Cu Sandu Dinu, inedit despre revolutie
Sandu Dinu, care îsi spune Tiganu, (desi nu e tigan, e doar brunet) fostul sofer al Teatrului de Comedie e unul care din cei care, acum 20 de ani, a participat la celebra baricadă de la ”Inter”…
- Am certificat de revolutionar, dar nu m-am prevalat niciodată de drepturile ce au decurs din el, a tinut el să-mi atragă atentia chiar de la începutul. S-au prevalat alte lichele de el, atunci când am preluat barul teatrului de Comedie…Au trecut ani de atunci dar numai când îmi amintesc de orele alea mă trec transpiratiile de…frică. A fost cumplit. Târziu am realizat că a fost din partea mea un gest de inconstientă. Doamne ce nebunie, ce dementă a fost… Puteam să mor de o sută de ori. Numai norocul si Dumnezeu din cer m-au salvat. O spun fără sfială, dacă s-ar mai repeta lucrurile nu ma-s mai băga în asa ceva nici…mort…Ce a urmat în 22 a fost o joacă, o bagatelă fată de ce s-a întâmplat în 21 la baricadă…Gânditi-vă, Ceausescu era în viată, înconjurat de tot aparatul lui represiv, armată, securitate, militie, plus oameni în civil, special pregătiti pentru asemenea evenimente, iar un grup de nebuni, de zăltati, că altfel n-am cum să le zic, cu mâinile goale, ne-am strâns acolo cam în fata fostului restaurant Dunărea, dar peste drum, chiar în fata hotelului ”Intercontinental” si am construit un fel de baricadă si am început să strigăm Jos Ceausescu, Moarte Tiranului si alte lozinci, sub privirile plictisite ale trecătorilor care se uitau la noi ca la teatru, ca la circ…si nu le venea să creadă că ceace făceam noi era o…cum să spun o revoltă adevărată
- Chiar, de ce erati voi asa mai revoltati decât ceilalti?
Sandu Dinu si-a oprit suvoiul vorbelor rămânând câteva clipe interzis…
- Cum de ce? Ati uitat tot ce am îndurat? Foametea, toate restrictiile pe care ni le impusese la toti ca să plătească datoriile externe, cozile la alimente, la benzină care mă-nebunea, demolările nebunesti care au lăsat atâtea familii fără case, restrictiile la lumină si căldură iarna, groaza de ”organe”, …că o clipă dacă suflai în front, erai dat pe mâna securitătii de care nu scăpai fără puscărie…doamne ce necazuri am avut cu ei si iar numai norocul si Dumnezeu de sus m-a scăpat de inchisoare…parcă d-stră nu erati revoltati, că jucati în frig, că vi se interziceau piesele cum a fost la Comedie cu piesa aia Concurs de Frumusete, în care jucati si d-voastră, care a fost considerată chiar un atac împotriva sefului statului, nu erati supărati si d-stră actorii, că vă dădea voie să jucati numai spanacuri, numai minciuni, ca piesa ailaltă cu care vă duceam peste tot în turneu, Măseaua de minte …si altele, nu mi le mai amintesc
- Si totusi artistii n-au iesit în stradă…
- Pentru că majoritatea aveau functii, iar ăilatii stăteau ascunsi si spuneau doar bancuri cu Ceausescu, iertati-mă nu vreau să jicnesc pe nimeni…actorii au venit a doua zi în C.C, când totul a fost usor, ca să zic asa, ca la operetă sau estradă, Diaconu, Maftei, Mărăscu, Nicolaescu, Visarion si alti pe care i-am văzut în Comitetul Central
- Ai fost în C.C.?
- Cum să nu, eu am fost unul din cei care l-au dus, aproape cu forta pe Dăscălescu în balcon de l-a huiduit lumea…doamne ce a fost si acolo…
- Cum de ai reusit să intri?
- Păi intra cine vrea si cine nu vrea…era un du-te vin-o ca-n talcioc…
- Hai să ne întoarcem la baricadă. Ce te-a făcut să te duci acolo?
