Obiceiuri de iarnă din Maramures
Sosise si ziua cea mare. Dis-de-dimineată, la oara cinci, mamica ne-a trezit pe toti din somnul cel dulce. Eu durneam (dormeam) în cohe cu bunica Valeria. Ai mei durneau în casa de sus. Pe vremea aceea ora cinci era o oră criminală pentru noi, copiii. M-am îmbrăcat cu înfrigurare, ca să nu mă prindă neîmbrăcată vecinii, care vineau să tină de porc. În cohe totul strălucea de curătenie. Unchiul Florea a venit aducând cu el si ustensilele. Dintr-odată odorul s-a umplut de lume. Totul s-a petrecut repede. Eu îmi tineam urechile în palme, ca să nu îl aud guitând pe bietul iosag. Unchiul Florea era priceput si animalul a fost sacrificat repede, fără a scoate un tât.
Urmăresc pe fereastră umbrele care se miscă în odor. Vecinii primesc câte un pahar-două de tuică si pancove (gogosi) făcute de bunica cu o seară înainte. Pleacă grăbiti la casele lor.
Rămân doar taticu si unchiul Florea. Ei acoperă animalul cu paie de grâu. Noroc că s-a zdhicit un pic si nu mai este atăta thină în odor! Taticu intră după troaca cu mosine (cutia cu chibrituri) si apoi, dintr-odată, dinspre locul unde odihnea porcul se văzu o vâlvătaie mare. Focul deschidea sezonul pregătirilor pentru Sărbătorile de Iarnă. În vremea aceasta noi corătam ai (usturoi) si ceapă si alegeam riscasul (orezul). Îmi fac curaj să ies afară, ca să văd ce se mai întâmplă în odorul nostru. Flăcările păreau să înghită bietul animal, ce nu se zărea dintre ele. Focul era primul element care participa la pregătirea soricului. Văzându-mă pe acolo, fără niciun rost, unchiul Florea mă cheamă să torn cu o fingie apă din vidhere (găleată), ca să poată curăta soricul. Tocmai simteam că îmi îngheată mânurile, când din casă sunt chemată să aduc lemne pe foc. Apuc cosarca de nuiele si mă îndrept, cu pisicile pe urma mea, spre lemnărie. Mă întorc în cohe.
Bunica pregătea prânzul (micul dejun), ratotă cu jumeri si ceapă. Prăjea slănina tăiată soldătei, punea câteva cepe mici tăiate în patru. Separat bătea ouăle întregi, adăuga o fingie de lapte muls între timp de la Mândraia si o lingură de fărină de mălai. Când ceapa devenea aurie si slăninuta era deja crocantă turna compozitia peste ele. O lăsa să se coacă la fel ca o plăcintă si apoi când se umfla o întorcea pe partea cealaltă. La sfârsit adăuga cas de oaie răzălit. Sunt sigură că nu ati vrea vreodată să mâncati asemenea bombe calorice… pentru voi! Pentru cei sculati cu noaptea în cap si muncind cât este ziua de lungă… ratota era o mâncare care le tinea de sat. Bunica mai făcea si tocană cu brâ si la, adică cu brânză si grosthior. Cine mai putea, mânca si tocană (mămăligă) cu lapte sau cavei în lapte.
După prânz urma partea grea; bontălitul (transatul). Nu eram fericită că trebuia să fac parte din staff-ul porcului. Citeam pe ascuns volumul „Scrinul negru” de George Călinescu, pe care, în sfârsit, mi-a dat voie bibliotecara, doamna Chis, să îl iau acasă. De multă vreme mă învârteam pe lângă raftul cu romane grele, ale căror titluri mă atrăgeau ca un magnet, dar doamna spunea că nu sunt pentru copiii de vârsta mea. Normal, realitatea din jur mi se părea ireal de hidoasă. Poetul Emil Florescu încropise pentru elevi un cenaclu în Sulmedhi (Ulmeni). Conditia participării la sedinte consta în a avea note maxime la limba si literatura română. Ca urmare, mă chinuisem să scriu si câteva poezii. Culmea! Versificam usor si rimele îmi ieseau perfecte. Toate peste olaltă mă făceau să mă simt o neînteleasă, pthicată din cer în mijlocul acestui carnagiu porcifer. Insensibili la trăirile mele, fiind singurul copil prezent, toti aveau nevoie urgentă de mine, să le duc sau să le aduc câte ceva. Pentru o zi devenisem o piesă de neînlocuit dintr-un puzzle cu… guituri!
