Biserica Sfântului Mormânt
Am ajuns pe platoul din fața Bisericii Sfântului Mormânt si mai asteptăm circa 15-20 de minute, pentru că se mai aflau si alți pelerini înăuntru. Vedem în partea stângă a intrării coloana de marmură despicată de focul divin, pentru că venirea Sfintei Lumini a fost, dintotdeauna, pentru ortodocsi, marea dragoste a lui Dumnezeu pentru poporul său dreptcredincios. În timpul Patriarhului Sofronie al Ierusalimului, armenii au plătit guvernatorului turc al Ierusalimului o sumă foarte mare de bani, ca acesta să îl oprească pe patriarhul ortodox să intre în Biserica Învierii în ziua Sâmbetei celei Mari. Guvernatorul a fost de acord si i-a lăsat doar pe armeni să intre în biserică, acestia considerând că numai ei au dreptul să primească Sfânta Lumină, iar ortodocsilor li s-au închis porțile si asteptau afară.
Văzând nedreptatea, care li s-a făcut, ortodocsii, cu inimile pline de credință si evlavie, îi adresau rugăminți fierbinți lui Dumnezeu, să fie milostiv cu ei. În timp ce armenii asteptau, în interiorul bisericii, venirea Sfintei Lumini, o coloană de marmură, din stânga intrării, s-a despicat în fața ortodocsilor si Sfânta Lumină a țâsnit din ea. Când au văzut minunea, portarii mahomedani au deschis porțile bisericii si ortodocsii, cu patriarhul în frunte, au intrat în biserică bucurosi si cântau: Cine este mai mare ca Dumnezeul nostru si au început slujba Sfintei Liturghii. Un portar mahomedan a mărturisit pe Hristos si atunci colegii lui l-au ars în curtea bisericii. Moastele acestui martir se află în Mânăstirea Megali Panaghia din Ierusalim.
M-am apropiat, m-am închinat si am sărutat coloana de marmură dătătoare de lumină. Fațada Bisericii Sfântului Mormânt păstrează caracteristicile arhitecturale din vremea cruciaților. Arcele duble ne duc cu gândul la Poarta de Aur, zidită până la a doua venire a Mântuitorului. Atât usile, cât si ferestrele de la nivelul superior sunt mărginite de coloane cu capiteluri corintiene. Usa din dreapta, de la intrare, a fost zidită de către Sultanul es-Saleh Nym ed-Din Ayyub, cel care i-a învins pe cruciați la Hatin, în 1187, pentru a limita accesul pelerinilor în biserică. Deasupra intrării, pragul era împodobit cu sculpturi reprezentând Cina cea de taină si alte scene din Evanghelii.
După cutremurul din 1927, sculpturile au fost luate si duse, spre păstrare, Muzeului Rockefeller din Ierusalim, unde se află expuse în prezent. Ordinea istorică si ierarhică a celor sase confesiuni, stabilită de regulamentul de folosire si administrare a Locurilor Sfinte, dat la 1757, în timpul stăpânirii otomane, prin firman al sultanului si reconfirmat, în 1852, care slujesc în Biserica Sfântului Mormânt este următoarea: ortodocsi, armeni, copți, catolici, etiopieni si sirieni ortodocsi.
Când am intrat în Biserica Sfântului Mormânt, mă cuprinseseră emoțiile si asteptam cu piosenie si evlavie. Am îngenuncheat lângă Piatra Ungerii, am adresat o rugăciune Mântuitorului, m-am închinat si am sărutat-o.
Inimă curată zideste întru mine, Mântuitorule, si duh drept înnoieste dintru cele dinăuntru ale mele. Nu mă depărta de la Fața Ta si Duhul Tău cel Sfânt nu lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale, si cu duh stăpânitor mă întăreste.
Împăratul Constantin a trimis pe fericita sa maică, Elena, la Ierusalim cu multă avere, ca pe una ce era preiubitoare de Dumnezeu, pentru căutarea cinstitei si de viață făcătoarei Cruci a Domnului. Ea, ducându-se la Ierusalim, a văzut acele Sfinte locuri, le-a curățit de spurcăciunile idoleste si a scos la lumină cinstitele moaste ale mai multor sființi. În vremea aceea era patriarh în Ierusalim Macarie, care a întâmpinat-o pe împărăteasă cu cinstea cuvenită. Fericita împărăteasă Elena, vrând să caute Crucea Domnului cea făcătoare de viață, care era ascunsă de evrei, i-a chemat pe toți si i-a întrebat să-i arate locul unde era ascunsă cinstita Cruce a Domnului. Iar ei lepădându-se că nu stiu, împărăteasa Elena îi îngrozea cu munci si cu moarte.