- Eu atunci, trebuie să vă spun, că eram furios peste poate din cauza unui conflict cu secretarul de partid din teatru, nu-i mai dau numele, persoană foarte influentă si atunci si acum, care a vrut să mă dea afară…plus că avusesem o mare deziluzie…Directorul, de atunci al teatrului, nici lui nu-i mai dau numele, e dus dintre noi, Dumnezeu să-l odihneasă, cu care eram, am crezut că sunt amic, copilul meu si băiatul lui erau ca fratii, mă trădase si semnase actul cu care în urma masinatiilor omului de care am vorbit mai înainte, să vă feriti de el, urma să fiu dat afară cu un articol tare urât cu care nu mai puteam fi angajat nici la canalul Dunăre Marea Neagră, cum mi-a si spus o functionară de la sectorul de partid al sectorului trei, de care apartinea Teatrul de Comedie (Otulescu) la care fusesem chemat într-un fel de audientă…pentru că în urma unor confruntări …verbale cu secretarul de partid pe unele probleme personale legate de viata particulară, în spetă legate de o femeie, o iubită a mea la care râvnea si persoană respectivă…sunt lucruri vechii…
- Care văd că încă te mai rod…
- Si poate n-ar trebui, viata maestre e asa de frumoasă că nu merită să ne ocupăm de rahaturi…deci, în 21, retineti, 21, eram pe la teatru când auzind de la diverse persoane că s-a spart manifestatia din piata palatului m-am dus glont spre acolo…era cam ora prânzului… ajunsem în spatele statuii lui Mihai Viteazul unde i-am întâlnit pe S. Stănculescu, Vl. Găitan. Mihăită si Morărescu, directorul adjunct al teatrului care priveau în tăcere ce se-ntâmpla dincolo de statui. Măi, fira-ar dracului mi-am zis, ăia de acolo au curaj si eu să stau să mă uit ca grangurii ăstia? Si fără să mă mai gândesc la ce fac m-am dus acolo, în fata hotelului si i-am ajutat să care scaune si mese de la restaurantul de visa-vis peste o masină răsturnată, de fapt o autoutilitară cu număr de Buzău, 21 Bz,… care venise din spre piata Palatului, se oprise acolo si soferul, o piticanie de om a sters-o…si a lăsat-o acolo…(nu l-am mai văzut si nici masina nu stiu dacă a revendicat-o cineva)…Dan Iosif, Dincă, multi oameni pe care atunci îi vedeam pentru prima oară, colegul d-stră Râlea, fica si fiul d-nei Plesa, caserita teatrului si altii…multi printre care si Petre Roman…au preluat-o ca pe un dar al celui de sus…
- Stiati cine e Petre Roman? V-a spus?
- Nu-l cunosteam. Ne-a spus că era profesor la politehnică…după aia am aflat că nu era profesor ci doar asistent…
- Câti erati?
- Să fi fost, zic eu, cam peste 50, la baricadă, în momentele de vârf…dar mai plecau, mai veneau…iar în jur inactivi să fi fost cam 200…La un moment dat am luat împreună cu Dincă firma aia mare de Parking si am pus-o deasupra …toti eram suiti pe ce se construise cu ajutorul meselor si scaunelor de la fostă Dunărea
- Toti ?
- Ei, vorba vine. Sus erau cât încăpeau, ceilalti erau prin prejur…eu eram când jos când sus, aveam o energie ceva de neînchiput…eu de felul meu sunt repezit, dar atunci eram ca sfârlează, strigam, jos cismarul, cântam desteaptă-te române, înjuram, împreună cu ceilalti nebuni…Dan Iosif, v-am spus avea o porta voce, dracu stie cum făcuse rost de ea …În timp ce noi strigam, cineva mi-a arătat că pe trotuar se plimba agitat ditamai ambasadorul Statelor Unite care striga si el ca nu cumva cordoanele de militari care se formaseră în fata noastră să tragă în noi sau să folosească forta…m-am dus la el să mă conving că el si asa era…
- În ce limbă striga?
