Betleem – leagănul lui Dumnezeu
În părtile Betleemului (locuit astăzi de multi arabi crestinati), păstorii îsi mai pasc turmele ca pe vremea lui Iisus. Orasul nou pare o glumă a timpului, străină si de duhul pământului, si de sufletele oamenilor. E mai multă umanitate pe câmpurile golase, pe unde tipă mieii, sau în pietele pestrite, pe unde negustorii si mestesugarii îsi laudă marfa într-o pitorească devălmăsie, decât în clădirile de beton si sticlă mereu mai semete si mereu mai egale. Pe Câmpul Păstorilor, la ceas de seară, se mai aude parcă zvon îngeresc, iar soarele pare să-si smerească apusul dinaintea Răsăritului de Sus.
Pentru că este asezat în Galileea, provincie socotită mărginasă si cu sânge cam amestecat, iudeii se îndoiau că din Nazaret ar putea să iasă vreodată ceva bun. Iar Betleemul, desi aflat în Iudeea, nu departe de Ierusalim, părea si el un loc umil si uitat de lume, locuit de păstori săraci si cu duhul si cu punga.
Dar iată că, urmând nu socotelii oamenilor, ci întelepciunii Duhului Care a grăit prin prooroci, Mesia, Hristosul lui Dumnezeu, avea să-Si tragă obârsia din Nazaret si să se nască în Betleem, arătând o dată mai mult că Dumnezeu alege, adeseori, pe cele de jos spre a le da de rusine pe cele de sus, si pe cele care se socot de putin pret, ca să le certe pe cele care se fălesc. Despre Betleem (numit mai dintâi Efrata) nu zisese oare Miheia proorocul: „Si tu, Betleeme Efrata, desi esti mic între miile lui Iuda, din tine va iesi Stăpânitor peste Israel, iar obârsia Lui este dintru început în zilele vesniciei” (5, L).
Când Dumnezeu se face om
Aflându-se pe drum si venindu-i sorocul, aici, în Betleemul Iudeii, Sfanta Fecioara a găsit adăpost într-o pesteră folosită ca iesle. Pe paie curate si sub suflarea caldă a vitelor, s-a născut Dumnezeu cu scâncet de prunc omenesc. Aici, mirati în marea lor simplitate, au fost vestiti pastorii prin înger că s-a născut Mântuitorul lumii si bucuria lor a fost fără margini. Magii de la Rasarit, călăuziti de o stea, au venit si s-au închinat, aducându-si darurile lor de aur, smirnă si tămâie, ca un prinos al întelepciunii păgâne făcut Adevărului întrupat: si de aici a pornit, la porunca nebunească a lui Irod, masacrul celor 14.000 de prunci de parte bărbătească, de la doi ani în jos, pe care Biserica îi pomeneste, la 29 decembrie, în fiecare an.
De toate acestea ne dau mărturie Evangheliile, făcând din umilul Betleem leagănul pământesc al lui Dumnezeu. Pe toate aceste locuri, încărcate de sfintenie, evlavia crestină a ridicat, de-a lungul veacurilor, lăcasuri de pomenire, pe care pelerinii din întreaga lume le calcă înfiorati. La Beit Sihur, la răsărit de Betleem, pe Câmpul Păstorilor, se înaltă biserica ce adăposteste Grota Păstorilor. Mult mai impozantă este Bazilica Nasterii, că adăposteste Grota Nasterii.
Prima biserică s-a ridicat de catre Sfintii Împărati Constantin si Elena (secolul al patrulea) si a fost distrusă de o răscoală a samaritenilor din secolul al saselea. Biserica actuală a fost construita de Împăratul Iustinian, către anul 530.
Biserica Nasterii Domnului Iisus Hristos
Betleem este locul nasterii Mântuitorului si de peste 2000 de ani, „la steaua care a răsărit” este loc de pelerinaj, rugăciuni, închinare si sperantă. Biserica Nasterii Domnului Iisus Hristos este una dintre cele mai vechi din lume si se afla pe cele mai sfinte locuri ale crestinilor. Biserica originală a fost construită în timpul Împăratului Constantin, prin grija mamei sale, Împărăteasa Elena în anul 333. În secolul al saselea, biserica a fost complet distrusă. A fost reconstruită (527-565), în forma actuală, de Împăratul Iustinian, mare apărător al crestinismului.
