Colindul românilor canadieni în România
Ne primiti cu colindul?
Venim din Canada sã vã facem o urare si sã vã povestim de-ale noastre, de pe aceste meleaguri.
DESCHIDE USA, CRESTINE,
CÃ VENIM SI NOI LA TINE !...
Nu intentionam sã mã mai las furatã de condei si iarãsi sã scriu despre Sãrbãtorile de iarnã si cu atât mai putin sã trimit aceste rânduri în tarã. Gândeam cã orice-as mai scrie despre aceste sãrbãtori, n-ar mai putea fi o noutate, totul se stie din mosi-strãmosi, iar cei din tarã stiu ce foc avem noi pe inimã în aceste zile. Voiam sã trãiesc pur si simplu bucuria acestor zile abandonându-mã, ascultându-mi doar trãirile interioare. Dar se vede treaba cã acolo au fost prea multe voci si polifonia lor s-a transformat în cuvinte si cuvintele aproape cã au hotãrât singure cum sã se aranjeze pe hârtie dupã noi orânduiri apãrute în urma experientei în ale scrisului. Asadar, nu despre noutãti vorbim în aceste zile, ci despre trãirile noastre care sunt întotdeauna vii, proaspete, oriunde ne-am afla, asa cum redescoperim în fiecare an, în decembrie, acea bucurie proaspãtã a sãrbãtorilor de iarnã ca pe o noutate. Se redesteaptã în noi dorinta de a merge pe drumul Magilor – înteleptii vremurilor de atunci – pentru a ne întâlni cu Iisus care a îndumnezeit lumea prin Nasterea si jertfa Sa.
La sfârsitul unui an petrecut cu fel de fel de întâmplãri, este o mare binefacere sã ne adunãm si sã petrecem împreunã un moment sfânt de mare sãrbãtoare. Zilele de bucurie sunt mult mai putine în prea repede trecãtoarea noastrã viatã, decat cele în care ne confruntãm cu necazurile, neîmplinirile, încordarea în efortul de a atinge un scop, ori zilele cenusii despre care nici nu ne mai amintim cã le-am trãit.
Sãrbãtoarea Nasterii Domnului, trimis de Dumnezeu pe pãmânt, este cea mai frumoasã si cea mai iubitã dintre sãrbãtori si este traitã cu bucurie atât de cei mici, cât si de cei care s-au îndepãrtat de anii copilãriei. Este o sãrbãtoare cu trãiri speciale care rãmâne în noi oricâte valuri ne-ar vântura viata, oriunde ne-am afla si orice conditii de viatã am avea. Aceastã Sfântã Sãrbãtoare ne uneste pe toti în fata minunii Nasterii Mântuitorului lumii vestitã de Ingerul trimis de tatãl Ceresc: “Lui Dumnezeu slavã, pe Pãmânt pace si între oamnei bunã învoire”.
In Canada, începând din primele zile ale lunii decembrie, ba chiar si mai devreme, de pe la mijlocul lunii noiembrie, treptat, treptat, prinde iarãsi contur forfota oamenilor pentru pregãtirea acestor sãrbãtori. Tot ce ne înconjurã, parcã si vãzduhul, totul vesteste Nasterea Domnului – începutul unei noi creatii. Totul ne îndeamnã sã ne pregãtim pentru aceastã frumoasã sãrbãtoare care aduce sentimentul de mare bucurie a luminii divine, fiindcã facem parte din rânduielile lui Dumnezeu, ne dã senzatia de bunãstare, dorinta de a fi mai buni. Nu ne putem sustrage acestei vrãji, acestor trãiri cu o putere asa de mare asupra noastrã, capabilã sã îmblânzeascã si pe cei mai înrãiti oameni. Chiar dacã în aceste zile nu reusim sã anulãm toate asperitãtile, mãcar le mai rotunjim, mai uitãm putin cã am esuat de prea multe ori de pe puntea încrederii în oameni.