- Dracu mai stie…spunea ceva cam asa: Non violent, non violent, libery, democratic, democracy, nu mai stiu precis…la un moment dat cineva a strigat : Jos comunismul si atunci tin minte, ca acu, a început să se tragă nebuneste din toate părtile…si au venit pompieri cu furtunurile cu apă si ne-au udat…
- Si ce ati făcut? - Ce dracu să facem. Ne ascundeam pe unde puteam, pe lângă zidurile ”Inter-ului, după care avansam si încercam să ne suim pe baricadă…
- Reusati? - Unii da alti nu…veneau iar pompieri, iar puneau tunurile cu apă pe noi, iar ne retrăgeam înjurându-i si protejându-ne cu câte o masă sau un scan, dar până la urmă iar ne retrăgem…ajungeam până la intrarea teatrului national… si asta de mai multe ori până au terminat apa si atunci i-am luat la goană…Pompieri pompieri care după aia au devenit revolutionari cu diplome, ca să vedeti cum se scrie istoria…Dar veneau alte masini si nenorocirea iar începea…cum am mai spus…Noi ne retrăgeam pe trotuar sau ne adăposteam sub zidurile Interului, fiecare pe unde apuca si apoi ne întorceam iar…uite asa de zeci de ori, ca un joc cu soarecele cu pisica, dar la început n-am văzut că cineva ar fi căzut sau ar fi fost ucis pentru că trăgeau în sus si în caldarâm si gloantele ricoseau si uneori ne treceau vâjâind pe le urechi, dar dacă intrase dracu-n noi nu simteam, nu auzeam nimic…până la urmă totusi a fost atinsi câtva si au căzut pe jos, a început să curgă sânge…atunci a fost sperietura cea mare, când ne-am dat seama că nu e joacă si că am putea să murim…
- Erati drogati?
- Pe dracu, eram ca si drogati, dar n-a fost nevoie de droguri câtă ură aveam toti de acolo împotriva lui Ceausescu…când ridicam privirile si vedeam în balcoanele ”Interului” că se filmează ne crestea inima de bucurie gândindu-ne că o să vedă străinătatea ce se petrece aici, că nu puteau să ne omoare si căpătam mai mult curaj si strigam mai cu infocare, jos tiranul, jos Ceausescu, vrem libertate…
- Si nu oboseati?
- Ba da, oboseam. Fumam câte o tigare, mai beam o tărie, o cafea…de pe la unii oamenii de pe margine care ne aduceau cu termose…unii ne-au dat si sanviciuri cu ceva pe ele, salam, crenvursti…după care iar strigam lozinci cu jos Ceausescu, jos tiranul până oboseam…
- Si cum s-a terminat?
- Cum să se termine? Nu stiti, n-ati aflat? La un moment dat, să fi fost zece seara, m-a tras de mânecă un civil în care am recunoscut un ofiter de militie care mi-a soptit: ”Dacă nu vrei să mori întinde-o că va fi jale” Atunci m-am desmeticit mi s-a făcut frică si am plecat, nu acasă ci la niste prieteni…că acasă mi-a fost frică să mă duc…acolo la prieteni mi-am dat seama că aveam pe fată sânge, pantofii îmi erau năclăiti tot de sânge, iar hainele erau si ele pline de sânge… pentru că…nenorocitii uciseseră oameni.
Când am revenit dimineata totul era linistit, baricada dispăruse, asfaltul fusese spălat ca si cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Aduseseră si flori… Stăteam ca năuc si nu-mi venea să cred că ceace s-a întâmplat a fost adevărat si nu o închipuire de a mea, un vis…Cum stăteam asa prostit, am zărit venind din spre piata Unirii multi oameni, ca le manifestatie, care si ei strigau lozinci împotriva lui Ceusescu. Cum au ajuns lângă mine m-am lipit de ei si împreună am ajuns în fata Comitetului Central, dar nu mai pot să mai vorbesc, am obosit, amintirile m-au coplesit, nu vă supărati pe mine, ce a urmat o să vă povestesc altă dată….uitati am început să tremur, parcă as avea friguri…
L-am lăsat. Sandu acum nu mai e tânărul svelt si zurbagiu cu plete de altă dată . Cred că se apropie binisor de cinzeci si ceva de ani, s-a îngrăsat, de departe pare o huidumă, are cearcăne sub ochi si părul (tot plete) i s-a rărit, se ocupă, s-au s-a ocupat de o firmă de transportat călători, are împreună cu altcineva o cârciumioară si desi vrea să dea impresia că este un prosper afacerist, pare un om căruia i s-au întâmplat multe necazuri…si poate i s-au întâmplat, dar una peste alta parcă ce a fost atunci când au vrut să-l dea afară din teatru îl roade cel mai mult.
A făcut rost de declaratiile olografe ale celor care si-au exprimat la cererea ”organelor” părerea negativă despre el…Mi le-a arătat, dar nu m-a lăsat să le citesc si mi-a spus cu regret în glas că nu-mi închipui eu cât de multi informatori au fost în teatru.
Mi-a promis că va mai sta de vorbă cu mine…
Decembrie 2010
A consemnat pentru Observatorul , Candid Stoica
|
Candid Stoica 12/24/2010 |
Contact: |
|
|