În prezent, biserica este sub trei jurisdictii: armeană, romano-catolică si greco-ortodoxă. Locul nasterii lui Iisus, aflat în Sfânta Pesteră, este marcat de o stea din argint (vezi fotografia alaturata) cu 14 colturi, montată pe o placă de marmură albă. Deasupra se află o inscriptie în latină: „Hic de Virgine Maria Jesus Cristus natus est”, adică: „Aici a fost născut Iisus Cristos de către Fecioara Maria”.
Nepătată, neîntinată, nestricată, fără prihană, curată Fecioară, a lui Dumnezeu Mireasă; Stăpână, care pe Dumnezeu Cuvântul cu oamenii, prin preaslăvita nasterea ta, L-ai unit cu firea cea lepădată a neamului nostru cu cele ceresti ai împreunat-o; ceea ce este singură nădejdea celor fără de nădejde si celor biruiti si ajutătoare; gata folositoare celor ce aleargă la tine, si tuturor crestinilor scăpare. Nu te scârbi de mine, cel păcătos si întinat, care cu urâte gânduri si cu cuvinte si cu fapte, pe mine de tot netrebnic m-am făcut, si prin lenea dulcetilor vietii cu voia rob m-am făcut. Ci, ca ceea ce esti Maica iubitorului de oameni Dumnezeu, cu iubirea de oameni, milostiveste-Te spre mine, păcătosul si întinatul, si primeste rugăciunea mea, ce se aduce Tie din buze necurate; iar pe Fiul Tău si Stăpânul nostru si Domnul, cu îndrăznirea ta, ca o maică, cuprinzând, roagă-L să-mi deschidă si mie milostivirile cele iubitoare de oameni ale bunătătii Sale. Si trecând greselile mele cele nenumărate, să mă întoarcă la pocăintă si lucrător poruncilor Sale iscusit să mă arate. Si fii lângă mine pururea ca o milostivă, îndurată si iubitoare de bine. Întru această viată de acum, caldă folositoare si ajutătoare; năvălirile potrivnicilor oprindu-le si la pocăintă îndreptându-mă. Si în vremea iesirii mele, ticălosul meu suflet păzindu-l si întunecatele chipuri ale viclenilor diavoli departe de aceasta izgonindu-le. Si în ziua înfricosatei judecăti de munca cea vesnică izbăvindu-mă si slavei celei negrăite ale Fiului Tău si Dumnezeului nostru mostean pe mine arătându-mă. Pe care să o dobândesc, Stăpâna mea, Preasfântă de Dumnezeu Născătoare, prin mijlocirea si sprijinul tău. Cu harul si cu iubirea de oameni a Unuia Născut Fiului tău, a Domnului si Dumnezeului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine toată slava, cinstea si închinăciunea, împreună cu Cel fără de început al Lui Părinte si cu Preasfântul si bunul de viată făcătorul Duhul Lui, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.
Biserica Nasterii Domnului Iisus Hristos este împărtită în cinci nave de patru rânduri de coloane în stil corintic si pe ele sunt picturi ale apostolilor. În mijlocul navei centrale se află un mozaic bizantin, al pardoselii initiale. Candelele altarului sunt din argint si din aur. Intrarea în biserică se face prin „Usa Umilintei” a cărei înăltime joasă obligă orice crestin să se aplece. Se spune că mărimea usii a fost schimbată în timpul invaziei otomane pentru a împiedica intrarea soldatilor călare în biserică.
După ce intru în sfanta biserică simt furnicături în crestetul capului si îmi vine să plâng. Slavă Tie, Mântuitorule, că mi-ai dat în această lume să calc cu picioarele mele netrebnice si păcătoase pe acest loc sfânt, unde s-a petrecut taina mântuirii neamului omenesc. Pelerinajul în TARA SFÂNTĂ a fost minunat si uimitor, dar cred că sfântul loc unde mă aflu eu acum, nevrednicul si păcătosul, este cel mai înăltător loc din LUME. Privesc si mă bucură faptul că pot să admir mozaicurile unice si inegalabile, sfânta catapeteasmă, sculptată si aurită, policandrele monumentale si multimea candelelor. Privesc cu evlavie icoanele împărătesti din catapeteasmă, spun, cum m-a învătat preotul Constantin Bertea, rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine, păcătosul!”, mă închin si le sărut. Cu adâncă emotie. Mă închin si sărut icoanele făcătoare de minuni – a Maicii Domnului cu Pruncul si a Sfântului Nicolae.
Cobor în Sfânta Pesteră si astept să-mi vină rândul.
