Colindul românilor canadieni în România
Ne primiti cu colindul?
Venim din Canada să vă facem o urare si să vă povestim de-ale noastre, de pe aceste meleaguri.
DESCHIDE USA, CRESTINE,
CĂ VENIM SI NOI LA TINE !...
Nu intentionam să mă mai las furată de condei si iarăsi să scriu despre Sărbătorile de iarnă si cu atât mai putin să trimit aceste rânduri în tară. Gândeam că orice-as mai scrie despre aceste sărbători, n-ar mai putea fi o noutate, totul se stie din mosi-strămosi, iar cei din tară stiu ce foc avem noi pe inimă în aceste zile. Voiam să trăiesc pur si simplu bucuria acestor zile abandonându-mă, ascultându-mi doar trăirile interioare. Dar se vede treaba că acolo au fost prea multe voci si polifonia lor s-a transformat în cuvinte si cuvintele aproape că au hotărât singure cum să se aranjeze pe hârtie după noi orânduiri apărute în urma experientei în ale scrisului. Asadar, nu despre noutăti vorbim în aceste zile, ci despre trăirile noastre care sunt întotdeauna vii, proaspete, oriunde ne-am afla, asa cum redescoperim în fiecare an, în decembrie, acea bucurie proaspătă a sărbătorilor de iarnă ca pe o noutate. Se redesteaptă în noi dorinta de a merge pe drumul Magilor – înteleptii vremurilor de atunci – pentru a ne întâlni cu Iisus care a îndumnezeit lumea prin Nasterea si jertfa Sa.
La sfârsitul unui an petrecut cu fel de fel de întâmplări, este o mare binefacere să ne adunăm si să petrecem împreună un moment sfânt de mare sărbătoare. Zilele de bucurie sunt mult mai putine în prea repede trecătoarea noastră viată, decat cele în care ne confruntăm cu necazurile, neîmplinirile, încordarea în efortul de a atinge un scop, ori zilele cenusii despre care nici nu ne mai amintim că le-am trăit.
Sărbătoarea Nasterii Domnului, trimis de Dumnezeu pe pământ, este cea mai frumoasă si cea mai iubită dintre sărbători si este traită cu bucurie atât de cei mici, cât si de cei care s-au îndepărtat de anii copilăriei. Este o sărbătoare cu trăiri speciale care rămâne în noi oricâte valuri ne-ar vântura viata, oriunde ne-am afla si orice conditii de viată am avea. Această Sfântă Sărbătoare ne uneste pe toti în fata minunii Nasterii Mântuitorului lumii vestită de Ingerul trimis de tatăl Ceresc: “Lui Dumnezeu slavă, pe Pământ pace si între oamnei bună învoire”.
In Canada, începând din primele zile ale lunii decembrie, ba chiar si mai devreme, de pe la mijlocul lunii noiembrie, treptat, treptat, prinde iarăsi contur forfota oamenilor pentru pregătirea acestor sărbători. Tot ce ne înconjură, parcă si văzduhul, totul vesteste Nasterea Domnului – începutul unei noi creatii. Totul ne îndeamnă să ne pregătim pentru această frumoasă sărbătoare care aduce sentimentul de mare bucurie a luminii divine, fiindcă facem parte din rânduielile lui Dumnezeu, ne dă senzatia de bunăstare, dorinta de a fi mai buni. Nu ne putem sustrage acestei vrăji, acestor trăiri cu o putere asa de mare asupra noastră, capabilă să îmblânzească si pe cei mai înrăiti oameni. Chiar dacă în aceste zile nu reusim să anulăm toate asperitătile, măcar le mai rotunjim, mai uităm putin că am esuat de prea multe ori de pe puntea încrederii în oameni.