Atunci ei i-au arătat pe un bătrân cu numele Iuda, zicând: Acesta poate să-ți arate ceea ce cauți, de vreme ce este fiul unui cinstit prooroc. Deci, făcându-se multă cercetare, iar Iuda lepădându-se a spune, împărăteasa a poruncit să-l arunce într-o groapă adâncă, în care petrecând câtăva vreme, în cele din urmă a făgăduit să-i spună. Scoțându-l din groapă, au mers la un loc, unde era un munte mare, pe care Adrian, împăratul Romei, zidise o capiste zeiței Artemida si pusese în ea pe idolul ei. Acolo a arătat acel Iuda, că este ascunsă Crucea Domnului. Împărăteasa Elena a poruncit să dărâme capistea idolească, iar zidul si pietrele să le risipească.
Fericitul patriarh Macarie rugându-se, a iesit în locul acela un miros de bună mireasmă si îndată s-a arătat spre răsărit Mormântul si locul Căpățânii (Golgota), iar aproape de ele au aflat trei cruci si împreună cu ele au găsit si cinstitele piroane. Nepricepând nimeni care ar fi fost Crucea Domnului nostru Iisus Hristos, s-a întâmplat în acea vreme, că duceau un mort la îngropare. Patriarhul Macarie a poruncit celor ce-l duceau să stea, si a pus una câte una crucile pe cel mort, iar când a pus Crucea lui Hristos îndată a înviat mortul si s-a sculat viu cu puterea dumnezeiestii Cruci a Domnului. Iar împărăteasa, luând cu bucurie cinstita Cruce, i s-a închinat ei si a sărutat-o; asemenea si toată suita împărătească ce era cu ea, iar unii nu puteau să vadă si să sărute Sfânta Cruce în acea vreme, de înghesuială, pentru aceea au cerut ca măcar s-o vadă de departe.
Patriarhul Ierusalimului, stând la un loc mai înalt, a arătat poporului cinstita Cruce si toți strigau: Doamne, miluieste! De atunci a început a se prăznui înălțarea Sfintei Cruci. Împărăteasa Elena a luat cu sine o parte din acest sfânt lemn, asemenea si sfintele piroane; iar pe cealaltă parte punând-o într-o raclă de argint, a dat-o patriarhului Macarie pentru păzirea neamurilor care vor fi de aici înainte.Vazand minunea, acel Iuda si împreună cu el o mulțime de iudei au crezut în Hristos si s-au botezat. El s-a numit din Sfântul Botez Chiriac, care, după aceea, a fost patriarh al Ierusalimului si s-a sfârsit pe vremea lui Iulian Paravatul, fiind muncit pentru Hristos.
Sfânta împărăteasă a poruncit ca în Ierusalim, pe la locurile sfinte, să se zidească biserici. Mai întâi a poruncit să se zidească Biserica Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, lângă Sfântul Mormânt, acolo unde s-a găsit Sfânta Cruce. A mai poruncit să se zidească o biserică si în Ghetsimani, unde este mormântul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a cinstitei ei Adormiri. Apoi, după ce a zidit si alte optsprezece biserici, înfrumusețându-le cu toate podoabele si dăruindu-le cu îndestulate averi, a venit la Constantinopol, aducând o parte din lemnul Sfintei Cruci cea de viață făcătoare si sfintele piroane cu care a fost pironit trupul lui Hristos. Apoi, nu după multă vreme s-a mutat la Dumnezeu, bineplăcându-i Lui, si a fost îngropată cu cinste.
Miluieste-ne pe noi, Doamne, miluieste-ne pe noi, că nepricepându-ne de niciun răspuns, această rugăciune aducem Ție, ca unui Stăpân, noi păcătosii robii Tăi, miluieste-ne pe noi. Usa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru Tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că Tu esti mântuirea neamului crestinesc. Preacinstită împărăteasă, noi credinciosii, împreună cu clerul, cu toți monahii, către tine năzuim în nevoile noastre; fii acum si nouă păcătosilor grabnică folositoare, ca să cântăm cu bucurie lui Dumnezeu: Aliluia! Cel ce chipul Crucii strălucind pe cer mai mult decât soarele l-ai văzut si biruința semnului Domnului bine ți-a descoperit, cu care întrarmându-te pe toți vrăjmasii i-ai biruit, acum si nouă celor ce ne plecăm genunchii înaintea icoanei tale, Sfinte împărate Constantin, dă-ne nouă, împreună cu buna ta maică, împărăteasa Elena, ajutor, celor ce cântăm vouă: Bucurați-vă, părinții crestinilor!
