O ce veste minunata !
Când secera lunii noi prevesteste fluxul de seara, întunericul începe sa se prelinga din ulciorul stralucitor al noptii. Doar imagini vagi, cu contururi de basm, strajuiesc pamântul, parca nascut din Frumos, în timp ce în adâncul boltii ceresti stelele sclipesc tremurânde. Pâraiele îsi vatuiesc murmului de teama sa nu tulbure tihna locuitorilor pamântului creat de Cel Atotputernic.
Deodata linistita bolta cereasca este strabatuta de o Stea mare, frumoasa si stralucitoare, de Luceafarul de seara care si-a luat directia Betleemului din pustia Iudeii, calauzindu-i pe magi spre tara Sfânta. Voia Domnului, Creatorul cerului si al pamântului, al tuturor celor vazute si nevazute era sa confirme ceea ce Sfântul Duh inspirase pe Proorocii Vechiului Testament când anuntasera, cu sute de ani înainte, ca acolo, în tara Sfânta, Prea Curata Vergura va da nastere într-o iesle Fiului lui Dumnezeu, încalzit de suflarea animalelor si adorat de pastori.
Minunata stea va calauzi pe magi - Gaspar, Melchior si Balthazar - care vor fi primii ce se vor închina Pruncului Iisus si-i vor aduce daruri: aur, tamâie si smirna.
Steaua Domnului, Rasaritul cel de sus va despica, ca o spada, istoria omenirii, împartind-o în cele doua parti imposibil de neglijat de vreo minte umana: înainte si dupa Hristos.
Pentru noi, crestinii, acum peste doua mii de ani începea acolo, în tara Sfânta, o era noua, a dragostei, sperantei si credintei, începutul mântuirii noastre.
Nimic nu va mai fi ca înainte, Domnul Iisus fiind singurul întemeietor de religie care va cere celor ce-l vor urma sa iubeasca pâna si pe vrasmasi ; iata chintesenta învataturii Mântuitorului Lumii.
În pragul celei mai sfinte dintre nopti, a noptii de taina, a începutului mântuirii nostre, când îngerii se pregatesc sa arunce din cer scara de lumina pe care Însusi Fiul lui Dumnezeu va coborî pe pamânt si în inimile noastre, când în fiecare casa de crestin arde candela sub icoana împodobita cu busuioc si stergare românesti, când pe lavite s-au copt gutuile, cetele de colindatori încep sa brazdeze ulitele satelor si ale copilariei noastre.
Sa le deschidem zavoarele portilor, tainitele camarilor si potirul inimilor, si dupa ce ne vom usca pe furis lacrima scapata printre gene, pricinuita de emotia reîntâlnirii cu Pruncul Iisus, sa ne reamintim ca El înseamna bucurie, ca ne-a adus si ne aduce de peste doua mii de ani, pacea, fericirea si bucuria, si sa-I cântam împreuna cu sfintii Sai îngeri : "Marire întru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamânt pace, întru oameni bunavoire !" (Lc 2,10)
În labirintul religios, moral si social care caracteriza omenirea de acum peste doua mii de ani, într-o lume în care oamenii ajunsesera sa se închine la oameni, crezandu-i dumnezei - cum era cultul împaratilor romani -, într-o lume în care pacatul era în floare, înlocuind virtutiile, într-o astfel de lume, pe care Sfânta Scriptura o numeste "plinirea vremii", s-a auzit o veste, o negraita veste asemenea careia nu mai fusese alta, nici n-a mai fost dupa aceea si nici nu va mai fi, o "veste minunata" - cum spune colinda din batrâni.
Era vestea minunata a întruparii Fiului lui Dumnezeu anuntata de Prooroci cu sute de ani înainte, vestea nasterii "Celui fara de'nceput", a Mântuitorului IISUS HRISTOS care venea "sa ne'nvete cu al sau grai/care-i calea catre rai", deci sa ne mântuiasca.
Era vestea minunata ca Dumnezeu nu este asemenea oamenilor, ca nu este nici în Olimp nici în luna, nici în soare - cum isi închipuiau cei vechi - ci El este spirit absolut, atotprezent, atotstiitor, atotputernic, Parinte bun pentru toti oamenii, Unul în fiinta si întreit în persoane sau ipostaze, Tatal, Fiul si Sfântul Duh.
Era vestea minunata ca omul este înzestrat cu o scânteie divina, ca el rezuma în sine întreg cosmosul, ca o faptura umana, un suflet cântareste mai mult decât toate bogatiile materiale ale lumii si ca, pentru salvarea unui astfel de suflet de rataciri, de caderi si de pasi gresiti, merita facute orice jertfe.
Era vestea minunata, nemaiauzita pâna atunci, ca oamenii sunt frati între ei, deci egali în fata Creatorului, ca au aceeasi obârsie divina, fara deosebire de culoare sau rasa, ca au aceeasi menire, demnitate si drept de a se bucura de toate bunurile cu care Dumnezeu a binecuvântat acest pamânt.
Era vestea minunata ca valoarea unui om nu se judeca dupa aparente, dupa haine sau rang, ci dupa frumusetea sufletului, dupa întelepciunea mintii, dupa binele pe care-l face si, mai ales, dupa stradaniile depuse în folosul comunitatii în care traieste.
