- Eu?!
- Da! Si cu mine si cu El.
- …Si bun cu diavolul. Unul de la Balta Verde...
- A, nu! Nu! Numai că te-aprinzi de-aiurea! Ca sufletul în cimitir, deasupra celui deja coborât în groapă.
- De! Ai si tu dreptate! E ca si cum as bate un cui în golul dintre stele si as spune: ,,aici e bucata mea de cer!”
- Bine, a ta e! Si?...
- Si?! Ăla care a bătut un cui în cer, ca să-si pună suba! Iauzi, si?!
***
Lângă Masa tăcerii, am tăcut. Cel mult, si eu si Olesya am spus un fragment de rugăciune, în gând, privind, mai tot timpul, spre pământ. Altfel nici că se putea! Dumnezeu Însusi primea acatiste!
***
La Poarta Sărutului, istoria întepenită într-o îmbrătisare. Lângă ea, atunci, doar noi, muritorii, abur al unui prezent destrămat. Si, totusi, ne-am sărutat !
***
Aproape lihniti de foame, ne-am retras la Dolce Vita, un restaurant plasat în partea de nord a parcului, pe malul strandului, atunci, gol si pustiu. La intrare, ne-au întâmpinat gazdele, două doamne elegante, drăgute, cu ospitalitatea parcă în priviri. Ne-au asezat la o masă, lângă fereastră. De-acolo, puteam admira coloristica unei toamne târzii.
- Te simt la tine acasă! – mi-a soptit Olesya. Lumea te cunoaste, te salută... Vii des aici?
- Când vreau să văd lumea, la nivel de simbol. Cum ti se pare?
- Păi, cum să spun?... Gând, semn si interpretare.
- Interpretarea, ca poveste! Iar povestea, un fel de a fi al omului în lume...
- Mi le spunea bunica, seara, când împletea ciorapi. ,,Doamne, ce-om căuta pe aici?” Vorbea ea cu Dumnezeu si îl tot întreba, spre miezul noptii, când punea ghemul si cârligele pe masă.
- Ei, ce?! Praful din stele, busuioc si tămâie cu iz de vesnicie! Facem si desfacem, iar când nu prea mai avem ce...
- Crosetăm!
- Mda! Crosetăm piramide! Asta în caz de... n-a pus la cale vreo mândră, cine mai stie ce fel de război.
- Avea si dintr-ăsta! Adică război, război! Zestrea ei. Venise cu el în spinare, din Moldova, de la voi. Îl aseza, iarna, lângă fereastră si, vorba ta, vâsti încoace, vâsti încolo... Cu suveica!
- Si Dumnezeu se uita la ea, nu?!
- Eu stiu?! N-am auzit-o! Apoi, zbang, cu spata! Ce stii tu?! Jurebii, fire...
- Fire de a fi în fire...
- Ce-ai zis?
- E, si eu...
- Mă încurci rău! Mă, ia vezi! Bunica mea era artistă... Făcea velinte în ite, făcea...
- Făcea, făcea! Si le aseza pe gard, la soare, primăvara...
- Da! Ca să răsufle si să se primenească. Apoi, punea mâinile în solduri si le privea... „ Fă fată, pe-asta o să ti-o dau de zestre, când te-ai mărita”...
- Păi, si?...
- Si?! Mă iei tu? Hai, mă iei? Că tot veni vorba, si lada cu zestre o am gata... E în odaia de la drum. Nu glumesc, stai să îti spun: mi-a pus în ea si cămasa din întâia noapte... Of! Trebuia să o fi avut acum, cu mine, la drum... Fir-ar să fie!
- Presimteai tu ceva, nu?
- Presimteam! Unde dai si unde crapă?! Zii, mă iei?
- Da!
- Mda! Asa sunteti voi, bărbatii! Dacă m-ai lua, acum ai zbura cu mine în brate, până la cer, m-ai plimba printre stele si mi-ai culege luceferi...
- Auzi, nimic nu se compară cu un pat parfumat si o pernă moale. Faci ce faci si...Te odihnesi si tu, ca omul! Nu umbli, creanga, cu capul prin nori!
- Păi, si copii?
- Îi aduce barza... Că de-aia e barză! ...Si altă treabă, din câte stiu, nu are!
***
|