Pe pãmântul american, sunt deosebit de bogate si de încântãtoare podoabele acestor sãrbãtori, iar luminile sunt de-a dreptul feerice, dar pentru noi, românii, existã unele cu totul speciale, pentru care nu plãtim nimic – amintirile. Zilele acestea nu sunt numai zile de sãrbãtoare, sunt si zile de retrãiri ale anilor de care nu ne-am despãrtit niciodatã, chiar dacã timpul a mai schimbat câteva contururi. Cântând aici colindele noastre dragi, ele ies din pieptul nostru cu o emotie specialã si, nu de putine ori, cu o lacrimã strivitã între gene, asa cum remarcã neamurile care ne viziteazã în aceste sãrbãtori, emotionati mai ales de emotiile noastre. Ne vin în minte nenumarate imagini rãvãsitoare, pentru cã ele ne transferã în lumea copilãriei de care n-am putut si nici n-am vrut sã ne despãrtim sau sã o destrãmãm atunci când am crescut si am continuat sã împletim armonios firescul cu supranaturalul si sã spunem cã Mos Crãciun existã cu adevãrat. Avem nevoie de acest univers mai ales noi, cei ce trãim departe de locurile în care ne-am nãscut si sufletul nostru nu s-a sudat complet cu noile noastre locuri – frumoase si ele, dar care nu sunt rupte din noi. Cu precãdere, în aceste zile, sufletul nostru îsi cautã drumul acolo unde stie el cã este “acasã”, în locul acela unde am simtit starea de bine si de îmbelsugare, când eram siguri cã nimic rãu nu ni se poate întâmpla, pentru cã asupra noastrã vegheau pãrintii. Toti retrãim imagini ale locurilor necuprins de frumoase din lumea inocentei, imagini pe care le-am trãit parcã nu demult, dar evolutia tehnicii de acum îti lasã impresia cã apartin totusi altor timpuri. Se deruleazã viu imaginile casei pãrintesti sau a bunicilor de la tarã, cu zãpada din care abia mai zãream gardurile, ori asezatã sub formã de cãciuli în vârful ulucilor sau pe oalele rãsturnate cu gura în jos în vârful parilor, cu pomii lãsându-si în jos crengile încãrcate de zãpadã ca într-o plecãciune, cu turturi la streasini, cu geamurile încãrcate cu stelute de gheatã. Chiar asa…de când oare n-am mai vãzut cum gerul pune stelute pe geamul odãilor noastre ? Nu cumva a fost acum, nu chiar de mult, dar am uitat noi sã ne îndreptãm ochii spre ele ?! În casã parcã vãd pâlpâind lumina lãmpii atârnatã pe perete într-un cui. Simt cãldura domoalã a lemnului ars, troznind, ori bolborosind câteva fire de apã rãmasã printre crãpãturile lui, ori sãrind scântei din jãrãgaiul rãvãsit de vãtrai. Simt plutind în aer mirosul sãrmãlutelor, caltabosului, cârnatilor cu putin miros de usturoi, miros de tuicã fiartã, de vin bun, zaibãrul din Tigãnestiul copilãtiei mele, adevãratã putere a ursului, apoi mirosul de cozonac frãmântat îndelung în copaie, cu multe ouã, ca sã aibã culoarea galbenã si îndulcit cu zahãr în care stãtusera o vreme mai multe batoane de vanilie, cozonaci cu nuci, cu mac, cu stafide, plãcintã cu mere, cu brânzã, cu varzã…
Era sãrbãtoarea familiei, dar parcã întregul sat fãcea parte din aceastã familie.
Culmea fericirii copilariei noastre o atingea ziua de “colindeti”, ziua când colindatorii deschideau usile caselor si inimile oamenilor. Colindam prin sat purtând în ochi sfintenia îngerilor. Primeam cu bucurie bobârnaci, mere, nuci, bomboane, care erau foarte pretuite în acele vremuri, covrigi pe care acasã îi însiram pe o sfoarã si îi atârnam în cui, mâncându-i cu oarecare socotealã. Bucuriile astea se prelungeau pânã dupã Anul Nou cu tot alaiul de frumoase traditii în care eram implicati, Bradul, sosirea lui Mos Crãciun, Steaua, Plugusorul, Sorcova, Capra…toate acele rãscolitoare frumuseti care astãzi formeazã izvorul tulburatoarelor noastre amintiri.
Acum, în lumea în care trãim, pãstrându-ne traditiile, l-am îndrãgit totusi si pe veselul Santa Claus, pe care-l întâlnim peste tot si abia asteptãm sã îl vedem defilând în carele alegorice care deschid sau închid sezonul sãrbãtorilor de iarnã alãturi de sotia sa, vesela Crãciunita, cãci pretuind familia, canadienii i-au întregit si lui familia, ca sã-i fie bucuria depliã. Ne bucurãm din plin de amploarea acestor forme de sãrbãtorire a Nasterii Domnului de pe pãmântul canadian, dar toate acestea le asezam alãturi de cele pe care le retrãim din amintirile uneori mai vii chiar decât au fost când ne-am aflat în vârtejul lor, cãci depãrtarea le dã o aurã specialã.
Din îndepãrtata Canada, vã facem urarea:
SÃ VÃ FIE CASA, CASÃ,
SÃ VÃ FIE MASA, MASÃ !
LA ANU’ SI LA MULTI ANI !
SFINTELE SÃRBÃTORI SÃ LUMINEZE SI SÃ ÎNCÃLZEASCÃ INIMILE ROMANILOR DE PRETUTINDENI, SÃ ADUCÃ BINELE ÎN TARÃ, PE PÃMÂNT PACE SI ÎNTRE OAMENI BUNÃ ÎNVOIRE!
SÃRBÃTORI FERICITE !
|
Elena Buica 12/21/2010 |
Contact: |
|
|