Slavă Tie, Iisuse Hristoase, că, aici, în acest sfânt loc de taină Ti-ai luat trup din trupul Fecioarei Maria, ca să îndumnezeiesti trupul nostru păcătos. În acest sfânt loc de taină Dumnezeu a dat pe Fiul, omul a dat pe Fecioara Maria, templul a dat pe bătrânul Iosif si noaptea a fost martorul tăcut al Întrupării.
Mă apropii de locul cel mai sfânt din Pesteră – punctul măret al capitalei spirituale a omenirii, desăvârsirea ortodoxiei – unde s-a aflat, odinioară, ieslea cu Pruncul Iisus. Îngenunchez, mă închin, repet rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine, păcătosul!”, sărut locul Nasterii Domnului, delimitat de steaua de argint cu 14 colturi, fixată pe o placă de marmură albă, si ating cu fruntea acest loc dumnezeiesc.
Inainte de a pleca, pelerinii olteni se opresc in fata Bisericii Nasterii Domnului din Betleem si fac o fotografie (a doua).
Betleemul este mentionat în Geneză ca Ephratah si Vechiul Testament spune că: „Aici era locul casei familiei Regelui David”. Aflat la 8 km de Ierusalim, Betleemul a fost un oras străbătut de caravane spre Asia Orientală si a fost mereu populat de semintii si culturi diferite. Orasul se află sub autoritatea palestiniană din anul 1995.
Câmpul păstorilor
La aproximativ 2 km spre este de Betleem se află satul Beit Sahour, înconjurat de câmpii. La 600 m de acest sat se găseste locul unde se crede că se opriseră păstorii, în noaptea nasterii lui Hristos. Vestea le-a fost adusă de un înger, care i-a îndemnat să meargă să se închine Mântuitorului lor ce tocmai se născuse. Pentru a-L recunoaste, îngerul le-a spus că vor afla un prunc înfăsat, culcat în iesle. Traditiile privind localizarea câmpului unde îsi vegheau păstorii turmele sunt foarte vechi. Eusebiu de Cezareea (265-340) spune că Turnul Ader, aflat la 1.000 de pasi (circa 960 m) de Betleem marchează locul în care păstorii au primit mesajul îngerului. Fericitul Ieronim (331-420) si pelerina Egeria notează acelasi lucru. Pelerinul Arculf (670) a lăsat mărturie despre o biserică ridicată în acest loc. Calendarul ierusalimitean (secolele al VII-lea si al VIII-lea) aminteste existenta unei mânăstiri la est de Betleem, numită sugestiv Peomemium, „a turmelor”. Staretul Daniel (1106) numeste acest loc Agia Pimina, „Păsunea Sfiintită”, în timp ce diaconul Petru (1137 numeste Biserica Ad Păstores. El mentionează si existenta unei pesteri sub biserică, amenajată ca altar. Mânăstirea există încă din 1177, căci este mentionată de Focas.
După perioada cruciată, biserica a căzut în ruină, pelerini îndreptându-si pasii spre alt loc, Dei el-Raawat, „Mânăstirea Păstorilor”. Începând cu anul 1859, când Irinarh Rosseti si Nectarie Banul ridicau pe Muntele Tabor Biserica Schimbării la Fată, locul Siyar el-Ganam, „Stâna”, a devenit ipoteza preferată pentru localizarea evenimentului biblic. În urma excavatiilor din 1951-1952, călugării franciscani au descoperit un complex monahal. Îndeletnicirea de bază era agricultura, după cum o demonstrează presele de ulei, cisternele, magaziile si grotele excavate. În urma investigatiilor, s-a constatat că situl a fost locuit încă din timpul lui Irod cel Mare, ajungând la înflorire în secolele al VI-lea si al VII-lea. S-au scos la lumină si ruinele unei biserici datând din secolele al IV-lea si al V-lea, care a fost lărgită în secolul al VI-lea, constructorii folosind în absidă pietre luate de la constructia octogonală a lui Constantin din Betleem, prima biserică a Nasterii. Ruinele a două altare semicirculare, câteva fragmente de mozaic si inscriptiile confirmă caracterul sacru al acestui loc. În apropierea acestor ruine, călugării franciscani au construit, în 1953, o bisericută în formă de cort, numită „Gloria in Excelsis”, „Slavă întru cei de sus”, decorând-o în interior cu fresce. Întreg ansamblu este situat pe latura nordică a câmpiei Beit Sahour.
|
Constantin Pădureanu 12/24/2010 |
Contact: |
|
|