La Pestera Sfintei Elena ajungem coborând cele douăzeci si nouă de trepte, între Altarul împărțirii vesmintelor si Altarul încoronării cu spini. Altarul central este închinat acum Sfântului Grigorie Luminătorul, cel care i-a încrestinat pe armeni. Altarul cel mic este închinat tâlharului pocăit, cel răstignit pe cruce în dreapta Domnului.
Altarul cu statuia Sfintei Elena aparține călugărilor franciscani, iar ortodocsii au un mic altar de marmură însemnat cu o cruce neagră, pe jos, acolo unde, în smerenie, s-a aflat si Sfânta Cruce. Pe pereți, se pot vedea urme de fresce din perioada cruciată.
Rotonda ce adăposteste Sfântul Mormânt a fost la început deschisă în partea superioară. La sfârsitul secolului al IV-lea s-a adăugat cupola, arsă în 614 si în 966 si deteriorată de un cutremur în secolul al IX-lea. Mai apoi, după victoria sa împotriva cruciaților la 1187, Saladin a ordonat zidirea ferestrelor din cupolă pentru ca întunericul să domnească în biserică. Doar după cutremurul din 1834, odată cu reparațiile efectuate cupolei, s-au redeschis si ferestrele. Astăzi, după restaurarea de Crăciunul anului 1996, se poate admira minunata lucrare, cupola fiind împodobită în interior cu douăsprezece raze de aur, în numărul Sfinților Apostoli. Razele amintesc de Sfânta Lumină, care, an de an, coboară în biserică la Pastile Ortodox.
Partea vestică a rotondei este relicvă din prima biserică bizantină. Săpăturile arheologice au demonstrat că, datorită masivității sale, zidul nu a putut fi nicicând dărâmat. Unele dintre coloanele rotondei sunt după caracteristici, jumătăți ale imenselor coloane din bazilica lui Constantin, refolosite astfel în secolul al XI-lea
Din cauza deschiderii libere spre cer a rotondei, deasupra Sfântului Mormânt a fost înălțat un baldachin de piatră, (kouvoulkion în limba greacă sau auediculus în limba latină) având rolul de a-l proteja împotriva ploilor de iarnă din Ierusalim. Atât baldachinul, cât si Mormântul au fost aproape demolate în anul 1009, reconstruite în 1048 de către Împăratul bizantin Monomahus. În 1545, Patriarhul Ghermanos a reparat kuvulkionul, împodobindu-l cu o capelă. Prezentul edicul a fost ridicat după incendiul din anul 1808. În interior, deasupra usii, o inscripție sculptată în piatră ne prezintă numele arhitectului Comnenos din Mitylene si anul construcției: 1810.
După cutremurele din anii 1834, 1836 si 1927 s-au mai făcut diverse reparații. În martie 1947, kuvulkionului i-a fost adăugată, pentru susținere, o structură de oțel. În fața kuvulkionului se găsesc câteva lumânări uriase, ce aparțin comunităților majoritare: ortodoxă, armeană si catolică. Cele ortodoxe sunt aprinse la slujbele cu arhiereu. Fațada baldachinului este împodobită cu mai multe rânduri de candele, cu trei icoane mari reprezentând Învierea Domnului si cu iconițe lucrate în email cu chipurile Sfinților Apostoli. Mormântul Domnului are caracter de altar interconfesional, unde slujesc, în ordine ierarhică si istorică: ortodocsii, armenii, copții si catolicii.
Sfânta Liturghie ortodoxă se oficiază în cea dintâi încăpere a kuvulkionului, numită a îngerului, iar pe Sfântul Mormânt se face proscomidia slujba de taină, premergătoare Liturghiei, prin care se pregătesc Cinstitele Daruri. În prima încăpere a kuvulkionului, sub sticlă, se află o parte din piatra rotundă ce închidea mormântul si pe care a sezut Sfântul Arhanghel Gavriil, binevestind femeilor Învierea Domnului. Cincisprezece candele ard aici necontenit cu undelemnul dăruit de credinciosii ce mulțumesc astfel bunului Dumnezeu pentru binefacerile primite.
|
Constantin Pădureanu 12/15/2010 |
Contact: |
|
|