Pe pământul american, sunt deosebit de bogate si de încântătoare podoabele acestor sărbători, iar luminile sunt de-a dreptul feerice, dar pentru noi, românii, există unele cu totul speciale, pentru care nu plătim nimic – amintirile. Zilele acestea nu sunt numai zile de sărbătoare, sunt si zile de retrăiri ale anilor de care nu ne-am despărtit niciodată, chiar dacă timpul a mai schimbat câteva contururi. Cântând aici colindele noastre dragi, ele ies din pieptul nostru cu o emotie specială si, nu de putine ori, cu o lacrimă strivită între gene, asa cum remarcă neamurile care ne vizitează în aceste sărbători, emotionati mai ales de emotiile noastre. Ne vin în minte nenumarate imagini răvăsitoare, pentru că ele ne transferă în lumea copilăriei de care n-am putut si nici n-am vrut să ne despărtim sau să o destrămăm atunci când am crescut si am continuat să împletim armonios firescul cu supranaturalul si să spunem că Mos Crăciun există cu adevărat. Avem nevoie de acest univers mai ales noi, cei ce trăim departe de locurile în care ne-am născut si sufletul nostru nu s-a sudat complet cu noile noastre locuri – frumoase si ele, dar care nu sunt rupte din noi. Cu precădere, în aceste zile, sufletul nostru îsi caută drumul acolo unde stie el că este “acasă”, în locul acela unde am simtit starea de bine si de îmbelsugare, când eram siguri că nimic rău nu ni se poate întâmpla, pentru că asupra noastră vegheau părintii. Toti retrăim imagini ale locurilor necuprins de frumoase din lumea inocentei, imagini pe care le-am trăit parcă nu demult, dar evolutia tehnicii de acum îti lasă impresia că apartin totusi altor timpuri. Se derulează viu imaginile casei părintesti sau a bunicilor de la tară, cu zăpada din care abia mai zăream gardurile, ori asezată sub formă de căciuli în vârful ulucilor sau pe oalele răsturnate cu gura în jos în vârful parilor, cu pomii lăsându-si în jos crengile încărcate de zăpadă ca într-o plecăciune, cu turturi la streasini, cu geamurile încărcate cu stelute de gheată. Chiar asa…de când oare n-am mai văzut cum gerul pune stelute pe geamul odăilor noastre ? Nu cumva a fost acum, nu chiar de mult, dar am uitat noi să ne îndreptăm ochii spre ele ?! În casă parcă văd pâlpâind lumina lămpii atârnată pe perete într-un cui. Simt căldura domoală a lemnului ars, troznind, ori bolborosind câteva fire de apă rămasă printre crăpăturile lui, ori sărind scântei din jărăgaiul răvăsit de vătrai. Simt plutind în aer mirosul sărmălutelor, caltabosului, cârnatilor cu putin miros de usturoi, miros de tuică fiartă, de vin bun, zaibărul din Tigănestiul copilătiei mele, adevărată putere a ursului, apoi mirosul de cozonac frământat îndelung în copaie, cu multe ouă, ca să aibă culoarea galbenă si îndulcit cu zahăr în care stătusera o vreme mai multe batoane de vanilie, cozonaci cu nuci, cu mac, cu stafide, plăcintă cu mere, cu brânză, cu varză…
Era sărbătoarea familiei, dar parcă întregul sat făcea parte din această familie.
Culmea fericirii copilariei noastre o atingea ziua de “colindeti”, ziua când colindatorii deschideau usile caselor si inimile oamenilor. Colindam prin sat purtând în ochi sfintenia îngerilor. Primeam cu bucurie bobârnaci, mere, nuci, bomboane, care erau foarte pretuite în acele vremuri, covrigi pe care acasă îi însiram pe o sfoară si îi atârnam în cui, mâncându-i cu oarecare socoteală. Bucuriile astea se prelungeau până după Anul Nou cu tot alaiul de frumoase traditii în care eram implicati, Bradul, sosirea lui Mos Crăciun, Steaua, Plugusorul, Sorcova, Capra…toate acele răscolitoare frumuseti care astăzi formează izvorul tulburatoarelor noastre amintiri.
Acum, în lumea în care trăim, păstrându-ne traditiile, l-am îndrăgit totusi si pe veselul Santa Claus, pe care-l întâlnim peste tot si abia asteptăm să îl vedem defilând în carele alegorice care deschid sau închid sezonul sărbătorilor de iarnă alături de sotia sa, vesela Crăciunita, căci pretuind familia, canadienii i-au întregit si lui familia, ca să-i fie bucuria depliă. Ne bucurăm din plin de amploarea acestor forme de sărbătorire a Nasterii Domnului de pe pământul canadian, dar toate acestea le asezam alături de cele pe care le retrăim din amintirile uneori mai vii chiar decât au fost când ne-am aflat în vârtejul lor, căci depărtarea le dă o aură specială.
Din îndepărtata Canada, vă facem urarea:
SĂ VĂ FIE CASA, CASĂ,
SĂ VĂ FIE MASA, MASĂ !
LA ANU’ SI LA MULTI ANI !
SFINTELE SĂRBĂTORI SĂ LUMINEZE SI SĂ ÎNCĂLZEASCĂ INIMILE ROMANILOR DE PRETUTINDENI, SĂ ADUCĂ BINELE ÎN TARĂ, PE PĂMÂNT PACE SI ÎNTRE OAMENI BUNĂ ÎNVOIRE!
SĂRBĂTORI FERICITE !
|
Elena Buica 12/21/2010 |
Contact: |
|
|