Era vestea minunata ca munca este ceva sfânt, o obligatie absoluta pentru fiecare pentru întretinerea lui si a familiei sale, o modalitate sine qua non a existentei umane.
Era vestea minunata ca în Domnul nostru Iisus Hristos avem modelul desavârsit a unei adevarate vietuiri dupa voia lui Dumnezeu, în El sufletul nostru putându-si ostoi setea dupa lumina, bine si adevar, dupa dreptate, pace si fericire în sensul cel mai înalt.
Aceasta "veste minunata" ce a cuprins toata lumea a ajuns si pe meleagurile noastre chiar din primul secol al erei crestine; a patruns prin Sf. Apostol Pavel, care a predicat în sudul Dunarii si prin ucenicii lui care au largit aria sa misionara; a patruns, mai ales în partile Dobrogei, prin Sf. Apostol Andrei, cel dintâi chemat; a patruns prin negustorii crestini care cercetau cetatile grecesti de la Marea Neagra; a patruns, dupa cucerirea Daciei, prin soldatii romani între care multi vor fi fost crestini, prin legiunile romane, unele aduse din Palestina, prin colonisti etc.
Asa se explica faptul ca atunci când apare în scena istoriei, poporul român apare ca un popor crestin, fapt ce l-a ajutat sa infrunte vi-tregiile de tot soiul, dovada solida a prezentei si continuitatii noastre pe meleagurile dintre Carpati si Dunare.
Vestea minunata a nasterii Domnului ne ofera prilejul de a marturisi credinta noastra comuna în marea taina a crestinatatii "Dumnezeu s-a aratat în trup", (I Tim. 3, 16). Învatatura despre venirea în lume a Domnului Iisus Cel care "pentru noi oamenii si pentru a noastra mântuire, s-a întrupat de la Duhul Sfânt si din Fecioara Maria si s-a facut om" o marturisim, în fiecare duminica si sarbatoare, în Simbolul credintei la Sf. Liturghie. Mare si nepatrunsa este aceasta taina prin care Fiul lui Dumnezeu, parasind sânurile cele vesnice ale Tatalui, se arata nemijlocit în lume în toata simplitatea omeneasca.
Sfintii Parinti ai Bisericii învata ca întruparea este "cel mai de seama bun de pe pamânt prin care se mijloceste legatura si comuniunea cu Dumnezeu" (Sf. Clement al Alexandriei). "Prin întrupare, Fiul lui Dumnezeu a ramas ceea ce era - adica Dumnezeu - si s-a facut ceea ce nu era - adica om - venind între oameni, pentru ca acestia sa se poata întoarce iarasi la Dumnezeu" (Sf. Grigorie de Nazianz).
"Facându-se om, Mântuitorul ne-a reînoit, desfiintând moartea si, din fire fiind nevazut, s-a aratat oamenilor ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu, Domn si Împarat al lumii" (Sf. Atanasie cel Mare).
Cel mai de seama aspect al întruparii Domnului este acela ca Dumnezeu cel vesnic si neschimbat s-a coborât la noi, s-a facut om ca noi, luând firea umana din trupul sfintit al Fecioarei Maria.
Întruparea Domnului are înteles ca daruire de sine, în Fiul Sau întrupat, Parintele ceresc împarte propria sa viata de har si lumina cu noi, pentru ca sa devenim, "faptura noua",
"Si Cuvântul trup s-a facut" (Ioan 1, 14), spre înnoirea si viata noastra. întruparea Domnului nu este irosita atîta timp cat si noi devenim prin puterea Sf. Duh care a dat viata trupeasca Mântuitorului Hristos, "nou nascuti", (I Petru 2, 2).
Marea speranta a Craciunului consta în aceea ca, prin coborarea lui Dumnezeu printre noi "s-a apropiat de noi împaratia cerurilor (Mc. 1, 15).
Domn al cerului si al pamantului, Mântuitorul Iisus Hristos vine la noi ca om. Întruparea Sa este un act de împacare si legamânt al lui Dumnezeu cu Lumea, creatia sa.
De aceea întrega suflare si faptura doxologeste împreuna cu ingerii din ceruri "Marire întru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamânt pace, întru oameni bunavoire" (Lc. 2, 14)
Nu avem, însa, dreptul moral de a intona "Astazi s-a nascut Hristos, Mesia cel luminos/ Laudati si cântati/ si va bucurati", atâta timp cât n-am îndepartat din sufletele noastre orice urma de ura, rautate si nedreptate, caci Pruncul nascut în ieslea Bethleemului ne cheama la dragoste, unitate si pace.
Adunati în bisericile comunitatilor noastre din tara si dincolo de fruntariile ei, sa-L întâmpinam pe pruncul Iisus cu inimi deschise, cu bucurie în loc de întristare, cu dragoste în loc de ura, cu iertarea în loc de razbunare.
Facând aceasta, ne meritam cu adevarat numele de crestini, iar glasuirea colindei: " O ce veste minunata " îsi regaseste, în fiecare dintre noi, sensul, valoarea si autenticitatea ei.
Din adâncul sufletului uram tuturor Românilor un Craciun fericit!
|
Pr. Prof Dr. Cezar Vasiliu , Montreal 12/20/2010 |
Contact: |
|
|