COPTĂTURI DE SĂRBĂTORI
Mă întorc din nou la locul faptei, adică la măceluitul... porcului. Între timp măruntaiele au fost puse pe foc, iar eu am primit codită, ureche si... soric, dar pe ascuns le-am dat... mâtelor, fiinte mult mai prozaice si mai pământene. Dintre toate activitătile legate de tăiatul porcului, cea mai umilitoare era aceea de... turnător de apă pentru golirea matelor, o corvoadă si o operatie tare lungă. Adultii, fiind afară, rămâneam singură în cohe, ca să întretin focul si să nu dea pe dinafară măruntaiele. Mamica si bunica corătau intestinele până rămâneau transparente si nu mai aveau niciun miros. Mamica era tare pintosă (pretentioasă). Bărbatii căsăpeau de acuma carcasa porcului, alegând carnea mai grasă pentru cârnati. Slănina curătită era pusă în coveti, la saramură. Carnea pentru cârnati era tocată si pusă în cătâne (castroane din lemn) mari. Coastele erau tăiate, fripte, asezate în borcane si acoperite cu unsoare, ca să nu intre aerul. Dărăburi (bucăti) de carne erau puse si ele la fript, urmând acelasi drum, în borcane mari de sticlă. Pe vremea aceea nu erau frigidere. Din bucăti mai mici de slănină se frigeau jumerele. Urmau cârnatii, călbasii (caltabosii), thisca (sângeretele) si toba.
Atât de prinsă eram cu sarcinile date de adulti, încât nici nu am băgat de seamă că începuse să ningă încă din seara trecută, când cu totii am picat frânti, neputând mânca mai nimic din bunătătile de la cina porcului. Abia a doua zi, când să mărg la scoală, căci era ultima zi de cursuri, am călcat pe neaua proaspătă. Lăsam urme, iar bocancii mi se păreau grotesti, încăltări de băietoi, nu de viitoare domnisoară! Îmi trăgeam cu năduf căciula tricotată din lână de oaie, care mă întepa. Nu am avut putere să o rog pe mama, să nu mă mai silească să port căciuli tricotate de mătusa Anica, căciuli cu forme ciudate, cum nu aveau alti copii. Datorită fanteziei mătusii fusesem poreclită Regina Broastelor. Dar... întrebati-mă dacă am avut curajul să o înfrunt vreodată pe mama!
Primisem vacanta si aromele Crăciunului pluteau în aer. În sfârsit venise si sora mea acasă. În prima zi de vacantă a trebuit să spargem nucile pentru cornulete, pentru sucitură (cozonac) si pentru foile umplute cu nuci si smântână. Asteptam cu nerăbdare să se trezească si Ita, alias Valy sau Ana, cum îi spuneau noii săi colegi. Asa sunt fericitii cu două nume, au dublă personalitate si fug dintr-una în alta, după cum îi taie capul. Era ora 12 si ea nu dădea semne de trezire. Primisem de cu seară avertismentul să o las să doarmă. Asa că mi-am descărcat furia pe nuci. Într-un târziu a apărut si ea. Normal, toată lumea o cocolosea, că deh! fusese plecată! Nu era cazul să fiu bosumflată numai pentru atâta lucru.
Mama pregătea aloatul pentru coptăturile cu mosina, adică pentru biscutii de casă. Apoi, urmau cornuletele frământate cu unsoare si umplute fie cu silvoit (magiun), fie cu nucă sau rahat. Mai făceam turte tăiate cu paharul de vin, deasupra puneam silvoit si apoi asezam peste ea o altă turtită, pe care o decupasem cu degetarul. Acestea ar fi uscăturile. Veneau la rând foile cu sale-cale (amoniac). Care puteau fi umplute cu cremă albă, din lapte, fărină si vanilie. La această cremă se adăuga cacao, ea avansând la rangul de cremă de cacao. Apoi se mai umpleau cu silvoit amestecat cu nucă măcinată sau amestecat cu cacao si fohoi (scortisoară). Urma prăjitura televizor, cu un pandispan în mijloc, prins între două foi preparate cu sale-cale. La scoală învătasem să facem oute din biscuiti (trufe), pe care le tăvăleam în nucă. Ele nu lipseau niciodată, înveselind tava cu prăjituri. Oricât de coldusă (săracă) ar fi fost gospodina, sub patru feluri de prăjituri, basca... cozonacii cu nucă, brânză si rahat... nu se putea! La noi, acasă, erau cel putin opt feluri. Ce pot să mai adaug? Veniti a corinda, dacă mai stiti colinde si de aveti traiste cu baiere! Dacă veti intreba: Veseli-te gazde? răspunsul va fi: Veseli, veseli! Crăciun Fericit!
Florica BUD*
Crăciun 2010
Maramures
----------------------------
*Florica BUD este scriitor, co-autor la “Mancaruri de altadata”.
Mai multe detalii la adresele de web:
http://www.bucatarescu.ro/2010/10/mos-cu-coarne-bucatele-copilariei-14-povestite-de-florica-bud
|
Florica Bud 12/28/2010 |
Contact: |
|
|
