2010 spre 2011: Da Doamne minte
Foarte putine motive ma fac sa cred ca anul ce sta sa treaca va fi mentionat vreodata in analele istoriei ca un an important. Istoria are nevoie de schimbari majore, de socuri, de fapte glorioase pentru a inregistra ceva din zbaterea umana. Istoria nu sta la povesti cu zilele obisnuite, cu cumparatoristii si cumparatorismul, ci cu grandoarea faptelor si semetia faptuitorilor lor. Asa cum bine ne amintim, macar mental, de anul 1941, la fel de bine nu ne amintim de, bunaoara, 1952...
Anul 2010 nu a fost altceva decat un fel de 1952, adica un an tern care sta in umbra lui 2008, anul in care s-a lipit de noi cea mai profunda criza economica - si structurala - de la Marea Criza incoace. Cine isi va aminti peste ani ca un tanar georgian, aparand onoarea poporului sau, a murit la Olimpiada de la Vancouver dandu-se cu sania? Cine isi va aminti ca avioanele transatlantice au stat la sol cateva saptamani datorita capriciilor unui vulcan islandez, perturband serios traficul aerian intercontinental? In timp ce media centrala incerca sa ne convinga ca economia isi revine incetisor, Grecia isi anunta zgomotos falimentul. La rastimp, dupa consumarea episodului Grecia, cand lucrurile pareau din nou ca se imbunatatesc, SUA au anuntat ca dimpotriva, aruncand un alt colac de salvare economiei americane (metoda Quantitative Easing 2). Si cand iar lucrurile pareau ca se linistesc, Irlanda a aruncat pur si simplu prosopul gafaind a neputinta si apeland la generozitatea Uniunii Europene. Romania a facut si ea ce a putut, ce-a trebuit. Deocamdata a scapat de faliment; imprumutandu-se...
Dar isi va aminti prea multe Istoria de Grecia, Irlanda, QE2, sau Romania? Ma indoiesc. Totusi, Istoria lui 2010 va aminti cu siguranta de ceva: de elita politica, economica si militara a Poloniei, facuta una cu pamantul in urma unui accident aviatic neasteptat si neexplicat inca in intregime. Dar, inafara de polonezi, cine isi va aminti peste ani de acest nefericit si tragic accident? Putini...
Si stiti de ce? Pentru ca in lumea in care am intrat de vreo doua decenii, atat de deschisa - aparent - de avansul massmediei si internetului, se intampla prea multe inafara noastra, si prea putine inauntrul nostru.
Cu cat privim mai mult la televizor conflictul, durerea, razboiul, cu atat, desi intelegem mai mult, simtim mai putin. Cum se spune, daca vezi sau auzi de un mort te cutremuri, daca vezi sau auzi de zeci sau mii de morti, nu mai simti nimic. Daca progresul stiintific si tehnologic ar fi insotit de un progres spiritual pe masura altfel am simti Istoria. De-abia atunci, ca fiinte creatoare si sensibile, am putea face noi Istoria si nu ea pe noi. De-abia atunci as putea spune ca anul ce-a trecut a fost important; pana atunci, doar a trecut...
Nici macar acum in decembrie lumea n-a apucat sa se aseze cuviincios la masa de Craciun. J. Assange, seful WikiLeaks, enigmaticul haiduc internaut australian, a pus pe jaratec intreaga suflare politica de pe mapamond.
Indiferent de cum Istoria il va denumi pe Assange in viitor - terorist, revolutionar, sarlatan - acest "emisfero-sudist" a introdus deja lumea intr-un labirint al relatiilor politice din care nu se stie cine, cum, si pe unde se va iesi. Pana una alta, actiunile WikiLeaks sporesc neincrederea atat dintre politicienii si diplomatii lumii cat si dintre guvernanti si guvernati.
Poarta prin care patrundem in noul an este una a bulversarii, a incertitudinii, a unei lumi in care nimeni nu mai crede pe nimeni si nimic. Colac peste pupaza, tot in luna decembrie, ceremonia decernarii premiului Nobel pentru Pace a avut loc fara castigatorul Liu Xiaobo, dizidentul chinez fiind inca inchis - alaturi de sotie - pentru activitati subversive impotriva propriului guvern.
Daca mai adaugam si imaginea recenta a studentilor britanici protestand violent impotriva triplarii taxelor scolare, atunci pictura sociala, politica, si economica a anului 2010 - si implicit cea a anului ce vine - numai atragatoare nu e.
Acum ceva mai bine de jumatate de secol, ganditorii germani T. Adorno si M. Horkheimer, avertizau ca industrializarea artei si a culturii - analiza lor s-a concentrat asupra industriei culturale de la Hollywood si mentiona ca bunurile culturale si artistice pot fi comercializate ca orice alta marfa - duce in esenta la deteriorarea si chiar la disparitia culturii... Continuand acelasi fir de gandire, s-ar putea spune ca astazi avem de-a face cu industrializarea politicii, fenomen care nu poate duce decat la deteriorarea politicii, cel putin al unei politici sanatoase facute in folosul comunitatilor si natiunilor. Din nefericire, daca deteriorarea culturii afecteaza mai ales latura spirituala a naturii umane si societatii in genere, deteriorarea factorului politic, asa cum pare ca se intampla aievea, poate avea consecinte extrem de dramatice pentru fiecare dintre noi. Istoria anului viitor va fi scrisa in functie de sinceritatea si intelepciunea politicienilor, de modul in care acestia vor sti sa armonizeze interesele binelui comun cu cele personale si ale gruparilor economice.
Da Doamne minte politicienilor, ca a lor e puterea...
In rest, Craciun Fericit si La Multi Ani!
|
Cristian Medelean 12/16/2010 |
Contact: |
|
|
